Joi, 6 mai 2021, între orele 16:00 și 20:00 are loc la Galeria Senat, str. Băiculești nr. 29, Sector 1, București, la Combinatul Fondului Plastic, deschiderea expoziției Depozitul 12, prima din seria Politici ale non-acțiunii. Expoziția este un demers individual al artistei Nona Șerbănescu, realizat în colaborare cu Eugen Rădescu în calitate de curator și poate fi vizitată până pe 15 mai 2021 inclusiv.
În 2020, mai multe abuzuri politice și de putere în contextul schimbărilor sociale generate de pandemia cu virusul Sars-Cov2 îi atrag atenția artistei și o determină să le urmărească sistematic prin intermediul presei, dar și pe cont propriu, documentându-se direct de la sursă. Alături de curatorul Eugen Rădescu, Nona Șerbănescu și-a sistematizat demersul în funcție de metodologia documentării și de arealul geografic vizat: prima expoziție din serie, Depozitul 12, conține lucrări despre situații de abuz despre care a aflat prin intermediul presei și care se referă la cazuri din toată lumea, iar o a doua expoziție, intitulată Nu vorbim despre sclavie modernă, în lucru, va prezenta povești legate de muncă și abuzuri la adresa cetățenilor români, pe care artista i-a intervievat personal.
Depozitul 12 explorează multiple medii de expresie, subordonate mesajului politic filtrat subiectiv-personal într-o cheie empatică. Expoziția urmărește un fir cronologic dedicând șapte lucrări/instalații unor evenimente tragice care au marcat istoria anului 2020, începând chiar cu debutul pandemiei la finalul anului 2019 în Wuhan, China. Sunt tratate blocajul transportului în comun din India (martie 2020), moartea unei femei rome în Macedonia de Nord în urma discriminării (martie 2020), asasinarea lui George Floyd în Minneapolis, USA (mai 2020), asasinarea lui Eyad al-Hallaq în Ierusalimul de Est, Israel (mai 2020). Ultima lucrare este realizată în memoria victimelor exploziei din Beirut (august 2020), Depozitul 12 (Warehouse 12) fiind hangarul din port, unde a explodat uriașa cantitate de azotat de amoniu care a ras de pe fața pământului o bună parte a Beirutului.
„Autoritatea şi puterea derivă din ameninţare şi uz de violenţă. În sens universal, omenirea cheltuie mai mult timp şi resurse în scopuri violente şi în ameninţarea cu sancţiunea folosirii armelor de distrugere în masă, respectiv de distrugere a Planetei, decât alocă în vederea ocrotirii vieţii sau a calității vieții”, afirmă Eugen Rădescu, curatorul expoziției. El continuă:
„Sărăcia este violenţă.
Și e bine că este.Teoria non-violenţei presupune răspunsul la situaţiile injuste prin acţiune. Prevenirea cazurilor de risc, de utilizare a formelor agresivităţii sau de reducere a efectelor manifestărilor violente sunt măsurile recomandate de toată lumea, în încercarea de a face cunoscută necesitatea schimbării sociale, atât la nivel microsocial, cât şi în plan global, dar în detaliu și în fiecare economie există diferențe variabile ca intensitate și stare. Dacă nu acționezi într-o situație injustă, devii părtaș la ea.” se concluzionează în textul curatorial.
Expoziția este accesibilizată pentru persoane slab văzătoare sau nevăzătoare, o mare parte din conținut fiind adaptată în acest scop. De asemenea, accesul în spațiul expozițional se poate face și cu scaunul rulant.
Pentru evitarea aglomerației, vernisajul este programat în intervalul 16:00 - 20:00 (4h), iar vizitarea expoziției se va face cu respectarea măsurilor de distanțare socială impuse de situația pandemică.
Pentru a ușura accesul la spațiul expozițional, organizatorii asigură în ziua vernisajului mai multe curse cu microbuzul cu plecare din Piața Romană. Pentru programarea vizitei cu microbuzul, email la: [email protected] cu subiectul Rezervare transport.
Expoziția va putea fi vizitată zilnic în intervalul 14:00-18:00 în perioada 7-14 mai 2021. Finisajul este programat sâmbătă, 15 mai, de la 18:00.
Organizatori: Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane, în parteneriat cu Galeria Senat și ARTHUB Bucharest
Proiectul face parte din programul Art for Social Closeness finanțat de Open Society Foundations.
Parteneri media: Baricada, IQads, Bookhub, Modernism, Propagarta, noi3.life, Zeppelin, Gay45
Nona Șerbănescu (n. 1982) a terminat pictura la București în 2004. O preocupă subiectele sociale și sau politice precum echitatea socială. În 2020 participă la expozițiile Sororității Locomotive și la scrierea scenariului spectacolului „Infinit Pozitiv” pentru care realizează și scenografia. În 2019 curatoriază și participă la expoziția „1977-1987” (ARTHUB) și ca autoare la Ex Cathedra Masculum (ALERT studio) în cadrul programului „Perspectivele și anatomia artei la feminin”. Este co-curatoare a ediției Bucharest Art Week din 2017 cu tema „Corespondența de război” în legătură cu situația din Siria, documentează și scrie pentru spectacolul „Bambina, regina florilor” pentru care realizează și scenografia; în 2016 realizează performance-ul „Scrisori pentru Alep” la Galeria de Artă Simeza din București în cadrul programului „Arta la fereastră”. Este președinta Asociației pentru Promovarea Artelor Contemporane, coordonatoarea centrului cultural ARTHUB Bucharest, inițiatoarea Sororității Locomotive. Este mama a doi copii. Trăiește și lucrează în București.
Eugen Rădescu este manager cultural și curator, specializat în relativism moral. A scris pentru diferite reviste și publicații naționale și internaționale. A fost, printre altele, curatorul Bucharest Biennale 1 (2005), al expozițiilor “How Innocent Is That?”, "Common Nostalgia" la Pavilion, “Hidden Shadows/Roma stories” Mobius Gallery, București. Este co-editorul PAVILION – journal for politics and culture, co-directorul Bucharest Biennale și președinte al board-ului organizațional BUCHAREST BIENNALE. Este membru al board-ului de selecție apexart New York (SUA). A ținut numeroase conferințe la diverse instituții, printre care apex, New York; Badisher Kunstverein, Karlshrue; Casa Encedida, Madrid; Paris Photo, Paris, Gulbenkian Centre, Lisabona, Kunsthalle, Viena. A publicat cartea “How innocent is that?” la Revolver Book, Berlin și “QUEER. Istorii ilustrate” la Black Button Books, București. Este lector la Universitatea București și profesor asociat Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Locuiește și lucrează în București.