Anul acesta, aproape că nu ne-am fi dat seama că e primăvară, dacă nu ar fi fost florile de sezon care să îmblânzeacă puțin variantele acestea nenumărate de frig și gri. Cum zicea cineva pe Facebook, începem să ne obișnuim toamna din aprilie. Dar, hai să nu exagerăm. Cel puțin nu ne poate lua nimeni magnoliile din aprilie. Și, de anul acesta, avem și o harta a lor din București. Din dorința ei de a recupera lunile de carantină în care nu s-a putut bucura de frumusețea înfloririi lor, Diana Robu a creat harta magnoliilor din București care, printr-un efort colectiv, s-a transformat într-un joc de flori, fete sau băieți. Numai că joaca aceasta de-a magnoliile e despre oameni, povești și întâlniri neașteptate.
Oamenii s-au oprit în trafic să pozeze magnolii, m-au însoțit la plimbări, m-au sunat să-mi spună că au aflat povestea primei magnolii care înflorește în București, au creat trasee de alergare în funcție de magnoliile de pe hartă. Îmi scriau oameni pe care nu îi cunoșteam, îmi povesteau despre magnoliile pe care le-au întâlnit pe străzile lor, în drum spre serviciu
În interviul de mai jos, Diana ne-a povestit despre ce experiențe și descoperiri a avut parte de când a început să lucreze la #hartamagnoliilor, pe care o puteți accesa aici de fiecare dată când vreți să mai descoperiți și alte feluri de București și primăvară.
Povestește-ne despre tine
Bună! Eu sunt Diana și-am scris, într-o formă sau alta, toată viața de adult. După o perioadă în presă și o alta, mai scurtă, în instituții scorțoase, am ajuns de câțiva ani în mediul ONG, fac parte din echipa de comunicare de la HOSPICE Casa Speranței și-n mare parte din timp caut și scriu povești. Și chiar dacă nu sunt poveștile cu finalul fericit clasic, sunt motivaționale, inspiraționale, sunt despre putere, luptă și curaj.
Știi, că tot spuneam de anii de presă (încă am prima legitimație de jurnalist în portofel): mi se părea mai ușor să vorbești despre tine, despre ce faci, decât să fii în postura în care pui întrebările. Ei bine, m-am înșelat :) N-am niciun interes ieșit din comun, mă plimb – fie pe străzile din București, fie ocazional pe câte un traseu de munte și abia aștept să putem călători ca înainte. Scriu mai mult decât citesc și lucrez să schimb neaparat asta, acasă iau bătaie la boardgames și-am învățat să gătesc, dar nu-mi iese niciodată popcornul la microunde.
Dintre toate florile, de ce magnoliile
Nu e neaparat o pasiune pentru magnolii, nici pentru flori în general. Îmi plac în măsura în care ne plac tuturor și ne dau o stare de bine. Acasă am doar un bonsai și am delegat responsabilitățile de îngrijire. Dar îmi sunt tare, tare dragi magnoliile în contextul Bucureștiului: fură puțin startul primăverii, sunt primele care înfloresc și colorează orașul. E fascinant spectacolul de culoare pe care-l oferă, explozii de mov și roz, când totul în jur încă e prăfos și gri (cele galbene sunt puțin mai leneșe). Magnoliile mai bătrâne sunt impunătoare, arată ca niște copaci cu nuferi, dar de aproape sunt foarte delicate. Și toate-s spectaculoase, dar nu-ți dau voie decât vreo 2-3 săptămâni să te bucuri de ele, apoi sunt niște arbuști banali. Iar până anul acesta, magnoliile mi se păreau rare, nu știam că e ticsit Bucureștiul. Am făcut, de exemplu, fotografii cu magnolia yulan de pe Delevrancea la o săptămână distanță și chiar dacă este ditamai clișeul, magnoliile chiar ne amintesc că frumusețea-i efemeră.
Povestea hărții
Mi-a fost foarte dor de primăvară. Când locuiești lângă bulevard, nu prea-ți dai seama de pe fereastră când vine primăvara. Anul trecut, în lockdown, m-am mutat pe balcon și-am văzut două luni doar tramvaiul 1 (sau 10, că în sens invers circulă tramvaiul 10). Mi-am comandat tot felul de flori și-am umplut casa de culoare, dar asta a compensat doar puțin. Așa că mi-am propus ca anul acesta să recuperez.
Știi oamenii aceia cărora trebuie să le spui mereu “cealaltă stânga”? Eu sunt unul dintre ei. Și-mi mai plac tare mult listele. Așa s-a născut harta, dor de primăvară + liste + puncte de reper ca să mă orientez mai ușor.
Apropo de planuri făcute-n lockdown, cea mai bună prietenă a mea mi-a promis anul trecut că vizităm împreună cea mai bătrână magnolie din România, cea din Câmpina. Am văzut-o împreună în weekend și e spectaculoasă, e decalată puțin față de magnoliile din București, abia acum a înflorit și merită făcut un popas dacă aveți drum prin zonă.
Harta si puterea lui “împreună”
La început, au fost vreo 10-15 pinuri (acolo unde știam că sunt magnoliile celebre de prin București), am făcut harta doar pentru mine și mi-am propus ca într-un weekend să fac un soi de circuit al magnoliilor. Și-n drum spre fiecare magnolie am mai găsit 5, 7, 10 magnolii, le-am adăugat pe hartă și le-am povestit prietenilor. N-a fost niciodată în plan să fie un proiect, a pornit ca o joacă pentru mine și pentru cunoscuții mei, un fel de pretext ca să ieșim din casă.
Prima care a crezut în hartă și a văzut potențial a fost Diana Coadă, pe vremea aia nu cred să fi fost mai mult de 50 de magnolii pe hartă. Diana, pe care nu am cunoscut-o niciodată personal, a povestit tare frumos la televizor despre harta magnoliilor și a dat aripi proiectului. A fost incredibil feedbackul oamenilor, cred că aveam nevoie cu toții de puțină culoare într-o perioadă puțin cenușie. Sau măcar să ne deconectăm puțin.
Acela a fost momentul în care harta s-a transformat într-o poveste colaborativă, îmi scriau oameni pe care nu îi cunoșteam, îmi povesteau despre magnoliile pe care le-au întâlnit pe străzile lor, în drum spre serviciu etc. Mi-a scris Răzvan, mi-a arătat rețeta de petale murate și s-a plimbat o grămadă, nu aș fi descoperit magnoliile de pe Vatra Luminoasă dacă nu era el. Ani de zile am locuit în zonă și niciodată nu le-am observat.
Deea mi-a povestit cu blândețe de străzile din zona Mihalache și mi-a trimis fotografii făcute de prietenii ei, cu tot cu puncte de reper. Cristina mi-a scris că s-a gândit la hartă și ce magnolie galbenă uriașă a văzut pe străzile de pe lângă Primăria S1 (datorită ei am mai descoperit încă doua magnolii galbene). Și Iulian, Iulian e reprezentantul oficial pentru Dămăroaia, mi-era tare peste mână să ajung acolo, s-a plimbat el cu bicicleta și a făcut poze. Cineva, de exemplu, i-a povestit mamei ei de 70 de ani că există o hartă a magnoliilor și mi-a scris doar ca să-mi spună cât s-au bucurat împreună de acest proiect, mai ales că pe strada lor sunt câteva magnolii tare frumoase. Ba chiar au scotocit prin fotografii, pentru că ratasem o magnolie. Pe niciunul din acești oameni nu îi cunoșteam dinainte.
Și la fel de copleșitor a fost și feedbackul celor pe care îi cunosc. S-au oprit în trafic să pozeze magnolii, m-au însoțit la plimbări, m-au sunat să-mi spună că au aflat povestea primei magnolii care înflorește în București (magnolia din curtea interioară a mănăstirii Radu Vodă), au creat trasee de alergare în funcție de magnoliile de pe hartă, cel-drag a fost proclamat partea tehnică din #hartamagnoliilor, mi-a făcut frame-uri cu harta, fotografii mai frumoase decât mă pricep sau m-a tras de mânecă, pentru că am pus din greșeală un pin pe-o stradă din Turnu Măgurele. M-am bucurat tare, tare mult când o prietenă mi-a scris că a văzut pe cineva că se plimba, cu harta deschisă, pe strada Cerceluș (acolo-s multe magnolii, aproape câte una la fiecare casă).
De la idee la magnoleala propriu-zisă
A trecut printr-o mulțime de procese de dezvoltare, ca să-i spun pompos. De fapt, nu m-am așteptat niciodată să aibă o asemenea amploare și m-am adaptat pe parcurs. Adică m-am rătăcit intenționat (de cele mai multe ori).
La început, mi-am propus să mă plimb prin cartierele vechi, știam că voi lua Cotroceniul la pas, aveam în plan străzile cu nume de capitale sau de compozitori și, așa cum spuneam, magnoliile foarte cunoscute din București. La magnolia yulan de pe Delavrancea se face pelerinaj și pe bună dreptate, e cel mai frumos balcon din București când magnolia-i înflorită. Dar și străzile din jur sunt ticsite cu magnolii bogate și spectaculoase. Sau unele micuțe, dar la fel de frumoase.
Când harta a devenit un proiect colaborativ și oamenii au început să-mi scrie despre magnoliile pe care le-au văzut, am făcut încă o hartă, doar pentru mine, cu locurile în care-mi propuneam să ajung. Frumusețea e că, în drum spre un loc de ăsta în care știam că va fi o magnolie, mai găseam 10, uneori și mai multe. Am descoperit cartierul Panduri, magnoliile frumoase de pe Geniului, în drum spre magnolia galben-soare de pe Căpitan Vijelie. Și la fel s-a întâmplat cu majoritatea magnoliilor de pe hartă, sunt descoperite întâmplător. Telefonul îmi spune că am făcut 250 de km în luna aprilie. În medie, la fiecare 500 de m pe care i-am făcut la pas, am găsit o magnolie.
Despre întâlniri și povești cu oameni
Harta magnoliilor e cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine primăvara asa, a fost foarte terapeutic. În afara de ieșitul din casă, de magnoleala propriu-zisă, oamenii s-au bucurat de bucuria mea, m-au primit în curțile lor ca să văd magnoliile de aproape, mi-au împărtășit din povestea lor. O străbunică tare simpatică mi-a povestit cum a plantat magnoliile, cu mâna ei, în ziua în care i s-a născut fiecare strănepot. Cu o altă doamnă am ajuns să povestim despre relațiile întortocheate cu familia, despre doruri, dureri și presiunea pe care o punem asupra noastră noi înșine, mai mult decât cei din jur. Genul de povești foarte personale, pe care te simți poate mai confortabil să le împărtășești cu un străin.
Sau doamna de pe strada Rușchița. Mi-a povestit că are 83 de ani, un cățel (care e ditamai câinele) găsit în parcul Ottoi, o pisică și patru găini. Erau cinci, dar a fost un incident. "Ăl' bătrânu'", soțul care stătea pe scări și o aproba din când în când, are și el un papagal. Să vezi logistică: găinile nu au voie în curtea din fața, pisica nu are nici ea voie afară la cățel, papagalul nu are voie-n camera cu pisica. Dar conviețuiesc toți, cu puțină organizare. Și se vedea multă armonie acolo.
Ori în zona pieței 1 Mai, domnul Preda, un Charlie Chaplin cu joben și baston, care m-a invitat să-i vizitez magazinul de antichități, care e de fapt o prăvălie-muzeu. Avea acolo statuete, pendule, tăvi de argint, mașină de scris, sfeșnice, sticlărie, lămpi, brizbrizuri, insigne, sculpturi, tablouri de Băncilă, Ion Pacea, Magdalena Rădulescu, Hentia, Ignat Bednarik. Domnul Preda are 50 de ani și de o viață colecționează și vinde artă. Soția-i în prima linie, asistentă la ATI, iar Charlie Chaplin autohton ține prăvălia deschisă chiar dacă oamenii nu-i prea trec pragul acum, în pandemie.
Mai e educatoarea de la grădinița Magnolia, de pe Dragoș Vodă, acolo-i cea mai bătrână magnolie din București și e arbore protejat. După ce am pozat-o de la gard, de afară, și le-am povestit de hartă, m-a invitat ulterior în vizită și am văzut magnolia de aproape.
M-am bucurat în egală măsură și de liniștea străduțelor și să fiu singură, cu muzica-n căști. M-am oprit nu doar la magnolii, ci la fiecare pisică torcăcioasă, am admirat pe tihnă arhitectura frumoasă sau curțile oamenilor, care ascund o altă lume.
Da, mi-e greu spre imposibil să aleg o singură amintire :)
Lecții prețioase
Mă întreba cineva zilele trecute, mă interoga de fapt: “spune drept, câți bani ai făcut din povestea asta?“. Sincer, și zic cu mâna pe inima mea sau pe oricare pin inimă-violet de pe hartă: chiar m-am îmbogățit primăvara asta.
Harta a fost în primul rând pentru mine, m-am îmbogățit cu oameni pe care nu i-aș fi cunoscut alfel, cu povești despre care n-aș fi aflat. Pentru că am învățațat că orice, oricât de steril și banal ar părea, ascunde o poveste. Și există frumusețe peste tot în jurul nostru, în toate formele ei – oameni, flori, liniște – trebuie doar să fim mai atenți la ea.
Cea mai important lecție e că, uneori, n-ai nevoie decât de niște adidași comozi ca să-ți creezi puțină fericire. Și dacă prin asta am adus și puțină bucurie celor din jur, atunci asta-i răsplata-bonus. În nicio clipă nu s-a pus problema vreunui câștig material, nu despre asta este harta.
Redescoperirea Bucureștiului
Am o relație complicată cu Bucureștiul și cred că m-am îndrăgostit din nou de orașul ăsta care nu e tocmai dintre cele mai primitoare. Am (re)descoperit piațete, curți, statui, decorațiuni și clădiri elegante, străzi înghesuite, dar colorate, străzi cochete, pline de case superbe, încărcate de arhitectură și multă istorie. Îmi place să mă uit în curțile oamenilor, îți dezvăluie un alt București, mai colorat, mai îngrijit, mai cald. Și primăvara sunt frumoase și casele vechi, în paragină, nerenovate și nedichisite. Noroc cu perdelele de verdeață care însuflețesc clădirile și estompează din cenușiu. Există frumusețe-n fiecare cotlon din orașul ăsta.
Povestea magnoliei preferate
Cele mai dragi mi-s poveștile-capăt din harta asta și sunt despre magnolii foarte, foarte mici. În prima zi, când am magnolit din spatele ecranului, să fac o mini hartă pentru mine, m-am întâlnit cu scriitoarea Carmen Mușat-Coman, era chiar la început de aprilie. Ne-am tot intersectat de-a lungul timpului și ne-am împrietenit, dar nu știam că suntem vecine. Ea era cu o prietenă, urmau să planteze o magnolie mov în grădina din spatele blocului, pe un petic de pământ. Nu cred în semne și nu-mi spunea Universul de atunci să caut magnolii, să le adaug pe hartă și să le fac inimi mov. Dar ce coincidență frumoasă a fost! Pentru că uneori, așa ca atunci, magia se întâmplă prin oameni.
Și acum, la final de sezon, după aproape 500 de magnolii, am una preferată: magnolia Maria. Undeva pe strada Magnoliilor (ce coincidență frumoasă iar!), cel mai fericit copil de patru ani pe care-l cunosc, fetița șefului meu, are o magnolie care-i poartă numele și care-i cât ea de înaltă. Nu e niciodată prea devreme să te bucuri de frumos și magnolia va crește odată cu Maria și se va transforma dintr-un arbust de vreo jumătate de metru într-un arbore cu personalitate, impunător și delicat în același timp.
Rețeta de magnolii murate
Colegii de birou mi-au dăruit un șort de bucătărie, cu “panică, gătește Diana“, nu-s cea mai potrivită persoană care să vorbească despre rețete, așa că-ți spun ce mi-au zis și mie alții, mai iscusiți în ale bucătăriei. Nu ai nevoie decât de patale (de la magnolii mature, dar care n-au înflorit încă), oțet, zahăr și sare. Petalele se fac sul, se așază-n borcan, iar peste se toarnă amestecul din 150 de ml de oțet, două linguri de zahăr și una de sare. Ar fi foarte gustoase, o delicatesă cică, și abia, abia aștept să le încerc. Și poate fi folosit orice soi de magnolii, și Heaven Scent, și Yellow River, Soulangeana, Stelatta. Bucătarii profesioniști spun însă că pentru rețeta asta deloc complicată nu se pot folosi petale pe care să le rupem aiurea, din curțile oamenilor sau din parcuri (e plin de afișe la magnoliile ocrotite cu “vă rugăm să nu mai trageți de crengi/să nu mai rupeți florile“. Ca să iasă rețeta asta, prima oară trebuie să cerem voie să luăm câteva petale.
Înainte de magnolii, au fost macii…
Nici dacă mi-aș dori nu pot uita poza celebră-n lanul de maci. Apoi a fost rapița, levănțica, primăvara asta au fost magnoliile și în micro-micro-micro comunitatea mea, se vorbește despre glicină (pe strada Eremia Grigorescu este o casă splendidă, brodată cu glicină, cred că va fi răsfățata Instagramului în următoarele săptămâni).
Cred că ne luam, în majoritatea timpului, prea tare în serios. Nu cred că pozele colorate, cu flori de tot soiul, sunt superficiale sau vreo fardare a realității. Mai degrabă nevoia de evadare din tot freamătul ăsta cotidian și toate discuțiile polarizante. Mai bine o poză cu glicină, cu un filtru să se vadă movul ăla intens, decât veșnica sfadă înainte de sărbători: cu sau fără mazăre în salata boeuf.
Urmează și alte hărți?
Harta asta pretext a apărut tocmai pentru că-mi imaginam că sunt foarte rare magnoliile, dar sunt sute în tot Bucureștiul. Am descoperit cu foarte mare surprindere că nici magnoliile galbene nu-s atât de puține cum credeam. O hartă cu liliacul din București, de exemplu, ar fi un pin uriaș. E doldora orașul de tot felul de flori, care de care mai colorate și începe să miroase amețitor pe străduțe. Să vezi când or înflori teii!
Deocamdată, planul e să ajung la 500 de magnolii pe hartă, profit de ultima săptămână în care mai sunt câteva înflorite. N-o să mai fie de folos până anul viitor, dar tare sper că la primăvară ne va ajuta să ne orientăm mai ușor la magnolit. În rest, nu cred că avem nevoie de nicio indicație ca să ne bucurăm de oraș, la fiecare pas găsim ceva: o mini-pădure de bambuși, pisici tolănite, uși instagramabile, arhitectură, istorie, oameni și povești.
