[Oameni de TV] Anca Suciu: Infodemia e cea mai mare provocare a televiziunii. Știrile false sunt un pericol real al zilelor noastre

”E bine să greșești, asta înseamnă că nu îți e teamă să muncești și implicit să evoluezi”, zice Anca Suciu, unul dintre jurnaliștii TV cu experiență în zona politică. În cei 13 ani de televiziune, a învățat printre altele ca documentarea temeinică dinaintea unei emisiuni nu poate fi înlocuită de nicio strategie bună de PR și content din social media. În spațiul public este nevoie de mai mulți de jurnaliști cu experiență, responsabili și liberi de orice legătură cu partidele politice, mai ales acum, când știrile false și ”execuțiile” persoanelor publice se succed în media cu o viteză amețitoare.

Despre televiziunea de pandemie, Anca spune că a schimbat multe dintre regulile jocului și a eliminat o parte din barierele tradiționalului. Este bine? Este rău? Doar publicul și timpul pot confirma.

"Cu greu îți imaginai înainte de pandemie o emisiune cu invitați prin skype, acum e o normalitate, dar înainte toți invitații trebuiau să vină în platou. Am eliminat rigorile de imagine, înainte de pandemie nu îmi amintesc să fi avut o știre întreagă filmată cu telefonul, cu excepția imaginilor pe care le primeam de la telespectatori, ori a imaginilor filmate „cu camera ascunsă."

În starea de urgență, Anca Suciu a filmat cadre întregi cu telefonul prin farmacii, a luat interviuri farmacistelor și a făcut stand-up-uri filmându-se singură. Din ultimul an fără pandemie, Anca a devenit moderatoarea emisiunii ”Studio Politic”, unde aduce la discuție reprezentanți ai tuturor partidelor politice despre subiecte fierbinți ale zilei.

Drumul către știri

M-am născut în Reghin, am fost reporter în Tîrgu-Mureș, am studiat jurnalismul în Cluj, iar de vreo nouă ani sunt jurnalist în Capitală. Nu cred că televiziunea m-a ales pe mine, din contră, am încercat (încă încerc) cu încăpățânare să îmi construiesc o voce în meseria asta. Dacă am avut noroc? Da, au fost momente, dar am avut de muncit apoi, pentru fiecare ușă deschisă, cât nu credeam că sunt în stare. Îmi place să fiu reporter, mi-a plăcut mereu competiția de pe teren. La început a fost o joacă – mă amuza că pot pune autoritățile în încurcătură prin întrebările mele - apoi am obervat că unele știri pot schimba soarta unor oameni mai puțin norocoși, doar pentru că a scris presa despre problema lor. Am intrat într-o redacție la 19 ani neîmpliniți și nici o zi nu seamănă cu alta, nu prea avea ce să nu îmi placă.

Partea grea

Am început cu un refuz, pe care l-am tratat drept un eșec personal mult timp. Nu am fost admisă la Facultatea de Jurnalism din București, deși ăsta a fost visul adolescenței mele. Ce nu realizam eu la acel moment era că, între timp, mi se deschidea o mare poartă de acces în presă. Se deschidea Prima TV în Tîrgu-Mureș și am fost la un interviu la care am fost întrebată dacă vreau să ajung Andreea Esca sau Mihaela Rădulescu, iar eu am răspuns că nu ăsta e țelul meu, „eu vreau să ajung Anca Suciu”. J Am fost acceptată cu zâmbetul pe buze, dar nimeni nu credea în ce spuneam eu atunci -că nu stau mult, pentru că vreau să fiu jurnalist la București. A fost primul meu job, am dat o fugă la Cluj, să mă înscriu la jurnalism și cam ăsta a fost începutul.

Ce a urmat

Am stat vreo 5 ani în Tîrgu-Mureș și am lucrat la Prima TV și Realitatea TV, apoi am venit în București, unde am lucrat mai întâi la Prima Tv și de vreo șase ani lucrez la Digi24. Am făcut de toate la început, abia la Digi24 am făcut cunoștință cu domeniul politic și mi-am găsit locul.

Am învățat de la toți cei pe care i-am întâlnit în meseria asta, fără excepție. Au fost colegi sau șefi care nu mi-au fost cei mai buni prieteni, dar faptul că nu reușeam să îi mulțumesc niciodată m-a ajutat până la urmă să înțeleg că profesionist ești atunci când încerci să depășești așteptările mereu.

Primul live

Nu mai țin minte despre ce am vorbit în primul live, îmi amintesc doar că am avut foarte multe emoții. Pentru mine, intervențiile în direct au fost un proces de lungă durată, am avut destule gafe și bâlbâieli și a durat ceva până să mă așez confortabil la cadru. Am crezut că nu e pentru mine și m-am gândit de multe ori să renunț. Doar că eu sunt tenace și ambițioasă și atunci când îmi spui că nu pot, încerc de mai multe ori. Așa s-a întâmplat. Voiam să dovedesc tuturor din jurul meu că pot și așa m-am motivat. Îmi plăceau știrile pe social, reportajele, am făcut și câteva materiale de promovare a turismului local, care mi-au plăcut foarte mult.

Televiziunea, când ai început tu

Am început în perioada în care „Știrile de la ora 5” erau foarte urmărite de public. Drept urmare, erai un jurnalist bun dacă aveai surse bune în poliție și știai toate accidentele de pe raza județului Mureș. Asta era marea provocare la început. Mergeam pe teren ziua, seara, în creierii dimineții, când aveau loc accidentele, filmam pe casetă, apoi ne întorceam în redacție să scriu și să aleg minutele ce urmau să apară în știre. Cea mai mare satisfacție o aveai când știrea ta „era cerută la București.” Nu era simplu, pentru că a fost mereu competiție în Tîrgu-Mures. Toate redacțiile centrale aveau redacții locale, fie că era TV sau ziar, în plus erau și alte două televiziuni locale, dacă îmi amintesc bine.

Greșeli din care ai învățat

Foarte important este să te pregătești constant, să fii la curent cu știrile, să fii informat, să te lămurești care sunt subiectele zilei înainte de a intra în direct. Cred că atunci când ești bine informat te exprimi clar, pe limbajul oricui te ascultă. Încrederea de sine este un atu impresionant al oamenilor de televiziune. Am cunoscut oameni pe care, dacă îi iei la bani mărunți, sunt mai mult carcasă decât conținut, dar televiziunea are o doză încă mare de superficialitate.

E bine să greșești, asta înseamnă că nu îți e teamă să muncești și implicit să evoluezi. Am învățat din bâlbele din live să nu vorbesc despre lucruri pe care nu le cunosc în amănunt, am învățat că un PR bun pe Facebook nu ține locul documentării, am învățat că experiența pe teren nu poate fi înlocuită de păreri scrise cu verb pe Facebook.

Cum te-a modificat televiziunea

Mi-a dat încredere în mine, m-a ajutat să fiu „descurcăreață” indiferent de situație. Am stomacul tare, am anduranță la muncă multă, dar și la oameni fără cuvânt.

Cum este acum televiziunea românească

Am lucrat doar la știri, ăsta e domeniul pe care îl cunosc. Îmi place că sunt câteva produse nișate care au rezistat în timp, câteva emisiuni de reportaje, de interviuri. Asta înseamnă că este public pentru ele. E nevoie de jurnaliști cu experiență, vocali în spațiul public pentru că meseria de reporter nu este ușoară. Deprofesionalizarea în această meserie este reală, doar că e un subiect ascuns sub preș. Reporterii au parcă un termen de expirare și nu pentru că își doresc asta, dar „ajunși la maturitate” dispar, de cele mai multe ori, din redacții. Ori, un producător, un editor sau un prezentator care au în mână un jurnal de știri cu o imensă putere de a forma opinii, ar trebui să aibă în spate o pregătire de ani de zile și să treacă prin toate pozițiile unei redacții.

Reporterul nu scrie mereu despre subiecte ușoare, el e fie deranjant, fie insistent, ori curios, nu este prietenul care te laudă indiferent de situație, este prietenul care îți spune lucrurile verde în față, îți arată realitatea așa cum e. De aceea e o meserie care trebuie făcută de oameni cu experiență și liberi de orice legătură politică ori economică. Mă supără lipsa de opțiuni de pe piață. E multă gălăgie în presă, dar puțini oameni responsabili.

Noile generații de pe sticlă

Există speranță, am colege tinere care au evoluat în timp record – au surse, scriu bine, vorbesc coerent. Îmi place mult asta, e nevoie de oameni smart și tineri, iar ei există pe piață. Cred doar că nu au aceeași răbdarea pe care am avut-o eu. Vor să evolueze rapid, vor să fie văzuți și ascultați de azi, nu înțeleg cât de importantă e experiența pe care o capeți în ani. Bine, eu sunt omul care nu crede în scurtături, deși am fost martora unor excepții.

Importanța brandului personal în meseria ta

Cred în puterea brandului, văd în jurul meu oameni care cresc odată ce își cultivă un brand personal, dar am senzația că nu e pentru mine. Nu mă agit să scriu pe Facebook pentru că mai am nevoie să acumulez experiență și informații. Am spus că am stomacul tare, dar realitatea e că diger destul de greu hate-ul de pe rețelele de socializare. E posibil ca asta să mă fi ținut departe de social media. Pe de altă parte, astfel de interviuri sunt și ele importante, pentru că ele mă ajută să ajung la oameni, să mă cunoască mai bine. Până una alta, de luni până vineri, de la ora 15:00 sunt acolo, pe Digi24, lucrez astfel și la brandul meu.

Comunitatea care te urmărește online

Nu îmi dau seama dacă am sau nu un public al meu, mai degrabă cred că sunt oameni cu care împărtășesc aceleași interese. Audiențele emisiunii sunt bune și datorită Digi24, pentru că e o televiziune care a reușit în bună măsură să își respecte contractul de comunicare cu publicul ei. Imparțialitate, onestitate, lucruri spuse pe șleau, cred că asta așteaptă de la noi oamenii. Și atunci eu încerc să fiu un arbitru, și nu un judecător, într-o emisiune în care reflectorul e pus pe cei pe care îi votăm. Le amintesc ce au promis înainte să ne ceară votul și îmi propun ca ei să le spună celor de acasă cum se poziționează pe temele zilei. La finalul ediției așteptarea mea de la public e că singuri își trag concluziile, în cunoștință de cauză, cu toate părerile pe masă.

Mix-ul câștigător pentru o emisiune cu rating bun

Publicul nostru ne urmărește din ce în ce mai mult pe digital. Asta înseamnă că am găsit un mix bun deocamdată: conținut pentru o televiziune mainstream, difuzat în online. Când pregătesc emisiunea mă gândesc la câteva lucruri: să fie o informație nouă, să avem păreri opuse, dezbateri și am observat că e important de cele mai multe ori „cine” spune, nu „ce” spune. Asta înseamnă că invitații care au deja notorietate sunt cei mai urmăriți și aduc cele mai bune audiențe.

Oamenii se uită la televizor pentru a-și confirma convingerile și, de obicei, caută postul care mai degrabă le confirmă punctele de vedere decât le contrazice. Dar suntem norocoși, publicul Digi24 este format din oameni educați, curioși, dispuși să analizeze mai multe opinii și care, la final, își trag singuri concluziile.

Subiectele care te preocupă

Mă preocupă subiectele la zi, ori subiectele fierbinți de pe scena politică, încerc să le dezbat cât mai curat și corect. Sunt atentă la subiectele care se dezbat pe Facebook, la subiectele despre care vorbesc prietenii mei, ori oamenii cu care mă întâlnesc și încerc să aduc în emisiune politicieni cu expertiză pe aceste domenii. Bat moneda pe imparțialitate, pentru că nu vreau să conving pe nimeni de nimic, vreau să aduc la discuție toate partidele, astfel încât telespectatorii să își facă o idee despre strategia fiecărui partid în privința subiectelor la zi.

Deși este importantă și audiența, noi ne axăm mai mult pe invitați care au ceva de spus, au expertiză și pot lămuri telespectatorii pe un anumit subiect. Cu mențiunea că nu ignor comunicatorii partidului, până la urmă sunt oamenii considerați vectori de opinie pentru un anumit electorat. Au fost aleși în Parlament, eu îi chem în emisiune pentru a-și spune punctul de vedere argumentat. Emisiunea pe care o moderez, „Studio Politic”, nu este o platformă pentru logoreea de partid, este o platformă de dezbatere cu argumente pro și contra.

Nu trăim zile ușoare, pandemia ne afectează în multe feluri, iar presa și jurnaliștii cred că trebuie să fie mai responsabili ca niciodată și să promoveze doar informațiile bine verificate. Nu ar trebui să vedem la televizor mesaje care incită la violență, mesaje discriminatorii și nici persoane care au fost condamnate penal, ori care folosesc un limbaj vulgar sau manipulator, încercând să distorsioneze realitatea.

Ce nu faci înainte de emisie pentru că aduce ”bad luck”

Nu sunt superstițioasă, așa că nu am un ritual de „good luck”. Pregătirea emisiunii e un proces continuu, citesc știri, sunt la curent cu ce se întâmplă, mă documentez constant. În funcție de subiecte aleg și invitații pentru emisiune.

Rutina dinaintea unei emisiuni

Am un producător, Carla Anghel, și împreună sunăm, programăm, încercăm să scoatem cele mai bune declarații din ziua respectivă. Mă ocup de emisiune de un an și ceva, înainte am fost reporter pe politic, iar experiența de teren mă ajută foarte mult. Am și o bază de date care îmi oferă confortul de a schimba un invitat înainte cu 5 minute de a intra în direct. True story! S-a întâmplat chiar de mai multe ori. Politicieni care au fost nevoiți să intre într-o ședință și m-au lăsat baltă, deși e o emisiune în direct. Dacă nu aveam experiența de teren în spate, leșinam de câteva ori pe săptămână de stres. :)

O întâmplare funny de la un direct

Cea mai funny și recentă întâmplare a fost în direct. Am uitat numele premierului, al vicepremierului și al unui ministru, deși vorbesc toată ziua despre ei. Încă mă obișnuiesc cu postura de moderator și am momente când nu mă pot concentra la prompter, la producătorul din cască și la gândurile mele în același timp, așa că ies astfel de faze haioase. Îi dădeam pasa unei colege pentru a intra în direct și după ce am enumerat câteva variante de nume, am încheiat zâmbind rugând-o să ne lămurească ea detaliile.

Provocări din pandemie

În starea de urgență am prezentat știrile de la 9 la 14. Nu sunt o persoană matinală și am fost stresată întreaga perioadă ca nu cumva să adorm și să nu ajung la jurnal. Dar dincolo de partea amuzantă a povestirii am avut foarte mari emoții pentru că eram în direct 5 ore, încontinuu, nevoită să vorbesc despre pandemie, o necunoscută pentru noi toți atunci. Eu port ochelari și îmi era greu să citesc de pe prompter, altă încurcătură. Nu am emoții în fața invitaților, am emoții în fața telespectatorilor pentru că vreau să adresez toate întrebările importante. Încerc să fiu mereu la nivelul așteptărilor pentru că până la urmă am ajuns aici fiindcă o mână de oameni au avut încredere în mine, nici pe ei nu vreau să îi dezamăgesc.

Schimbări de criză în jurnalismul de televiziune

Am învățat forțat să eliminăm din barierele televiziunii tradiționale. De pildă, cu greu îți imaginai înainte de pandemie o emisiune cu invitați prin skype, acum e o normalitate, dar înainte toți invitații trebuiau să vină în platou. Am eliminat rigorile de imagine, asta nu știu dacă e chiar așa un lucru bun, dar înainte de pandemie nu îmi amintesc să fi avut o știre întreagă filmată cu telefonul, cu excepția imaginilor pe care le primeam de la telespectatori, ori a imaginilor filmate „cu camera ascunsă”. Iar în starea de urgență am filmat cu telefonul prin farmacii în căutarea de produse sanitare și de protecție, am luat interviuri farmacistelor și am făcut stand-up-uri, pentru prima dată, filmându-mă singură.

Pandemia are avantajele ei, greu de crezut, dar ne-a forțat să ne adaptăm la era digitală. Pe de altă parte, a fost o perioadă în care au avut de câștigat redacțiile care au avut jurnaliști cu experiență, capabili să facă mai multe lucruri, să producă un conținut de calitate astfel încât să îl țină pe telespectator în fața ecranului. În perioada stării de urgență consumul de mass-media a crescut, iar Digi 24 și Pro TV au fost cele mai urmărite posturi de televiziune. Și asta în condițiile în care redacțiile au lucrat cu un număr redus de oameni din măsuri de siguranță.

Televiziunea peste câțiva ani

Infodemia e cea mai mare provocare a televiziunii. Știrile false sunt un pericol real al zilelor noastre, am avea nevoie de un CNA mult mai activ pentru taxarea derapajelor din televiziune. Combaterea știrilor false cred că e o abordare ce va fi mult mai prezentă în mass-media. Pandemia ne-a arătat că televiziunea rămâne încă o sursă importantă de informare pentru români, chiar dacă mulți i-au cântat prohodul. Cu tinerii va fi o provocare, sunt curioasă și eu dacă vom reuși să îi aducem din online în offline.