[Art&Magic] Georgiana Chitac: Din statul acasa au iesit niste ilustratii pentru o carte care mi-a adus o clasare printre finalistii de la Targul de carte de la Bologna de anul acesta

Anul trecut a fost unul bun pentru ilustratoarea Georgiana Chitac, a mai luat doua premii la concursuri de literatura pentru copii si a scris prima sa carte ”Pe scari in sus”. Pe care nu a ilustrat-o ea, ci a lasat imaginile in seama Oanei Ispir. Crede ca toate aceste lucruri bune care i s-au intamplat sunt felul Universului de a-i spune ca este pe calea cea buna si trebuie sa mearga inainte, pe cont propriu. Nu a descoperit inca reteta de succes a antreprenoriatului in creatie, si poate ca nici nu exista. Este ca in orice alt domeniu: pornesti la drum, te impiedici, te ridici, inveti si mergi mai departe.

"Nu zic ca sunt artistul cu capul in nori, care se hraneste cu idei si apa chioara, sunt destul de asezata pe pamant. Stiu sa imi evaluez munca, sa fac calcule, estimari, bugete, facturi, contracte, dar mereu va fi altceva care primeaza pentru mine. Fie ca e vorba strict de activitatea mea de ilustrator, fie ca e vorba despre ANIMINI, copilul meu inca in scutece, intotdeauna voi pune pe primul plan partea de creatie."

Povestim cu Georgiana Chitac despre ilustratie, incercari si reusite, experimente si proiecte personale cum este LES DAMES DE BUCAREST, in care documenteaza anul 2021 desenand femei din Bucuresti.

Despre tine

Sunt un om aflat intr-o perpetua cautare care a ajuns in punctul in care nu mai vede nimic rau in asta. Ca artist nu am avut un parcurs lin, au fost aproape 10 ani in care am incercat sa ma rup de arta, dar la final de 2019 a aparut ilustratia. M-a luat discret de mana si mi-a soptit la ureche: hai, nu te mai impotrivi, vino cu mine! De atunci dansam impreuna, uneori mai intens, alteori mai lent. Dar muzica pare fara sfarsit si ringul imens.

Proiectele care iti plac cel mai mult

Atata timp cat proiectul implica crearea unei ilustratii, imi place. Fie ca e vorba de ilustratie de carte, editoriala, comerciala sau de arta. Nu imi place insa sa execut ideile altcuiva. Daca nu simt ca pot aduce ceva in plus proiectului sau simt ca e o treaba pe care o poate face orice alt desenator, atunci ramane doar o chestie platita, care nu ma satisface nicicum. Ideal ar fi sa fug de ele, problema e ca uneori imi dau seama prea tarziu. Iar de respectat angajamentele, asta o fac mereu.

La modul ideal, clientul ar trebui sa stie foarte bine ce doreste sa transmita cu imaginea respectiva, sa agreeze stilul tau de a ilustra si in acelasi timp sa fie suficient de flexibil cu rezultatul final. Simplu, nu? In fapt, imi sunt suficiente degetele de la o mana ca sa numar clientii de genul acesta. Nu vorbesc aici de o libertate la modul „fa si tu ceva frumos aici, ce vrei tu”, mi se pare la fel de toxica ca „muta paharul doi pixeli mai la dreapta”, vorbesc despre un teritoriu care trebuie bine definit inca de la inceputul lucrarii, dar in care sa simti ca poti zburda liber. Si care sa nu isi schimbe granitele de la un mail la altul.

Inspiratia si blocajele

De obicei imi este suficient sa citesc brief-ul sau textul cartii, ca sa am deja cateva imagini in cap. Mai greu e cu lucrarile de arta, unde pornesti de la o foaie goala si nimic mai mult. Acolo am nevoie de un declansator. Uneori e doar un cuvant, sau o imagine vazuta cu coltul ochiului. Alteori e ceva ce am visat. Problema e ca nu prea am reusit sa imi fac timp in ultimii ani pentru lucrarile de genul acesta, pornite din nimic si fara un scop, desi ele sunt cele care ma satisfac cel mai mult.

Blocaje nu prea apar, pentru ca fac multe lucruri, in multe directii, deci ceva de facut se gaseste mereu. Problema e atunci cand apare epuizarea. De cele mai multe cauzata tot de faptul ca fac multe lucruri, in multe directii.

Stilul artistic

Desi sunt multi care sustin ca imi recunosc stilul cand vad o lucrare de-a mea, eu nu sunt foarte convinsa ca am un stil asa de recognoscibil. In primul rand pentru ca imi place sa il pliez pe scopul ilustratiei. Intr-un fel abordez o carte si altfel abordez un afis. O ilustratie editoriala sau una pentru un ambalaj. Adevarul e ca imi place sa ma joc si cu diverse tehnici, iar asta nu ajuta daca vrei sa ai o amprenta unica. Si mai pot interveni si rationamente legate de timp si de buget care se combina misterios cu ceea ce simti intr-un anumit moment sau legat de un anumit subiect. De fapt asta e mereu, un dans intre ratiune si instinct. Dar nu cumva exact asta e arta?

Evolutia

Curge natural. Pe masura ce se acumuleaza orele de lucru, se rafineaza anumite aspecte. Apoi mai deschizi sertarul cu lucrari vechi, vezi ca ai pierdut ceva pe drum, te intorci sa recuperezi, speri sa nu uiti intre timp toate lectiile invatate, devine totul un pic facil, te simti vinovat, te apuci din nou de cautari, nu esti multumit, te uiti iar in urma, te intrebi de ce oare nu erai multumit atunci, si tot asa, un du-te vino fara sfarsit.

Invataturile desenului

Desenez de la 10 ani, prin urmare nu pot spune ca desenul mi-a schimbat perceptia despre ceea ce ma inconjoara. Pur si simplu nu stiu sa privesc altfel. Nici nu prea imi dau seama cum privesc cei care nu deseneaza. Stiu insa ca desenul, exercitiul de fapt, m-a invatat sa traduc plastic orice imagine, oricat de fada, de comuna sau de neatragatoare este ea. Adica simt ca in acest moment sunt capabila sa fac arta din orice. Dar a fost un proces de 30 de ani.

Pe cont propriu ca ilustrator

Nu stiu daca ar trebui sa am o parere aici, pentru ca nu imi dau seama cat de bine ma descurc nici ca freelancer, nici ca antreprenor. Cred ca nu prea bine. Nu reusesc deloc sa privesc aspectul financiar ca pe o prioritate. Nu zic ca sunt artistul cu capul in nori, care se hraneste cu idei si apa chioara, sunt destul de asezata pe pamant. Stiu sa imi evaluez munca, sa fac calcule, estimari, bugete, facturi, contracte, dar mereu va fi altceva care primeaza pentru mine. Fie ca e vorba strict de activitatea mea de ilustrator, fie ca e vorba despre ANIMINI, copilul meu inca in scutece, intotdeauna voi pune pe primul plan partea de creatie.

Cred ca si freelancing-ul si antreprenoriatul implica rabdare si o anumita doza de noroc. Si multa munca, normal, dar asta stie toata lumea.

Ce e greu si ce e bine? Poate ce e greu pentru mine, nu e greu pentru altul. Ce-mi pare mie bine, pentru altcineva e un dezavantaj. Prin urmare nu cred ca exista vreo reteta de succes, nici la noi in tara, nici prin alte parti. Pur si simplu pornesti la drum, cresti odata cu calatoria, te impiedici, te ridici, ajustezi, mergi inainte. E bine sa stii unde vrei sa ajungi, dar nu e bine sa iti stabilesti traseul cu prea multa precizie, e munca in van. Si e bine sa iti placa ce faci, pentru ca altfel nu vei rezista.

Ajutorul online-ului

Mai e vorba de ajutor aici, cand noi suntem mutati cu catel, cu purcel in online? Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem este daca mai e posibil sa supravietuim fara online. Mi-ar placea sa putem, dar in momentul acesta eu, personal, nu vad portita de scapare.

Cat despre promovare, as adora sa se ocupe altcineva de aspectul acesta. In primul rand pentru ca un mare consum de timp. Timp pe care trebuie sa il tai din alta parte, de la lucrul efectiv sau de la viata personala. Si nu esti deloc sigur pe ce primesti in schimb. Pentru ca aprecierile nu sunt egale cu vanzarile. Exista o corelatie, desigur, cand vorbim de diferente substantiale intre cifre, si sunt sigura ca exista oameni in stare sa faca niste analize pertinente, dar eu sunt depasita de subiect si vreau sa raman asa. Pentru ca daca in loc sa desenez stau sa inteleg cum functioneaza algoritmii si care e dimensiunea ideala a unei postari, pentru mine asta e lipsa de eficienta. Cred ca daca nu iti vine natural sa te desfasori in social media, atunci n-ar trebui fortate lucrurile. Stiu multi artisti pe care ii apreciez, a caror munca mi se pare extraordinara, si care au un public foarte ingust in social media. Asta nu le face opera mai putin valoaroasa. Rationamentul functioneaza si invers.

Anul 2020 pentru tine

Ce ma frapeaza cel mai mult la 2020 este cum mi s-a parut el si lung si scurt in acelasi timp. Sigur, pandemia a dat totul peste cap, proiecte au ramas suspendate, prioritati au fost reevaluate, dar nu pot spune ca a fost ceva care m-a marcat iremediabil, nici ca am avut un moment revelator in care am inteles brusc cum functioneaza universul. Munca mea si-a vazut de cursul ei domol, dar uite, din statul acasa au iesit niste ilustratii pentru o carte care mi-a adus o clasare printre finalistii de la Targul de carte de la Bologna de anul acesta. Ceea ce e un fel de bataie pe umar insotita de un „hai draga, da-i inainte, ca mergi in directia buna!” Anul 2020 mi-a mai adus si doua premii la concursuri de literatura pentru copii si aparitia primei carti scrie de mine – Pe scari in sus.

Cum iti mentii vie creativitatea

Ritualurile si rutina nu au fost nicicand placeri pentru mine, nici puncte de sustinere. In momentul in care simt ca ceva ma prinde in mreje, fug. Nu imi place niciun soi de dependenta. In perioada pe care o traversez nu lipsa creativitatii ma sperie, ci dimensiunea timpului de care dispun, care nu se suprapune deloc peste tot ceea ce vreau sa fac. Dar asta nu inseamna ca va fi mereu asa. Poate vor urma perioade in care nu voi face mare lucru, voi decima teancul de carti de pe noptiera si voi experimenta din nou senzatia de plictiseala, care ma ocoleste cu desavarsire in ultima vreme.

Cele mai importante proiecte

Primul proiect important este ANIMINI – un site cu lucruri ilustrate sau facute manual, in care am investit mult suflet si efort si cu care am planuri mari pentru viitor.

Al doilea proiect important a fost cartea Pe scari in sus, prima carte scrisa de mine si ilustrata de Oana Ispir. Aparuta in urma Incubatorului de povesti colorate, este o carte care a ajuns la copiii din toata tara si, cel mai important, a ajuns si la cei din medii devaforizate. Inca este disponibila online, gratuit, aici.

Piata de ilustratie romaneasca

As vrea sa am o privire de ansamblu asupra pietei de ilustratie din Romania, dar nu am. Desi cred ca nu ma insel cand spun ca e un fel de Vest Salbatic pe la noi, unde supravietuieste cine poate. Mi se pare ca exista totusi niste mici grupulete, unele de ilustratori care au trecut prin experienta agentiilor, altul de ilustratori care se lupta cu ilustratia de carte, altul cu cei proveniti dintr-o anumita scoala. Dar suntem departe de a fi uniti, de o avea coerenta in ceea ce cerem si in ceea ce oferim. Eu oricum sunt o solitara, nu simt ca apartin nicunei comunitati, dar poate ar trebui sa fac mai multe eforturi ca sa schimb asta. Chiar nu ar strica sa constituim o breasla si sa avem niste masuri de protectie impotriva unor abuzuri care, ne place sa recunoastem sau nu, ni se intampla. Cum ar fi: edituri care nu-si onoreaza obligatiile, obligatii care se prescriu dupa 3 ani, contracte abuzive, concursuri abuzive. In fine, nu vreau sa deschid cutia Pandorei.

Trenduri in 2021

Pentru mine „arta” (in speranta ca toata lumea a inteles ca ilustratia este arta) si „trend” nu stau confortabil in aceeasi propozite. Nu sunt naiva sa neg existenta trendurilor, dar din punctul meu de vedere ele nu ar trebui sa existe. In Romania cred ca suntem la momentul in care mai multi ilustratori foarte buni si-au gasit identitatea si au ajuns la o maturitate care le permite sa creeze lucruri cu adevarat valoroase. Ceea ce grozav. Si cel mai grozav e ca sunt diferiti intre ei. Nimeni nu seama cu nimeni. Fiecare a ajuns in punctul unde e cu putine retete la dispozitie si cu multa munca. Probabil sunt oamneii care vor produce trendurile in anii ce vor urma.

La nivel global hai sa zicem ca rusii mi se par pe val. Dar poate e doar o preferinta personala pentru arta de la est.

Manierisme si clisee

Nu petrec atat de mult timp balacindu-mi ochii prin ceea ce fac ceilalti, iar daca intalnesc ceva care ma deranjeaza, cum ar fi manierismele si cliseele, navighez destul de rapid mai departe, nu stau sa indexez.

Noile cerinte si brief-uri

Trebuie sa recunosc ca pentru mine s-au schimbat in primul rand cantitativ. Dar cum freelancing-ul nu e niciodata despre constanta, iar ilustratia comerciala reprezinta doar o parte din munca mea, s-ar putea sa nu am cea mai obiectiva parere.

Asteptarile acestui an

In 2021 visez sa reusesc sa scap de senzatia de presiune. Fie ca e legata de deadline-uri, de propriile asteptari sau de asteptarile celor din jur. Visez ca timpul sa se dilate si sa finalizez tot ce am inceput, tot ce e pe lista de asteptare si toate proiectele faine care apar inevitabil pe parcursul unui an. Iar pe deasupra sa mai am si timp sa petrec cu copii, sa plec intr-o vacanta, sa ma uit la filme si sa citesc. Si sa ma ocup de sculpturile de lana, noul meu hobby. Singurul hobby pe care l-am avut vreodata, de fapt, daca nu punem la socoteala colectionarea timbrelor in copilarie. Dar cred ca cel mai important este sa duc la capat LES DAMES DE BUCAREST, un proiect personal inceput la 1 ianuarie si care se va termina la 31 decembrie