Fiecare oraș are nevoie de proprii lor gardieni. De un Bruce Wayne care să lupte cu vreo construcție neautorizată, cu sacii de gunoi de pe marginea drumului sau cu cei care stau lângă robinetul cu apă caldă. Fiecare oraș cu propriile dureri. În Republica Moldova, la Chișinău, cererea pentru astfel de servicii a fost suplinită de „Primăria mea”, un ONG care și-a propus să faciliteze comunicarea între autoritățile publice locale și cetățeni. În continuare, vorbim cu Cristina Sîrbu, una din membrii acestei echipe.
Înainte de a ajunge în departamentul de Writing & Research la Primăria Mea, Cristina a făcut voluntariat. Muuuult voluntariat. Așa a fost remarcată de angajatorii diferitor organizații și instituții, printre care: Angelus Moldova, Hospices of Hope Moldova, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice ș.a. Însă datorită (sau din cauza) pandemiei, a ajuns la Primăria Mea, de unde spune că nu are de gând să plece și unde stă la telefon cu funcționarii publici ziulica toată și-i ia la întrebări. Acum a venit și rândul ei :)
Background
De la cinci ani, și până la treisprezece, am trăit în Italia. Am învățat acolo, am crescut și m-am adaptat atât de mult, încât abia de mai vorbeam limba română. La întoarcerea în Moldova mi-a fost foarte greu, atât din punct de vedere lingvistic, cât și pentru că valorile, tipul de educație, relațiile sociale erau diferite. Am suferit un shock cultural mare și am avut nevoie de ani buni ca să mă pot adapta.
Am avut noroc să ajung într-un liceu bun, care mi-a permis să mă concentrez pe studii și să recuperez multe dintre cele pierdute în sistemul de învățământ italian. Iar începând cu clasa a X-a, am început să descopăr o lume nouă, captivantă - cea a voluntariatului. Am început să activez și în diferite organizații non-guvernamentale, care mi-au oferit șansa să vizitez Suedia și să învăț un pic despre țară și despre proiecte ecologice.
Voluntariat
În august 2014, provocarea globală Ice Water Bucket Challenge m-a dus la o organizație bazată în Chișinău, care oferă servicii de îngrijire paliativă. Provocarea spunea că trebuie să-ți torni o găleată de apă cu gheață pe cap și să faci o donație către organizația respectivă - „Angelus Moldova”. Eu, fiind elevă fără griji și fără bani, am hotărât să donez ce aveam mai prețios: timpul meu. Atât de mult îmi plăcuse organizația, încât am devenit stagiară în departamentul de colectare fonduri, cu diverse responsabilități. Cred că am lucrat bine, pentru că după ce am împlinit 18 ani, am fost angajată oficial.
În acea perioadă am descoperit și teatrul independent din Moldova, și apoi festivalele internaționale de teatru. Așa am ajuns să fac voluntariat și acolo și la fel mi-a fost oferită posibilitatea de angajare, atât în cadrul proiectelor de teatru independent, cât și la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, unde lucrez și acum la organizarea Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru și Film ClassFest.
Prin 2017, m-am alăturat unui alt proiect în ce privește îngrijirea paliativă, de data aceasta la nivel național. Este vorba de organizația Hospices of Hope Moldova, care face parte din aceeași rețea ca Hospice Casa Speranței de la Brașov și București, în România. Aici încetișor am crescut în funcții până a ajunge la „Senior Fundraiser” - despre care glumeam că aș fi unicul pe țară.
Am organizat zeci de evenimente de colectare de fonduri, printre care preferatul meu era turul pe bicicletă #HospiceBikeTour care ne ducea până la Hospice Casa Speranței la Brașov sau București. Totuși, pandemia a lovit dur în primul rând în organizații de acest tip, fiind și eu nevoită să-mi găsesc un alt job prin luna aprilie. Anume așa am ajuns la organizația unde lucrez acum: „Primăria Mea”, și de unde nu prea am de gând să plec :)
Primăria mea
Cel mai mult, experiența de lucru antecedentă m-a influențat în proiectele actuale, făcându-mă mai „moale”. Lucrul de fundraiser înseamnă multe apeluri recepționate sau efectuate, iar fiecare dintre ele trebuie să fie cât mai pozitiv, deschis și informativ. Durerile de cap, nemulțumirile personale nu-și au loc la telefon atunci când vorbești cu un potențial susținător. Iar acest lucru a rămas și în activitatea la Primăria Mea și cu funcționarii Primăriei în general. Funcționarii Primăriei sunt oameni, care primesc sute de apeluri zilnice și majoritatea (cel puțin după comentariile pe care le vedem pe facebook la postările primăriei) nu sunt dintre cele mai plăcute. Astfel, le simt mirarea în voce atunci când apelez cu un ton moale și liniștit, și probabil acest lucru îi face și mai deschiși spre colaborare.
Misiunea
„Primăria Mea" este o organizație care are scopul de a facilita comunicarea între autoritățile publice locale și cetățeni” - asta zic la telefon atunci când mă prezint. Noi suntem cei la care trebuie de apelat când vreți să aflați o informație despre Primărie. Noi îți vom spune cum se va modifica o zonă unde apare un șantier neașteptat, cum vor activa comercianții ambulanți sau de ce nu funcționează un anumit serviciu al primăriei.
Mai desfășurat un pic și rigid, Primăria Mea este o organizație non-guvernamentală, care încearcă să facă informația mai accesibilă pentru locuitori și să-i facă mai interesați de ce se întâmplă în orașul lor și mai dornici de a se implica în treburile orașului. Produsele pe care le creăm sunt multe: de la monitorizări (rezumate în scris) a ședințelor Primăriei și a ședințelor Consiliului Municipal Chișinău, la articole informative și cercetate despre diverse subiecte de interes public, rezumate a proiectelor de concepte, regulamente care trebuiesc aprobate sau consultate, videouri informative, infografice, cercetări pe subiectele prioritare pentru chișinăuieni și tot așa. Pe scurt, putem rezuma obiectivele noastre la: informare și îndemnare spre acțiune.
Strategii de promovare
Toate materialele pe care le creăm, le și distribuim și promovăm online, pe site, facebook, instagram. Poate pe TikTok în viitor :) Aceasta este metoda prin care mulți află de noi. Dacă cineva vrea să se implice, e suficient să ne scrie un mesaj, un mail sau să ne apeleze, și deja vedem cum putem conlucra. Desigur, în partea de promovare ne ajută și faptul că echipa noastră este formată din oameni care au fost activi și s-au implicat înainte de a ajunge în această organizație. Colegii mei Natalia, Vlada, Cristina și Oleg (din echipa restrânsă) au participat la zeci de proiecte, și-au făcut vocea auzită mult înainte de anul 2016 (când a fost creată Primăria Mea), și cumva vizibilitatea lor a contribuit la crearea vizibilității organizației. Mai mult, fiecare dintre ei e specializat pe un domeniu anume, sau pe mai multe domenii, ceea ce înseamnă că sunt chemați la emisiuni, instruiri, paneluri și tot așa, din partea organizației, iar acest lucru iarăși ne ajută pe toți.
Cetățenii, în ultimul timp, devin tot mai implicați, caută tot mai des de unde să se informeze, cum să ajungă la autorități sau să pună presiune asupra lor, ca să fie rezolvate problemele orașului. Și atunci, inevitabil, ajung la noi.
Relația cu autoritățile
Există multe provocări în lucrul cu autoritățile publice locale. Probabil că pe primul loc este inaccesibilitatea. Noi la Primăria Mea deja ne-am călit, dar pentru un orășean care pur și simplu are nevoie de o informație deloc complicată, redirecționarea de la un funcționar la celălalt poate fi total descurajantă. După al treilea apel, la a treia persoană diferită, piere cheful de a mai face ceva. Asta pentru că autoritățile nu sunt suficient de accesibile. Pe site-ul primăriei, unele numere de telefon oficiale direcționează la alte departamente, la unele numere de telefon poți suna zile întregi și să nu fie ridicat receptorul. Iar dacă totuși dai de funcționarul corect, nu vei primi neapărat informația dorită.
Am avut un caz, în care am sunat să întreb câte cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în Chișinău săptămâna precedentă (informație publică), iar funcționara a menționat că nu-mi poate oferi asemenea date, pentru că ar fi de uz intern (cu toate că ele sunt menționate la ședința primăriei, difuzată online). Am avut și cazuri în care funcționarii mi-au oferit informații sau explicații la anumite subiecte, iar următoarea dată când am sunat, m-au rugat să apelez direct la șefa de secție, pentru a evita anumite probleme.
Aceasta cu „șefia” este cea de-a doua problemă pe care o văd: faptul că mai există mentalitatea prin care fiecare cuvânt trebuie să fie coordonat de șef/ă. Iar încercarea de a trece peste această obișnuință trebuie făcută cu asumare de risc.
Cea de-a treia problemă este, probabil, nepăsarea. De cele mai multe ori, solicitările noastre nu au primit răspuns (chiar dacă legal există un termen limită pentru a răspunde). Astfel, am fost nevoiți să facem zeci de apeluri pentru a afla detaliile de care avem nevoie.
Totuși, aceste piedici nu ne opresc din a ne face lucrul, pentru că noi mai repetăm solicitările și punem presiune până când obținem informația dorită. Această lipsă de transparență și nedorință de a fi transparenți este, în primul rând, o problemă pentru autorități. Pentru că duce la crearea iluziei că fiecare funcționar are ceva de ascuns, iar fiecare pavelă amplasată într-un scuar este simbolul unei scheme diferite de corupție. Lipsa de transparență a autorităților este o defavoare pe care și-o fac ei înșiși lor.
În ce privește soluționarea, la moment căile cele mai eficiente metode au fost expunerea publică a problemelor mai mari și insistența (multe scrisori, mailuri, apeluri) în cazul problemelor mici. Iar atunci când autoritățile refuză să ofere informații sau să propună soluții, calea cea mai sigură este protestul.
Cauza în societate
Lumea devine tot mai activă. Cetățenii refuză să se mai lase manipulați. Ei cer să le fie respectate drepturile, atât în ce privește instituțiile de stat, cât și în relația cu autoritățile locale. Este o discuție pe care o avem des în echipă, despre cum lumea devine tot mai implicată, adresează întrebări tot mai concrete și la temă, se informează tot mai mult despre ce se poate și ce nu se poate în acest oraș. Până la urmă, democrația este un proces continuu, care necesită mult efort, dar dacă este să comparăm anii 2014 și 2020, diferența este vizibilă și salutabilă.
O altă schimbare pe care am observat-o e că oamenii se distanțează tot mai mult de conceptul de „vector geopolitic”, cel puțin în ce privește administrarea capitalei. Oamenii, atunci când îi întrebi despre activitatea primarului Ion Ceban, nu mai încep cu faptul că e „socialist”, ci dau argumente pro sau contra faptului că el este un manager bun/rău al orașului. Mulți pe care-i cunosc, cu tendințe clare de orientare spre Europa, au menționat în repetate rânduri că dacă acest primar va face lucruri bune, atunci îl vor vota pentru un al doilea mandat, chiar dacă nu l-au votat în primul.
ONG în pandemie
Structurarea timpului acasă duce la iluzia că lucrezi încontinuu, iar asta devine obositor după câteva luni. Lipsa fizică a delimitării timpului în care trebuie să lucrezi și nu trebuie să lucrezi, nu contribuie deloc la work/private life balance. Probabil, ce ne ajută este că autoritățile publice locale lucrează până la 17.00, respectiv în ce privește obținerea informațiilor, după ora 5 seara nu poți face nimica. Ne lipsesc și „pauzele de cafea”, motiv pentru care am creat și un chat numit #lacafea, să mai discutăm despre nonsense. Ședințele le-am trecut pe Zoom și evităm să ne vedem fizic.
Funcționarii pe care-i contactăm sunt și ei oameni, care au familii, copii, care merg cu transportul public - plin ochi la orele de vârf. Sunt persoane vulnerabile la COVID-19 și se îmbolnăvesc. S-a întâmplat de câteva ori ca o secție sau o direcție să intre în carantină. Iar faptul că totuși aceste măsuri sunt luate este lăudabil, dar înseamnă și o încetinire a proceselor primăriei. Primăria, ca majoritatea dintre noi, nu a fost gata de pandemie, iar acum încearcă să se adapteze cum poate.
Lecții învățate și de învățat
Perioada aceasta m-a ajutat să realizez ce rol îl au oamenii „simpli” în primărie. Primăria nu este doar despre primar, viceprimari și șefi de direcție. Primăria este compusă din oameni, dintre care mulți își fac lucrul bine și eficient. Altă întrebare este însă cea care privește sarcinile ce le sunt date, care uneori pot să nu fie în cel mai bun interes al orășenilor.
Am mai învățat că amabilitatea nu costă nimic, dar poate face atât de multe, atât pentru tine, cât și pentru ceilalți. Și că un pic de compasiune nu strică niciodată. Și, în final, poate nu e legată atât de mult de primărie, dar e cea mai dulce dintre concluzii: adopția unui animal de companie este cel mai înțelept și frumos lucru pe care-l poți face, iar în pandemie un prieten pufos te ajută să treci peste orice greutate.
Cu optimism în 2021 Pentru 2021 pregătim mai multe proiecte. La sigur, vrem să continuăm cu produsele pe care le creăm în prezent, despre care știm că sunt utile și apreciate. În același timp, vrem să contribuim și mai mult la asigurarea accesului la informații pentru toți cei interesați, însă despre asta vom povesti cu altă ocazie :)
În loc de concluzii
Există o problemă generală, care cred că e peste tot în lume și nu doar în Moldova: critica nu este apreciată. Există momente în care niște ochi din afară reușesc să prindă detalii mai bine decât cei care revăd același proiect a suta oară. Iar critica, cea prin care sunt oferite recomandări și propuneri, trebuie luată în considerare și pusă în aplicare. În particular, atunci când aplicarea anumitor mecanisme sau tehnici nu necesită investiții adiționale, însă ar aduce un plus de siguranță sau de implicare a societății civile.
Motto-ul Primăria Mea este: „Un oraș bun, un efort comun” și noi chiar credem că e așa. Pentru a avea un oraș sigur, confortabil, accesibil pentru toți, este necesară implicarea a cât mai multor persoane, iar recomandările, opiniile și propunerile recepționate trebuie să fie tratate ca un ajutor parvenit din partea societății și nicidecum o piedică.