[Viața la țară] Mara-Elena Oană și Alexu Toader: Viața la sat chiar ar trebui să curgă cu răbdare și, pentru asta, e bine să o abordezi treptat, să îți iei timp să o descoperi

Alexu și Mara au hotărât să se mute la Viscri spontan, după ce au vizitat o singură dată satul. A fost contextul social și personal cel care le-a dat curajul de a pleca de la oraș fără să aibă un plan clar, iar după 5 ani nu se mai văd reveniți la oraș decât dacă circumstanțele o vor cere neapărat. Spun că au ales Viscri pentru combinația de săteni vechi și noi și pentru felul în care e conservat satul. E ceva ce lipsește totuși?

"Chiar și acum, după 5 ani, am zile în care îmi doresc să schimb peisajul, să diversific puțin ce văd în fiecare zi. Îmi place, din când în când, să dau o fugă la oraș ca turist și, în special, să merg, chiar și pentru o zi la Acuarela și să îmi revăd familia. Iarna, încă ne adaptăm la toată aventura încălzitului cu lemne a șurii în care locuim."

Restaurantul slow food și pensiunea pe care le-au deschis la ei în gospodărie, Viscri 32 - White Barn & Blue House, îi țin ocupați aproape tot anul, excepție fiiind lunile de iarnă care se lasă cu vizite la prieteni și părinți. Mara a deprins noi abilități culinare, lăsând avocatura pe planul doi, în timp ce Alexu e hangiul care îi introduce pe turiști în universul satului idilic.

În loc de introducere

Noi suntem Alexu și Mara, un art director și o avocată care s-au mutat la Viscri și au restaurat o gospodărie săsească. La Viscri, eu am început să meșteresc și să învăț despre arhitectură de la sat și patrimoniu material, iar Mara a început să gătească și să documenteze folclor gastronomic transilvănean.

Mie îmi place să alerg pe dealuri sau să merg cu bicicleta pe potecile din pădure care leagă Viscri de satele învecinate. Uneori mergem cu prieteni la plimbare pe deal sau să adunăm ciuperci. Pentru mine mutarea la Viscri a însemnat să integrez mai mult sport în rutina zilnică și pentru Mara să aibă o viață mai activă, cu mai multe ore în mișcare și mult mai puțin timp petrecut la birou.

La sat am început să ne ocupăm de o grădină mică și să căutăm țărani și mici producători de la care putem să luăm ingrediente de calitate.

Cum era la oraș

Viața la oraș era la fel de aglomerată ca cea de la sat din timpul sezonului de vară, doar că pierdeam mult timp și energie în trafic. Petreceam mult mai mult timp la birou dar viața curgea puțin mai rutinier. La sat, mai ales atunci când eșți implicat în activități turistice, zilele sunt mult mai pline de neprevăzut și timpul e mult mai puțin structurat.

Un mare avantaj e că mâncăm mult mai sănătos, în general, preparate gătite de noi în restaurantul din șură, cu ingrediente de sezon pe care le adunăm de la producători din zonă. Mâncăm mai puțin diversificat decât la oraș dar știm trasabilitatea fiecărui ingredient și suntem mulțumiți că mâncăm natural.

De la oraș, cred că lipsesc întâlnirile cu familia și prietenii, pe care le-am înlocuit cu serile de disc și gin cu micul grup de amici din sat.

Ce v-a determinat să faceți schimbarea

Ne doream să dăm mai mult sens vieții noastre, să influențăm vizibil lucrurile în comunitatea în care trăim, să avem mai mult timp pentru noi, să trăim mai sănătos și să stăm mai mult timp în aer liber. Sunt multe aspecte pe care le apreciem în mutarea la sat doar că primii ani au fost plini de provocări legate de restaurări, de construcția unui nivel de confort și a unei echipe cu care să gestionăm restaurantul slow food și pensiunea pe care le-am deschis la noi în gospodărie. Încet lucrurile se așează, terminăm cu șantierul și ne intrăm într-o rutină, influențată puternic de sezon și de vreme.

Detalii logistice

În ianuarie 2021 împlinim 5 ani de când ne-am vândut apartamentul și am cumpărat casa din Viscri de la numărul 32. Ne-am mutat în sat din primul moment și am locuit primele luni într-o cameră din casa unor amici. În câteva luni am reușit să ne relocăm în casa noastră unde construisem băi și sobe pentru a ne încălzi. După mai bine de un an și jumătate, ne-am mutat într-un apartament mic în șură, la care încă mai meșterim.

Alegeri spontane

Ne-am hotărât să ne mutăm la Viscri spontan, după ce am vizitat o singură dată satul. Cred că a fost un context social și personal care ne-a făcut să avem curajul de a pleca de la oraș fără să avem un plan clar. Odată ajunși la Viscri, comunitatea ne-a direcționat către ideea de a deschide primul restaurant din sat și așa am ajuns să ne implicăm în mișcarea Slow Food, să căutăm ingrediente și rețete locale, să recrutăm câțiva săteni și să punem bazele proiectului de la Viscri 32.

Am ales Viscri pentru imaginea idilică și omogenă - e unul dintre cele mai bine conservate sate din România - și pentru mixul de săteni vechi și noi. A fost foarte important să găsim în comunitate oameni cu care rezonăm, cu background apropiat de al nostru, care ne-au devenit prieteni și fără de care viața la Viscri nu ar avea același farmec pentru noi.

Ping pong între greutăți și surprize

Primele luni au fost pline de entuziasm pentru viața nouă în care întram, pentru potențialul de a readuce la viață o gospodărie părăsită și lucrurile noi pe care le învățam. Am fost primul venit pe șantier și ultimul care pleca, am încercat să fiu proactiv la toate provocările care apăreau - laitmotivul fiecărei zilei fiind: "Domnu' Alex, avem o problemă". Am căutat meșteri locali, am lucrat cu oameni din sat, cu restauratori din zonă, am călătorit prin Transilvania în căutare de materiale tradiționale și mobilier. A ajutat foarte mult că ne construisem o imagine cu ce ne dorim să facem și că am găsit susținere și sfaturi la câțiva oameni din jurul nostru. Am reușit destul de greu să găsim sobari, tâmplari, zidari și am constatat că cele mai multe din lucrări costau mai mult decât estimasem inițial. Uneori, eram nevoiți să refacem unele lucrări, să reluăm bucăți din șantier, ceea ce ne ne-a stresat destul de tare.

În prima jumătate de an ne-am vândut tot ce mai aveam la oraș și am ajuns să ne împrumutăm de mai multe ori pentru a avansa cu șantierul. Primele luni cu foc în sobă au fost destul de dificile dar eram încântați că avem o căsuță care arată atât de hygge și că am reușit să o restaurăm. A fost un ping-pong permanent între, "cum de am ajuns aici?" și "wow, cât de fain arată". Nu am ieșit niciodată din zona de confort cât am ieșit la Viscri, dar permanent am fost motivați de ce ne doream să construim acolo.

La ce nu v-ati adaptat încă?

Chiar și acum, după 5 ani, am zile în care îmi doresc să schimb peisajul, să diversific puțin ce văd în fiecare zi. Îmi place, din când în când, să dau o fugă la oraș ca turist și, în special, să merg, chiar și pentru o zi la Acuarela și să îmi revăd familia. Iarna, încă ne adaptăm la toată aventura încălzitului cu lemne a șurii în care locuim.

În ianuarie și februarie, de obicei încercăm să călătorim și să ne vizităm familiile de la oraș, să renunțăm pentru o perioadă scurtă la noroi, miros de fum și să ni se facă din nou dor de traiul de la sat.

Obiceiuri noi

Amândoi petrecem mult mai mult timp în natură și mult mai puțin timp stând la birou. Ca job, treptat am ajuns să lucrăm foarte puțin în domeniile în care profesăm la oraș. Eu am unul sau doi clienți pentru servicii de branding în fiecare an, iar Mara are acum doar procese pro-bono pentru oameni din zonă.

Mara s-a dezvoltat foarte puternic ca bucătar și a învățat să coordoneze o bucătărie iar eu am devenit hangiul care îi introduce pe oaspeți în viața satului și le descrie specificul zonei. O mare parte din activitatea mea este de mentenanță și coordonat lucrările de amenajare și, în continuare, suntem ocupați zilnic amândoi cu micromanagement și trainingul angajaților. Ne întâlnim cu mai puțini prieteni decât obișnuiam la oraș, dar ne vedem mai des.

Cam toată viața noastră s-a adaptat la sezonalitatea de la sat și la activitatea într-un proiect de turism: vara avem foarte puțin timp liber și lucrăm, în medie, 10-12 ore pe zi, iar iarna, avem timp de filme, plecări, citit și odihnă. Eu încă mă adaptez la trecerile de la o perioadă la alta și împreună încercăm să găsim un echilibru în perioadele aglomerate. De când locuim la Viscri, sunt în formă fizică mult mai bună și fac sport aproape zilnic, iar Mara și-a descoperit o pasiune enormă în gătit.

Viața într-o comunitate mică

Haha! Într-o comunitate mică veștile circulă repede, totul se discută, se dezbate atent și, de cele mai multe ori, se dezvoltă creativ, de la o gospodărie la alta. Treaba asta e amuzantă când ai impresia că tot satul știe ce e la ține în ogradă și când afli tot felul de lucruri, unele dintre ele, evident înflorite. Nu ne-a afectat obiceiul ăsta, dar a fost ceva foarte ieșit din comun față de viața noastră la oraș.

În altă ordine de idei, îmi place tare mult că oamenii se salută pe uliță și că sunt câțiva oameni care chiar se implică constant în organizarea vieții comunității. Există un consiliu informal al sătenilor, există un grup de Whatsapp al satului, există curățenia anuală din sat și de pe dealuri și, la un moment dat, am tipărit și un ziar al comunității. Ne doream genul ăsta de implicare, destul de rar întâlnită la oraș, și ne-am obișnuit să contribuim și noi.

Sfaturi pentru viitori săteni

Noi ne-am mutat spontan la Viscri, la trei luni de la prima noastră vizită în sat. Nu am avut planuri și ne-am organizat pe parcurs, "văzând și făcând". Suntem convinși că mutarea la sat poate să fie mult mai lină dacă îți iei timp să te acomodezi, dacă faci tranziția treptat, mai întâi în lunile de vară, și abia apoi iarna. E bine să îți iei timp atunci când restaurezi o casă veche, să te bucuri de proces, să cauți meșteri pricepuți (ceea ce durează) și să înveți tihnit de la ei. Noi, din graba de a ne construi un loc în care să trăim, am făcut și refăcut diverse lucrări, am lucrat sub presiune cu gândul de a finaliza șantierul și de a avea un acoperiș prin care nu plouă.

Viața la sat chiar ar trebui să curgă cu răbdare și, pentru asta, e bine să o abordezi treptat, să îți iei timp să o descoperi, să cunosti oamenii și poveștile lor. Ritmul așezat te ajută și să descoperi care sat ți se potrivește, cu ce vecin o să te vezi seara la un pahar sau în cine o să ai încredere să îi lași cheia să îți pună pe foc și să dea de mâncare la pisici dacă eșți plecat.

Un alt sfat util ar fi să își găsească un instalator bun în zonă și să se pregătească emoțional și financiar pentru procesul de restaurare :)

Distractii de weekend

E important să mentionez că noi locuim în șură, deasupra restaurantului, și treaba asta ne influențează stilul de viață și dinamica de zi cu zi. După cafea, verificăm rezervările și meniul din ziua respectivă, discutăm cu oaspeții, ne pregătim de check-out și check-in, discutăm cu colegii de ture, facem liste de cumpărături pentru țăranii și fermierii cu care lucrăm, stabilim ce e de reparat, gătim și servim la mese dacă se aglomerează.

Zilele curg diferit în funcție de perioada din an în care ne aflăm. Vara, zilele sunt pline cu treburi, oaspeți, aprovizionări, rețete și uneori prieteni veniți în vizită, iar weekendurile sunt, evident, cele mai aglomerate. Uneori seara, mergem la unul din cele trei cupluri de prieteni din sat cu care mai gătim sau stăm la povești.

La ieșirea din sezonul turistic, în lunile liniștite (Octombrie - Mai) avem timp să ne vedem mai așezat cu vecinii și prietenii la un disc, un pahar de gin sau la o plimbare pe deal. Uneori reușim să ne sincronizăm și să mergem la o tură cu bicicleta prin pădure, alteori reușim să dăm o fugă până la prietenii din Saschiz sau Mesendorf.

În lunile cele mai reci, ne vizităm familiile de la oraș și încercăm să călătorim.

Aportul la comunitate

Suntem focusați pe creșterea calității vieții celor care lucrează la noi și a familiilor lor. De când lucrează la noi majoritatea și-a renovat casele, a construit băi, unii dintre ei și-au cumpărat tractoare și utilaje care să îi ajute în gospodărie. Investim constant în dezvoltarea lor și a copiilor lor, îi ajutăm pe cei tineri să termine liceul și îi încurajăm să își continue studiile.

Am ajutat câteva inițiative legate de educația copiilor, am adus cabinetul stomatologic mobil de la Zâna Merciluță pentru copiii din sat și am contribuit la un schimb de experiență între copiii din Viscri și cei de la oraș.

Prin proiectele de gastronomie și meșteșug, ne dorim să influențăm comunitatea să își continue dezvoltarea în direcția unui turism de nișă responsabil, axat pe valori și traditii locale. Ne dorim să trăim și să muncim într-un un sat autentic transilvănean organizat cu grijă și preocuparea pentru patrimoniu local a satelor din Toscana.

Pandemia pe ulița satului

Pandemia a ridicat multe probleme legate de sustenabilitate pentru cei care lucrează în turism dar, în același timp, ne-a oferit pentru prima oară, un sat liber în lunile aprilie și mai. A fost primul an în care ne-am plimbat primăvara pe dealuri, am văzut toate fazele de înverzire și înmugurire ale pomilor.

În același timp, pandemia ne-a ridicat mult costurile operaționale pentru că am alocat un buget lunar pentru soluții și echipamente de dezinfectare și pentru testarea angajaților. Am investit timp și energie în training și în proceduri de protecție pentru staff și pentru oaspeți. Am explicat pe grupul satului ce măsuri trebuie luate, am strâns bani în perioada stării de urgență pentru a aduce pachete pentru famiile nevoiașe din sat, am comandat măști pentru săteni și alimente pentru familiile care lucrează la noi.

Una peste alta, pandemia s-a văzut mai frumos de la sat, am trăit parcă mai liniștiți decât orășenii și ne-am bucurat de natură și de libertate.

Vă mai vedeți trăind la oraș?

Există unele momente în care ne lipsește viața de la oraș, dar nu se pune problema să ne întoarcem la stilul de viață de acum 5 ani. Mai degrabă, simțim uneori nevoia unei infuzii scurte de viață urbană, dar este strâns legată de prieteni, familie, de experiențe culinare, vizite la medic etc

E mult mai ușor să apreciezi orașul de la distanță. Singurul motiv pentru care ne-am reloca ar fi apariția unui copil, care la un moment dat ar avea nevoie de școală și acces la tot felul de activități care nu se găsesc la sat.

Până atunci, viața la sat, cu vizite rare la oraș, pare cea mai bună alegere pentru un trai sănătos, cel puțin pentru noi doi.