Despre anul trecut, artista vizuala Maria Surducan zice printre altele că ar fi fost primul în care discuțiile despre ce înseamnă breasla ilustratorilor au căpătat un contur mai pronunțat și la noi. În același timp, în piață s-a insinuat o practică deloc favorabilă artiștilor pentru că s-au înmulțit cazurile în care agențiile propun clienților conținut neplătit, iar pitch-urile s-au transformat în concursuri cu premii.
"Văd doar două evoluții posibile - ilustratorii profesioniști se solidarizează și refuză să participe - și atunci concursurile se adresează explicit ne-profesioniștilor, iar agenția și clientul își asumă calitatea produsului final. Sau practica se cristalizează în mainstream iar fiecare job de ilustrație din publicitatea românească va fi un fel de pitch cu spectatori."
Maria Surducan mai povestește, în cele ce urmează, despre blocajele artistice. Despre care spune că se confundă adeseori cu alte probleme, cum ar fi epuizarea sau depresia. Și tot ea menționează cât este de important pentru fiecare artist să aibă niște instrumente care să ajute în aceste perioade.
Descrierea ta
Maria Surducan face ilustrație și bandă desenată într-un studio din Cluj-Napoca. Încearcă să se joace cu maximă seriozitate și să nu se ia prea tare în serios cu maxim de profesionalism. Crede că fantasticul e un cal troian numai bun să transmiți mesaje importante și asta vine la pachet cu o foarte mare responsabilitate.
Proiectele pe care îți place să lucrezi
Îmi plac proiectele care presupun mai multe niveluri de lectură, care nu sunt neapărat ceea ce par la prima vedere - și care-i dau publicului un sentiment de satisfacție, ”am primit ceva la schimb pentru timpul pe care l-am petrecut privind”.
Cu siguranță cele mai satisfăcătoare sunt proiectele personale, mai ales atunci când le finalizez și le trimit în lume. Dar nu sunt sigură că sunt neapărat și cele mai plăcute, pentru că presupun o responsabilitate mult mai mare decât comenzile de la clienți și un set de abilități adiacente celor de ilustrator, inclusiv aceea de a-mi judeca obiectiv propria muncă.
Dacă nu vorbim de proiecte personale, trebuie să recunosc că-mi plac deadline-urile strânse și clienții care au încredere-n mine.
Procesul creativ
Procesul creativ. Primesc un brief, trimit o ofertă de preț, negociem buget versus drepturi de utilizare, agreăm o sumă și semnăm un contract care stabilește exact procesul de lucru. Sigur, s-ar putea spune că tot ce-am enumerat eu până aici nu face neapărat parte din procesul creativ, dar, una la mână, cred că e foarte important să mă asigur de la început că și eu, și clientul, avem aceeași viziune asupra colaborării și doi, cred că actul creativ merită demistificat un pic.
După care urmează documentarea - e o poveste din perioada victoriană? e un joc de societate bazat pe viața satului românesc? e un afiș imaginar pentru un film de animație pierdut? Acesta este momentul în care încerc să înțeleg ceea ce urmează să desenez, dar de asemenea, să stabilesc o conexiune emoțională cu subiectul - cu alte cuvinte, încerc să găsesc elementele care l-ar transforma dintr-o comandă într-un ”proiect al meu”.
Următorul pas sunt schițele. Am învățat că e sănătos să nu te oprești la prima imagine care-ți vine în minte și să explorezi mai multe variante. Pentru majoritatea proiectelor, fac schițe-n creion, le scanez și le rafinez până când sunt mulțumită de compoziție. După care urmează procesul de selecție - și schița ajunge la client, uneori însoțită de o schiță de culoare.
După ce propunerile au fost acceptate, trec la ilustrațiile finale - de obicei, imagini digitale. Am avut… patru proiecte în zece ani de zile unde clientul a dorit ilustrație tradițională și au fost foarte frumoase - dar adevărul este că tehnica tradițională este mai puțin flexibilă, presupune un număr limitat de modificări și are nevoie de deadline-uri generoase.
Surse de inspirație
Toate lucrurile pe care le văd și mă impresionează se duc în folderul ”resurse pentru mai târziu”, chiar dacă nu mi-e foarte clar pe moment cum am să le folosesc. Printre altele, îmi plac statuetele din Bactria, icoanele pe sticlă și textilele Chintz, țin mereu la îndemână albumul de ilustrație editorială al lui Lorenzo Mattotti și folderul cu Gary Kelley.
Blocajele
Cât despre blocajele artistice… cred că e un termen care maschează de fapt alte probleme, de obicei fie epuizarea, fie depresia. Și atunci, în primul caz iau o pauză și fac cu totul și cu totul altceva (sportul ajută și plecatul în vacanță fără caiet de schițe). În cazul al doilea - pe mine desenul, mai ales fără miză, mai ales în tehnici pe care nu le-am mai încercat, mă scoate din depresie, dar sunt conștientă că nu e o soluție universală.
Stilul tău
Nu am detașarea necesară ca să vorbesc obiectiv despre ”stilul meu”. Pot doar spera că, dincolo de toate explorările mele creative și prin toate tehnicile pe care le încerc, răzbate o voce unică și din ce în ce mai recognoscibilă. Dar cred sincer că mi-ar plăcea meseria mea mult mai puțin dacă mi-ar spune cineva, de acum încolo lucrezi într-un singur stil, cu un singur set de unelte. Evoluția, așa cum o percep eu, din interiorul problemei, s-a văzut cel mai bine în încrederea de sine - după zece ani, pot să vizualizez cum va arăta lucrarea finală și nu încep un desen întrebându-mă dacă o să-mi ”iasă”.
Schimbarea percepției despre lume de când desenezi
Nu, nu, e exact invers - oamenii și lumea care mă înconjoară îmi schimbă constant percepția despre desen. Desenul și, prin extensie, domeniile creative, sunt o formă de a procesa realitatea. Eu ofer traduceri vizuale ale unor trăiri emoționale - și mai mult, încerc să recreez trăirile respective în privitor.
Ilustrator pe cont propriu
Freelancingul se ghidează, cred, după aceleași reguli peste tot - ajută dacă ești un om organizat, care își poate gestiona eficient timpul și resursele fără supraveghere externă. Ce e greu? E o glumă recurentă că freelancerul funcționează în două moduri, fără trepte intermediare: ”Aoleu, am atât de mult de muncă încât nu pot să-i fac față” și ”au trecut trei zile fără proiecte, o să mor de foame”. Mie personal mi-e greu să decid unde se încheie munca ”de birou” și unde începe spațiul ”de relaxare”, dar îmi place libertatea de a-mi gestiona timpul - pot să dedic trei luni pe an proiectelor personale. Ca-ntr-un joc video, opțiunea ”în România” vine cu un extra nivel de dificultate - sunt freelancer din 2010 și de atunci legislația s-a schimbat de cel puțin patru ori.
Ajutorul online-ului
Păi, să fim serioși, n-aș fi existat fără internet. Că mă încăpățânez să fiu fericită într-un oraș de provincie (da-da, știu, Cluj is the best, dar este, de asemenea, un oraș foarte mic și foarte departe), într-o țară în care nu se prea publică bandă desenată. Trebuie să recunosc că promovarea pe care mi-o fac în social media e lipsită de o strategie serioasă de marketing - postez lucrări pe măsură ce le finalizez, sau pe măsură ce sunt făcute publice de clienți și sper să mă întâlnesc virtual cu oamenii care apreciază ceea ce fac. Și dacă procesul devine chinuitor, dacă mi se pare copleșitor să postez regulat sau dacă mă pomenesc citind despre cum funcționează algoritmii - atunci știu că e momentul să iau o pauză și să-mi aduc aminte că meseria pe care am ales-o e aceea de ilustrator, nu de social media manager. Până acum, ”strategia” pare să funcționeze.
Despre 2020
Printr-o mișcare de geniu, am intrat în 2020 spunându-mi: “Ăsta-i anul meu sabatic, din martie voi lucra numai proiecte personale, hai să refuz orice altceva.” Și universul s-a uitat lung la mine și-a zis “Hm, ok, stai să vezi ce-am pregătit.” Dar, cu toată izolarea și distanțarea socială, am învățat că cinci-șase ilustratori pot să se întâlnească virtual o dată pe săptămână, pot să deseneze și să povestească despre meseria lor și că acest tip de experiență este incredibil de valoroasă.
Cum îți menții vie creativitatea?
Am fost freelancer dintotdeauna, deci munca de acasă a fost oricum rutina mea. Și am intrat în 2020 cu o listă lungă de proiecte personale pe care le tot amânam de ani de zile, unele dintre ele deja schițate. Ce-i drept, mi-au lipsit întâlnirile pe viu cu artiștii și mi-a lipsit Visual Playground. Am încercat să suplinesc participând la cursuri online (dintre toate, The Comic Academy organizat de Centrul Cultural German de la Cluj mi-a fost probabil cel mai de folos, pentru că era pe domeniul meu).
Cele mai importante proiecte de anul trecut
De departe, proiectul cel mai important a fost Fisksoppa - o bandă desenată online la care lucrez împreună cu sora mea și care a ajuns la pagina 105. Este povestea unor pirat, adică exploratori, pierduți pe marea celor Șapte Supe. Monștrii sunt făcuți din mâncare, munții sunt de cașcaval și toate animalele sunt ustensile de bucătărie. În fiecare săptămână postăm două pagini noi pe site și desenăm capitolele când una, când cealaltă. Povestea poate fi citită aici.
Al doilea proiect, ca importanță, a fost Tarotul Ilustrat. Este al treilea pachet de cărți de joc produs de Asociația Illustrart (dacă dai titlul la o parte, găsești șase ilustratori care au decis să fie și oameni organizați). Împreună cu Jozsef Vass și Maria Cucu, am invitat patruzeci de artiști din România să ne arate cum văd ei cărțile de Tarot, iar rezultatul final este aici și în librăriile Cărturești.
Mai rămâne să vorbesc despre The Shakespeare Project - cum spuneam, în 2020 am avut în sfârșit timp și pentru tehnica mea preferată - pastelurile de ulei. Planul era să pun în scenă, prin ilustrații, piesele de teatru care m-au impresionat și în care descopăr la fiecare lectură/vizionare sensuri noi. Până acum, am reușit să ilustrez Zadarnicele chinuri ale dragostei, A douăsprezecea noapte, Neguțătorul din Veneția și Macbeth și, în funcție de cât timp voi avea în 2021, vreau să continui cu Hamlet și Furtuna.
Practicile din piață
Probabil lucrul cel mai șocant a fost trendul concursurilor. Toată lumea - de la mici producători, la mari jucători de pe piață, la muzee naționale - cu toții s-au repezit să ceară conținut neplătit pentru social media, cu promisiunea că, la final, unii dintre artiști vor fi și recompensați. E o practică înjositoare, care devalorizează meseria de ilustrator - și e regretabil că agențiile de publicitate le propun astfel de soluții clienților.
Văd doar două evoluții posibile - sau ilustratorii profesioniști se solidarizează și refuză să participe - și atunci concursurile se adresează explicit ne-profesioniștilor, iar agenția și clientul își asumă calitatea produsului final, sau practica se cristalizează în mainstream iar fiecare job de ilustrație din publicitatea românească va fi un fel de pitch cu spectatori - și ne găsim cu toții alte meserii din care chiar să putem trăi.
Breasla ilustratorilor
Experiența mea personală m-a învățat că ilustratorii sunt o breaslă de oameni de treabă, gata oricând să te ajute și cu sfaturi practice, cu documente și cu adrese de mail. Le datorez cariera mea celor care, cu zece ani în urmă, m-au ajutat să navighez hățișul legislativ și m-au recomandat clienților lor. Încerc să-mi plătesc datoria ajutând și eu când și cât pot.
2020 a fost primul an în care am văzut cristalizându-se niște discuții, începute mai mai devreme, despre ce înseamnă breasla și cum ne afectează pe toți schimbările de pe piață. Ar fi și mai bine dacă universitățile de artă ar lua în serios trendul și ar începe să vorbească despre ilustrație ca despre o meserie (e o ilustrație doar dacă vine din regiunea Illustration din Franța, vreau să zic numai dacă îndeplinește niște criterii tehnice, altfel e doar sparkly artă plastică).
Trendurile lui 2021
E rău dacă spun, fără pic de aroganță și cu maximum de sinceritate, că nu prea mă interesează trendurile? Că acestea se formează organic și că, atunci când le observi, e deja prea târziu ca să le urmezi? Cred că procesul creativ e rezultatul unui amestec de soluții tehnice, autenticitate și explorare personală.
Manierisme și clișee
Sunt prea multe imagini bune pe internet și prea mulți ilustratori care propun soluții creative și originale ca să-i țin minte pe ceilalți. Și, da, sigur că observ scurtături nefericite, dar am observat și salturi calitative extraordinare - iar acestea din urmă mi se par cu adevărat memorabile.
Dorinte pentru 2021
Personal, îmi lipsesc aeroporturile și emoția călătoriilor - dar sunt conștientă că, cel mai probabil, va trebui să aștept anul 2022 pentru asta și m-am împăcat cu ideea. Pe partea de creație, aș vrea să finalizez proiectele gata începute - poate, dacă totul merge bine, Fisksoppa va exista și în varianta tipărită. Mi-ar plăcea, de asemenea, să particip la mai multe proiecte colaborative. Fingers crossed.