Să fii creativ cu resurse limitate. Să nu fi insensibil. Să ajungi la consumatori prin zgomotul de fond. Să transformi experiențele de orice fel în ceva memorabil. Acestea sunt provocările pieței de comunicare în 2021, crede Angi Adamcsik, Managing Partner @Hueman. Lecția cea mai importantă învățata în 2020 e că oricare ar fi contextul, poți găsi oportunitatea, dacă ești suficient de flexibil și nu îți e frică de schimbare.
Piața tinde spre un no bull**it approach. Dacă anul care a trecut am fost cu toții bombardați de informații care mai de care mai fantastice, fie ele bune sau rele, false ori reale, pozitive sau negative, cert e că am fost sufocați de vești. Așa că acum oamenii vor căuta branduri sincere și umane, branduri ”pe bune”, spune Angi.
Până la urmă, 2021 este doar anul care urmează după 2020, ne amintește Angi Adamcsik. Ceea ce va urma nu ține de un număr cu care botezăm timpul, ci de propriile resurse de a reconfigura, mereu, perspectiva.
Planurile de business pentru 2021
Pentru Hueman, există doi piloni importanți pe care îi avem în vedere de fiecare dată când stabilim obiectivele și strategia: angajații și clienții. Punem accent pe latura umană a acestui domeniu în fiecare aspect, așa că și pentru 2021 ne-am propus să oferim echipei mai multă siguranță, iar relația cu clienții care ne-au rămas alături și cei care s-au alăturat între timp să fie consolidată.
Anul acesta cu siguranță va fi o nouă provocare, mai ales că am încheiat anul 2020 cu noi pitchuri câștigate, care vor transforma dinamica agenției. Din fericire, noi suntem (veșnic) optimiști și entuziasmați de fiecare oportunitate, atitudine pe care încercăm să o transmitem atât colegilor, cât și clienților. Până acum ne-a reușit.
Piața de publicitate în 2020
Cred că nu exagerez când spun că tot anul a fost o surpriză. Cam neplăcută, e drept, dar tot o surpriză. Paradoxal, deși am fost nevoiți să stăm departe unii de ceilalți, contextul a apropiat mai mult clienții de brandurile din portofoliul nostru. Și asta a fost o surpriză, pentru ne așteptam să existe un interes mai scăzut, însă ce cred că ne-a ajutat a fost faptul că am asigurat o comunicare caldă și umană, cu care oamenii s-au regăsit. Au simțit că cineva îi ascultă și are grijă de nevoile lor, le răspunde la întrebări, le înțelege temerile și face tot posibilul ca ei să se simtă în siguranță. Am simțit nevoia de a interacționa a oamenilor și le-am oferit acestora soluția.
Tot în 2020, brandurile au fost obligate să ia decizii importante, într-un timp extrem de rapid. A contat viteza de reacție și adaptarea la „noul normal”. Statistic, digitalul a câștigat teren în această perioadă, ceea ce pentru noi a fost un avantaj, aici fiind locul unde Hueman performează cel mai bine.
Previziuni pentru 2021
Piața tinde spre un no bull**it approach. Dacă anul care a trecut am fost cu toții bombardați de informații care mai de care mai fantastice, fie ele bune sau rele, false ori reale, pozitive sau negative, cert e că am fost sufocați de vești. Așa că acum oamenii vor căuta branduri sincere și umane, branduri ”pe bune”.
Trenduri
Cred că va fi anul experiențelor digitale. Brandurile vor face eforturi pentru a oferi experiențe memorabile, fie că e vorba de content video, de VR sau AR. Cred că anul acesta vom fi provocați să ducem creativitatea la nivelul următor, pentru a crea astfel campanii inedite.
De unde vin oportunitățile
Dacă am învățat o lecție importantă în 2020, aceasta a fost că indiferent de bugetul pe care îl avem la dispoziție, putem genera o idee care să transforme complet viața clienților noștri. Orice este o oportunitate, depinde doar din ce unghi privești lucrurile.
Am redirecționat multe proiecte înspre online, iar provocarea pentru 2021 va fi să reușim să obținem rezultatele preconizate pentru strategiile și acțiunile pe care le dezvoltăm.
Anul pandemiei
Pentru Hueman, anul pandemiei a fost greu. Apoi a fost mai bine. La birou suntem o gașcă - ne bem cafeaua împreună, mâncăm împreună, avem ședințe lungi, workshop-uri cu oameni din industrie, iar pandemia ne-a răpit fix partea aceasta fun a meseriei. În ceea ce privește strategia, ne-am adaptat din mers, după o scurtă perioadă de panică, în care am încercat din răsputeri să răspundem la întrebarea care probabil era pe buzele tuturor „Acum ce %&* facem?”. Din fericire, am fost prompți și am reușit să schimbăm macazul în prima săptămână și să venim cu cele mai bune soluții pentru clienții noștri.
Servicii noi
Serviciile pe care le oferim clienților sunt aceleași, însă în această perioadă s-au „accentuat” câteva, cum ar fi strategia pentru marketingul online, web development și Social Media. Pentru noi a fost mai important nu să oferim ceva nou, ci să avem discuții cu fiecare client în parte și să ajustăm serviciile în așa fel încât să vină în ajutorul nevoilor lor.
Consumatorii
Oamenii sunt mai atenți la ceea ce achiziționează, la ceea ce consumă, la ceea li se oferă, în general. Pentru că sunt mai selectivi, provocarea este să fii atent la ceea ce oferi.
Orice criză produce oportunități. Indiferent de schimbările care vor veni anul acesta sau anii următori, știm că trebui să ne adaptăm, să fim flexibili și să luptăm până în ultima secundă. Până acum s-a dovedit strategia potrivită.
Provocările pieței de comunicare
În momentul de față provocarea e să fii creativ cu resurse limitate. Să vinzi fără să fii insensibil la problemele din jur. La Hueman, lucrăm și prin puterea exemplului. Noi avem o legătură apropiată cu fiecare client din portofoliu și îi încurajăm și pe ei, la rândul lor, să investească mai mult în relația cu consumatorii lor, nu (doar) în promovarea produselor și serviciilor lor.
De ce e nevoie
Cred că piața de comunicare are nevoie de mai mulți oameni pasionați.
2021 va fi anul
… care urmează după 2020.