Uneori trebuie doar sa auzim asta din perspectiva pragmatica si realista a unui producator: cinema-ul este, si va fi intotdeauna, un vast domeniu al campului economic. Filmul este arta suprema, pentru ca este cel mai aproape de ceea ce vedem, auzim si percepem ca fiind “viata reala”. Si viata reala nu este gratuita, timpul si resursele sunt limitate, iar ceea ce facem cu ele este in stransa legatura cu puterea comercialului. Cumparam lucrurile care ne satisfac, inclusiv atunci cand vorbim despre cinema. Producatoarea Alina David, fosta head of production la HBO Romania, e de parere ca cinematografia, in toate formele ei, trebuie sa raspunda nevoilor actuale ale consumatorilor.
"Cred ca streamingul reduce consumul de film de arta. Acum, cu atatea optiuni de continut, de ce ar vrea consumatorul sa-si petreaca timpul, si-asa limitat, urmarind un film complicat de inteles?", spune Alina David, avertizand asupra uneia dintre capcanele plierii canalelor de streaming pe audienta.
Balanta intre arta si business la HBO
Focusul era in a produce continut original local premium. Cat priveste balanta intre promovarea filmelor comerciale si sustinerea filmelor de arta, HBO Europe este, in primul rand, un business. Un business care dezvolta si sustine proiecte de calitate. Fiind un business, partea comerciala a acestor proiecte conteaza. Se adreseaza unei audiente mai largi. Dar, cred ei ca au demonstrat ca un proiect poate fi si comercial si calitativ, in acelasi timp.
Concurenta pozitiva
Eu privesc concurenta intr-un mod cat mai sanatos si pozitiv posibil. Cat timp am lucrat in HBO, dar si acum, poate mai mult ca niciodata, imi doresc ca Netflix sau Amazon Prime sa investeasca in piata locala de proiecte originale. Asta va rezulta in dezvoltarea profesionistilor in domeniu, de la scriitori, regizori, producatori, la echipa de filmare, chiar si a firmelor de post-productie.
Acces pentru toti
Ca sa incep cu partea mai putin pozitiva, acum mai mult ca niciodată, oamenii prefera sa vada un film din confortul casei decat sa mearga la cinematograf. Din punctul de vedere al confortului, dar si din punct de vedere financiar. Daca tot au un abonament Neflix sau HBO pe care il platesc de ce ar mai da bani si la cinematografe?! Anul acesta Netflix introduce un film nou in fiecare saptamana. HBO Max va lansa pe platforma filme in acelasi timp cu premiera lor in cinematografe. Cinematografele ar trebui sa se reinventeze, sa apeleze la noi tehnologii, noi abordari ale vizionarii de continut, cu care sa atraga publicul. Stiu ca e usor de zis si greu de facut. Dar e clar ca inovatia are un loc in fata, intotdeauna a avut.
Cum a schimbat streaming-ul piata de film in bine:
- A permis accesul continutului spre o comunitate mai mare. Un film lansat pe o platforma de streaming poate fi vizionat in toata lumea (evident, in functie de contractul incheiat cu platforma);
- Creatorii au acces la o comunitate mai mare de consumatori;
- Genereaza mai multe proiecte care duc la cresterea posibilitatilor de munca pentru profesionistii din domeniu;
- Noi talente care vor avea mai multe oportunitati sa lucreze la o varietate de productii;
- Important e sa ne adaptam schimbarii, sa nu privim streamingul ca fiind ceva negativ, dimpotriva sa ii vedem oportunitatile.
Capcana binge-ului
Nu mai stam duminica seara in fata televizorului sa ne uitam la premiera saptamanii. Nu ne mai enervam ca am pierdut un episod din serialul preferat. Acum putem consuma continut in orice moment al zilei in orice loc ne-am afla. La fel s-au schimbat si preferintele mele, desi eu incerc sa pastrez un echilibru, sa nu fiu atrasa in capcana binge-ului, chiar daca mi s-a intamplat de multe ori. Mi-e dor de perioada cand ma uitam la Seinfeld si comentam si radeam cu prietenii. Daca nu eram impreuna, vorbeam la telefon in timp ce urmaream serialul. Dinamica consumatorului s-a schimbat, continutul e disponibil oricui are conexiune la internet. Oriunde ma aflu, chiar daca nu e un cinematograf langa mine, mă pot uita la un film sau la un serial dacă omi doresc acest lucru si, daca vreau, imi sun si prietenii sa ii intreb daca l-au vazut si ei.
Mubi inainte de toate
Primul cont pe o platforma de streaming mi l-am facut pe Mubi, acum foarte multi ani. Inca il mai am. Nu mai tin minte care a fost contextul, banuiesc dorinta mea de a vedea filme calitative, europene in mod special, de festival. HBO Go il am prin abonamentul de cablu, insa abia acum trei ani am inceput sa-l folosesc. Mi se parea extraordinar ca pot urmari un serial de la inceput pana la sfarsit, si nu ma mai lovesc de situatia in care pierd un episod. Sau ca pot sa urmaresc filmul care a fost acum o saptamana pe Cinemax si nu am apucat sa-l vad. La Netflix m-am abonat imediat cum a aparut in Romania. Contextul era ca lucram la HBO si consideram ca e important sa stiu ce lanseaza concurenta. Intre timp mi-am facut abonament si la Amazon Prime. Imi doream sa vad serialul Bosch, care e la ei pe platforma. Cred ca streamingul reduce consumul de film de arta. Acum, cu atatea optiuni de continut, de ce ar vrea consumatorul sa-si petreaca timpul, si-asa limitat, urmarind un film complicat de inteles? Dar in acelasi timp ma intreb cat de mult se uita la un film de arta inaintea perioadei streamingului? Oricum exista o piata pentru toti, acum mai mult ca niciodata. Nu pot spune ca urmaresc des filme de arta. Daca daca o fac, sunt foarte atenta la modalitatea de executare, la simbolistica. Mai degraba ma uit cu ochi de profesionist in sensul ca urmaresc miscarile camerei, cadrele alese, costumele, culoarea, lumina etc. In schimb, pentru placerea mea, am nevoie de mult escapism si easy viewing. Vreau entertainment.
Nevoia recompensata
Streamingul a diversificat accesul la continut. Nu cred ca spun nimic nou sau nestiut. Consumatorii nu mai au ca spatiu de consum doar televizorul, prin intermediul supplierului de cablu. Acum poti urmari un serial, film sau documentar de oriunde te afli pe aceasta planeta, presupunand ca ai internet performant, bineinteles. In acelasi timp, orice producator, regizor, scriior are acces la un public numeros. Streamingul permite consumatorilor sa aleaga ce vor sa priveasca, in functie de preferintele lor personale, de felul in care se simt in ziua respectiva etc. Streamingul satisface nevoia imediata de recompensa. Rabdarea consumatorului e limitata. Sunt un consumator tipic, daca un film sau serial nu ma convinge in primele 5 minute, schimb si caut altceva. Mi-e dor sa simt experienta vizuala si auditiva, in conditii de cinema. O simt acum ca o pierdere. Din punct de vedere profesional, in schimb, acum sunt avantajata. Streamingul imi ofera mai multe posibilitati de munca.
Publicul e acolo
Chiar sub presiunea analytics-urilor, partea pozitiva din mine spera ca filmul va ramane in continuare un proces artistic. Cum altfel se poate transmite o emotie? Prin continut ‘croit ’pot intelege preferinta streamerilor spre anumite genuri de showuri dar, dat fiind faptul ca exista mult spatiu pentru continut cred ca orice idee, daca e bine povestita, isi poate gasi calea spre un public mai mic sau mai mare. Si nu e nevoie de inteligenta artificiala pentru acest lucru. Dar, intr-adevar tehnologia primeaza, dezvoltarea ei spectaculoasa, si nu m-as mira ca in viitor scenariile sa fie scrise de un soft in care introduci niste date, conform preferintelor generate de analytics.
Trenduri in streaming
Exista o dorinta mare de escapism, intimitate, reality shows, la nivel de continut. Ca tehnica, producerea de noi formate video pentru a optimiza vizionarea continutului pe ecrane mobile gen tablete, telefoane si trecerea spre continut 8K.
Digital media - viitorul streaming-ului?
Tinand cont de diversitatea mare de continut, este foarte posibil sa nu ne uitam cu totii la aceleasi show-uri. Dar daca ne uitam, e o mare posibilitate sa nu ne uitam in acelasi timp. Streaming-ul poate fi inlocuit cu platformele de digital media. Acum vezi un film, serial sau un documentar si postezi parerea ta despre el pe Facebook. Am citit intr-un articol ca televiziunea reprezinta un mediu familial pe cand digitalul e individualist. De fapt Netflixul e rezultatul schimbarilor in societate. Comunicam prin intermediul platformelor de social media si mai nou si vizionam pe aceleasi medii pe care comunicam, vezi Facebook Watch. Din punctul meu de vedere, cred ca e un momentul perfect pentru nise. In dorinta de a fi mainstream, platformele de streaming au standardizat continutul pentru a ajunge la o audienta cat mai mare. Dar abonatii isi doresc, din ce in ce mai mult, sa urmareasca continut diversificat. Cel putin eu asta imi doresc.
Artisti mici pe platforme mari
Au deschis mai multe oportunitati, acum oricine are o idee buna si o poate povesti, are un potential loc de a o expune. Un creator independent are aceleasi sanse ca un studio mare de productie sa-si vada proiectul pe o platforma de streaming.
Recomandari
Recent nu am mai descoperit nici o bijuterie. Nu mai gasesc nimic. Banuiesc ca sufăr de 'content fatigue’. Am trecut pe documentare. Ma uit la True crimes, Investigative, dar am văzut și My Octopus Friend care mi-a plăcut foarte mult. Ca placeri vinovate sau nevinovate, imi plac serialele israeliene de ex Shitsel, Fauda. Mi-a placut si un serial rusesc “Better than us”. Apreciez continutul Prime unde am găsit niste bijuterii de exemplu Homecoming, Devs, Upload, After Life si bineinteles Bosch.