- ce il sperie si nu-l lasa sa doarma noaptea -
Pentru inceput: exista Baubau malign si Baubau benign. Adica: unii sunt rai si basta, altii sunt rai in aparenta, dar au efecte bune (deci daca nu te omoara, te fac mai puternic). Ce inseamna Baubau? Am sa ma limitez la cei care ii sunt cunoscuti creativului, chit ca e vorba de aceia care imi distrug mie linistea, sau de cei despre care mi se povesteste dimineata, la tigara, cu voce ragusita si ochi umflati de nesomn.
In primul rand ar fi agentia. E mult de zis aici, dar o sa incerc sa rezum. Creativului nu prea ii pasa de drumul agentiei in viata, asigurarile de sanatate, politici de companie etc. Asta aparent. In viata reala, toti suferim de dureri, apasari, vanatai si frustrari referitoare la subiectele astea. Ne dam seama sau nu, ne afecteaza si conteaza. Si ne trezim gandindu-ne la ele. E clar, suntem parte din « organizatie » mai mult decat ne place sa recunoastem.
Dupa agentie, urmeaza echipa. Daca esti copy si ai bafta de un art bun, te-ai scos (e valabil si invers). Daca nu - nu. De asta unele echipe mai sudate se plimba de manuta prin piata. Desigur, riscul divortului exista mereu, caci echipa de creatie e ca o casnicie. Intotdeauna sunt crize conjugale, momente de tandrete sau evadari de acasa (cu sau fara banii de paine).
As repeta faza cu echipa... Nu de alta, dar se extinde si la echipa de pe un anumit proiect/cont. Aici e ca la fotbal. Mereu e cate un fundas care alearga mai incet, un atacant care nu paseaza, sau un portar care iese ca fraierul la mijlocul terenului. Asta e clar un motiv de cosmaruri si framantari... Si iar frustrari.
Urmeaza clientul/contul. Problema e ca un cont poate sa fie superb cat timp lucreaza acolo o persoana ok. In alte conditii, acelasi cont mirific poate scoate coltii. Aici e, de fapt, problema subjugarii vointei unui cont de catre clientul/omul de acolo. Mare problema. Eu, personal, m-am hotarat cu ceva timp in urma sa lucrez pentru brand, nu pentru client. E un exercitiu interesant, care mi-a oferit multe nopti de liniste (e un soi de lampa de veghe). Asa, ma concentrez pe ce conteaza, nu pe ce naste gastrita. (Apropos, am girul lui David* sa lucrez pentru branduri, nu pentru clienti - mwahaha-ha.)
As mai aminti: frica de "sec de idei", frica de a fi aratati cu degetul pentru proiecte nereusite, frica de focus-grupuri, de logo mai mare, de ziua de maine (cand ai dead-line), de castinguri prost facute, de client service care nu vinde lucrari, de strategii proaste sau inexistente, de moartea placii de baza, etc.
Ei bine, se pot rezolva toate. Cu rabdare, tact, calm, cu sau fara toleranta, drag pentru ceea ce faci (trebuie sa-ti tratezi cu dragoste si leafletzii; chiar daca unii par a fi copii cu sindromul Down, sunt tot ai tai), dorinta de a face lucrurile bine, ura pentru "a ponta" pentru leafa si glorie (eventual nemeritate), etc.
Oricum, (aproape) toate dispar cand te faci mare.
* David Ogilvy - n.tr.
