Cunoașteți bunici pricepuți și volubili, care să aibă povești pentru Retro Radio?
Actori, regizori și muzicieni, alături de peste 30 de bunici, doresc să recompună istoria - unică și antologică - a culturii artizanatului informal din România. Vrem să știm totul despre zacuscă, murături sau mileuri, despre șosete, fulare și mănuși sau despre tiparele din revista Burda. Ne interesează măștile cu argilă, rostul trusei de scule, grădinăritul sau secretele vinului de țară.
Dacă bunicii tăi se pricep la unul din domeniile de mai jos, au chef să povestească și crezi că le-ar plăcea să intre în echipa noastră, înscrie-i completând formularul.
Ilustratie: Romina Ionescu
Interviurile cu ei vor sta la baza unui nou podcast original, ce pornește de la convingerea că generația bunicilor noștri este o sursă de înțelepciune, umor și talent.
Haine - tricotat, croșetat, împletit, confecții, pielărie, croitorie, vopsit, decolorat hippie etc
Băuturi - țuică, pălincă, vișinată, vin și alte băuturi de casă
Rețete - murături, marmelade și gemuri, zacuscă, conservăraie, tortuei, inventat rețete noi etc
Frumusețe - măști de față, de păr, creme, săpunuri
Gradinărit: tuns gard viu, plante pe casa scării, mici sere, straturi la bloc etc
Sănătate - tincturi, plante medicinale, cataplasme, leacuri
Bricolaj - mobilier, porți de lemn, garduri, tâmplărie, construcții, fântâni etc
Alte activități creative.
Retro Radio este un proiect audio cu acoperire națională, care va fi disponibil publicului larg într-o serie de podcasturi originale. Reconstruim, din povești și pilde, prețioasa cultură creativă a bunicilor noștri. Cunoștințele și priceperea lor este o importantă resursă cultrală și socială. Prea complicată pentru pentru generația "ready made”, dar obișnuită în orice familie românească, creativitatea artizanală valorifică cea mai specială serie a “secretelor de familie”: de la modele de goblen sau împletituri complicate, la tehnici de tâmplărie, proceduri “fără greș” de frumusețe, alături de rețete secrete de murături, zacuscă, prăjituri sau dulcețuri. Toate “de casă” și toate păstrându-și încă un alt fel de identitate în comparație cu deja comercialul “home made”. Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii, în cadrul programului Ziua Culturii Naționale.
Echipa. Membru fondator al trupei indie Toulouse Lautrec, Cătălin Rulea colaborează de mulți ani în proiecte de teatru, artă contemporană sau ecologie. Ruxandra Maniu este una dintre cele mai versatile și prezente actrițe ale tinerei generații, face parte din trupa teatrului Odeon, a câștigat marele premiu al Galei Hop și a colaborat cu regizori importanți. Sillyconductor este prezent la cele mai importante evenimente de muzică contemporană din ultimii zece ani, iar Ioana Păun este o artistă de teatru și performance cunoscută pentru lucrările și demersurile ei incisive, cu miză socială. Compozitoarea Diana Miron este cunoscută pentru contribuția sa la realizarea coloanei sonore al filmului Touch me not, premiat cu Ursul de Aur în 2018. Flavia Giurgiu a lucrat cu teatre importante și regizori avangardiști, fiind una dintre cele mai îndrăznețe voci din artele performative de la noi. Sorin Dobrin - membru al echipei celui mai recent film al lui Cristi Puiu, are experiență atât în film și teatru, cât și în proiecte de implicare civică.