[Povesti de fotografi] Doru Panaitescu: Adevărata descoperire de când fotografiez animale sălbatice este că aceste fotografii pot schimba mentalități

De 5 ani, Doru Panaitescu este implicat într-un proiect fotografic personal special, Expedition1001. După ce a făcut mai multe miniexpediții naturalistice în peninsulele Balcanică și Italică, anul 2021 l-a început în Peninsula Iberică, fotografiind berze, pupeze, cânepari, potarniche cu picioare roșii, stârc de cireadă și tot felul de șopârle care trăiesc doar în această zonă. Pentru el, fotografia este legată strâns de pasiunile lui outdoor: speologia, scufundarile, canyoningul, fotografia de păsări si, cea mai nouă,  herpetofauna. 

Șerpii europeni sunt puțin cunoscuți și înțeleși, șopârlele la fel, așa că îmi iau în serios rolul de ambasador al herpetofaunei pentru a face puțin PR acestor animale fascinante, spune Doru

Vorbim cu Doru despre fotografie și îndeletnicirile lui, departe de betoanele orașului, despre natură, explorare și proiectele lui de educație în privința faunei, conservare și salvare a animalelor sălbatice. 

Cum a fost 2020

Anul ce a trecut a fost un an dubios si păcătos din toate punctele de vedere. După lunile de carantină, am ieșit în natură chiuind de bucurie, mai ales că era prima oară când stăteam așa mult închis în casă în ultimii 20 de ani. Așa că, din 15 mai, nu prea am mai stat locului, am ieșit cât am putut să recuperez cele mai negre doua luni din viața mea, fotografic vorbind (în pandemie am ieșit doar pe acoperiș la fotografiat).

Fotografii în 2020 am făcut destule; chiar mă gândeam, selectând fotografii pentru retrospectiva anului trecut, că am chiar mai multe fotografii decât în anii precedenți. Prima fotografie postpandemie am făcut-o cu o specie care abia revenise la cuibărit, o prigorie, să mă bucur de culorile primăverii.

Apoi, tot acolo, în Dobrogea, am mers la un loc cunoscut pentru populația de șerpi de apă, unde am găsit o formă coloristică interesantă pentru o specie altminteri comună, șarpele de apă, această formă fără desen (patternless) atrăgând atenția unor cercetători cehi care s-au arătat interesați de variabilitatea coloristică a aceste specii, locul fotografierii fiind într-un habitat cu apă salmastră (capul Doloșman).

În vară am ieșit din țară de prea puține ori, comparativ cu anii trecuți, pandemia fiind un serios impediment în calea unei astfel de pasiuni. Dar tot am reușit să prind, intre altele, o nouă specie de scorpion în Grecia (Euscorpius sicanus), după un traseu destul de lung și cu peripeții (a se citi ploaie torențială apărută din senin) prin munții Pindos, în nordul Greciei.

Pe total, aș putea spune că anul 2020 a fost un an limitat ca posibilități de mers pe teren (față de cum mă obișnuisem în anii trecuți), dar cu fotografii destul de bune reușite, în special în a doua jumătate a anului. Iată un exemplu de specie frumoasă, fotografiată în noiembrie, una din lunile care, statistic, oferă cele mai proaste condiții din an pentru fotografii reușite cu faună - pasărea omătului, care vine să ierneze tocmai din Scandinavia la coasta Mării Negre, iarnă de iarnă.

Primele fotografii din 2021

Anul 2021 a început departe de casă (sunt implicat într-un proiect fotografic personal, intitulat Expedition1001, care a început acum aproape 5 ani). A venit rândul Peninsulei Iberice să fie trecută prin foc și sabie, pentru că în celelalte două peninsule importante, Balcani și Italică, am făcut mai multe miniexpediții naturalistice în ultimii 5 ani și balanța e momentan în defavoarea celei mai vestice mari peninsule europene.

Am surprins, aici în Spania, atât specii care la noi sunt demult plecate spre sud (berze, pupeze, pitulici etc), specii specifice iernii (rațe felurite, cânepari, codroși, botgroși etc) dar și specii emblematice pentru Peninsula Iberică (potarniche cu picioare roșii, stârc de cireadă) plus șopârle ce pot fi găsite doar aici și care pot fi fotografiate și în sezonul rece.

Alectoris rufa sau potârnichea cu picioare roșii este o provocare pentru fotografi, fiind o specie destul de sperioasă

Podarcis virescens, una din șopârlele edemice din peninsula Iberică, poate fi văzută doar în centrul Spaniei. Este prima reptilă cu care m-am întâlnit in 2021, chiar în prima zi a anului

Pasiunea pentru fotografie

Pasiunea pentru fotografie a evoluat treptat, de la primul aparat foto pe film din facultate, dar a fost influențată deicisiv de pasiunile mele outdoor: speologia, scufundarile, canyoningul, apoi fotografia de păsări, ultima venită pe firmament fiind fotografia de herpetofaună. O pasiune care, cumva, sprijină și completează celelalte pasiuni care necesită destul de mult timp petrecut în natură (dar nu mă plâng, chiar sunt fericit cu situația :-D).

Un mix fericit de indeletniciri, departe de betoanele orașului. Acestea alcătuiesc portretul unui alter ego ce îmi completează personalitatea, inmuind coaja prea tare a formației profesionale de economist specializat îm marketing online, o meserie care m-a ajutat, în mod paradoxal, să fiu mai bun și în fotografia de natură. Este, daca vrei, o împletire între viața personală și cea profesională, asigurând multiple uși pentru evadarea din cotidian, avantaj de care se bucură prea puțini oameni aflați în etapa corporatistă a vieții lor. Acum 10 ani, toí cei din jurul meu știau ca sunt bun îm meseria mea. Acum, cei mai mulți oameni mă asociază cu viperele pe care le fotografiez. Zău că-mi pare bine!

Puteti vedea aceasta viperă (Vipera berus) la doar 2-3 ore departare de Bucuresti, pe Transfagarasan, la 50 de metri de asfalt - important este să stiti cum să dati de ea și sa nu fugiți în partea opusă cand o vedeti pe piatră, la soare

Povestea primului aparat

Primul aparat a fost un Zenit, un aparat rusesc pe film, cu toc de piele, pe care-l căram cu mine în peșteră, cu mari sacrificii, în special în peșterile cu apă sau cu strâmtori severe, unde aparatul foto era ultimul lucru pe care aveai chef să-l cari. După care am avansat repede la fotografii mult mai elaborate, cu regie de lumină, multiple surse de iluminare folosite pe expuneri lungi sau chiar suprapuse, concomitent cu trecerea pe digital.

Cred că fotografia de peșteră este una din cele mai grele și mai solicitante tipuri de fotografie. Încă mai am filmele făcute atunci, trebuie să îmi fac timp să scanez acele filme și să revăd începuturile fotografiei de outdoor cu ochii de acum. Iata mai jos una din primele mele fotografii cu o viperă... pe vremea aia îmi plăceau expunerile lungi la ISO 100. Asta... a stat nemișcată 4 secunde!

Cum și de unde ai învățat

Tehnica fotografiei se fură de oriunde apuci. Pot să spun că am început cu fotografia de portret, pe un Canon pe film, apoi fotografie de peșteră cu un Minolta tot pe film, unde am avut cel mai mare salt tehnic, după care am trecut la fotografie de wildlife pe digital, cu Minolta și apoi Sony, având ca subiecte în special păsările Deltei, de unde am deprins alte chițibușuri necesare pentru fotografii din ce în ce mai bune, apoi am cochetat și cu fotografia de peisaj, după care am rescoperit o nouă lume în fotografia macro, care s-a suprapus fericit cu redescoperirea herpetofaunei ca parte importantă din portofoliul meu personal de wildlife.

De câțiva ani am trecut pe Olympus și parcă simt că aș vrea să refac tot portofoliul meu trecut cu noul sistem foto, să "trec pe curat" toate speciile văzute vreodată. Fiecare tură, fiecare fotografie bună sau ratată te ajută să te perfecționezi, astfel încât în orice moment râzi de erorile de trecut și te sperii de erorile de mâine. Tehnica fotografiei este un continuu proces de a învăța; se va termina când voi pune aparatul foto jos (adică, probabil, niciodată). Iar când petreci mult timp lângă subiectele tale preferate, mai prinzi și scene memorabile, cum e acest șarpe al lui Esculap vizitat de o muscă taman c\nd f[ceam eu focusul pe ochi.

Cea mai importantă lecție

Cred că cel mai important lucru este să nu ratezi momentul, amânând pentru o altă tură, pe principiul "peștera nu fuge de acolo". A fost un principiu după care m-am ghidat o bună parte din tot acest răstimp. Acum, după aproape 20 de ani de fotografie de natură, sunt conștient că multe (nu toate, dar multe) din ocaziile de fotografiere sunt unice, astfel că trag 3-4 cadre în plus din alte unghiuri, că nu se știe când mai ajung aici și când mai dau de subiectul cu pricina.

Sunt locuri unde am reajuns după 10 ani sau mai mult, în altele probabil că nu voi mai ajunge vreodată... Abia atunci prețuiești ocaziile unice pe care le-ai avut, indiferent că a fost un marș de apropiere dificil, imposibil de reprodus peste ani, o expediție irepetabilă din motive de conjunctură sau un animal pe care este posibil să nu-l mai vezi niciodată în carieră.

Această pasăre, notatița cu cioc lat (Phalaropus fulicarius), a apărut într-o iarnă și pe Lacul Morii, în București. Apariția sa în țară însă e accidentală, în ultimii ani fiind văzută doar de zece ori, o medie de o apariție pe an

Ce te inspiră

Cel mai mult mă inspiră... documentarea pe care o fac înaintea fiecărei ture, în termeni de sporturi extreme mă "pompează". De câte ori plec undeva, în special undeva departe de casă sau de țară, îmi fac lista de specii, cu priorități, evident. Traseul ales cumva reflectă acele priorități, iar bucuria de a găsi speciile pe care ți le-ai propus de acasă, în fața materialelor documentare, este greu de descris în cuvinte. De exemplu, pentru Iberolacerta horvathi, o specie de șopârlă de altitudine, am mers cu mașina peste 3000 de kilometri prin cinci țări pe ruta București - Timișoara - Budapesta (Hu) - Viena (A) - Villach (A) - Kranska Gora (Sl) - Tarvisio (It) .

Șopârla croată de stâncă - Iberolacerta horvathi - remarcați gușa gălbuie, tipică speciei

Pentru o altă șopârlă, Podarcis raffonei, am călătorit alternativ cu avionul până în Catania, Sicilia, de acolo cu masina pana la Millazo, de acolo cu ferribotul pana la Salina, de acolo cu autobuzul pana in nordul insulei, de acolo cu piciorul pana la coasta mării și apoi 600 m inot (drum facut de doua ori dus intors, o data doar de recunoastere, a doua oara cu camera într-o geantă specială, etanșă - total 2,4 kilometri înot în acea zi - aici chiar m-a ajutat faptul că sunt brăilean și am crescut pe malul Dunării :-D) pentru a fotografia una din cele mai rare șopârle europene, care poate fi găsită pe doar 4 insule vulcanice izolate, din care trei nelocuite. Și am multe exemple similare.

Șopârla de ziduri de Eolie - Podarcis raffonei - singura șopârlă din portofoliu la care am ajuns... înot

Alege trei fotografii și spune-le povestea

Am multe fotografii preferate, dar zic pe scurt povestea celor 3 de mai jos. Cautam de câțiva ani un șarpe rapid, veninos, de talie mare, în sudul Bulgariei. După câțiva ani, am decis să aplic o tehnică ce ajută și la găsirea herpetofaunei, și anume plasarea unor mici pietre sub plăcile, buștenii și pietrele de mari dimensiuni petnru a crea un loc unde reptilele și amfibienii să se ascundă de soare sau prădători. Un an mai târziu, sub una din plăcile "aranjate" de mine ca adăpost, am găsit un subadult de Malpolon insingnitus, gata să năpârlească - de aceea se văd ochii de culoare albăstruie.  

Pentru conformitate, adaug și o fotografie cu adultul, un exemplar impresionant, de aproape doi metri, destul de agresiv, foarte rapid și foarte... temperamental. Acesta este fotografiat în Grecia.

În alt an, într-o vară, eram în Podișul Mehedinți, într-o curte la umbră, în apropierea unor stânci de calcar. Aici ne-am distrat cu o șopârlă de ziduri (Podarcis muralis) de-a dreptul obraznică. Aceasta nu doar că s-a cățărat pe masa noastră pentru a vâna insecte care veneau la mâncarea de pe masă, dar ne sfida pur și simplu, alergând ep masa noastră, printre beri și farfurii cu mâncare. Am urmărit-o într-un final cum a fugit spre stânci, și, cu aparatul în mână, am decis să îi fac o fotografie, pentru că se oprise în plin soare, într-o lumină foarte bună pentru un cadru deosebit. Doar că șopârla a dispărut trei secunde într-o firidă și, exact când mă resemnasem că am ratat cadrul cu pricina, a reapărut, victorioasă, ținând în gură un... scorpion! Da, era vorba de scorpionul carpatic (Euscorpius carpathicus), o specie endemică ce poate fi găsită doar pe teritoriul României. 

Ultima poveste vine de pe coasta vestică a Greciei, din insula Lefkada, unde mergeam în căutare de reptile. În drum spre o cascadă  turistică, destuld e aglomerată în acea perioadă, am văzut în parcare, lângă niște pietre, una din șopârlele pe care le căutam, o specie cu solzi speciali, imbricați (ca de pește), Algyroides nigropunctatus. Am urmărit-o puțin, până când șopârla s-a cățărat într-un platan uriaș, poziționându-se într-o lumină perfectă, complet înconjurată de zone umbrite (multe șopârle europene devin arboricole, la nevoie, fie pentru a se adăposti de pericole, fie pentru a se hrăni sau odihni la umbră, în zilele toride). Nu am ezitat, m-am suit și eu cât am putut în copac și am făcut o fotografie decupată parcă din studio, cu mult negru și șopârla în lumină optimă. Închid ochii și încă văd acel platan...

Herpetofauna

Pasiunea pentru herpetofaună a pornit undeva în Făgăraș, alături de mentorul meu, cu care am mers în 2014 în canionul Valea lui Stan, în Făgăraș, după păsări. La intrarea în canion, Vlad a găsit o broască aparte, cu ochi ciudați, care au iris în forma de inimă. M-a rugat să fac această fotografie cu inelele de macro. Am văzut cadrul respectiv, m-a înțepat brusc inima și am decis: Vlad, vreau să fotografiez ochii tuturor reptilelor și amfibienilor de la noi! Am reușit să ating acel țel la finalul lui 2015, iar acum lucrez la lista extinsă a reptilelor și amfibienilor din Europa, cu focus pe șerpi și șopârle. Mai am de lucru, momentan mă apropii de 75% cu peste 150 de specii fotografiate, ultimele aproape 60 de specii fiind programate pentru următorii ani (unele sunt strict endemice și presupun mulți kilometri prin Europa cu fel de fel de mijloace de transport).

Cum alegi locurile în care mergi să fotografiezi

Cum ziceam mai sus, fiecare tură are un plan preliminar. Dar nu e deloc un plan precis, pentru că apar situații sau oportunități neprevăzute pe parcurs, nu de puține ori întorcându-mă acasă cu specii pe care nu le aveam deloc in vedere la momentul plecării. De pildă, în 2014, am decis să văd cât mai multe din Deltele Europei. Am vazut habitate deltaice în Bulgaria, Grecia, Turcia, Albania, Muntenegru iar în anii ce au urmat am văzut alte delte în Italia, Spania. Mai am de vizitat încă două delte în Lithuania si Franța și abia atunci pot considera incheiat acel proiect, dar care deschide, deloc paradoxal, o noua serie de idei de ture de revizitare. Aici, de pildă, este una din cele mai frumos colorate șopârle europene, Dalmatolacerta oycephala, tot specie endemică, fotografiată în 2019 în Muntenegru.

Descoperiri

Europa este un continent batut și răs-bătut de biologi și alți oameni de știință, astfel că e greu de descoperit ceva nou (deși nu imposibil). Ce poți face este să te bucuri de ceea ce găsești și să contribui cu observațiile tale la cunoaștere. După redescoperirea, in octombrie 2014, a două populații de boa de nisip într-un județ unde nu era cunoscută nicio populație, la 80 de ani de la ultima semnalare a unui exemplar viu în România, am înțeles că animalele nu știu ce sunt alea granițe și că poți face semnalări fabuloase și aproape, și departe de casă. Acum lucrez atât cu biologi de la noi, cât și cu un grup de voluntari cu care vrem să găsim alte populații în Valea Dunării.

Pot spune că am descoperit populații de care nu se știa din diverse specii. Fie nu erau cunoscute decât de localnici, deci nu de cercetători, fie că nu fuseseră niciodată căutate în anumite locuri (știți bine de câte fonduri beneficiază cercetarea în general la noi). De pildă, tot în județul Teleorman am descoperit că mai avem o specie de scorpion (Euscorpius deltshevi), introdusă din vremuri istorice. Am mers inclusiv in 2020, pe finalul anului, alături de un biolog specializat, care a și colectat un exemplar pentru studii genetice.

Dar adevărata descoperire de când fotografiez animale sălbatice este că aceste fotografii pot schimba mentalități. De vreo 5 ani de zile am început să mă implic activ într-o serie de proiecte de educație naturalistică, din care enumăr o parte: expoziții foto (încă din 2013), interviuri în presă, emisiuni sau intervenții săptămânale la mai multe radiouri (Guerrilla, respectiv Tananana în prezent etc), podcasturi (la PressOne), seminarii gratuite de educație naturalistică, proiecte de citizen science pentru conservarea unor specii vulnerabile sau periclitate, salvarea animalelor sălbatice din campcane antropice la ieșirile pe teren, formarea și creșterea unei comunități de peste 7000 de naturaliști amatori, cu accent pe educație și conservare (Fauna României - Conservare prin Educație) și mai sunt și altele.

Chiar înainte de pandemie, la finalul anului 2019, am ținut la sediul unei companii din București prietenoase cu natura (Zitec Inc), un seminar gratuit pentru oameni cu fobie de șerpi. Seminarul a fost extrem de bine primit și intenționez să-l reiau când se va mai liniști conjunctura epidemiologică nefavorabilă pe care o știm cu toții. Șerpii europeni sunt puțin cunoscuți și înțeleși, șopârlele la fel, așa că îmi iau în serios rolul de ambasador al herpetofaunei pentru a face puțin PR acestor animale fascinante. Închei cu o fotografie a unuia din cei mai frumos colorați șerpi europeni, un șarpe bici din Peninsula Balcanică, Platyceps najadum.