[Regizor în 30 sec] Nicolae Tănase: Suntem fiecare pe cont propriu. Fiecare supraviețuiește cum poate

Cine s-ar fi gândit că un virus ar putea eficientiza munca la un spot publicitar? Că toate meetingurile alea pentru a bibili fiecare detaliu ar putea fi eficientizate printr-o aplicație cu webcam, în care se dă pas cafelelor și glumițelor pentru a se trece direct la subiect. Cel puțin așa povestește regizorul Nicolae Tănase că i s-a întâmplat în ultima perioadă.

A învățat în anii de advertising să-și păstreze calmul pe platou, să rămână flexibil și să respecte un program, din respect pentru echipă și toți cei implicați. Însă nu ar strica mai multe elemente locale în briefuri, în care să ne asumăm mai mult specificul:

"Îmi pare rău că din briefuri și cerințe nu se cere explorarea unei zone mai autentice, mai autohtone. O Românie mai așa cum este ea. Cu cartiere de blocuri gri, mai balcanică, cu o bucurie mai autentică a personajelor care trăiesc într-o lume care nu seamănă cu ceea ce vedem din Anglia sau Franța."

A făcut doar 3 reclame anul trecut și anul ăsta nu se arată roz nici el, în special din cauza bugetelor în cădere, iar din momentul în care banii vorbesc, treatment-ul regizoral poate deveni irelevant.

Gata, mă fac regizor

Cred că decizia am luat-o cândva pe la 19 ani. Din adolescență îmi doream să întru în zona cinematografică – dar întâi am vrut să fiu scenarist... până la urmă, regia m-a ales pe mine, cred.

Am început să regizez de nevoie. Adică, după facultate mi-a fost destul de clar că în România nu prea ai cum să trăieșți din film – și cealaltă varianta, fără să-mi schimb profesia, a fost să încerc și zona asta.

Prima oară pe platou

Nu e neapărat o amintire plăcută. De fapt, munca în sine a fost foarte plăcută, dar contextul în care am făcut prima mea serie de reclame nu a fost deloc OK și astăzi mă învinovățesc un pic pentru decizia luată atunci.

Prima mea zi de filmare la o reclamă a coincis cu nașterea fetiței mele. Îmi pare rău că nu am putut fi acolo când s-a întâmplat, că nu am putut fi lângă mama ei noaptea dinainte, și că doar în pauzele de filmare fugeam până la maternitate. Chiar dacă seria aia de reclame mi-a permis un trai foarte decent în perioada următoare – cred că astăzi aș lua altă decizie.

Briefuri noi și vechi

Nu pot spune că am o experiență atât de vastă cât să-mi dau cu părerea despre calitatea briefurilor de atunci versus calitatea celor de acum. Depinde de la producție la producție, de la agenție la agenție.

Ce sesizez acum este că nu mai ai libertatea pe care o aveai atunci – legată de buget. Înainte de pandemie mi se pare că aveai o libertate mai mare când făceai treatment-ul... dacă era o viziune mișto – agențiile și clientul făceau rost de finanțarea necesară... astăzi trebuie să întreb bugetul existent și să încerc să mă încadrez în el – chiar să simplific lucrurile cât mai mult pentru a putea câștiga un pitch.

Câte ceva de învățat

Cred că ce am învățat este să fiu mai calm. Și asta din experiență. Venind din film – și predominant din zona independentă de cinema din România – știam că un regizor trebuie să 'tragă'. Dar la reclame există buget, există echipă cu experiență – iar eu nu trebuie să le fac pe toate. Asta mi-a dat o liniște.

Apoi am mai învățat să rămân flexibil. Să-mi extind orizonturile când vine vorba de cerințele clienților – și să încerc să-i întâmpin, nu să-i conving. Am mai învățat și că îmi place să lucrez cu copii. Mici, mari – mulți, puțini, mă descurc cu ei, iar lor le place. Asta am învățat probabil de la fiica mea.

Nu în ultimul rând am învățat să respect un program de lucru – să țin cu echipa mea, să nu încercăm mereu să facem ceea ce nu e posibil în buget și timing. Ziua de filmare are 12 ore (dacă nu stabilim înainte altceva) – iar eu vreau să le respect munca colegilor mei și să încerc mereu să mă încadrez în aceșți timpi... pentru că este un job.

De unde te inspiri

Asta depinde de cât timp mi se dă. Urmăresc tot ce ține de reclamele premiate – cât să știu cam ce se întâmplă internațional la nivel de trend. Dar când zic de timp – mă refer la momentul în care primesc un brief – sunt shortlistat și trebuie să fac un treatment. Atunci încep treaba, efectiv. Încerc să văd care sunt cele mai potrivite unelte cu care să transmit emoția necesară.

În rest, faptul că totuși sunt parte a lumii cinematografie mă pune în contact cu noile modalități tehnice – întâmpin în viața mea de zi cu zi tot felul de inteviuri sau making-of-uri ale unor producții care sunt 'cutting-edge', unde se explică ce s-a filmat în ce fel. Iar dacă îmi servește și mie la un proiect ceva, aplic ceea ce am văzut.

Cum faci să fii un regizor de reclame bun

Nu mai știu. Cel puțin în perioada asta mi-e foarte greu să-mi dau cu părerea despre așa ceva. Înainte credeam că ține de 'viziunea regizorală' – de cât de original poți transforma o poveste în imagini – dar acum cred că e mai mult o chestie care ține de flexibilitate... cât de pregătit eșți să te mulezi pe buget și cerințe, păstrând totuși o viziune originală asupra unei poveșți.

2020, probă de pandemie

În 2020 nu am regizat aproape nimic relevant în zona asta de reclame. Am fost de părere că situația este atât de delicată în contextul pandemiei, cât noi profesioniștii să putem crește fee-urile pe care le cerem, tocmai pentru că ne expunem și ne riscăm sănătatea pentru profitul unor mari companii... dar de fapt, bugetele s-au prăbușit, campaniile s-au micșorat – iar fee-urile s-au micșorat... așa că nu am făcut decât 3 reclame. Siguranța de pe platou mi-a fost importantă. Mască, dezinfectant, teste.

Pre-PPM-uri și PPM-uri pe zoom – ăsta a fost un mare câștig de timp pentru toată lumea. Totul a devenit mai eficient, cred.

2021 se întrevede și el prost :)) - adică mi-am început anul cu 11 treatment-uri din care încă nu am

câștigat niciunul. Și nu pentru că am fost eu slab, ci pentru că focusul clientului a devenit foarte clar: bugetul. Indiferent de situație, dacă în pitch casa de producție poate convinge cu un buget mai mic, treatment-ul regizoral devine irelevant.

Noutăți pe platou

Cum ziceam – din punctul asta de vedere – eu m-am bucurat. Mutarea ședințelor de pre-producție în online a ajutat mult eficiența producției în sine. Nu se mai deplasează nimeni, se vorbește clar și concis, pe rând. Nu se mai stă la cafea, glumițe și caterincă.

Cu echipa comunicarea a rămas la fel. Sigur, nu se mai întâmplă la bere/cafea – dar tot ce avem de discutat se rezolva, în general fără confuzie. Probabil toată lumea e puțin mai concentrată și mai atentă, poate pentru că este un pic mai speriată că poate nu este clar înțeles din cauza distanței care există în online... lumea vine cu schițe, propuneri. Când cineva (inclusiv eu) scrie ceva, are grijă să fie cât mai exact și mai precis – tocmai pentru a evita orice fel de neînțelegere.

Desigur, cred că treaba unor alte departamente s-a îngreunat. Scenografia, costumele și producția au o bătaie mult mai mare de cap din cauza restricțiilor Covid. Dar cred că toată lumea se descurcă și în condițiile astea, dacă e buget... din păcâte însă, de cele mai multe ori această nevoie de compensare financiară cred că nu este înțeleasă de clienți/agenții.

Clișee și peisaj local

Nu vreau să-mi dau cu părerea despre munca colegilor mei. Cred că mulți și-au găsit un stil și o nișă pe segment. Mulți își fac treaba foarte foarte bine. Dar cred că se copiază foarte mult patternuri 'de afară' – mai ales la nivel de life-style.

Îmi pare rău că din briefuri și cerințe nu se cere explorarea unei zone mai autentice, mai autohtone. O Românie mai așa cum este ea. Cu cartiere de blocuri gri, mai balcanică, cu o bucurie mai autentică a personajelor care trăiesc într-o lumea care nu seamănă cu ceea ce vedem din Anglia sau Franța.

Mi se pare că nu ne asumăm această originalitate și specificitate a contextului istoric, cultural și etnic în care trăim. Asta mi-ar plăcea să văd mai mult.

E loc de sânge tânăr pe piață în breaslă?

Nu știu dacă se poate pune problema unei 'bresle'. Conceptul ăsta se definește prin asociații sau sindicate – ceea ce la noi nu există. Suntem fiecare pe cont propriu. Fiecare supraviețuiește cum poate. Deci mereu e loc ca cineva să 'spargă' piața.

Și da, cred că mai e loc – dar drumul e lung. Cred că acei regizori cu young-blood de care vorbeșți trebuie să fie dispuși să tragă mult și tare la început, lucrând pe fee-uri aproape inexistente și care să fie cu mult sub valoarea muncii prestate... să fie acceptați de case de producție, iar apoi să intre în 'hora' cu agențiile.

Ține mult de simpatia pe care ți-o poartă cei din agenții sau casele de producție, de un soi de 'prietenie' – friends with benefits... de disponibilitatea de-a accepta că intri într-un sistem în care casele de producție sunt deja în relații de simpatie cu anumite agenții, unde există înțelegeri care nu sunt chiar transparente și nu neapărat în beneficiul producțiilor în sine... dacă eșți dispus să accepți toate astea și poți dormi bine noaptea, ușile sunt deschise. Cineva mereu se va bucura să exploateze entuziasmul și idealismul tinerilor.

Trenduri de azi și mâine

Cum ziceam – nu cred că există trenduri stilistice la noi în materie de reclame. Singurul trend pe care îl observ este că bugetele scad. Că ne mutăm în online, un format complet diferit față de TVC. Alte durate, alte cerințe, alt public. Iar aici e loc de inventivitate și originalitate.

Cred că lumea asta a advertisingului se pliază pe ceea ce se întâmplă și într-un contexct macro-social. O polarizare. Vor fi producții de sute de mii de euro, cu CGI și locații inedite și acțiune incredibilă, dar vor fi și producții de apartament, gag-uri situaționale. Cred că o să vedem influenceri – care au deja un fan base și o anumită sfera de influență pentru un segment social - și care vor trage anumite branduri după ei. Cred că totul va deveni mai variat, mai neașteptat... cred că advertisingul va intră mai adânc în sfera noastră personală – prin oamenii pe care îi urmărim dintr-un anumit interes sau admirație, meme-uri care de fapt fac parte din campanii sau seriale online mișto care au la bază un anumit brand/produs. Și asta e și bine – dar și rău. Prevăd (on the long run) o contopire a entertainmentului și advertisingului într-un singur produs audio-vizual.