Mădălina Andronic și Paula Rusu s-au gândit să aducă niște lumină în industria creativă a ilustratorilor și au lansat MANUAL în social media. Era nevoie de o astfel de inițiativă, mai ales că, desi piața este într-o continuă evoluție, există încă multe metehne în comunicarea artiștilor cu clienții și brandurile.
"Cred că e crucial să existe măcar o resursă pe înțelesul tuturor, ca punct de plecare, cu scopul de a normaliza relațiile dintre artiști și clienți, de a alinia, pe cât posibil, prețurile practicate și de a însănătoși atitudini cu privire la muncă, timp, valoare și drepturi".
MANUAL nu este doar un ghid de bune practici, ci și un spațiu virtual prietenos unde ambele tabere, comunitatea creativă și brandurile, se pot simți confortabil să pornească discuții cu scop educativ atât pentru brasla artiștilor, cât și pentru clienți. Despre proiectul lor online, dar și despre alte subiecte din zona ilustrației povestesc Mădălina Andronic și Paula Rusu. Și speră ca, măcar în anul 2021, tradiționala mentalitate “dacă faci arte mori de foame” să dispară.
Oamenii din spatele MANUAL
În spatele inițiativei MANUAL sunt două persoane: Mădălina Andronic și Paula Rusu.
Mădălina: Am o licență în grafic design de la Unarte România și un master în ilustrație de la UAL Londra. Sunt ilustrator freelancer de 10 ani, în principal în zona de ilustrație comercială; în paralel am un magazin online cu printuri de artă, produse ilustrate și ceramică.
Evident, ne unește interesul pentru meseria pe care o avem. Și ne mai unește și plăcerea pentru tot felul de filme, seriale și dubioșenii pe baza cărora ne hăhăim pe mess :)
Paula: Eu am o traiectorie mai confuză decât Mădălina, haha. Desenez de când eram copil, însă am terminat Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA. Mai departe am petrecut vreo cinci ani prin agenții de publicitate în calitate de graphic designer respectiv art director (timp în care am lucrat și tot felul de proiecte freelance de ilustrație în paralel cu jobul), după care am pornit și eu pe cont propriu ca ilustrator și designer freelancer în 2015. Vizavi de ce ne unește, ader cu totul la ce a zis Mădălina și aș adăuga pe listă și faptul că avem un simț al umorului similar și că ne respectăm una pe alta, chestie care mi se pare foarte importantă.
Înainte de a vă găsi
Mădălina: Făceam ce fac de 10 ani încoace. M-am aruncat în freelancing imediat după terminarea studiilor și în prezent colaborez cu clienți din toată lumea, în timp ce mă străduiesc să dezvolt constant tot felul de proiecte personale. Cu Paula m-am cunoscut prima dată în timpul facultății, la prima ediție Visual Playground, dar eu recunosc că nu eram o lumină în acea perioadă în ceea ce privește socializarea. Doamne ajută că m-am mai domesticit și ne-am regăsit acum doi ani, făcând bonding pe marginea unei experiențe neplăcute cu o agenție.
Paula: Nimic nu unește oamenii mai eficient ca o dramă comună, haha. Altfel, până la MANUAL, viața mea profesională se învârtea (și se învârte în continuare, de altfel) în jurul proiectelor pentru clienți, a proiectelor personale și a festivalului de ilustrație și graphic design Visual Playground.
Ideea proiectului
Mădălina: Ideea a venit dintr-o durere maximă la vederea dezordinii, dezorientării și lipsei de educație din domeniul creativ, atât în rândul artiștilor (care nu sunt pregătiți de școlile pe care le termină pentru viața reală), cât și în rândul privitorilor, admiratorilor sau a clienților care vor să colaboreze cu un artist. Nu ajunge să ne plângem unii altora despre cât de anapoda sunt experiențele din piața românească. Și nici să ținem informațiile utile într-un cerc închis, doar între noi, ilustratorii. Ne-am perpelit și ne-am frichinit câteva luni cu tot felul de planuri, variante și nume, până când am zis “fuck planuri” și am început pur și simplu să scriem articole și am bătut în cuie #ManualDeLucruManual. Și aia a fost.
Paula: Cred că nu există ilustrator român care să nu fi lucrat pe bugete ridicol de mici, care să nu fi acceptat condiții contractuale nefavorabile lui, care să nu-și fi luat țeapă într-un fel sau altul, cu alte cuvinte. Și, sigur, există informație pe net despre ce înseamnă meseria asta și cum se face profesionist, însă nu exista nimic aplicat pieței din România, nicio sursă de informație legitimă, structurată, care să se concentreze specific pe asta. În plus, dacă ai putea spune despre ilustratori că e datoria lor să se intereseze și să caute și să filtreze informație, în mod categoric nu ai putea spune același lucru despre clientul mediu din România. Și deci am zis hai să creăm sursa asta, hai să construim un loc în care să oferim cât mai multă informație pentru toată lumea care are o tangență cu domeniul ăsta.
Obiectivele MANUAL-ului
Mădălina: Noi am învățat din mers și din greșeli, dar greșeli care ar fi putut fi foarte ușor evitate dacă aveam niște noțiuni de bază cu care să pornim la drum. MANUAL își dorește să scurteze agonia celor la început de drum și, în același timp, să ușureze munca celor cu experiență, aruncând o fărâmă de lumină asupra modului de lucru cu un artist. În plus, ni s-a părut important să oferim cunoștințele noastre gratis, public, la liber, ca să poată avea acces la ele toată lumea. Vrem să explicăm cum stau lucrurile pe înțelesul tuturor, cât mai prietenește posibil, sperând că, încet-încet, vom ajuta astfel la a ridica nivelul pieței românești de ilustrație.
Paula: Adaug la ce a zis Mădălina încă un obiectiv: ne dorim de la MANUAL să fie o punte între comunitatea creativă și clienții acesteia. Ne dorim să fie un spațiu prietenos, în care ambele tabere să se simtă confortabil să pună întrebări sau să poarte conversații. Scopul paginii este să unească, nu să dezbine. În sensul ăsta, citim și răscitim textele înainte de publicare ca să ne asigurăm că sunt scrise într-o manieră obiectivă, care nu favorizează pe nimeni.
O resursă pe înțelesul tuturor
Mădălina: Nu că ne-am bate noi singure pe umăr, dar într-o piață în care singura lege e aia a junglei și a prețului cel mai mic, MANUAL e CEVA în loc de NIMIC. Și judecând după feedback-ul de până acum, astâmpără o sete serioasă și ne bucurăm să vedem că a fost primit cu brațele deschise. Ne uităm cu jind la alte țări unde domeniul artistic este reglementat responsabil și unde există asociații oficiale care oferă sprijin celor din industrie, dar în România suntem încă la nevoia de abecedar, din păcate, pentru că am ars multe etape pe care alții le-au parcurs firesc. Cred că e crucial să existe măcar o resursă pe înțelesul tuturor, ca punct de plecare, cu scopul de a normaliza relațiile dintre artiști și clienți, de a alinia, pe cât posibil, prețurile practicate și de a însănătoși atitudini cu privire la muncă, timp, valoare și drepturi. Nu pretindem că le știm noi pe toate, dar atât cât știm vom da mai departe.
Paula: Ce am de adăugat ar fi că nu doar că știm că nu le știm pe toate, ci e și întru totul posibil să ne scape din vedere în texte aspecte pe care le știm. Că na, oameni suntem, ne scapă lucruri din vedere, heh. Și în sensul ăsta, invităm pe oricine observă că am omis ceva într-un text să lase un comentariu și să aducă completări.
Strategia de comunicare
Mădălina: Postăm un articol pe săptămână pe Facebook, alternând materialele “pentru ilustratori”, “pentru clienți” și “pentru toată lumea”. Fiecare articol e însoțit de un document .PDF în care Paula face frumos și prezintă toată informația din articol într-un mod organizat, bun de salvat, printat și pus la dosar. Același lucru se întâmplă și pe Instagram, dar acolo suntem limitate de 10 slide-uri în care oferim, practic, take away points pentru articol și trimitem oamenii la pagina de Facebook, unde totul e prezentat pe larg.
”Manualele” publicate
Mădălina: Până acum am atins subiecte precum lucrul cu un ilustrator și ce presupune el, cum se face un brief complet, am explicat drepturile de utilizare, am povestit despre cum să distribui (și cum să nu) munca altcuiva pe rețelele de socializare, am atras atenția asupra problemei cu concursurile de creație, am arătat cum să lucrezi mișto cu un client, am îndemnat artiștii să nu lucreze gratis și am ridicat un colț din perdeaua publishingului - la edituri sau în regie proprie.
Ce urmează
Paula: Unul din planuri ar fi să începem la un moment dat să invităm guest writers să contribuie cu texte. Ne-ar plăcea să începem încet-încet să acoperim și alte domenii conexe, ar fi chiar păcat să n-o facem. Și cum cunoștințele noastre sunt limitate, vrem să invităm oameni din tot felul de domenii să contribuie cu ale lor.
Metehnele comunicării dintre client și artist
Mădălina: Din experiența mea, cel mai provocator este să găsești echilibrul între “sunt un om” și “acesta este un business” în comunicarea cu clienții. Dacă aluneci prea mult într-o parte sau în alta, ori te vei trezi că tolerezi mai mult decât trebuie sau setezi precedente păguboase, ori vei fi catalogat drept dificil.
Cât despre metehne - uite, o să dau două exemple care mie îmi prăbușesc sufletul de fiecare dată: atunci când mi se cer cotații din primul mail, fără niciun fel de context, brief sau vreo fărâmă de informație care ar ajuta la o estimare corectă; și atunci când nu se așteaptă nimeni că un contract standard de agenție nu-i bătut în cuie și ar putea fi negociat, dar nu se ia în calcul un termen pentru această situație atunci când se stabilește un timeline pentru proiect. Ia, că au ieșit trei.
Paula: Aș spune că și pentru mine unul din of-urile principale ar fi propunerile de colaborare care-mi sosesc în inbox fără prea multe detalii. Pentru că în situația asta mereu urmează un schimb mediu-spre-lung de mailuri în care încerc să aflu detalii despre ce e vorba, mailuri care presupun timp și efort mental, bineînțeles. Adaug că se întâmplă să nu mi se mai răspundă la mail după ce în sfârșit strâng informația necesară pentru a oferi o cotație și o ofer. Și e păcat că se întâmplă asta din două motive: o dată, este o lipsă de respect față de timpul meu și doi, lucrurile sunt mereu negociabile și, cine știe, poate s-ar fi putut găsi soluții care să funcționeze pentru ambele părți.
Provocările
Paula: Aș vorbi despre una cu care sigur s-a confruntat absolut toată lumea în primii ani de freelancing, și anume despre opțiunea de a spune “nu”. Ne e greu să spunem “nu” din tot felul de motive, din jenă față de persoana pe care o refuzăm, din faptul că avem nevoie de bani, poate din faptul că deja am lucrat pe un anumit proiect și ne gândim că dacă refuzăm o cerință pică tot proiectul, etc. Pentru mine, opțiunea de a spune “nu” este de departe unul din din cele mai importante avantaje ale freelancingului. Mi-a luat foarte mult timp să învăț să zic acest cuvânt și încă nu pot să zic că-l stăpânesc excelent, însă sunt mândră de mine mereu atunci când o fac - fie că o fac prin refuzarea unor condiții contractuale defavorabile mie, fie prin contra-argumentarea unui feedback pe care-l consider nepotrivit, fie neacceptând un proiect într-o perioadă deja aglomerată.
Cum ar putea fi mai bine?
Mădălina: Educând oamenii pe care îi angajăm și lucrând la respectul de sine al ilustratorilor.
Paula: Prin educație. Mi-e absolut clar că multe din propunerile incomplete de proiecte pe care le primesc pe mail sunt incomplete din neștiință, nu din rea-voință. La fel de clar îmi e că mulți ilustratori tineri acceptă condiții contractuale în dezavantajul lor pentru că nu-și cunosc drepturile. Și deci educația este singurul fel prin care lucrurile se pot îmbunătăți. Sigur, va fi un proces foarte lung și încet, dar e singura cale.
Freelancing în domeniul artistic
Mădălina: Mie mi se pare că e un constant balancing act în care învârți tot felul de farfurii pe orice deget ai prinde liber - doar că legat la ochi și din auzite. Ca să ții pe picioare un business din care să trăiești trebuie să faci, în primă fază, de toate - și contabilitate, și PR, și comunicare, și artă, și vânzări, și client service, și psihopupu cu tine, și psihopupu cu alții, și tot. Asta până crești puțin și îți permiți să externalizezi din farfurii. Nu neg că apreciez capacitatea românului de a se descurca în tot felul de situații făcând din rahat bici, dar recunosc că este obositor. Și cel mai rău e că e obositor la cap, neștiind dacă mâine vei mai avea farfurii de învârtit. Rău cu rău, dar mai rău e fără rău - cam așa ne autoflagelăm în antreprenoriatul mic în România.
Dar partea bună este că încep oamenii să deschidă gura, unii să întrebe, alții să împărtășească. Și chiar dacă primești și ocazionalele mesaje cu “dar noi suntem aici ca să vedem chestii drăguțe, nu ca să ne spui tu de chestii nasoale”, majoritatea oamenilor sunt interesați și de ce se întâmplă în spate. Cred că e o nevoie de a ști că nu ești singur și din asta, uite, se nasc lucruri bune.
Paula: Pentru mine cel mai apăsător lucru în ultimii ani a fost partea de self-promo, dar asta nu e o problemă specific românească, ci o problemă a meseriei ăsteia la modul general. Am citit recent un articol în care erau listate condițiile pe care ar trebui să le bifezi pe Instagram ca să-ți zâmbească algoritmul și e sincer un coșmar, este efectiv un al doilea job. Și eu, de exemplu, pe măsură ce au trecut anii am început să fiu din ce în ce mai selectivă cu lucrurile pe care le postez, nu-mi mai vine să public chiar orice chestie pe care o fac, așa cum făceam în primii ani în care făceam ilustrație și eram entuziasmată de tot și toate. Dar selectivitatea asta costă - într-un mod foarte concret. Lăsând la o parte faptul că începe să apară o presiune și din partea clienților, care încep să-și dorească să colaboreze cu ilustratori care au deja o comunitate online, ceea ce înseamnă că numărul de followeri pe care-i ai îți chiar impactează în mod direct viața profesională, lăsând asta la o parte, eu am observat o scădere clară a proiectelor venite din străinătate în momentul în care am început să postez mai rar pe platforma Behance. Și e foarte greu să reușești să menții acest echilibru între a lucra la proiectele tale și a te și promova constant pe net fără să obosești.
La capitolul “ce e bine” aș spune că e mișto faptul că suntem o comunitate relativ închegată. Sigur, e loc și de mai bine, dar mi se pare că suntem pe o pantă ascendentă din punctul ăsta de vedere. Au loc discuții, se pun întrebări, există deschidere, există sprijin, ceea ce mi se pare teribil de important.
Piața de ilustrație autohtonă
Mădălina: Piața de ilustrație e în continuă creștere și există din ce în ce mai multă afinitate pentru această zonă, ceea ce mă bucură nespus; dar în același timp cred că o proliferare anarhică pe un fond al lipsei de educație, a banilor sau a unei scări de valori de bun simț poate naște anomalii și practici dăunătoare. Mi se pare că mai multă grijă la alegerile pe care le facem individual vor ajuta întreaga comunitate pe termen lung.
Paula: În fiecare an zic că ilustrația din România este în cel mai bun punct de când am eu de-a face cu ea. Îmi amintesc de un moment anume din 2009 - eram încă în facultate, în ONG-ul studențesc în care activam pe vremea aia (VIP România) și mă ocupam de campania anuală de recrutare. Și am făcut o ilustrație pentru key visual și reacția management-ului ONG-ului a fost una destul de underwhelming - li s-a părut o abordare copilăroasă, chestie care bineînțeles m-a frustrat foarte tare. Țin minte că mă gândeam “bos, suntem studenți, dacă nici ca studenți nu facem vizualuri fun și playful, în ce context le facem?”. Și deci da, pe atunci ilustrația era percepută drept ceva copilăros, nu drept ceva cool. Deci aș zice că unul din lucrurile bune în 2021 este faptul că ilustrația e percepută drept ceva mișto și desirable, cu tot ce implică asta - faptul că din ce în ce mai multe branduri doresc să folosească ilustrație în comunicarea lor, faptul că se organizează din ce în ce mai multe evenimente și expoziții, faptul că în sfârșit putem să ucidem tradiționala mentalitate “dacă faci arte mori de foame”. Vizavi de îmbunătățit, voi repeta ce am zis mai sus: educație, educație, educație.
Breasla artiștilor și schimbările aduse de pandemie
Mădălina: Îmi place că am început să vorbim mai mult între noi și am trecut de la a ne plânge împreună la a visa împreună, lucru extrem de pozitiv într-o industrie care implică ego-uri grăsune. Iar pandemia cred că ne-a făcut puțin mai multă ordine în priorități și ne-a forțat să ieșim din zona de confort: am căutat surse alternative de venit pasiv, am început să mergem noi către potențiali clienți, am pornit proiecte proprii și (sper că) ne-am dat seama că e mai important să muncești isteț decât să muncești mult.
Paula: Mie-mi place breasla artiștilor grafici, mi se pare o breaslă mișto. :D Cum ziceam și mai sus, suntem o comunitate destul de bine închegată, și există destul de multă susținere reciprocă. Vizavi de schimbările aduse de pandemie, da, mi se pare și mie că am început să vorbim chiar mai mult între noi, așa, la medie, dar dincolo de asta nu știu ce să răspund, că na, fiecare are propriul drum pe care merge.
Planuri pentru MANUAL
Mădălina: Eu sper să îl transformăm într-un site, așa cum ne-am gândit de la bun început. Bineînțeles, cu ajutorul bunuțului Dumnezeu și al Măicuței Domnului :))
Paula: PREACH.
