Răzvan Exarhu, de vorbă despre birourile viitorului și despre cum vom lucra în era post-Covid

Răzvan Exarhu, de vorbă despre birourile viitorului și despre cum vom lucra în era post-Covid

Omul de radio Răzvan Exarhu discută despre birourile viitorului, despre modul în care se vor transforma și despre cum va arăta viața la birou după 2020 în podcastul “Biroul de mâine“, lansat în luna martie de compania de consultanță imobiliară Colliers.

Ce formă va lua schimbarea? Ne întoarcem vreodată la biroul pe care îl știam înainte de 2020? Și dacă ne întoarcem, rămâne avea aceeași dinamică în spațiul de muncă post-pandemic? Sunt doar câteva întrebări abordate în noul podcast Colliers, moderat de omul de radio Răzvan Exarhu. 

“Mi-a plăcut premisa acestui podcast, care are ca screensaver peisaje superbe cu clădiri de business goale. Și cum este greu de crezut că se vor umple la loc exact cum s-au golit, este foarte important să vezi care este întrebarea corectă în acest moment. Cum vom trăi la lucru de acum încolo? Poate fi această pandemie o oportunitate de contact cu viitorul? Se poate regândi programul general de lucru? Spațiul în care muncim ar putea fi organizat și în jurul omului, nu numai în jurul șefului? Cred că am reușit să vorbim despre câteva subiecte care ne pot arăta că specia umană nu își pierde capul și folosește pandemia ca pe un nou punct de plecare în evoluție. Dar pentru asta, este nevoie și să dați play acestui podcast”, spune Răzvan Exarhu.

 

În fiecare episod al podcastului, Răzvan Exarhu discută cu un expert Colliers care va răspunde la întrebările despre birourile viitorului într-o discuție francă, amuzantă și încărcată de informații noi. Primul episod îl are invitat pe Laurențiu Lazăr, partener și director al diviziei de investiții Colliers, care explică posibilele scenarii de revenire la birou, dar, mai ales, despre schimbările structurale ale spațiului de lucru care, mai mult ca oricând, trebuie să fie regândit pentru noua realitate în care trăim. 

“Peste 60% dintre angajați duc dorul relațiilor sociale de la birou, zona de colaborare care exista înainte. Alt studiu intern ne arată că undeva la 50% dintre angajați au o problemă reală când vine vorba de demarcarea timpului petrecut în interes de serviciu cu timpul personal. Entuziasmul inițial pentru work from home a scăzut din cauza ambiguității instalate în viețile angajaților. Revenirea la birou este un act necesar și sănătos pentru cultura organizațională, cât și pentru bunăstarea fiecărui angajat în parte”, este de părere Laurențiu Lazăr.

 

Al doilea episod, lansat pe 15 martie, îl are ca invitat pe George Didoiu, care ocupă funcția de Director Tenant Services în cadrul companiei Colliers. George este și specialist în wellness și biohacking și crede că viitorul biroului are nevoie de o abordare diferită. Un program de muncă flexibil care permite munca de acasă una sau două zile pe săptămână, precum un spațiu de lucru mult mai ofertant, mai deschis, gândit și pentru bunăstarea angajatului, nu doar pentru productivitate sunt câteva dintre schimbările esențiale pe care angajatorii le iau în calcul sau, în unele cazuri, pe care le implementează deja.

 

Podcastul Colliers face parte din lansarea serviciului Office 360°, o abordare completă a birourilor, din toate punctele de vedere, realizată printr-un proces unic și complex, adaptat până la ultimul detaliu pentru a se potrivi nevoilor și planurilor strategice ale companiilor. Serviciul începe prin crearea, alături de management, a unei viziuni pentru biroul viitorului, definind impactul Covid-19 și obiectivele organizaționale strategice, continuă cu analiza modului de lucru curent și dorit al angajaților, definirea specificațiilor necesare, implementarea schimbărilor și mai ales mamagementul schimbării.

Podcastul poate fi ascultat pe YouTube și pe site-ul Office 360°. Episoadele vor fi lansate bilunar, cel de-al doilea episod fiind deja disponibil ascultătorilor interesați să descopere cum vor arăta birourile lor în viitor. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related