Toți ar trebui să fim feminiști. Chiar ieri scriam despre eterna falsă dezbatere că ”nu chiar toți bărbații” abuzează femei, dar toți bărbații ar putea participa la o lume mai bună. Ei, în întâmpinarea acestui îndemn vin și Codruț Baciu, fostul nostrul coleg, actual antreprenor și viitor mogul, și vărul lui, Cătălin Constantin, muzician, solistul trupei Lunatic. Anul trecut, în martie, luna aceea când femeile primesc flori și complimente despre cât de drăgălașe și greu de înțeles sunt ele, Codruț a scris câteva versuri dintr-un poem.
Contextul e limpede și etern: (mai ales) în România, violența domestică, abuzurile și inegalitatea de gen sunt la ordinea zilei. Pandemia a adâncit problema și a îngroșat rândurile victimelor. N-avem voie să ne uităm ca proștii cum hărțuirea asta crește în loc să scadă.
Codruț a scris versurile cu gândul la viitorul fetei lui, Ada. Cu gândul la un viitor mai bun, în care femeilor nu le va mai fi frică, dăm și noi mai departe Balada misoginului și povestea ei, spusă de autori, după cum urmează:
Un poem cu cântec
Codruț: Anul trecut, prin martie, am scris câteva versuri din el, într-o seară de pandemie. Fără alt scop decât să postez pe Facebook. Mi-a revenit în minte abia aproape un an mai târziu, la o bere cu Cătă. El povestea de muzica lui, eu de lipsa mea de timp să mai scriu și altceva decât conținut pentru clienți. I-am zis ”hai”, a zis ”hai”, iar la jumatea lui februarie i-am trimis draftul. Mi-a cerut refren, mi-a cerut să-l scurtez, mi-a cerut să-l fac mai pe rockărelă, dar nu mă pricep, deci n-am făcut nimic din ce mi-a zis, așa că l-am lăsat pe el să intervină cum crede de cuviință. Îmi place ce-a ieșit.
Contextul
Codruț: Contextul e limpede și etern: (mai ales) în România, violența domestică, abuzurile și inegalitatea de gen sunt la ordinea zilei. Pandemia a adâncit problema și a îngroșat rândurile victimelor. N-avem voie să ne uităm ca proștii cum hărțuirea asta crește în loc să scadă.
L-am scris într-o seară când Ada a adormit mai ușor decât de obicei, cu un pahar de Mysterium în față. Mi-a luat o oră să scriu primul draft și mi-a făcut plăcere. Apoi l-am tot ajustat când mai prindeam un moment liber, dar 90% a fost gata în seara aia în care mă gândeam la viitorul Adei.
Am scris un poem de martie, iar Cătălin a făcut muzică rock din el. Versurile sunt mai jos, iar piesa în primul...
Posted by Codrut Baciu on Monday, March 8, 2021
Cine l-a citit prima dată
Codruț: Cred că prietenii mei au văzut prima oară versurile, că eram la Andrei acasă. Dar n-au înțeles mare lucru, că m-au pus pe mine să le citesc cu voce tare și era o seară cam cețoasă în sufrageria aia, haha.
Alinei i-a plăcut, a zis că e dur și că e ce trebuie.
Cătălin: Prima reacție a fost: Wow, puternică treaba! Am rezonat cu textul și am fost convins că împreună cu Cristi (producătorul meu, Cristi Ungureanu) putem face o piesă care să transmită la fel de puternic, să aibă aerul ăsta de protest și dezgust în același timp.
Ideea a fost să ajungem cu emoția asta cât mai repede la ascultător și să avem o abordare antitetică, cumva, să atragă dar să și respingă.
Procesul de creație
Cătălin: În două zile am făcut piesa. Am pornit de la prima linie melodică din minte, am selectat o parte din poemul lui Codruț care să păstreze sensul poemului și să aibă o structură simetrică, am adăugat un refren puternic iar apoi am intrat în studio cu Cristi și am experimentat diverse idei. A ieșit piesa asta care mie îmi place mult.
Ce sperați să se întâmple cu melodia voastră
Codruț: Muzica ajunge mai ușor la oameni decât versul scris. N-am date, dar asta cred. Deci e bine ca cele două arte să se întâlnească atunci când cauzele sunt importante. De fapt, merită întâlnirea asta și când nu-s importante, dar egalitatea de gen chiar trebuie să devină o temă importantă în România. Momentan, nu e. Momentan, conversația este rară și lipsită de follow-up real.
Cui îi e frică de feminism
Codruț: Teama de feminism cred că ține de înțelegerea greșită a termenului. Bărbații care înțeleg că aici e vorba de egalitate, decență și societăți sănătoase încurajează feminismul și aderă la el. Băieții care au senzația că cineva dorește să le taie lor drepturile sau coaiele rămân în beznă încă o vreme. Trebuie găsită o cale și cu ei, dar dracu știe care-i aia.
Cătălin: A fi feminist înseamnă pentru mine a înțelege importanța conviețuirii armonioase. Inerția tradiției și frica neacceptată la nivel de societate ne împiedică să ne iubim, să ne apreciem. Cine ajunge să cunoască iubirea e și feminist, și ecologist și umanist. Eu sunt toate astea, cum ar veni, sunt dat dracu’ :)
Atitudinea bărbaților față de 8 martie
Codruț: În jurul meu văd schimbări, însă problema inegalității ține în primul rând de recunoașterea ei. Mulți spun că ea nu există. Chiar și cei de la care ai pretenții se trezesc spunând ”Vino la mine la firmă să vezi dacă femeile au vreo problemă”. Ok, deci dacă nu e la tine (sau nu o vezi prin firmă), problema nu există? Păi ești prost, degeaba cumperi mărțișoare și te superi în trafic când ești înjurat de mamă. ”Bă, tu mă-njuri de lumina ochilor mei, mă?” Ehe, vez’ de treabă, că mă-ta a trecut prin multe, habar n-ai tu câte a auzit, pățit și refuzat, e de zece ori mai puternică decât tine, doar că nu știi, că nu te interesează.
Mulți părinți din ziua de azi par să rateze ocazia de a face din copiii lor oameni mai buni decât sunt ei înșiși. Că știi doar, toți spun că nu vor să repete greșelile făcute de părinții lor. E poezia lor preferată. Pe dracu. Pe cele mai importante societatea noastră le repetă și se laudă cu asta.
Catalin: Suntem cam confuzi la nivel de societate. România nu e bula noastră middle class în care discutăm deschis despre lucrurile astea. România e încă in Evul Mediu din foarte multe puncte de vedere. Ca în multe alte aspecte ce țin de civilizație și evoluție, noi suntem un pic mai în urma celor care dau tonul în chestiuni de egalitate de gen si nu numai. Vorba aia, noi încă nu am recunoscut la nivel public sclavia rromilor sau participarea activă la Holocaust. E treabă multă de făcut. Dar faptul că vorbim despre asta, scriem versuri, facem muzică e foarte bine.
Primul pas pentru a înțelege mai bine feminismul
Codruț: Primii pași cred că au fost făcuți, dar sunt mici cât puța lui Papahagi. Ok, poate nu chiar așa de mici, dar oricum.
E ca și când te-ar trezi cineva din somn la 4 dimineața, după cea mai lungă și minunată beție, și te-ar pune, pe loc, să gătești și să rezolvi integrale în același timp. Bărbații s-au trezit dintr-un somn adânc, au dus-o bine atâta vreme, iar acum trebuie să-nțeleagă ce dracu vrea lumea de la ei. Bună dimineața, poftiți la cafeluță, dar tre s-o v-o cultivați voi! Nu au experiență în a fi victime, și nici în a fi nevoiți să-și schimbe comportamentul. Nu înțeleg. Ca să înțeleagă, e nevoie de muncă, de efort. Și cui îi place munca?, să fim serioși. Și atunci, devin defensivi, neagă problemele sau chiar au senzația că ei înșiși sunt victimele. Ok, not all men, haha, dar destui.
Cătălin: Când vrei să ajungi la cineva cu un mesaj de schimbare, de cele mai multe ori argumentele nu contează. Conteaza emoția din care vii să propui ceva. Ca să înțelegi cu adevărat un subiect universal, sensibil, nu doar la nivel rațional, trebuie sa poți simți acel ceva, să empatizezi cu subiectul. Aici cu toții funcționăm la fel. E natura umană.
De-asta cred că arta și mai ales muzica transmit cel mai bine pentru că acolo emoția primează, iți permite să renunți pentru câteva minute la ideea că tu ești dăștept și le știi pe toate.
