Asociația Storyscapes, prima asociație din România axată pe transmedia storytelling, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii, lansează proiectul FRAGILE, un serial documentar modular despre vulnerabilitate, dar și despre puterea femeilor. Acesta își propune să redea, prin interpretarea Ioanei Flora, poveștile reale a 10 femei de vârste diferite și provenind din medii diverse, aflate în luptă cu abuzurile, cu tensiunile create de prejudecățile celorlalți și de așteptările societății. Proiectul are ca scop încurajarea femeilor să caute ajutor specializat, arătând că există o rețea de sprijin formată din organizații neguvernamentale.
Documentarul creativ modular reunește 10 episoade, care vor fi publicate gradual. Primele 5 episoade sunt disponibile pentru publicul larg, gratuit, începând cu 23 martie 2021 pe platforma web dedicată proiectului.
Conform unui studiu al revistei NATURE, femeile sunt cele mai afectate de pandemie pentru că adesea nu au acces la comunități de sprijin, la sisteme de sănătate funcționale sau la job-uri stabile. În condițiile izolării la domiciliu, închiderii școlilor și insecurității financiare, femeile din România s-au confruntat cu situații complicate. De exemplu, două treimi dintre persoanele care au rămas fără loc de muncă în România de la începutul pandemiei sunt femei, arată datele sistematizate de Institutul Național de Statistică. În perioada pandemiei, cazurile de violență domestică și abuz au escaladat și inegalitățile s-au adâncit. Proiectul capătă o semnificație cu atât mai mare, cu cât fenomenul este unul global, în mai multe țări înregistrându-se în ultima vreme un regres în ce privește drepturile femeilor și egalitatea de gen.
Poveștile femeilor, spuse sub forma unor monoloage - mărturisire, sunt interpretate de actrița Ioana Flora, care acționează ca o interfață în spațiul public, astfel încât protagonistele să își poată păstra anonimatul. Actrița Ioana Flora le personifică, pe rând, pe fiecare din femeile care au avut curajul să-și spună povestea, conservând autenticitatea, specificul și emoțiile fiecărei relatări:
“Am vrut să fiu oglinda poveștilor unor femei care au trecut prin momente cruciale, femei în situații vulnerabile. Mai mult decât povești, am întâlnit 10 femei de la care am învățat enorm și pe care le admir necondiționat.”
Ioana Mischie, regizoarea și producătoarea proiectului accentuează dimensiunea holistică a proiectului:
“Pentru mine, FRAGIL(E) facilitează o conștiință colectivă care aduce împreună tipologii feminine multi-generaționale, din registre diametral opuse. Pe măsură ce sunt expuse, diferențele devin treptat asemănări. Ca proces, este similar unui palimpsest - fiecare episod sondează răni adânci, invizibile privirii. Ca gramatică vizuală, filmul devine un microscop care compune, descopune, recompune identități în parcursul lor către auto-vindecare. Am folosit metodologiile documentarului creativ ca pe o pânză prin care păstrăm unicul ingredient etern din fiecare dintre noi - povestea de viață. Pe măsură ce o ascultăm, îmi place să cred că începem să conștientizăm cum împreună putem co-scrie o definiție mai blândă și mai empatică a feminității.”
Rucsandra Pop, coordonatoarea dezvoltării proiectului:
“Tot timpul am crezut că poveștile au darul de a vindeca, dar acum am simțit-o la fiecare pas: când am ascultat poveștile, când le-am citit și recitit încercând să le găsesc esența, când am văzut-o pe Ioana spunându-le, și de fiecare dată când cineva a zis - poveștile astea trebuie spuse, cum pot să ajut? Acest proiect a fost pentru mine un schimb de daruri. Eu am avut de oferit darul ascultării și am primit în schimb 10 mari lecții de viață despre ce înseamnă să ai putere chiar și atunci când te simți neputincioasă sau, din contră, despre cum renunți la putere pentru a-ți îmbrățișa vulnerabilitatea.”
Scopul acestor povești și al dezbaterii publice din jurul lor este să construiască un cerc al încrederii și să le determine și pe alte femei aflate în situații dificile să ceară ajutor, generând astfel un proces de vindecare. Proiectul își propune și să promoveze activitatea organizațiilor partenere: Asociația A.L.E.G., Asociația Pe Stop, Asociația femeile se implică, Fundația Regală Margareta a României, Asociația Prematurilor, Asociația F.R.E.E., Societatea Civilă de Avocați “Ștefănescu-Goangă și Asociații”. Acestea luptă pentru drepturile femeilor și îmbătrânirea activă, ghidează femei și familii să depășească situații dificile și susțin leadershipul feminin. Organizațiile partenere au avut un rol crucial în identificarea poveștilor reale.
În parteneriat cu ONG-urile implicate în proiect, echipa va organiza pe 25 și 30 martie, de la ora 19:00, două dezbateri care să arate cu ce tipuri de probleme se confruntă femeile din România, dar și cum pot lupta femeile pentru ele însele și se pot susține reciproc.
Proiectul FRAGILE este produs de Asociația Storyscapes, prima asociație din România axată pe transmedia storytelling cu o experiență de opt ani în domeniu. Storyscapes a facilitat numeroase proiecte inovatoare cu impact social la nivel local și internațional precum Government of Children - o franciză transmedia unicat sau Tangible Utopias - unul dintre cele mai de succes proiecte VR românești cu selecții la Cannes XR, Venice GFM, VR Days IFM. Proiectele transdisciplinary create în cadrul asociației au fost expuse în țări precum SUA, Franța, China, Australia și a reunit trei direcții exploratorii activând ca hub artistic, educațional și de cercetare.
Echipa proiectului este alcătuită din femei din industrii creative, fiind printre primele proiecte cinematografice din România cu o componență feminină predominantă.
Conceptul proiectului îi aparține actriței Ioana Flora, ea fiind și cea care a realizat scenariile și care interpretează poveștile. Desemnată mai mulți ani la rând ca fiind cea mai bună actriță la Premiile Gopo și cele ale Uniunii Cineaștilor din România, precum și la festivaluri internaționale, Ioana a jucat în lungmetraje multipremiate precum Marfa și banii (r. Cristi Puiu, Cannes 2001), Cadoul de Crăciun (r. Bogdan Mureșanu, lista scurtă pentru premiile Oscar 2020), sau Pescuit sportiv (r. Adrian Sitaru, cea mai buna actriță, Salonic)
Regia proiectului este semnată de Ioana Mischie (Fulbright Alumna), artist și futurist transmedia, multi-premiată pentru film, VR și pentru dezvoltarea de concepte inovatoare. Proiectele sale au fost selectate la peste 150 de festivaluri de profil din întreaga lume precum Berlinale Talents, Sundance Workshops, The Webby Awards, D&AD. Ioana Mischie este creatoarea francizelor transmedia Government of Children, Tangible Utopias, speaker TEDxWomenBoldandBrilliant și fondatoare a Noe-Fi Studios.
Coordonarea parteneriatelor este facilitată de Rucsandra Pop (Fulbright Alumna), artistă și activistă cu o privire antropologică asupra feminității contemporane. Rucsandra a scris 4 piese de teatru, care au fost montate la teatrul lorgean și s-au jucat pe scenele independente din București și din țară. A publicat Oracol – o carte-obiect – și a contribuit la mai multe volume ca Dragă Virginia. Scrisori din țara mea sau Celălalt Oraș. Locuri și povești din București Sud. Rucsandra este unul dintre capetele Hydra Society, un organism cultural cu mai multe capete, fondat în 2006.
Post-producția proiectului este asigurată de colectivul Black Horse Mansion: Miruna Vasilescu, Ana Banu, Alina Manea, care semnează de altfel și imaginea și sunetul proiectului audio-vizual. Platforma web care integrează proiectul audio-vizual este dezvoltată de eJump și Gamify, iar partenerul de comunicare al proiectului este echipa SmartPoint PR. Extensiile fotografice ale proiectului sunt semnate de Ionuț Macri.
Proiectul este realizat și finanțat cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii, prin intermediul grant-urilor destinate Fulbright Alumni. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în acest proiect sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al S.U.A.