[Oameni de TV] Izabela Pănescu: Îmi place să cred că acum sunt tot mai multe persoane care preferă știrile și emisiunile bine documentate

În jurnalismul de televiziune este nevoie de multă implicare, iar dorința de a ajuta și inspira publicul, alături de principii, echidistanță, curiozitate și carismă sunt dintre atributele unui bun jurnalist. Așa spune Izabela Pănescu care, la început de carieră, pleca dimineața de acasă și mai ajungea noaptea târziu înapoi. Și nu pentru că mergea la evenimente sau petreceri, ci pentru că stătea ore întregi în redacție și lucra la materialele sale, monta pe casete beta și alerga cu ele de la montaj până în regie de unde intrau pe post.

Televiziunea a evoluat mult între timp și a apărut jurnalismul TV online.

"Deși pare o amenințare pentru televiziune, eu cred că online-ul și până la urmă orice tip de concurență te ajută să devii mai bun, mai creativ, te ajută să evoluezi. Ce nu îmi place? Că se transmite frică. Sigur că frica este bună, chiar te ajută atunci când ești în pericol, dar când trăiești în frică non-stop, atunci te îmbolnăvește".

Izabela Pănescu și-a început pregătirea practică în jurnalism la PRO TV, chiar după primul an de facultate. A lucrat doi ani ca reporter de noapte pentru știri, apoi s-a mutat la emisiunea „Ce se întâmplă, doctore?”, unde a descoperit că o pasiunează subiectele medicale. Acum realizează „Tinerețe fără bătrânețe” la Digi24, primul loc unde a luat contact cu prompterul și a învățat să se miște într-un studio virtual.

Bio pe scurt

Am 34 de ani, sunt din Târgu-Jiu, am studiat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, în cadrul Universității din București. Nu îmi amintesc dacă îmi doream să lucrez neapărat în televiziune. Știu că îmi plăcea mult și radioul și mai știu sigur că nu-mi plăcea să fiu în fața camerei.

Începuturile în televiziune

Totul a început imediat ce am terminat anul I de facultate. În vacanță aveam de făcut un stagiu de practică, iar eu eram așa de nerăbdătoare încât sâmbătă am avut ultimul examen din sesiune, iar luni dimineața eram la Pro TV. Acolo m-a întâmpinat Elena Lasconi. Am aflat ulterior că ea se ocupa de toți studenții care veneau în practică, ea mi-a explicat tot workflow-ul, m-a învățat ce înseamnă ambianță, sincron, beta, intro, cum să scriu, cum să gândesc subiecte, absolut tot. Îi sunt atât de recunoscătoare pentru răbdarea și dăruirea ei!

Următorul pas a fost să merg pe teren cu reporterii de la Știrile Pro TV și de la fiecare dintre ei am învățat o mulțime de lucruri. Și nu doar de la reporteri, ci și de la operatori, de la editorii de montaj, de la producători, editori, secretari de redacție, redactori. De la două săptămâni de practică am ajuns să rămân acolo toată vara, alături de echipa de noapte. I-am ajutat cu ce am putut, am mers cu ei pe teren, am învățat multe de la ei, iar în toamnă s-a întâmplat să aibă nevoie de un reporter de noapte și așa am ajuns la lucrez la Știrile ProTV.

Doi ani am lucrat doar noaptea, pentru Știrile ProTV de dimineață, iar apoi am început să lucrez la emisiunea „Ce se întâmplă, doctore?”. Acolo mi-am descoperit pasiunea pentru subiectele medicale și am învățat foarte multe de la toată echipa emisiunii, dar și de la oamenii cu care am făcut zeci, sute de interviuri.

Prima știre

Îmi amintesc prima știre a mea, de la ProTV, ca și cum ar fi fost ieri (deși s-a întâmplat în 2006). Eram în practică, reporterii de noapte au primit informația că este un incendiu undeva în București, dar nu părea nimic grav și pentru că ei aveau foarte multă treabă în redacție, m-au trimis pe mine. Când am ajuns, ne-am dat seama că de fapt incendiul era la Teatrul Mic, că arsese mare parte din recuzita și din decorurile teatrului, deci a fost prima știre din jurnal. Prima dată când mă duceam singură la filmare și am nimerit prima știre. Evident că m-a ajutat mult echipa din redacție, dar îmi amintesc adrenalina, faptul că am ajuns de la filmare pe la 6:30 și la 7:00 trebuia să intre știrea pe post.

Prima emisiune

Bineînțeles că îmi amintesc prima emisiune „Tinerețe fără bătrânețe” de la Digi24. S-a luat decizia ca eu să realizez emisiunea cu două săptămâni înainte de lansare, așa că aveam foarte multe emoții, era ceva nou pentru mine, nu eram obișnuită să fiu în fața camerei, să citesc prompterul, să fiu atentă la dicție, să mă mișc într-un studio virtual. Am avut noroc cu oamenii faini din echipa Digi care m-au ajutat cu sfaturi și ușor, ușor am început să mă simt mai bine, deși să știi că și acum prefer să fiu în spatele camerei, nu în fața ei. :)

Cum era televiziunea când ai început tu

În primul rând, nu era totul așa digitalizat cum e acum. Mă refer la workflow. Montam pe bete (casete) și alergam cu ele din montaj până în regie (care era un etaj mai sus), ca să ajungă știrea la timp pe post.

Apoi, îmi amintesc dorința de a face materiale de autor. Asta mă provoca cel mai mult. Să găsesc subiecte interesante și oameni care să vorbească despre ele. Nu subiecte la zi, ci unele care nu se mai făcuseră. Sau cel puțin așa credeam eu, că nu se mai făcuseră. :) Nici nu știu cum aveam curajul să merg să vorbesc cu tot felul de oameni. Mergeam singură prin tot felul de locuri dubioase și mă întâlneam cu tot felul de oameni. Chiar am găsit recent agenda mea din perioada aceea (care era de fapt un caiet de matematică) și am acolo toate subiectele la care lucram, numele și numerele de telefon ale oamenilor, texte scrise, șterse și scrise din nou. A fost tare frumos să îmi amintesc cum era atunci.

Ce căuta publicul

Cred că se căuta senzaționalul mai mult decât acum. Sau cel puțin sper asta. Îmi place să cred că acum sunt tot mai multe persoane care preferă știrile și emisiunile bine documentate, cu informații cu adevărat utile, nu materialele care se bazează pe senzațional, prost gust și așa-zise vedete.

Greșeli din care ai învățat

Cu siguranță am făcut destule greșeli, dar nu ceva notabil. Deși eu mă supăr pe mine și dacă uit o virgulă sau mănânc o literă. Sunt cam obsedată cu spelling-ul, dar oboseala își spune uneori cuvântul și e inevitabil să nu greșești. Vorba aceea: numai cine nu muncește nu greșește. Iar apropo de muncit, televiziunea înseamnă foarte, foarte multă muncă. Eu am fost workaholică 13 ani, plecam dimineața și nu știam la ce oră ajungeam seara sau noaptea acasă și nu pentru că m-aș fi dus la party-uri, ci pentru că stăteam la redacție. Din când în când mergeam și la evenimente, dar destul de rar și de multe ori mă întorceam la redacție machiată, pe tocuri, în rochie de seară sau de cocktail, dar mă schimbam și mă așezam din nou în fața calculatorului sau mă duceam la montaj.

N-o să mint, au fost și momente în care m-am enervat pe mine că am pus jobul pe primul loc, dar sunt omul care pune foarte mult suflet în tot ce face și dacă știu că pot face mai mult sau mai bine, stau și fac. E adevărat că între timp am învățat să mă pun și pe mine pe primul loc, pe soțul meu, familia mea, sănătatea mea, deci acum nu aș mai lucra în acel ritm, dar nu regret că am făcut asta. Mi-a plăcut mult, am făcut totul cu drag și nu aș fi ajuns aici fără implicare. E nevoie de multă implicare și pasiune ca să fii un bun jurnalist TV, dar și de echidistanță, de valori, inteligență, curiozitate, carismă și lista e lungă. Și e esențial să îți dorești să ajuți oamenii, să îi inspiri, să determini o schimbare în ei prin subiectele pe care le transmiți.

Cum te-a modificat televiziunea

M-a ajutat foarte mult, în special să capăt mai multă încredere în mine, să evoluez atât profesional, cât și personal. Și cred că cel mai mult m-au ajutat oamenii cu care am interacționat, relațiile cu ei, momentele dificile în mod special. Când ești în zona de confort stagnezi, nu prea mergi înainte, așa că de cele mai multe ori avem nevoie de provocări pentru a evolua. Au fost și momente grele, dar și destule minunate! Toate m-au ajutat să devin persoana care sunt astăzi.

Televiziunea românească acum

Mă bucur ori de câte ori apar proiecte TV de calitate și mă bucur că s-a dezvoltat jurnalismul TV în online. Deși pare o amenințare pentru televiziune, eu cred că online-ul și până la urmă orice tip de concurență te ajută să devii mai bun, mai creativ, te ajută să evoluezi.

Ce nu îmi place? Că se transmite frică. Sigur că frica este bună, chiar te ajută atunci când ești în pericol, dar când trăiești în frică non-stop, atunci te îmbolnăvește. La propriu. Te îmbolnăvește atât fizic, cât și emoțional. Iar dacă nu faci ceva pentru a te liniști, pentru a ieși din energia asta, mai devreme sau mai târziu vor apărea probleme de sănătate.

Noile generații de pe sticlă

Sunt tineri care sunt mult mai obișnuiți cu camera decât eram noi și acesta este un avantaj. În plus, pentru că sunt de mici obișnuiți cu digitalul, cred că vin cu un plus de creativitate. În același timp am observat că nu mai sunt așa dispuși să muncească pe brânci, cum am făcut noi. Nu zic că e bine sau rău, pentru că depinde de situație și oricum nicio extremă nu e bună. Nici să muncești până la epuizare nu e bine și chiar e important să știi să spui „nu”, dar nici să fii foarte comod s-ar putea să nu te ajute. Pe de altă parte, fiecare are drumul lui, nu există o rețetă, succesul nu depinde doar de cât de mult muncești.

În era digitalului

Cred că Digi24 a demonstrat în acești 9 ani că poți face rating și cu emisiuni de calitate, în care primează informația și oamenii care au cu adevărat ceva de spus, nu doar senzaționalul, nu doar așa-zisele vedete. Cât despre digital, așa cum am spus mai sus, cred că această „amenințare” a online-ului ne ajută să evoluăm, să devenim și mai buni. Și evident că e nevoie să folosim și noi online-ul. Nu se mai poate să faci TV fără să te ocupi de online și de social media.

Importanța brandului personal în meseria ta

Contează, e mult de povestit, există o mulțime de metode, cursuri, cărți despre cum să îți construiești un brand personal, dar cred că cel mai important este să fii un bun jurnalist. Să fii bine documentat mereu, să ai credibilitate, să ai invitați de calitate, să oferi oamenilor informații care să îi ajute cu adevărat, să fii autentic. Sigur că poți construi un brand personal bazat și pe altfel de valori, dar eu vorbesc acum despre cum privesc eu lucrurile, despre un brand personal cu real impact în viețile oamenilor.

Valorile de la care nu te abați niciodată în social media

Sunt autentică, ceea ce comunic în online eu chiar fac, sunt un om ca toți ceilalți, cu provocări, cu temeri, cu riduri și cearcăne și să mă arăt exact așa cum sunt. De asemenea, sunt foarte riguroasă cu ceea ce promovez, mă documentez bine înainte, citesc etichete, studii, întreb medici, verific din mai multe surse, testez, iar astfel am adunat o comunitate de oameni care chiar au încredere în recomandările pe care le fac. Și sunt echilibrată. Echilibrul este o valoare la care țin mult.

Da, postez rețete doar cu făină integrală, niciodată cu făină albă, niciodată cu zahăr alb sau cu cantități enorme de zahăr, oricât de natural ar fi, mereu îndemn oamenii să mănânce legume și fructe, împărtășesc produse de îngrijire cu ingrediente care chiar sunt 100% naturale, dar în același timp mereu am spus că dacă am poftă de ceva dulce sau procesat, mănânc. Ideea e să nu devenim obsedați de un stil de viață sănătos. Eu am fost acolo, știu cum este, dar am învățat că echilibrul este cheia. Nu se întâmplă nimic dacă mănânci o prăjitură plină de zahăr, făină albă, conservanți, coloranți, atâta vreme cât este excepția, nu regula. E ok dacă încă nu faci sport zilnic, nu te hidratezi destul, nu meditezi, nu îți iubești corpul, nu mănânci frunze verzi zilnic. E esențial să nu ne învinovățim, pentru că mereu vom avea de făcut schimbări și de cele mai multe ori acestea se fac treptat. Nu prea ai cum să schimbi totul peste noapte.

Comunitatea care te urmărește online

Comunitatea mea este formată din aproximativ 70% femei si 30% bărbați și îi unește dorința de a face schimbări în stilul de viață, dar și nevoia de a urmări în online oameni bine documentați, sinceri, autentici, care recomandă ceva doar când cred cu adevărat în acel produs/serviciu.

Subiectele pe care le cauți acum

Am început în decembrie în cadrul emisiunii o serie de interviuri care construiesc, ediție cu ediție, imaginea unui stil de viață echilibrat. Este în același timp un ghid pentru creșterea imunității, atât de necesară în această perioadă. Nu este de ajuns să respectăm măsurile de siguranță pe care le știm cu toții. Avem nevoie de un stil de viață cât mai sănătos și de o imunitate puternică, pe care nu o obținem dacă luăm niște vitamina C. Ne ajută și aceasta, dar nu e suficient. O imunitate puternică înseamnă să fim atenți ce și cum mâncăm, ce gândim, ce simțim, cum dormim, ce suplimente luăm, ce resurse naturale avem la îndemână și multe altele. Le luăm pe rând, în fiecare sâmbătă, de la 17:30.

Rutina de pregătire a unei emisiuni

Pornesc de la idee, de la subiectul cel mai potrivit în această campanie, mă documentez, apoi mă gândesc ce invitat ar putea aduce niște informații utile, echilibrate, spuse pe înțelesul oamenilor, deci încep să dau telefoane. Când găsesc cel mai potrivit invitat, vorbesc cu el despre subiect, de multe ori la telefon vorbim mult mai mult decât timpul pe care îl avem în studio, dar asta mă ajută să îmi structurez interviul astfel încât la oameni să ajungă cele mai relevante informații. Bineînțeles că stabilesc detaliile tehnice, organizatorice, iar în ziua filmării ne vedem în studio sau pe Skype. După filmare fac un premontaj, ascult interviurile cap-coadă, iar dacă emisiunea a ieșit prea lungă, caut acele părți care pot fi tăiate fără a elimina informații importante.

Cea mai provocatoare emisie din pandemie

Au fost mai multe, nu una singură. Cea mai mare provocare a fost să găsesc subiecte care să fie la zi, dar pe care să le pot înregistra cu câteva zile înainte (emisiunea nu este în direct) și să nu se schimbe datele problemei până la momentul difuzării. Practic să am subiecte de actualitate, dar în același timp să poată fi difuzate după o zi, două, trei.

A fost dificil la început, dar apoi îmi veneau atâtea idei încât nu știam cum să le abordez mai repede pe toate. J Și încă o provocare a fost să găsesc subiecte de actualitate, dar să nu aibă ca substrat frica. Oamenii erau oricum bombardați peste tot de cifre cu câți oameni au fost infectați, câți au murit, ce țări s-au mai închis, iar eu am vrut ca subiectele de la „Tinerețe fără bătrânețe” să fie ancorate în realitate, dar să prezinte și optimism, speranță, bucurie.

Schimbări de criză în jurnalismul de televiziune

Pandemia a schimbat foarte mult modul în care facem televiziune. Dacă înainte nu concepeam să avem interviuri pe Skype/Zoom decât în situații excepționale sau dacă era vorba de un invitat din străinătate, acum am ajuns să avem emisiuni și ore întregi de emisie doar prin Skype. Dacă înainte nu exista să lucrezi de acasă dacă ești jurnalist de televiziune, pandemia ne-a demonstrat că se poate, cel puțin în unele cazuri. În același timp cred că ne-am dat cu toții seama cât de importantă este interacțiunea față în față, nu prin intermediul unui ecran.

Și un aspect de care poate nu ne dăm seama încă este cât de mult ne-a afectat toată această situație din punct de vedere emoțional. Suntem oameni, nu roboți, iar pandemia are deja un impact asupra sănătății emoționale. Tocmai de asta eu am realizat foarte multe interviuri cu psihologi, aproape în fiecare ediție a emisiunii „Tinerețe fără bătrânețe”, în care le-am explicat oamenilor cum să-și înțeleagă emoțiile, cum să treacă prin această perioadă cu bine, de ce nu e ok să băgăm totul sub preș, dar nici să punem prea multă presiune pe noi. Când ești jurnalist de televiziune ai tendința să te îngropi în muncă, pentru că este un ritm infernal, dar e esențial să te uiți și la tine, la ce simți, pentru că altfel emoțiile acestea ținute captive în noi se vor transforma în boli fizice.

Televiziunea peste câțiva ani

Cred că televiziunea va avea în continuare un rol foarte important, chiar dacă trăim în era digitalului. Da, trebuie să ne adaptăm mereu, aceasta va fi provocarea, dar jurnaliștii de televiziune au demonstrat deja că se adaptează imediat. Și mai sper să apară cât mai multe proiecte TV de calitate.