[Netflixizarea] Simona Rădoi: Așteptăm luni întregi un nou sezon din ceva-ul pe care îl consumăm într-un weekend. Nu mai savurăm nimic, consumăm pe bandă rulantă

Critic și onest, conștient, dar dependent. De la satisfacție pură, la respingere analitică. Modul în care ne distribuim timpul nu e unidirecțional și unidimensional. Cert e că, de foarte multe ori, ne regăsim mult mai mult în fața ecranului/monitorului și mult mai puțin unii în fața celorlalți.

"Consum seriale ca nebuna, ba chiar sunt atât de masochistă încât folosesc o aplicație care convertește bingingul în ore din viața mea dedicate serialelor, iar noile restricții legate de orele până la care avem voie pe afară mă sperie destul de tare, pentru că am cam terminat toate chestiile mișto de pe watch list", spune Simona Rădoi, PR de film.

E cumva ingrat să îți intervievezi prietenii (cu care se întâmplă să te intersectezi și în muncă). Prima discuție pe care mi-o amintesc cu Simona Rădoi a fost despre estetica hipster a lui Jim Jarmusch, acum mai bine de un deceniu, când împărțeam DVD-uri (contrafăcute) și eram prea tinere să bingeuim. Au trecut 15 ani și, iată, vorbim/scriem despre cum viața noastră se suprapune cu cea a serialelor pe care le vedem, mai mult decât despre evenimentele din real.

Călărim sau generăm trenduri

Să mă uit oricând, de pe orice device, din orice loc cu o conexiune bună la net la (aproape) orice film vreau eu. Practic, să am parte de orice altă experiență cinematografică, inclusiv să mă uit la filme în tren, mai puțin de cea oferită de cinema. Ceea ce ce, trebuie să recunoaștem, e al dracului de comod, mai ales în această perioadă în care cinematografele sunt închise. Așadar, digitalizarea a schimbat radical felul în care consumăm filme, iar aceste schimbări au afectat nu doar piața de distribuție - spre exemplu, acum un film lansat pe marile ecrane ajunge într-un timp mult mai scurt pe o platformă VOD sau ajunge să fie lansat direct pe o platformă VOD -, dar au efecte majore și asupra calității produsului artistic. Aceste noi modele de business funcționează după alte rețete, în care primează cantitatea și numărul de abonați, deci banii. Iar asta înseamnă să călărești sau să generezi trenduri și să bifezi la capitolul ideologic potrivit (în mare parte din cazuri), după cum remarca anterior și prietenul Dragoș Vasile, cu care, apropo, schimb des liste de filme („miile de titluri de acolo pot fi reduse oricând - apropo de standardizare - la zece tematici și cinci moduri de a face film”).

În consecință, tehnologia schimbă nu numai modul în care consumăm, ci și ceea ce consumăm. Un lucru interesant mi se pare că l-a adus pandemia, VOD-urile adăugând mai mult conținut local în listele de titluri, iar platformele de video sharing devenind o extensie a cinematografelor și a festivalurilor de film, multe dintre acestea organizând în perioada lockdown-ului proiecții online la o oră fixă, cu bilet și cu Q&A-uri la finalul proiecției online.

Streaming-ul ajunge în rural

Îmi lipsește ritualul social - mersul la cinema, experiența colectivă a vizionării, emoția sau tensiunea din jurul meu, discuțiile de după - dar apreciez beneficiile, și anume faptul că nu mai sunt condiționată de un anume program, mă bucur că pot să văd pe un smart TV cu o diagonală extrem de generoasă orice film vreau eu, fără obstacole vizuale (sufăr la cinema pentru că am 1.65 m și mai mereu în fața mea apar fie persoane înalte, fie doamne cu coafuri spectaculoase, care îmi obturează view-ul), și nu în ultimul rând, pot să fumez în timpul proiecției, haha, sau să pun pauză filmului când mă duc la toaletă. Pentru a suplini, totuși, discuțiile cu prietenii de după film, îi contactez pe Anca Maco, Dragoș Vasile sau alți prieteni, pentru a dezbate scurt diverse titluri. În rest, depinde film, mi s-a întâmplat să văd la cinema filme de la care nu știam cum să ies mai repede, iar faptul că le-am văzut într-un cinematograf nu mi se pare că a adăugat în vreun fel valoare filmului. Cred că un film bun rămâne un film bun indiferent unde îl vezi. Dar sunt filme pe care aș regreta dacă nu le-aș vedea într-o sală de cinema și sunt filme pe care nu le poți vedea în altă parte decât la cinema. Dincolo de avantajele la nivel personal, mai văd unul general valabil, și anume acela că platformele de streaming ajung acolo unde cinematografe nu mai sunt de multă vreme, adică în urbanul mic, sau unde nu au fost niciodată, adică în rural. Spre exemplu, i-am dăruit mătușii mele, care locuiește într-un sat din Teleorman, fostul nostru televizor, cu acces la Netflix, iar asta a făcut-o extrem de fericită, are, în sfârșit, la ce să se uite seara, în loc de dezbateri politice la TV.

Conținut bazat pe “experiență”

Dacă înainte de utilizarea pe scară largă a internetului, marile studiouri sau distribuitorii promovau filmele prin intermediul posterelor, machetelor de presă, articolelor și reclamelor TV, acum avem mult mai multe canale și tool-uri prin care putem comunica, conținutul fiind mult mai bogat și bazat pe ideea de „experiență”. În primul rând, acum există big data, ceea ce Netflix (și nu numai) folosește din plin, permițând targetarea în funcție de vizionările anterioare din platformă, utilizatorilor le este recomandat conținut cu ajutorul newsletterelor, există platforme prin care informația, extrem de bogată, este diseminată mai ușor și mai țintit. Evident, pentru toate aceste lucruri, bugete pe măsură au marile companii, nu micii distribuitori sau platformele de filme art-house, care fac eforturi mari să se adapteze (salut, cu această ocazie, inițiativele curajoase de la noi, conturile de Vimeo ale caselor de distribuție Independența Film, Bad Unicorn, precum și platforma TIFF Unlimited).

Binging în neștire

Pentru mine, oricare dintre platformele la care am abonament - HBO GO, Netflix și Amazon Prime - înseamnă în primul rând seriale. Consum seriale ca nebuna, ba chiar sunt atât de masochistă încât folosesc o aplicație care convertește bingingul în ore din viața mea dedicate serialelor, iar noile restricții legate de orele până la care avem voie pe afară mă sperie destul de tare, pentru că am cam terminat toate chestiile mișto de pe watch list, drept care mă bucur tare de această serie de interviuri, prin intermediul căreia aflu titluri noi. Pe de altă parte, am observat recent că bingingul ăsta în neștire mă face să uit până seara la ce filme sau seriale m-am uitat peste zi și despre ce era vorba în ele. Mai ales când consumăm producții din aceeași arie într-o perioadă scurtă. Spre exemplu, recent am urmărit în paralel pe HBO GO „Jane Fonda In Five Acts” și „Allen v Farrow”, iar la finalul weekend-ului ne întrebam dacă Mia Farrow a fost combinată cu Frank Sinatra sau Jane Fonda. Uite, treaba asta nu se putea întâmpla în anii ‘90, când urmăream seriale la TV, un episod pe săptămână, iar tot ce vedeam avea timp să se așeze și să fie disecat în discuțiile cu prietenii, cu care și făceam proiecții despre ce urma să vedem în episodul următor. Acum aruncăm spoilere pe net și așteptăm luni întregi un nou sezon din ceva, ceva pe care îl consumăm într-un weekend. Nu mai savurăm nimic, consumăm pe bandă rulantă.

Risipă ca la spartul pepenilor

Când eram mică, bunicii meu aveau o bostănărie pe malul Dunării, iar curtea noastră era plină cu pepeni din vară până târziu în toamnă. Împreună cu prietena mea din copilărie, Mariana a lui Gugă, în fiecare zi spărgeam zeci de pepeni pentru a-l găsi pe ăla perfect: dulce, siropos, cu cel mai bun miez. Aveam de unde alege, nu ne părea rău de risipă, nici măcar nu ne trecea prin cap că aia e risipă. Exact același lucru cred că mi se întâmplă acum cu toate aceste platforme, le sparg, le gust, iar dacă nu-mi place, abandonez și mă îndrept către următoarea, viața e prea scurtă ca să o pierd cu filme și seriale proaste. Caut ce mă interesează, îi dau forward când mi se pare că un serial/film/miniserie e slab(ă), în naivitatea mea sperând că se îmbunătățește câteva cadre mai încolo, sar la următorul titlu fără regrete dacă se dovedește a fi o prostie. Așa am pățit - dați cu pietre, știu că sunt mulți fani - cu La casa de papel. Evident, mă uit și la prostioare, “filme de gagici” cum le numesc eu, când sunt singură acasă și am diverse chestii domestice de făcut, drept care nu mă pot concentra cu adevărat la ce rulează pe ecran. Am călcat pe Emily in Paris tot raftul cu lenjerie de pat și prosoape.

Carte de bucate sau rețete inventate

Conținutul croit după analytics înseamnă mai puține surprize, mai multe rețete. Dacă la cinematograf descoperi autori de film, devii curios și explorezi, pe platformele de streaming care folosesc analytics în procesul de realizare a conținutului, la final ajungi să zici “Mda, simpatic, dar am mai văzut asta într-un fel sau altul”. E ca atunci când gătești după cartea de bucate, mulțumitor, dar nu la fel de palpitant și satisfăcător ca atunci când inventezi o cină din ce ai la îndemână. Dincolo de asta, autorul rămâne necunoscut (e și normal, mai ales într-o lume în care vorbim mai mult despre creatori decât despre scenariști și regizori), accentul fiind pe conținut, care este dictat de consumator. Mie, una, nu mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume în care gândirea și ideile mele sunt validate la fiecare pas, îmi place să fiu provocată și să văd diverse perspective și nuanțe, să capăt o mai bună înțelegere asupra lumii.

Streamingul pentru independenți

Expunerea producțiilor independente pe platformele de streaming înseamnă mai degrabă un câștig pentru consumatorul final, care are din ce să aleagă, decât pentru producătorii independenți, ale cărui costuri de producție nu vor fi întotdeauna recuperate din deal-urile cu platformele de streaming. De asemenea, o platformă care are o librărie digitală compusă din mii de titluri, nu va oferi niciodată o promovare adecvată unor filme care poate merită mai mult și care pot schimba niște lucruri la nivel de percepție în societate. Însă ceea ce oferă streamingul este accesul la un public mai mare și mai divers, nu doar local.

What’s next

În primul rând, avem ocazia să vedem pe platforme de streaming mai multe filme care urmau să fie lansate în cinema. Și aici întrebarea care se pune este ce se va întâmpla după redeschiderea cinematografelor. Apoi, pe măsură ce 5G-ul și 4K-ul câștigă teren, într-o abundență de conținut și platforme, mă aștept și îmi doresc să ajungem la pay per view în defavoarea abonamentelor lunare. Și mai văd ceva interesant, și anume o revitalizare bazată pe nostalgie a unor seriale populare cum sunt Seinfeld (Prime Video), Friends (care urmează pe HBO GO) sau Gilmore Girls (Netflix).

De văzut, garantat de Simona Rădoi

Serialul documentar pe care îl tot recomand de vreo lună încoace oricui îmi iese în cale este The Lady and the Dale, disponibil pe HBO GO, care spune o halucinantă și fantastică poveste pe care, probabil, nici cel mai talentat scriitor n-ar fi putut s-o inventeze. Tot pe HBO GO m-am bucurat recent de Beforeigners, de miniseria Roadkill cu Hugh Laurie și Sidse Babette Knudsen, iar pe la începutul anului m-am mai extaziat la Zero, zero, zero și 30 coins. Evident, m-am emoționat și eu la Normal People, în timpul unui decluttering prin sertarele mobilierului din living, la restul m-am uitat împreună cu prietenul meu, iar acum de abia așteptăm premiera din 18 aprilie a miniseriei Mare of Easttown cu Kate Winslet în rol de detectiv. De asemenea, tot pe HBO GO se regăsesc și cele două documentare românești despre care s-a vorbit mult în ultimul an, colectiv al lui Alexander Nanau și Acasă, debutul lui Radu Ciorniciuc. De pe Prime Video am reținut The Boys, care mi-a plăcut foarte mult, o ecranizare superbă a unor comicsuri cu super-eroi, iar de pe Netflix mi-au rămas în memorie din ce am vizionat în ultima lună miniseriile documentare Murder Among Mormons, SanPa: Sins of the Savior și documentarul Made You Look: A True Story About Fake Art.