[Regizor în 30 sec] Alex Coteț: Toate spoturile sunt plăcute în fața lui Dumnezeu, cât timp se încadrează în planul Său de Media

Am vrut să aflăm de la regizorul Alex Coteț tot felul de lucruri importante, ce spoturi l-au rupt anul trecut, peste ce nu a putut trece fără să dea refresh, dar el a dat-o în chestii comice, după cum se vede și din citatul din titlu, extras din psalmul “Export_final-final_final33.mov”. Asta cât să ne facem o idee ce mai e pe platouri zilele astea, care e mai atmosfera când toți trebuie să urle un pic mai tare, din cauza măștii.

Alex a început cu branded content prin 2014, o perioadă care venea după 50 de clipuri regizate pentru Sector 7. Spune că încă e loc de sânge nou pe piață, mai ales pentru cine se vinde ieftin, cu condiția să capete și stil în câțiva ani. Anul ăsta se arată deja cu multe proiecte ce urmează să-și intre pe rol, în același timp e ușor nasol în digital.

“Cu siguranță ne îndreptăm spre multă muncă de duzină. Deoarece creativitatea a pierdut bătălia în digital. Sau mai degrabă s-a ajuns la concluzia că “data is data, creativity is a risk”.

Oare de aia or vrea toți oamenii să ajungă cât mai repede acasă de la o filmare?

Cum te-ai decis ca vrei sa fii regizor

Eram anul 2 la Științe Politice, dar lucram part-time ca scenarist. Mai mergeam la filmări, să supervizez textul. La un moment, eram pe platou pentru un spot. Ceva nu a funcționat cu planul inițial de producție. Regizorul a zis că nu se mai poate filma. Eu am zis că se poate. I-am aratat cum și mi-a zis “tu ești bun de regizor. Începe cu mine, acum”.

Reclamele

Înainte de reclame, am regizat cam 50 de clipuri de comedie pentru Sector 7. Youtube te învață de toate: timing, încadraturi, sunet, soluții de producție, editing, muzică. Vezi filmarea din toate unghiurile, în același timp.

Apoi am fost “luat la videoclipuri”, cum se zice în industrie. Prin 2014, au început să apară primele proiecte de branded content în România și am filmat mai multe spoturi cu colegii de la Sector, pentru branduri de bere, food, chiar și șampon. Adică ce făceam pe canalul nostru, dar pentru platforme de brand. Treptat, am început să stau tot mai mult în spatele camerei, ca să mă focusez mai bine pe ce se întâmplă în fiecare cadru și cu fiecare replică.

Prima reclamă regizată

Prima oară când am stat în spatele camerei, pe persoană fizică, a fost pentru una bucată branded content la McDonalds. Tot în 2014. Țin minte că a fost o atmosferă “încărcată” între mine și producție, între mine și operator, între mine și actori. Am reușit să îi deranjez pe toți. Am plecat de acolo convins că nu sunt făcut pentru așa ceva, că e o problemă la mine. Treaba asta m-a afectat vreo 2 ani, timp în care am stat foarte mult în banca mea, să nu supăr vreodată pe cineva pe platou. Mi-era frică să contrazic pe oricine.

Abia după ce am ieșit în piață cu spoturile de la Zoot, care m-au legitimat, am realizat care fusese problema în 2014: eram prea tânăr și prea apărut de nicăieri, comparat cu lucrurile pe care le ceream de la oameni. Eu în mintea mea deja “demonstrasem” că știu ce zic. Dar era doar în mintea mea și era normal ca oamenii să nu aibă încredere. Azi sunt prieten cu respectivii actori și producători. Acum 7 ani, cine eram eu să îi cer unui actor cu școală să mă imite fix cum îi zic eu? Și operatorului să panorameze fix când îl bat eu pe umăr?

Primele briefuri

Primele briefuri erau briefuri sănătoase, de la țară, crescute fără chimicale. Aveau 40 de pagini și totul storyboarded de către art. Rar primeai ceva care să lase loc de interpretare regizorală. Te simțeai în siguranță, că nu aveai cu ce să dai greș. Dar te simțeai și neputincios. Mai propuneam câte o mișcare de cameră “nebună” sau un extreme close up. Și mi se spunea că sunt greșeli de filmare. Acum sunt standard :))

În ziua de azi, briefurile au devenit mult mai fluide. Am loc de adăugat, pot propune o direcție cu totul nouă, pot improviza împreună cu agenția și clientul pe platou. Există mai mult curaj și mai multă flexibilitate din partea tuturor părților implicate. Și asta e foarte sănătos.

Abordarea mea regizorală pornește de la editul final. Fiind și editor, știu exact în câte tăieturi și din ce unghiuri pot să spun o poveste. Nu merge la stânga? Găsesc eu o soluție pe loc să mergem la dreapta. Pe locul doi e grija față de actor: pot fi luminile cât de drăguțe vrea clientul, dacă mie actorul îmi joacă banal, eu nu obțin un spot memorabil. Ci doar colorat.

Prefer să am o lumină mai proastă și 1000 de comentarii, decât lumina perfectă și “comments disabled”. Fiindcă la finalul zilei ar trebui să fim plătiți să ajungem la sufletul cât mai multor oameni, nu la sufletul unui singur brand manager.

Învățături

O să scriu aici niște adevăruri pe care aș fi vrut să le știu la 25 de ani:

1. Filmarea este locul unde se strâng mulți oameni ca să plece cât mai repede acasă. Nu s-au strâns pentru tine sau pentru arta ta. Asta am învățat pe pielea proprie.
2. Spre deosebire de filme, televiziune sau sketch-uri de pe youtube, în publicitate “bun” este intersecția dintre “ieftin” și “la timp”. Restul e “nice to have”. Asta am învățat de la un CS talentat.
3. Operatorul tău e fratele tău. La finalul zilei, lasă de la tine ca să obțină și fratele tău un shot pentru portofoliul lui. D-aia vine și filmează toate manelele pe care i le ceri, în loc să facă film. Operatorul nu respectă agenția. Te respectă pe tine. Respectă-l și tu pe el. Asta am învățat de la operatorii mei.
4. “Românul observă probleme, nu soluții. Așa înțeleg ei că muncesc. Nu te lăsa intimidat de 50 de români care observă probleme pe platou. Cere-le soluții. Și nu vor mai vedea probleme.” Asta am învățat-o de la un regizor englez.

Documentare, resurse

În fiecare săptămână am cam 10 ore în care studiez. Uneori mă izolez în weekend, alteori dispar o oră pe seară. De vreo 2 ani studiez mai mult tehnici de scenariu și structura de poveste. Fiindcă funcționez mai mult pe partea de storytelling și dialog. Am colegi regizori care studiază videoclipuri K-Pop, își notează anumite cadre, studiază obiective și tipuri de lumini. Am făcut-o și eu. Dar am făcut-o pentru bani. Și am realizat că nu e pentru mine. Ca să-l parafrazez pe William Goldman: “don’t film Annie Hall, if you don’t like romantic comedies”. La bază sunt scriitor, deci mă interesează fondul, nu doar forma.

Aici am o regulă: daca tu stai mâine la cafea cu cineva și-i spui că ar trebui să vadă un spot fiindcă e “wow”, înseamnă că am dat-o în bară. Te-am păcălit la formă. Dacă în schimb îi spui omului să vadă un spot fiindcă se întâmplă A, B, C și mai e și wow, mi-am făcut treaba corect. M-ai ținut minte.

Pe partea de regie, mă interesează mai mult conturi de instagram și canale de youtube care se bazează pe sfaturi de grip și pe cum sunt filmate anumite scene de acțiune. Un exemplu ar fi youtube.com/user/nofilmschool. Practic, mă uit pe instagram la sisteme de cameră de oameni mari și la tot felul de efecte speciale, apoi intru pe No Film School să-mi dau seama cum aș putea face asta în România, cu bani puțini.

Cel mai important lucru pentru a fi un regizor de reclame bun

Dacă prin regizor bun înțelegem succes, atunci cel mai important lucru este să nu îți placă reclamele. Să le faci de nevoie. Așa vei fi flexibil și constant, deci “bun”.

Dacă prin regizor bun înțelegem talentat, cel mai important lucru e să îți placă publicitatea în sine. Să știi pe de rost copy-ul reclamei pe care o filmezi. Și ce vrea el să spună. Și de ce. Așa vei fi un regizor talentat, dar “dificil”. Mie mi s-a spus că-s “dificil, dar util”.

Experiența din 2020

Experiența lui 2020: e un sentiment sinistru atunci când te ia o mașină la 5 dimineața, cu oameni echipați cu măști, mănuși, dezinfectant, stații radio… și te îndrepți spre filmare printr-un București absolut gol, deranjat doar de ambulanțe Smurd care merg în toate direcțiile, cu sirenele pornite, în beznă. Apoi intri pe un platou unde se aliniază oameni, se semnează declarații, se fac teste, se ține instructaj. Au fost momente în care ne simțeam ca niște reporteri care merg într-o zonă de risc.

Am filmat undeva la 14 spoturi anul trecut. Dintre ele, aproape jumătate vor fi lansate anul acesta. Ca mențiuni de proiecte în care mi-a placut să mă implic și am ales să merg “all the way” ar fi campania

Catmobile, unde am jucat și rolul de copy, precum și sezonul 2 din proiectul celor de la Edenia - “Eduard, Fermier Urban”.

 Cum se intrevede 2021

2021 va fi și mai aglomerat decât ultimii doi ani la un loc. Eu am numărat până acum 16 zile de filmare la care sunt deja antamat pe parcursul anului viitor. Și e abia februarie. Deja fac bartere cu alți regizori să ne înlocuim unul pe altul la diverse proiecte care ar putea apărea. Dar problema nu ține de regizori. Se va ajunge la a sacrifica proiecte, fiindcă la finalul zilei, oricât de plină de regizori ar fi piața, există o resursă finită de gafferi, grip și make up buni. Și dacă intră 4 filme americane la anul, vor fi multe proiecte de publicitate care vor muri sau vor deveni categoria C.

Cum arata production meetingurile în perioada asta 

Production meetings nu sunt chiar complicate, ba chiar economisești ceva timp stând pe Zoom în loc să traversezi orașul de X ori pe săptămână.

Însă pe platou am observat că pot apărea trei situații neplăcute: mai întâi, o lipsă de înțelegere între departamente, datorită măștilor. Pur și simplu nu înțelegi ce a strigat celălalt. Și se pierde timp.

Apoi, e un delay uriaș între ce faci tu pe platou și feedback-ul venit prin streaming, de la agenție/client. Sunt minute întregi în care toată lumea stă în tăcere și se uită la producătorul care ascultă ce se discută într-un zoom, apoi povestește tuturor. Cred că mulți realizează acum cât de bine era cu agenția și clientul on set și cât de repede se mișcau lucrurile “înainte”.

O a treia situație ciudată pe care am observat-o: o anume timiditate din partea actorilor. Ei stau acolo, sub lumini, singurii fără mască. Și îi privește o echipă întreagă, care se protejează. Ba mai mult, o altă echipă îi privește prin Zoom. Și atunci actorii încep să se simtă “dezbrăcați” în public. Se intimidează.

Peisajul publicitar autohton din punct de vedere regizoral

Aici as dori sa nu exprim vreo opinie. Am comentat de prea multe ori aceste aspecte si nu s-a schimbat nimic :)

Atmosfera de breaslă

Este loc de young blood, fiindcă tot mai multe branduri au nevoie să comunice tot mai des. Iar avantajul unui young blood este dat de faptul că mereu se vrea cineva “mai ieftin”. Important este ca acest tânăr sângerel să nu se culce pe o ureche. Dacă nu-și face un stil propriu în 3 ani, va veni alt sângerel, pe și mai puțini bani, care va ști să facă același lucru.

Spre ce ne îndreptăm

Cu siguranță ne îndreptăm spre multă muncă de duzină. Deoarece creativitatea a pierdut bătălia în digital. Sau mai degrabă s-a ajuns la concluzia că “data is data, creativity is a risk”.

Tocmai de aceea, jumătate din piață e reprezentată de adaptări. Din cealaltă jumătate, 90% vor fi producții de apartament, ieftine și vag relevante, dar “safe”. Și va mai rămâne loc de 10% producții nejustificat de scumpe pentru scopul lor final, dar cu CGI bombastic si condiții profi de filmare.

Ce e sigur este faptul că nu va mai fi un segment de mijloc. La fel cum s-a întâmplat și în cinematografie la nivel mondial. Ori faci un film ieftin care surprinde plăcut și face mulți bani, ori faci un blockbuster care costă cât PIB-ul Albaniei, NU dă pe nimeni pe spate, dar face ACEIAȘI mulți bani. În prima opțiune joci la risc, în a doua joci safe. Dar nu-și mai permite nimeni să investească bani ok pentru rezultate ok.