[Netflixizarea] Monica Felea: Online-ul e ca o junglă cu de toate, trebuie să cauți mult până găsești ceva valoros. Sala de cinema face o selecție

Sală de cinema sau streaming online? Film de artă sau conținut facil? E loc pentru amândouă, desigur. Într-o perioadă în care cinema-urile sunt închise, sau funcționează cu un public restrâns, online-ul își întinde aripile dominatoare peste lume. Fie că este o etapă tranzitorie sau un moment istoric în care arta cinematografică și artiștii au timp să se redefinească, cinema-ul ar trebui să continue sa fie un timp câștigat, care să creeze emoții și să provoace întrebări, spune Monica Felea, co-fondator și director de comunicare Bad Unicorn.

”Asta se pierde odată cu dependența de era Netflix. Dezbaterea aia creativă, schimbul de idei și informații, dorința de a asculta alte opinii. Arta merită dezbătută diferit și sper că nu o facem doar răstindu-ne unii la alții. Poate sunt dintre cei nostalgici. Dar cred că vor reveni și vremurile când ne apropiem mai mult unii de alții și cinema-ul ne ajută să facem asta.” .

Dăm startul Netflixizării și vorbim despre cum ne-a schimbat bingingul în pandemie, care sunt efectele streamingului asupra publicului, dar și asupra creatorilor, ce câștigă arta, ce a pierdut. 

Focusul Bad Unicorn

Ce facem noi la Bad Unicorn este distribuția și promovarea filmelor de artă. Ne-am obișnuit cumva că filmele comerciale sunt cele promovate, iar cele de autor sunt susținute, ceea ce e greșit. Sigur, resursele financiare pentru un film de arthouse sunt mult mai mici decât pentru cele comerciale, care vin deja cu un renume și o campanie internațională, Hollywoodul a știut mereu să facă asta mai bine ca oricine – vedete, glamour, marketing. Ca să luăm un exemplu recent, în Europa (și în România, la un nivel mai mic) de fiecare dată când se închid sălile de cinema, acum, în pandemie, apar o puzderie de știri. Când se redeschid nu mai zice nimeni nimic. În New York s-au redeschis sălile la începutul lunii martie. A fost o campanie imensă despre asta, legată de bucuria experienței mersului la cinema. Legat de focusul nostru, promovăm filme de artă/autor/arthouse, cum vrei să le numim (noi le numim #smarthouse), cu deschidere către public. E un fel de „nu e nevoie să ai o educație cinematografică, dar dacă vrei să începi de undeva, să înțelegi că există și altfel de filme care îți pot aduce mai multă profunzime, poți începe cu filmele Bad Unicorn”.

Cinema versus streaming

Personal, sunt un fan al sălii de cinema. E o experiență personală, pe care o trăiești alături de alți oameni. Mai ales acum, într-o lume în care ne sălbăticim și nu mai suntem capabili să acceptăm oameni diferiți de noi, mi se pare necesară. Faptul că mai mulți oameni într-un timp și loc determinat pot trăi diferit aceeași poveste ajută foarte mult. În plus, este vorba de atenție. La cinema ești acolo, cele 2 ore, te deconectezi de la viața ta și trăiești altceva, te pui în situații diferite, empatizezi, descoperi, îți pui întrebări. În plan profesional, atunci când alegem un film ne influențează această vibrație a sălii, pentru că mereu căutăm filme care să funcționeze într-o sală de cinema. Filme ale căror imagine și sunet nu le poate egala niciun sistem audio-video pe care îl ai acasă, filme a căror poveste vrei să o împarți cu ceilalți și care merită cele 2 ore pe care le acorzi.

Cum a schimbat streaming-ul piața de film

Online-ul ne-a schimbat viețile pe toate planurile, în anul ce a trecut mai mult ca oricând. Pentru film e și un ajutor, în ideea că filmele devin mai accesibile. Se pot vedea și în orașe fără cinematografe, la orice oră din zi sau noapte, e totul la un click distanță. Asta ne-a determinat și pe noi să ne facem un canal de distribuție online, să dăm ocazia oamenilor să descopere filmele noastre de acasă. Din păcate, volumul enorm pe care îl au platformele încurajează și consumul unui anumit tip de film: facil, care nu cere nimic de la tine dar care nici nu-ți oferă nimic în schimb. Și încurajează și piratarea, ceea ce la nivel global e un lucru foarte negativ pentru distribuția și producția de filme independente. Cu cât piratăm mai mult, cu atât vom vedea mai puține filme valoroase. Iar atenția trunchiată pe care o oferi acasă unui film sau unui serial îți dă mai degrabă sentimentul unui timp pierdut decât al unui timp câștigat. Cred că filmele ar trebui să fie un timp pe care îl câștigi, să-ți dea informații, emoții, întrebări, nu frustrare.

Modificări ale obiceiurilor de consum

Se consumă mult mai mult streaming, asta e vizibil. Culmea e că până să vină pandemia și numărul de bilete la cinema era în creștere. Și numărul de noi săli, chiar și în România, care suferă la acest capitol. Personal, după ultimul an, consum mai multe seriale decât o făceam înainte, foarte rar seriale bune, deși aș avea de unde alege. Partea pozitivă e că am văzut anul ăsta mai multe documentare, unele dintre ele chiar bune. Altfel, am norocul de a lucra într-un domeniu în care am mereu acces la piața de filme arthouse, așa că în ultimul an am continuat să văd multe filme de autor, chiar dacă sălile au fost închise.

Am cont pe Netflix de vreo 2 ani, hbogo, TIFF Unlimited și mubi. Netflixul îl folosesc de câțiva ani pentru genul ăsta de consum ușor - funcționează pentru mine ca un radio, dau drumul la un serial pe fundal și lucrez. Doar dacă aud ceva ieșit din comun mă uit să văd cine, ce. La HBOgo m-am abonat încă de când s-au lansat pe piața din România, acolo mă uit la documentare, filme românești pe care le-am ratat la vremea lor sau de care mi se face pur și simplu dor – mai nou fac asta și cu Netflix – și la seriale cu ceva mai multă greutate, cărora le și ofer mai multă atenție. TIFF Unlimited nu l-am folosit prea mult pentru că majoritatea filmelor de acolo le-am văzut, însă apare uneori câte o surpriză foarte frumoasă, iar mubi funcționează pentru mine ca o școală. Faptul că poți avea acces la mai multe filme ale aceluiași autor și poți înțelege filmografia lui mă ajută mult. Datorită meseriei am contact constant cu tot ce e nou în zona de arthouse și am mereu o listă lungă de screenere de văzut așa că nu m-am îndepărtat de zona asta, aș zice chiar că am văzut anul ăsta mai multe filme ca oricând, deși mi-e greu să le văd acasă și mă frustrează. De exemplu, anul ăsta, în timpul Berlinale Market am plâns la un film, nu pentru că era o scenă emoționantă, ci pur și simplu vedeam niște cadre superbe și mă gândeam cum ar fi fost să le văd în sala de cinema, în liniște și întuneric, pe un ecran imens, cu un sunet cu siguranță mai bun decât ce am eu acasă.

Atitudini, preferințe și nevoi noi față de conținutul video

Și streamingul, și sala de cinema au fiecare un loc în viețile noastre. Pentru online nu avem răbdarea sau timpul, pentru cinema ni le facem. Și merităm să facem asta pentru noi, să ne dăm timp pentru liniștea noastră. Nu cred că una o elimină pe cealaltă și nici nu cred că putem să zicem ce e mai bun sau mai rău, e vorba de nevoi diferite, de public diferit. Fiecare artă, nu doar filmul, are o componentă populară și o componentă cult. Doar trecerea timpului decide ce rămâne și ce se pierde în istorie. Da, cred că prea puține filme sau seriale gândite pentru online vor rămâne în istorie. Online-ul e ca o junglă cu de toate, trebuie să cauți mult până găsești ceva valoros. Sala de cinema face o selecție, sala de cinema de artă face o selecție mult mai atentă. Profesional, consider că este și responsabilitatea noastră, a distribuitorilor. Ce vrem să arătăm și mai ales în ce scop. Dacă vrei să faci bani și doar atât, atunci alegi conținut popular care urmează o rețetă a succesului. Dacă vrei să simți că aduci un plus valoare spectatorilor tăi, atunci cauți cu atenție acele filme greu de uitat.

Efectele streaming-ului asupra producției video și creatorilor

Sigur că un film destinat difuzării online are o structură care ține mai mult cont de rețete, dar sunt și acolo excepții, eu mai degrabă despre ele aș vorbi decât să arătăm cu degetul ca niște bătrâni care nu acceptă schimbarea. Să nu uităm că în 2019, Roma, un film de artă produs și difuzat de Netflix câștiga 3 Oscaruri. Pe de altă parte, implicarea Netflix în producția unui film diminuează sau chiar anulează șansa acestuia de a ajunge pe marile ecrane. Cum s-a întâmplat și cu Roma, care în România s-a văzut doar în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest. Și asta, da, e o pierdere.

Filmul ca proces artistic și conținut supus analytics-urilor

Eu nu cred că filmul trece dintr-un proces artistic într-unul al analyticului. Au existat mereu filmele-rețetă gândite din start pentru comerț, chiar dacă analytics-urile arătau diferit. Dacă înainte vorbeam de scenariu-rețetă, de vedete fabricate de tv și reviste, acum vorbim despre promovare online, social media și cuvinte-cheie. Mare parte din filmele și serialele online de pe platforme celebre arată și spun cam același lucru. Ăsta da, e un adevăr. Asta nu înseamnă că nu rămâne în picioare cinema-ul ca artă, produs cultural. Se găsește și el pe platforme specializate, precum mubi. Și se găsește și în sălile de cinema, ca obicei de consum. Sunt nișe diferite și fiecare merge în direcția ei. Firește că și în cinema-ul de autor sunt tot mai multe căutări, care folosesc tehnologiile și care fac referire la noua realitate, sunt modalități noi de a face cinema, tot mai vizibile în ultimii ani. Dar nu m-aș grăbi să fim nostalgici, ci mai degrabă deschiși.

Trenduri impuse de streaming în 2021

Am să mă refer mai mult la partea de distribuție și nu la cea de conținut, pentru că aici sunt în măsură să-mi dau cu părerea: Apariția Disney+ pune un accent tot mai mare pe francize și crearea de spinoffs, a se vedea succesul fantastic repurtat de Mandalorian şi apropiatele prequels pe HBO din Stăpânul inelelor şi Urzeala tronurilor.

Apoi, vom vedea tot mai des şi mai rapid filme considerate blockbustere disponibile la un preţ special, premium, simultan sau foarte rapid după premiera în cinematografe. Pe acest model, nu e exclus să apară anul acesta sau în 2022 în România şi Peacock şi Paramount+. Probabil că şi Amazon şi Apple vor deveni un pic mai active în Europa Centrală (unde după statisticile Netflix, România e a doua ţară din punct de vedere al consumului, chiar dacă la mare distanţă de locul 1, Polonia).

Sperăm şi la o varietate mai mare a platformelor specializate pe film de autor, poate chiar sosirea unor nume noi pe piaţă, cum este chili. Obiectivul unor reţele mari cum e Netflix va fi şi de a oferi conţinut adaptat local, aşa că nu e exclus să vedem în câţiva ani, dincolo de producţii europene şi chiar filme de autor, un serial original în limba română. HBOgo a făcut de mult pasul acesta, cu producții de documentare și seriale românești.

Ce se pierde și ce se câștigă în “era Netflix”

E o paralelă bună cu cea a mersului la cinema. Un anumit timp definit în care oamenii vedeau aceleași povești pe care apoi le dezbăteau împreună – în fața blocului, în fața porții. La fel cum azi se dezbate pe Facebook petrecerea lui Selly de pe TikTok. Doar că oamenii l-au văzut în momente diferite, în medii diferite, a fost un tip de consum 100% individual. Și apoi se ceartă între ei, au fiecare dreptate, o dreptate ce trebuie să și-o impună. Eu nu prea am văzut oameni care ies din sala de cinema și se ceartă. Am văzut oameni râzând, plângând sau suspinând în sală, într-un proces colectiv. Și, dacă nu ești genul extrovertit, când râd sau plâng cei din jurul tău, ți-e și ție mai ușor să te exprimi.

Uite, am o amintire din fața sălii Elvire Popesco, în iulie 2019, după proiecția filmului Utoya. Fusese o sală destul de plină, peste 150 de persoane și după film s-au oprit toți în curte, grupuri-grupuri de oameni care nu se cunoșteau între ei care se apropiau unii de alții și dezbăteau filmul. Asta se pierde odată cu dependența de era Netflix. Dezbaterea aia creativă, schimbul de idei și informații, dorința de a asculta alte opinii. Arta merită dezbătută diferit și sper că nu o facem doar răstindu-ne unii la alții. Poate sunt dintre cei nostalgici. Dar cred că vor reveni și vremurile când ne apropiem mai mult unii de alții și cinema-ul ne ajută să facem asta.

Standardizarea gusturilor vs. diversitate

Nu ar trebui să arătăm cu degetul spre nimic. Sigur, sunt direcții, sunt ideologii, dar e și conținut divers. Ai de unde alege. Ai un serial cu vampiri pe Netflix dar ai și Ema a lui Pablo Larraín pe mubi. Depinde de tine ce alegi să descoperi. Sigur că este loc de diversitate, cred că trăim cele mai bune timpuri pentru diversitate și nișe. Și Netflixul a început să diversifice acest conținut.

Contribuția platformelor de streaming pentru cinema-ul independent

Platformele oferă o vizibilitate pe care independenții nu și-o permit altfel. Ajută spectatorii să descopere un anumit timp de cinema pe care poate altfel nu l-ar fi descoperit. Pentru filmul românesc, de exemplu, a fost un mare câștig. Filme cu 2-3 mii de spectatori în cinema au ajuns la zeci de mii de oameni prin Netflix. E vorba și de un ajutor practic, în curând toate platformele mari vor fi obligate de legislaţia europeană să redirecţioneze o parte din profit către fonduri de producţie locale, urmând să fie obligate să arate într-un anumit procent mai multe tipuri de producţii (europene, naționale – nu doar comerciale).

Recomandări: Bijuterii ascunse și plăceri vinovate

Bijuterie pentru mine e un cuvânt mare, se găsesc rar și sunt cu atât mai prețioase, am găsit câteva, majoritatea în zona de screenere arthouse. Dar am văzut și „The Assistant” sau „Normal People” pe hbogo, mi-a plăcut „Pretend It’s a City”, m-am distrat la „Dix pour cent” pe Netflix. Am și plăceri vinovate, m-am uitat la tot ce a fost în „trend”, de la „I Care a Lot” la „Emily in Paris”, de la „The Queen's Gambit” la „The Undoing”. Nu mi-au plăcut, dar m-am uitat. Abia aștept să mă întorc la cinema, am prins în luna februarie cât au fost deschise „Il bidone” la Eforie, a fost o zi foarte frumoasă.