Abuzul înseamnă mai mult decât violență, deși mulți asociem doar acești termeni când vine vorba despre abuzurile prin care trec femeile din România. În societatea contemporană, însă, multe dintre ele au de înfruntat și alte greutăți sau nedreptăți, despre care prea puține au curajul să vorbească.
Momente din viețile a 10 femei-luptătoare, cu vârste diferite și din medii diverse, se expun de luna trecută într-un documentar creativ modular. Fără judecăți sau verdicte. Doar pentru că poveștile au puterea de a vindeca și de a inspira. Fragile se vede online și este un demers susținut de actrița Ioana Flora.
”Poate nu întotdeuna se vede prin ce trece o mamă al cărei copil suferă de autism sau poate rareori trecem cu vederea motivele pentru care în politică, de exemplu, nu sunt implicate mai multe femei. Mentalitatea și comportamentele aferente, stigmatul cu care multe femei trăiesc și acum în România constituie o parte din povestea Fragile”
Producția și regia acestui documentar artistic sunt semnate de Ioana Mischie, iar de coordonare și dezvoltare s-a ocupat Rucsandra Pop. Sub protecția anonimatului, protagonistele seriei au prins viața prin vocea și chipul actriței Ioana Flora, care ne spune mai multe despre Fragile – The Series. Tot de la ea, am vrut să aflăm cum i-a fost ultimul an și ce înseamnă să fii actor independent în această perioadă grea pentru artiștii din industria filmului și teatrului.
Artist independent în România
Să fii artist independent înseamnă să alergi într-o cursă cu obstacole. Înseamnă să fii ca un maratonist, ca un balerin de performanță, antrenat mereu să dea probe, să le ia, să își dovedească, fără oprire calitățile, să își genereze venituri. Nu are un loc călduț, nu primește de-a gata. E pus la încercare. Să gândească concepte, să scrie aplicații, să facă rost de finanțări. Să genereze conținut care să aducă plus valoare.
Înseamnă, mai ales acum, să faci parte dintr-o categorie vulnerabilă, să nu ți se acorde atenția, grija cuvenită. În 2020 au fost câteva, prea puține finanțări dedicate artiștilor independenți. La una dintre ele, în plin lockdown (atenție, deci umblam cu declarații după noi, totul se petrecea online) era nevoie de o hârtie care se putea lua doar personal de la un ghișeu care avea program redus de lucru. Sună ca un poem ratat, nu? Jumătate dintre candidați au avut dosare cu actul lipsă, așadar au devenit neeligibili. Nu pot să nu mă gândesc la țări ca Olanda sau Germania în care au fost tratați pe măsura acestei plus valori pe care o dăruiesc lumii.
Pentru mine a fost o alegere, un fel de a fi și a trăi, să fiu artist independent. Dar ultimul an m-a obosit. Cred că vreau să mă „așez” în stabilitate. România nu pare a fi o mamă bună pentru un artist independent. Și cred că sunt prea draguță în formulare când spun asta.
2020 în câteva cuvinte
2020 începea promițător. La final de 2019 ne întorseserăm de la Festivalul de Film de la Cairo, cu filmul Zavera (r. Andrei Gruzsniczki), filmasem pentru filmul italian Est Dittatura (r. Antonio Pisu), Cadoul de Crăciun (r. Bogdan Mureșanu) luasem premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la premiile Academiei europene de Film. Eram pe lista scurtă de 10 filme pentru premiile Academiei americane de Film, așteptam să vedem dacă intrăm în etapa finală pentru premiile Oscar. În noul an urma să am trei premiere de film, Otto barbarul (r. Ruxandra Ghițescu), Început (r. Răzvan Săvescu) și Lebensdorf (r. Vali Hotea).
Viitorul suna bine, cu alte cuvinte. Și apoi a venit martie 2020. Șoc. Nu atât frica, cât lipsa de libertate de a alege m-a copleșit odată cu pandemia. Țin minte că mă plimbam, atât cât puteam ieși, în jurul parcului Kiseleff, iar în parc înfloreau copacii, natura parcă exploda de bunăstare. Mă uitam la ea, parcă din spatele unor gratii. Au urmat luni de zile în care am gândit proiecte, cu vervă, cu disperare, împreună cu colegii. Le-am pus pe hârtie din dorința de a găsi soluții, de a ne genera muncă, de a ne regăsi un rost. Cumva, realizez că salturile calitative în meserie și în viață mi s-au întâmplat mereu în urma unor mari încercări. Așa a fost și de data asta. O reconfigurare de traseu majoră.
De la o persoană cu un dor de ducă permanent și dornică de libertate, am învățat să iubesc și apreciez exact ceea ce am, unde și cu cine sunt. Iar din punct de vedere profesional, cu sprijinul Rucsandrei (Rucsandra Pop) să gândesc unul din cele mai frumoase proiecte ale mele – Fragile.
Spectacole și filme din criză
Cu toate restrictiile, totuși am avut premiera unui spectacol, adaptați la noile forme, pe Zoom. O piesă foarte bine scrisă și regizată de Alina Grigore, față de care am o admirație profundă, pentru talentul, puterea de muncă, filmul său de debut, Crai nou, în care joc și eu și pe care îl aștept cu nerăbdare, pentru școala de actorie InLight, în care m-a invitat să predau ulterior.
Apoi am avut șansa să fiu în ipostaza de mentor, alături de Adrian Sitaru și Luiza Zan, al spectacolului Despre ce vorbim când cântăm despre iubire. Șase actori și muzicieni cu care am găsit măsura justă și inspirată între muzică și teatru. A fost o gură de aer proaspăt. Sebastian Gheorghiu, care a fost primul dintre salvatorii mei în 2020 prin acest proiect. S-a repetat la Râșnov și apoi a fost jucat în Biertan, Viscri, Brașov, Târgu Mureș. A venit TIFF-ul și premiera filmului Început, apoi Otto barbarul, la Festivalul de Film de la Saraievo. Apoi am început lucrul la Fragile The Series, alături de Ioana Mischie și Rucsandra Pop și asta ne-a luat câteva luni bune. 2021 a început în forță, cu filmarile pentru serial și o echipă întreagă de super profesioniști și oameni la puterea a treia în jurul său.
Credit Foto: Ionuț Macri
Cum ai început acest an
A fost pentru prima oară când nu mi-am pus dorințe sau intenții. Când nu mi-am propus nimic major. Mici lucruri ale mele cu mine și atât. Cred că 2020 m-a învățat asta, să mă bucur de ceea ce trăiesc acum, în acest moment. Să nu mai iau de-a gata tot ce există deja în viața mea, ci să apreciez fiecare moment bun, toate prieteniile pe care le am, toți oamenii dragi din jurul meu, fiecare zi normală. Pentru că am văzut și simțit din plin ce înseamnă deviația de la normalitate.
Schimbările din ultima perioadă
Meseria mea a fost din cele mai afectate. Practic, ni s-a „luat” scena, contactul direct cu publicul, un reper definitoriu pentru teatru. Zoom-ul și repetițiile sau spectacolele de pe Zoom au fost, însă, esențiale, ne-au ajutat să ne păstrăm antrenamentul, contactul și legătura între noi. La film e altceva. De aceea cred că Fragile și-a găsit locul perfect pentru condițiile actuale.
Teatrul și online-ul
Nu cred că teatrul filmat are același efect ca cel din sala de teatru, oricât de bine e realizat tehnic. Am văzut multe spectacole în timpul lockdown-ului, din teatrele mari ale lumii, spectacole pe care visam doar să le văd înainte. Și mi-a prins bine să le văd, dacă o iau ca pe o formă de documentare, de conștientizare a acelor mari spectacole (De la Hamlet-ul lui Peter Brook, până la Îmblânzirea scorpiei cu Meryl Streep). Dar atât. Teatrul nu își poate schimba paradigma, aceea de a fi jucat în fața spectatorilor, în sală.
Cum a apărut ideea Seriei Fragile
S-a născut în urma întâlnirilor cu Rucsandra, în urma unui proces care se voia de autodescoperire și reinventare a mea. Rucs avea un gând de a crea acest concept de lucru la nivel personal și de organizații, în care m-am oferit voluntar să-i fiu primul elev. Ne-am întâlnit, săptămâni și luni la rând, mi-a trasat viziunea misiunea, calitățile, abilitățile, rețeaua personală și profesională. Și după multe lecturi noi, articole, schimb de idei, mi-a răsărit în minte aceasta. De a-mi împrumuta vocea altor femei, de a le fi oglindă acelor femei care trecuseră prin traume, momente de cumpănă, fără să fi avut curajul până acum să vorbească despre asta.
Formarea echipei
Am invitat-o pe regizoarea Ioana Mischie să ni se alăture, știind că urma să filmăm monoloagele-mărturisire, sub formă de documentar artistic. Știam că vom avea episode a câte 10 minute maxim a fiecărei povești, iar Ioana, având o vastă experiență și un anumit simț vizual și estetic care îmi plăcea foarte mult, avea să gândească conceptul vizual. Aproape în paralel, îi povesteam Adinei (Adina Duțu) despre Fragile și ni s-a alăturat cu entuziasm, aducând cu sine echipa sa de PR. Întâmplarea frumoasă a făcut să ne accepte propunerea de a filma împreuna și de a prelua partea de postpoducție, colectiva creativă Black Horse Mansion.
În paralel, având între timp grantul Ambasadei Statelor Unite, Rucsandra a stabilit parteneriatele cu ONG-urile care ne-au pus în legătură cu femeile a căror povești a urmat să le spunem. Ni s-a alăturat Adi Bulboacă, oferindu-ne studioul său, camerele și luminile. Deja eram o echipă adevarată de film. Și apoi, the final touch a venit din partea echipei care a creat site-ul, o bijuterie impecabilă.
Provocările și vulnerabilitățile femeilor Fragile
Fragile vorbește despre ce înseamnă să fii femeie în societatea noastră actuală. Fără să judece, fără să excludă, fără să se laude. Este, ca orice demers artistic autentic, o oglindă a societății noastre. Nu e doar despre violență, desi acesta e un fenomen care îți vine deseori în minte atunci când te gândești la greutățile prin care trec femeile din societatea noastră. Dar ele se confruntă cu mult mai de-atât, iar aceste lucruri am ales să le spunem. Poate nu întotdeuna se vede prin ce trece o mamă al cărei copil suferă de autism sau poate rareori trecem cu vederea motivele pentru care în politică, de exemplu, nu sunt implicate mai multe femei. Mentalitatea și comportamentele aferente, stigmatul cu care multe femei trăiesc și acum în România constituie o parte din povestea Fragile.
Scenariul
Fragile abordează 10 teme diferite a zece femei din medii diferite, de vârste diferite și cu povești foarte diferite. Toate pornesc de la fragilitatea unui moment prin care au trecut: trafic și prostituție și regăsirea de sine prin credință, sindromul wonder woman și decizia de a se lăsa vulnerabilă, mama unui copil cu autism în lupta permanentă cu sistemul, traiul pe străzi timp de 20 de ani, abuzul fizic sau emotional și asumarea propriului aport în perpetuarea situației, femeia în spațiul politic și drumul sinuos al implicării civice. Sunt doar câteva dintre ele.
În momentul de față există cinci episoade lansate pe platforma fragile.live urmând ca în ceva timp să postăm și restul de cinci. Episoadele se pot vedea oricând, în mod gratuit, pentru toți cei care vor să le vizioneze.
Documentarea
Poveștile ne-au găsit pe noi, prin ONG-urile partenere care ne-au pus în legătură cu femeile în cauză. Din echipa noastră, Rucsandra s-a ocupat de legătura cu ONG-urile. Ne-am întâlnit apoi cu fiecare dintre ele. Au rezultat ore întregi de înregistrări, pe care le-am transcris. Din multele pagini de text, le-am redus la forma de monolog-mărturisire de zece minute fiecare.
Această idee de a avea asociațiile alături de noi în proiect a venit ca un rezultat firesc al dorinței noastre de a crea o rețea de sprijin pe platformă, dincolo de filmele propriu zise. Orice femeie care se recunoaște în vreuna dintre povești, ne poate scrie, ne poate spune povestea sa, iar noi ne dorim să îi oferim sprijin și ajutor.
Povestea care te-a marcat
M-au marcat bucăți din fiecare poveste. Dar cea în care m-am recunoscut cel mai tare a fost femeia din episodul wonder woman. Ne-am întâlnit într-un parc, a început să ne povesetască și, la un moment dat, mi-am dat seama că îmi curg lacrimile necontrolat. La final eram, cumva: „Ce mi s-a întâmplat? N-am prevăzut asta.”. Fix femeia care deține controlul asupra lucrurilor și nu se lasă să fie vulnerabilă. Până când… De văzut episodul. Știam ce vreau să dăruiesc prin proiectul ăsta, dar n-am bănuit ce voi primi. O reevaluare a propriei mele feminități și vulnearbilități.
Evenimente conexe
Până acum am avut, pe lângă conferința de lansare, alte doua conferințe în care au fost implicate reprezentantele ONG-urilor. Despre puterea rețelei de sprijin și despre vulnerabilitatea și forța femeilor. Avem în plan să mai facem și alte evenimente, cu mai multe ONG-uri implicate, să mărim comunitatea.
Planuri cu proiectul
Urmează alte episoade. Asta ne dorim. Să obținem finanțare pentru calupuri a câte cinci episoade. Am înțeles, cu ocazia lansării, în urma miilor de vizualizari în doar o săptămână, cât de necesar este un astfel de demers. Că mult prea multa vreme s-a tăcut sau vorbit timid și fracționat despre toate astea. Că sunt sute de voci care au o poveste în spate, așteptând să o spună. Noi suntem aici să le auzim și să le punem în pagină. Doar că avem și noi, la rândul nostru, nevoie de o rețea de sprijin, pentru a le realiza. Iar din acest motiv, pentru a „mări cercul” oamenilor care vor să se implice, platforma dedicate proiectului conține inclusiv un formular prin care cei care vor să ajute pot să ia legătura cu noi și cu ONG-urile partenere.
Mai mult, tot prin intermediul platformei ne dorim să ajungem la femeile care au nevoie de ajutor, care simt nevoia să-și spună povestea și să le dea curaj și altora. Ne pot scrie prin intermediul site-ului, putem intra în legătură și apoi decide împreună cum ar fi cel mai bine să procedăm pentru a „trimite în lume” experiența sa personală. Am început deja să primim mesaje, iar asta nu poate decât să ne bucure și să ne dea curaj că acest proiect a ajuns acolo unde trebuie și că are forța necesară de a deveni ceva mult mai mare.
Mai departe, în acest an
Lucrez la câteva proiecte pe care le pregătim, fie pentru anul acesta, fie pentru anul viitor. Industria cinematografică a încetinit vizibil din cauza pandemiei. Apoi, Rucsandra și cu mine suntem două dintre inițiatoarele Asociatiei Fragile Society, iar acolo ne dorim să continuăm să spunem povești, pornind de la subiecte legate de rolul femeii în societatea actuală, să generăm contexte artistice. Dar revenind, ce am învățat eu despre mine în ultimul an: că momentul prezent contează cel mai mult. Ca să citez din povestea Wonderwoman :„Anul ăsta a fost lecția cea mai mare și nimic după aceea n-a mai fost la fel”.
