Cum faci să ajungi de la zacuscă pe pâine la a avea propriul site & vlog de mâncare în câțiva ani? Simplu, spune Elena-Greta Apostol, continui să gătești și sigur următoarele rețete o să iasă din ce în ce mai bine. Pentru ea, filmările de pe IGTV, mai exact reacțiile bune de acolo, au fost trigger-ul de care avea nevoie pentru a se avânta în lumea food vlogging-ului autohton. Din păcate, filmarea unei rețete nu e chiar cel mai simplu lucru din lume, iar din cauza timpului, ajunge să mănânce propriile rețete abia când se răcesc.
Filmăm o rețetă pe săptămână - în general în weekend, ca în timpul săptămânii focusul să fie pe editare, finisat & postat. În funcție de complexitatea rețetei am filmat și doar 2 ore, sau chiar și 2 zile, nu totul iese perfect din prima și uneori am pregătit preparatul chiar de două ori pentru a trage și cadre largi și close-ups.
Acum, că tacâmurile au fost puse, v-ați prins că urmează o serie de interviuri cu vloggerii de food de pe la noi și că Greta e prima care ne-a invitat la masa ei virtuală. Cea mai de succes rețetă a ei de până acum e Dovlecei pane la cuptor iar preferata ei e Chifle pufoase cu iaurt. Cel mai mult până acum a ajutat-o lansarea hashtag-ului #DeNearuncat, care a dus la o creștere organică a contului de Instagram. E mereu în căutare de noi fani, așa că un subscribe pe canalul ei de youtube și un follow pe Instagram sunt binevenite.
Poftiți la masă
Canalul meu de Youtube a apărut în povestea DeMancare destul de recent. Ba chiar anul trecut fugeam destul de mult de acest gând. Și deși a trecut doar un an, pandemia, lucratul de acasă și timpul petrecut mai mult în bucătărie pare că a contribuit la boom-ul de food videos cu rețete de banana bread, pâine cu maia și “tortilla wrap challenge”.
Când au devenit lucrurile serioase
Am început cu câteva videos postate pe IGTV și pentru că am primit mult feedback pozitiv legat de idei, modul de filmare și mood-ul relaxant al filmărilor, am început să prind curaj și să încerc să mai strecor printre fotografiile de food și rețete filmate.
Amprenta personală
Încerc să construiesc o mică poveste prin fiecare filmare. Aleg rețete simple, dar care să aprindă o scânteie în mintea fiecărei persoane atunci când stă cu telefonul în mână 1-3 minute și se uită la una dintre rețetele mele. Muzica, culorile și lumina, grafica și fonturile joacă toate un rol esențial în crearea acestei poveșți și contribuie la unitatea stilul DeMancare.
Cât timp aloci pe zi vlogului
Partea cea mai grea e atunci când trebuie să filmezi cu un toddler de 1 an juma’ care are nevoie de atenție și joacă fix în momentul în care mai ai de spart un ou sau când trebuie să scoți o tavă fierbinte din cuptor. Filmăm o rețetă pe săptămâna - în general în weekend, ca în timpul săptămânii focusul să fie pe editare, finisat & postat. În funcție de complexitatea rețetei am filmat și doar 2 ore, sau chiar și 2 zile, nu totul iese perfect din prima și uneori am pregătit preparatul chiar de două ori pentru a trage și cadre largi și close-ups. Și da, mâncăm mâncarea mereu rece.
Bucate pe alese
Aleg întotdeauna rețete cu care cred că ar rezona targetul meu. Mâncare sănătoasă, colorată, dar care totuși să fie cât mai foodporn și să îți facă poftă să urmărești rețeta.
În ultimele luni am învățat că cele mai importante momente într-o filmare de food sunt primele 10 secunde, acolo trebuie să se întâmple magia care îi va ține pe oameni cu ochii pe tine.
Ce investiții necesită un vlog de mâncare
Un vlog de mâncare are nevoie nu doar de o cameră care să filmeze cât mai bine, un trepied și lumini, dar și un spațiu cât mai bine dotat, suficient de mare încât să te poți mișca cu ușurință în timpul filmării, props care să dea personalitate filmării, ingrediente de calitate, proaspete și care să arate cât mai bine și mai ales un spațiu de depozitare pentru toate acestea. Și în cele din urmă vei avea nevoie de un laptop și licență pentru un software de editare video. Și dacă ai un toddler, vei mai avea nevoie și de foarte, foarte multe jucării care să îl țină ocupat în timpul filmării.
Monetizare & subscriberi
Brandurile preferă în continuare conținutul foto pe rețelele de socializare și sunt mai deschiși să sponsorizeze astfel de proiecte, iar pentru mulți bloggeri asta a devenit o sursă de venit, dar nu suficient cât să renunțe la job. Pe Youtube însă, dacă ajungi suficient de repede la un număr mare de subscriberi și vizualizări, poți câștiga cu ușurință sume ok de bani, suficient cât să te motiveze să mai filmezi. (Eu n-am ajuns acolo, so please subscribe).
Colaborări cu brandurile
Colaborez cu brandurile cu care simt că rezonez, care promovează idei în care cred și eu și care chiar le pot îmbunătăți sau ușura viața follower-ilor mei și aleg să vorbesc despre ele doar după ce le-am testat sau gătit o perioadă. Negocierile pornesc chiar din discuțiile despre brand și se încheie cel mai des cu stabilirea numărului de livrabile, deadline-uri. În funcție de produse adun o listă de idei pe care le prezint apoi clienților mei și împreună alegem rețeta sau conceptul care se potrivește cel mai bine cu mesajul pe care ei vor să îl transmită.
Rețete de succes
Cea mai de succes rețetă a fost cea de Dovlecei Pane la cuptor.
Rețeta mea preferată este cea de Chifle Pufoase cu iaurt.
Fanii reacționează mai puțin la rețetele foarte nișate (de exemplu gluten-free) și care restrâng astfel numărul de oameni interesați.
Cum te promovezi?
Am folosit FB ads, youtube ads, giveaways. Dar cel mai mult m-a ajutat lansarea hashtag-ului #DeNearuncat care a dus la o creștere organică a contului meu.
De ce se întorc oamenii spre mâncat în perioade de criză
Gătitul a umplut golul lăsat de statul în casă, lipsa ieșirilor cu prietenii, meselor la restaurant și a picnicurilor în parc. Pâinea, cel mai gătit & postat online aliment de anul trecut, nu e doar despre înfulecat, e și despre toată pregătirea aluatului, frământat, copt, implică răbdare și nevoia noastră de a controla ceva într-o perioadă haotică. Gătitul ne-a hrănit nu doar fizic, dar și nevoia de a ne simți creativi și a avut rolul terapeutic de a ne distrage de la ceea ce se întâmplă în afara bucătăriei noastre.
Food trending
Food trendul anului până acum este “Baked Feta & Tomatoes Pasta” rețeta care deja cred că nu mai e un trend pentru nimeni - eu am încercat-o doar în varianta localizată: cu telemea.
Și înclin să cred că se apropie în forță un trend al cocktailurilor imediat ce își va face apariția căldura.
Trendurile sunt importante și pot fi un start bun pentru o persoană care până atunci nu a gătit niciodată, de exemplu. Sunt un mod frumos de a demonstra că mâncarea ne unește pe toți “worldwide” și ne ajută să explorăm ingrediente pe care poate nu le-am folosit niciodată. Mi-aș dori să văd mai multe trenduri din zona de evitare a risipei alimentare și mai multe de încurajare a producătorilor mici, locali.
Învățături din pandemie
În pandemie cu ajutorul lui #DeNearuncat am aflat că din păcate în România se aruncă zilnic 6000 de tone de alimente, dar am învățat despre oameni că pot contribui cu adevărat atunci când cred într-o cauză și că își pot schimba obiceiurile nesănătoase atunci când le oferi o alternativă la care poate nu s-au gândit până atunci și dacă le expui informațiile de care au nevoie. Am adunat mii de tips & tricks și de idei de reciclare, depozitare și gătire în așa fel încât să aruncăm mai puțină mâncare.
Ce nu am aflat încă
Că se poate și fără mult ulei, multă sare și mult zahăr.
Un sfat pentru cine nu gătește
Să mai gătească, pentru că dată viitoare deja o să le iasă puțin mai bine. Acum câțiva ani, tot ce știam să fac erau sandwich-uri cu zacuscă la sandwich maker.