Classix in Art: apel de proiecte pentru susținerea artiștilor independenți

Classix in Art: apel de proiecte pentru susținerea artiștilor independenți

Asociația Industrii Creative, organizator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2021, Kaufland România, lansează programul de burse de creație artistică Classix In Art în domeniile: muzică, arte vizuale și coregrafie.

Pentru că pandemia a jucat un rol important pe parcursul ultimului an în abandonul școlar, în reprofilarea a numeroși lucrători și practicieni ai domeniilor creative, a artiștilor, a creat o profundă stare de instabilitate financiară, iar măsurile de ajutor au întârziat (și încă întârzie) să apară în sectorul independent, demersurile acestui apel de proiecte vine ca o formă de suport și încurajare a practicii artistice.

Bursele de creație acordate în urma apelului au o valoare totală de 3000 EUR, câte 1000 EUR pentru fiecare domeniu, iar câștigătorii îl vor primi sub forma unui stipendiu lunar de 1500 de lei net, pe parcursul a trei luni de zile. 

Calendarul apelului de proiecte artistice:

  • Lansare apel: 29 martie 2021
  • Deadline înscrieri: 30 aprilie 2021
  • Anunț bursieri: 7 mai 2021
  • Prezentare proiecte: 15 august 2021

Patricia Butucel, președinte al Asociației Industrii Creative și director al festivalului Classix, plasează apelul Classix In Art și necesitatea acestuia în contextul actual:

„A trecut mai bine de un an de când pandemia a oprit activitatea artistică la nivel global, și din păcate, la noi în România, sprijinul către artiștii independenți întârzie să apară. Ne dorim ca ei să practice în continuare și vrem să îi încurajăm să își continue chemarea, încât să nu fie nevoiți să se reprofileze complet. Este important ca după aceste vremuri să mai avem creativi printre noi. Însă pentru asta au nevoie de sprijin, iar noi suntem fericiți că avem alături un partener care înțelege aceste nevoi actuale și se implică în demersul nostru de ajutorarea artiștilor afectați de pandemie”.

 

Cele trei domenii vizate de prezentul apel sunt: muzică, arte vizuale și coregrafie. Se pot înscrie tineri artiști, afectați de pandemie; liber profesioniști, artiști independenți, studenți, persoane fără un venit stabil și rezidenți în România. Artiștii care doresc să participe în cadrul prezentului apel vor prezenta o scrisoare de motivație, un portofoliu de lucrări relevant pentru practica lor, precum și un proof of concept al proiectului propus.

Tematica acestei sesiuni este „instinct”. La finalul celor trei luni de rezidență creativă, artiștii selectați vor prezenta câte un proiect relevant pentru sfera lor de interes și a practicii lor artistice. Se vizează proiectele care au un impact în comunitate și care pot contribui la revitalizarea vieții culturale. Lucrările vor fi promovate în mediul online pe paginile festivalului și ale organizatorilor săi, iar dacă situația o va permite, în cadrul unor evenimente cu prezență fizică organizate de Asociația Industrii Creative.

Înscrierile pot fi făcute online, până la data de 30 aprilie 2021, orele 22:00.

 

A doua ediție a Classix Festival a avut loc la Iași, în perioada 14-18 martie 2021 și după o lungă pauză din viața culturală și concertistică a iubitorilor de muzică, a ilustrat o celebrare colectivă a trăirilor umane autentice. Proiectul independent a fost realizat integral din finanțări private și din convingerea tinerilor organizatori că Iașul merită și are nevoie de încă un reper pe harta culturală a țării, asumat și desfășurat în timpul propriu.

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Showberry, membru AROC, este printre principalii promoteri de petreceri tematice și concerte publice din N-Estul României.

Partener principal: Kaufland România
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Iași, Radio Clasic, Viva FM, Radio HIT, AGERPRES, Cațavencii, Wall Street, Spotmedia, Ziarul de Iași, Romania Journal, Zile și Nopți, IQads, Life.ro, Ziarul Metropolis, Suplimentul de Cultură, Kudika, Garbo, PRwave, Bookblog, Fashion Premium Magazine, Un site de muzică

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related