Turul benzii desenate despre Anina în 10 planșe sugestive

Turul benzii desenate despre Anina în 10 planșe sugestive

Campania de strângere de fonduri pentru prima bandă desenată despre Anina se apropie de final. Donațiile se primesc în continuare, iar cei care vor să susțină proiectul pot face precomanda nuvelei grafice. Toți banii strânși vor fi folosiți pentru printarea cărții, chiar dacă la finalizarea campaniei nu se adună suma totală. Prin urmare, orice ajutor financiar este binevenit, momentan s-a ajuns la 54% din total.

Iată rezumatul benzii desenate Din Subteran La Suprafață  - Povestea unui oraș post-industrial în 10 planșe relevante pentru cartea care va vedea în curând lumina tiparului.

Banda desenată se deschide cu legenda descoperirii cărbunilor în Anina lui 1790 potrivit căreia porcii au fost cei care au găsit prețiosul zăcământ. Odată cu cărbunii s-a născut și Băiețel, personajul principal al cărții, memoria și istoria orașului. Acesta ia parte la anii de glorie ai mineritului în zonă și decide să revină în zilele noastre pentru a lua pulsul actual al urbei din vestul țării.

Băiețel face turul orașului și ajunge la punctele cheie precum puțul nr 1, liceul Mathias Hammer, casa de cultură, terenul de joacă, Orașul Nou, biserica romano-catolică Steierdorf, zidul cu graffiti, spitalul Marila și casa moașei Ani.

Băiețel descoperă ce voia să fie muzeul dedicat actorului Arnold Schwarzenegger și află legătura dintre orașul colonizat de austrieci în secolul 18 și actorul născut în Austria. PS: vezi pe planșă mai multe detalii.

Turul orașului este presărat cu personaje inspirate din persoanele reale ale orașului Anina. Printre ei se numără jovialul dirijor, ceasornicarul plin de viață, fosta profesoară, vânzătoarea mereu zâmbitoare, cizmarul, minerul povestitor și moașa Ani, femeia vizionară și plină de blândețe.

Băiețel ajunge și la frumoasă biserică romano-catolică Steierdord din Anina, ridicată în 1872 în stil gotic, cu clopote și orgă făcute la Timișoara.

Mai departe ni se face cunoștință cu Petra Dobruska și Dalesia Cozorici și luăm parte la poveștile pe care le află de la oamenii întâlniți.

Realitatea Aninei este destul de greu de suportat, orașul pare părăsit, cinematograful nu mai există, sanatoriul Marila, cândva o bijuterie ce atrăgea nobilimea austro-ungară, a fost lăsat în paragină, iar Băiețel cade și el în subteranul tristeții, dar reușește să se adune și să continue explorarea.

Orașul Nou este cartierul Aninei, construit pentru a găzdui coloniile de mineri. Acum doar câteva blocuri mai sunt locuite, iar tinerii din oraș îl folosesc pentru graffiti și cadru pentru clipuri hip-hop.

Întâlnirea cu moașa Ani este una cu totul aparte, de o duioșenie molipsitoare. Moașa Ani este un personaj inspirat în totalitate din viața unei foste asistente a maternității din Anina care s-a ocupat de toți copiii orașului.

Cei care vor să ajute proiectul o pot face în continuare prin:

  • 35 lei, cartea iBook;
  • 55 lei, cartea format fizic;
  • 60 lei, cartea format fizic și un semn de carte;
  • 80 lei, cartea format fizic și set de vederi.
  • 120 lei, cartea format fizic semnată de autori, dedicație de mulțumire de la Petra Dobruska, semn de carte și set de vederi.

Parteneri: Primăria Anina, Centrul Ceh, Sprijina.ro, One World România la Școală, Mina de Idei Anina.
Parteneri media: Știri.ong, IQads, Zile și Nopți, Munteanu Iqool,4arte.ro, Revista Zeppelin, Gala Societății Civile, Filmsi.
Parteneri BD: Benzi Desenate Româneşti, RevistaCOMICS, București ComicsFest, Muzeul Benzii Desenate, Sibiu Comics Club.
Parteneri locali: ExpressDeBanat.ro, Resita.ro, GhidulBanatului.ro, Actualitatea Literară.

Oana Ghera Vicepreședinte Asociația Bloc Zero, 0721518087, [email protected] 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related