![[Netflixizarea] Lavinia Bălulescu: Mi-e dor de momentele când ne uitam mai mulți la un serial. De exemplu, în copilărie, când toți copiii de pe strada mea se uitau la Dosarele X](https://media.iqads.ro/2021/03/lavinia-balulescu-balea-lac-foto-marius-m-bogdan-cover-850.jpg)
Pe Lavinia Bălulescu am descoperit-o când eu mă întorceam în București și ea se pregătea să plece, și, de când am citit-o pentru prima dată, mi-am imaginat că ne vom întâlni pe Terasa Fericirii și îi voi propune să facem filmul despre Bucureștiul ei, care a fost și Bucureștiul meu. Până la momentul acela, mi-am invitat scriitoarea preferată să vorbească despre filmele ei. A ieșit o poveste despre cum ne ducem singurătățile într-o perioadă în care oamenii, în forma lor fizică, nu sunt ușor accesibili și streaming-ul devine ‘prietenul la nevoie’.
“În ultima vreme, mi-e tare dor de oameni, fie că e vorba de oameni în cinematografe sau oameni împreună altundeva, și nu există Netflix, HBO sau orice altceva care să înlocuiască asta”, spune ea, amintind că e nevoie de experiențe reale pentru ca poveștile să se transforme în filme și cărți.
Streaming fără vină
Sigur că-mi lipsește cinematograful! Nu-mi mai aduc aminte când am fost ultima dată la cinema. Cel mai probabil a fost cu foarte puțin timp înainte de declararea pandemiei, dar mi s-a șters din minte momentul exact sau numele filmului. Îmi lipsesc emoția și grandoarea aduse de prezența într-o sală, pe întuneric, împreună cu alți oameni, în liniște, în fața unui ecran gigantic. Streamingul e plictisitor și experiențele nu pot fi comparate. Dar streamingul a fost tot ce am avut eu în perioada asta, de la începutul pandemiei, și l-am consumat fără rușine. Nu știu dacă m-a ajutat cu ceva. A fost echivalentul unor calorii goale. Măcar n-am murit de foame!
Piața de film pentru necunoscători
Eu, una, nu mă simt în măsură să-mi dau cu părerea despre piața de film, dar, uite!, i-am întrebat pe colegii mei de la BaDa Film & Music (o companie de producție cinematografică din Cluj cu care colaborez pe partea de scenarii), iar ei mi-au zis că, din punctul lor de vedere, „cu cât mai multe opțiuni de «desfacere» în piață, cu atât mai bine. Fiecare artist, fiecare companie/studio poate să facă alegeri și planuri foarte diversificate. Asta ar fi de bine. Atenție, totuși, să nu te duci prea tare cu turma și să-ți pierzi calea”.
Timpul pe streaming reduce lectura
De ani buni am conturi pe două platforme de streaming. În 2012 m-am mutat din Timișoara în București, unde am rămas până în 2019. Acolo, în București, când m-am trezit un om mic într-un oraș mare, când am dat un pic mai mult de singurătate, am simțit nevoia să o umplu cu ceva. Sigur că poți umple singurătatea cu multe chestii, iar eu cam atunci mi-am făcut conturile pe platformele de streaming. Să mai spun în apărarea mea că nici nu aveam televizor! Între timp, după 7 ani, în 2019, m-am mutat în Cluj, dar am păstrat conturile. Am două conturi, Netflix și HBO. M-am gândit chiar săptămâna trecută să renunț la ele, pentru că mi-am dat seama că timpul petrecut acolo îmi înghite ușor-ușor timpul de citit, ca să nu mai zic de timpul pentru scris! Dar nu mi le-am închis încă, așa că e ca și cum nici nu m-am gândit la asta...
Nerăbdarea necesară
Am observat că nu mai am răbdare să urmăresc un serial dacă nu știu că am toate episoadele la dispoziție. Nu e vorba neapărat despre binging. Chiar dacă n-o să stau opt ore la rând să mă uit la serial, tot am nevoie să știu că-l am pe tot la dispoziție dacă vreau. Senzația e clar una de anxietate dacă, de exemplu, HBO începe să difuzeze un serial care-mi place și sunt nevoită să văd un episod acum, unul săptămâna viitoare. Mai mult mă enervez și mai bine le las să se strângă toate!
Trenduri în streaming
Habar n-am. Eu în ultima perioadă m-am uitat destul de mult la Crime & True Crime, filme polițiste europene, thrillere, pe-acolo. Nu știu dacă sunt în trend, probabil că nu. A, și tot acum, în perioada asta, mă uit la minunatele filme de animație ale lui Miyazaki și pot să zic doar atât: dorm mult mai mult și mult mai bine. În mod normal, sunt insomniacă de top, deci cred că asta spune totul!
Dor de oameni
Da, și mie mi-e dor de momentele când ne uitam mai mulți la un serial. De exemplu, în copilărie, când toți copiii de pe strada mea se uitau la Dosarele X. Nimeni nu era afară la ora aia, apoi a doua zi vorbeam toți de extratereștri și în seara următoare ne cocoțam pe garaje ca să pândim orice mișcare de pe cer. Lucrurile astea s-au întâmplat de-adevăratelea, am fost vii, am fost acolo, dar acum lumea e alta și e OK așa cum e. M-am uitat la seriale în pandemie alături de iubitul meu, lucru care nu prea s-a mai întâmplat până acum, dar ne-am trezit probabil în miezul fricii și am încercat orice puteam folosi ca să ne adormim gândurile. Nu știu ce se pierde și ce se câștigă. Adevărul e că mie mi-e dor de oameni. În ultima vreme, mi-e tare dor de oameni, fie că e vorba de oameni în cinematografe sau oameni împreună altundeva, și nu există Netflix, HBO sau orice altceva care să înlocuiască asta. În mod sigur e o standardizare a gusturilor. Încerc să nu mă gândesc la asta, ci să-mi iau ce-mi trebuie și ce mă ajută să trec cu bine peste ziua de azi, apoi văd eu ce voi face mai încolo.
…..
De-a lungul anilor, am dat peste tot felul de lucruri foarte interesante, din cele mai variate domenii. De exemplu, îmi vine acum în minte documentarul „The Devil Next Door”, de pe Netflix. Sau, cum ziceam și anterior, în perioada asta văd și revăd filmele de animație ale lui Miyazaki, despre care am aflat recent că le găsesc și pe Netflix. Să mai spun și că, la un moment dat, văzusem la atâtea filme polițiste europene că începusem să prind bine limba finlandeză?
