Câțiva copii dintr-un sat din Călărași au pus mâna pe camere de filmat, au învățat, s-au jucat și au experimentat și a rezultat Focus Progresu. Andrei Dudea e DOP și unul din mentorii implicați în atelierele de teorie și practică audio-video de anul acesta, el fiind și inițiatorul proiectului Focus.
I-a atras atenția satul Suhatu / Călărași, în special problemele adolescenților de acolo, în timp ce filma alt documentar, așa că s-a gândit cum ar fi să-i lase pe cei mici să-și filmeze propriul documentar, cu ajutorul unor camere mini SD, în stilul anilor 90.
Am ales să lucrăm cu camere mini SD pentru a încerca să redăm stilul de home made videos din anii 90, un stil care a lipsit din cultura românească și pe care încercăm să îl injectăm în zilele noastre printr-o deturnare de stil, adică să facem filme așa cum ne-am fi dorit să existe în anii 90 și nu au existat.
Ce e important e că adolescenții au reacționat peste așteptări, iar concluzia ar fi că se pot întâmpla lucruri bune și în comunitățile defavorizate, atât timp cât accesul la instrumentele anilor 2020 devine posibil. Până vom merge să vedem documentarul făcut de cei mici și în cinema, hai să aflăm povestea pe larg în avans.
Cum ai început să filmezi
Filmatul reprezintă doar o parte din activitatea mea profesională. Montez destul de mult, mai realizez tot felul de filme, în special în zona de ONG și încerc să dezvolt proiecte culturale. De exemplu, la anul, pe lângă Focus, dacă totul merge bine - și știm foarte bine, în contextul actual, cât de relativă e afirmația - îmi doresc să mai încep două proiecte culturale noi.
Revenind la filmat, am început să filmez acum cinci ani, când eram plecat în Portugalia, cu o bursă de studii. Cred că prima dată am filmat și montat un clip pentru admiterea la un master de film documentar. Mi-am permis destul de mult să experimentez și cred că primul experiment mai serios l-am realizat cu o bursă de la Romanian Cultural Centre London, a fost un videoart, parte dintr-o expoziție:
La un moment dat am început să fac videoclipuri muzicale, unele mai simple (dar care mie îmi plac foarte mult) cum ar fi colaborarea cu Electric Brother:
și altele mai complexe, cum ar episodul pilot din seria Vagabond Sessions, cu Balkan Taksim, pe care l-am filmat împreună cu Vlad Lăpădătescu (care e un super operator, by the way):
Echipele au fost mai mari pe ambele proiecte, însă acum mă refer strict la filmat.
Împreună cu Mihai Stoica am filmat un documentar scurt care tocmai ce a fost lansat, despre calitatea aerului din București pentru cei de la aerlive.ro.
Tot cu Mihai am filmat două filme de mediu pentru cei de la Conservation Carpathia, filme ce fac parte dintr-o campanie de conștientizare în zonele în care ONG-ul activează. Unul dintre filme poate fi vizionat aici:
De ceva timp sunt DOP într-un documentar care sper că va vedea lumina cinematografelor la anul. Suntem o echipa mică, dar bine închegată, lucrez cu Ruxandra Gubernat, care este și colega mea, pe partea de mentorat în proiectul Focus. Ruxandra este regizoarea acestui documentar, și din echipă mai fac parte Monica Lăzurean Gorgan, producătoarea la nivel local a documentarului, Henry Rammelt și Irina Dobriță, ambii scenariști.
Atelierele Focus Sohatu
Sohatu este un sătuc din județul Călărași, pare puțin rupt de lume, cu toate că e la doar o oră de mers cu mașina de București. Am ajuns acolo în 2018 când filmam un documentar împreună cu Eliza Zdru și Dorel Gnatiuc. Pe parcursul întâlnirilor am identificat o serie de probleme cu care elevii se confruntau în comunitate și în școală și am înțeles că cel mai potrivit mod prin care putem reprezenta aceste situații este de a le oferi copiilor posibilitatea de a le prezenta din perspectiva lor.
În 2019, cu o finanțare de la AFCN am început Focus Sohatu, prima serie de ateliere. Proiectul adresează nevoia de a investi în comunitățile rurale, care în România sunt în continuare trecute cu vederea, ca strategie de alocare a resurselor pentru educație, față de zonele urbane. Locuirea în mediul rural te încadrează automat într-o categorie socială aflată în risc de marginalizare.
Cu Focus sperăm să scalăm proiectul la nivel național, să propunem un program educațional care, dacă devine recurent, ar putea să reducă diferenţele existente la nivel de acces la abilități și instrumente de lucru teoretice și practice, care pot avea impact asupra accesului ulterior pe piaţa forţei de muncă.
Pot să spun, cu mâna pe inimă că prin Focus am întâlnit foarte mulți copii talentați sau cu potențial uriaș. S-au ridicat mult peste așteptările noastre, cred că și lor le-a plăcut foarte mult și asta a făcut ca totul să fie mai ușor. Cred că dacă îi pui în mâna copilului instrumentele necesare pentru exprimare și nu îl educi într-o manieră competitivă, vei avea surprize care îți vor depăși și cele mai fantastice așteptări.
Filmați de mâna lor
Atelierele au fost de două feluri, cele cu prezență fizică și cele online. Din cauza situației pandemice actuale am fost nevoiți să reducem numărul de ateliere fizice și să ne reorganizăm. Planul inițial era să începem cu ateliere de teorie, să ne uităm la filme și să discutăm despre ele, despre ce fel de produse media consumă copiii și ce le place, și foarte important, de ce le place ceva.
Însă, din cauza incertitudinilor am decis să facem atelierele practice la început, adică de la primele întâlniri i-am învățat pe copii cum să folosească camerele, le-am arătat câteva principii de bază despre filmat, i-am învățat să facă montaj din cameră, adică să aranjeze filmările în așa fel încât să poată vedea din înregistrările lor o proto versiune a ceea ce urma să le iasă.
După ce nu am mai putut să ne vedem fizic cu ei, am trecut la atelierele online unde ne-am uitat la filme și la videoclipuri împreună, am discutat despre ele, am vorbit despre ce ne place și ce nu ne place la ele, după care, mai târziu, am început să ne uităm peste propriile lor filmări, să le comentăm, să vedem ce se poate face mai bine și să reluăm până când am reușit să scoatem un film pe care am considerat că putem să îl arătăm și altora.
Totu-i practica
Au reacționat foarte bine la atelierele practice, acolo unde pun prima dată mâna pe camere, văd cum funcționează, se joacă cu ele. Acolo copiii timizi nu mai sunt timizi, cei aparent dezinteresați au ochiii mari cât cepele și toată lumea interacționează cu toată lumea, e un roi de activități în jurul tău, copiii n-au stare și se observă un grad ridicat de voie bună.
Toată lumea la cameră
Copiii sunt foarte entuziasmați la început. Toți. După care își dau seama că trebuie să muncească puțin așa că unii își mai pierd din elan. Până la sfârșit, reușesc să facă ceva cel puțin jumătate din cei care au participat. Însă, ca experiență, se vede că le place, se simt bine, o fac ca pe o joacă, până și cei mai timizi își înfruntă fricile și îi vezi cum se lipesc de tine ca să privească și să comenteze pe ecran filmările făcute de ei sau de ceilalți copii. Din ce am observat, proiectul e primit întotdeauna cu entuziasm de copii. Le place, pare cool și vor să participe și ei în chestia asta cool care a ajuns în comunitate.
Back up de pandemie
A fost foarte greu să lucrăm în pandemie. Am avut câteva întâlniri fizice, a trebuit să respectăm cu rigurozitate regulile de igienă recomandate de inspectorat, după care am fost forțați să ne mutăm în online, să facem atelierele pe Zoom sau pe Google Meets, în funcție de cum erau învățați copiii.
De exemplu, în perioada când încă ne mai puteam vedea fizic, am avut programat un atelier într-un weekend, dar cu o zi înainte am fost anunțați că tatăl unui copil din școală a fost confirmat cu Covid și astfel am fost nevoiți să așteptăm două săptămâni până să ne întâlnim din nou cu ei. Ne-a fost imposibil să prezicem sau să programăm cu exactitate ce se va întâmpla. Tot ce am putut face a fost să avem un plan de backup pentru orice inițiativă pe care urma să o luăm.
Cultura video la sat
Evident că la sat, ca peste tot unde există acces la media și la internet, există o cultură video, legată mult de cea muzicală, în special, și la curentele mainstream specifice mediului. Copiii nu prea se uită la filme de cinema, nici n-ar avea unde pentru că nu există cinematografe sau în casă nu se investesc banii în canale de film de tipul pay-per-view , dar consumă mult Tik Tok, Youtube și televiziune. Unii ascultă Jador, alții urmăresc vlogurile și ascultă melodiile lui Bibi, artiști care lucrează și cu noile formate media și care sunt destul de cunoscuți în lumea celor mici.
Copiii au lucrat cu o cameră digitală și cu mai multe camere mini SD - camere semi digitale cu suport de înregistrare pe casetă. Am ales să lucrăm cu camere mini SD pentru a încerca să redăm stilul de home made videos din anii 90, un stil care a lipsit din cultura românească și pe care încercăm să îl injectăm în zilele noastre printr-o deturnare de stil, adică să facem filme așa cum ne-am fi dorit să existe în anii 90 și nu au existat.
Camerele s-au dat prin rotație copiilor și întotdeauna au fost minim patru camere cu care ei au putut să lucreze. Spun minim patru camere pentru că au fost cazuri în care unele camere s-au stricat, ba un ecran nu mai funcționa, ba un acumulator nu mai ținea mai mult de cinci minute. A fost un fel de experiență de tipul Kinder cu surprize, dar cu aparate de filmat.
Puteți accesa mini-documentarul realizat de copii la linkul următor:
Ce ar putea fi îmbunătățit
Nu cred că sunt în măsură să îmi dau cu părerea aici. Cred că sunt probleme pe ambele părți ale baricadei, și la profesori, dar și la copii și familiile lor. Sincer, în general, cred că dacă copiii ar fi tratați cu mai multă compasiune și respect am fi uimiți de câte am primi înapoi de la ei.
Unde va mai rula filmul
Vom face mai multe proiecții cu Teach for România care ne este și partener în proiect. Vor fi în jur de cinci proiecții pe care le vom face cu ei și la cel puțin două dintre proiecții vor participa și copiii. Vom mai face două proiecții la Centrul de zi “Eu și prietenii mei” unde cei de la Asociația Matka implementează mai multe programe socio-culturale.
De asemenea, suntem în discuții cu cei de la UNATC pentru a face o proiecție în primăvară, când situația pandemică se va calma puțin, deoarece acolo vrem să prezentăm fizic proiectul. Rolul acestor proiecții este unul educațional, pe de o parte, și încurajator și empowering pentru micii documentariști atunci când ei pot fi prezenți. Ideea de a-i conecta pe copii la public este gândită fix pe dorința de a le da acestora încredere de sine.
Next Focus
Noi pregătim deja un program Focus în Căzănești, jud. Călărași, într-o comunitate de romi. Ne dorim foarte mult să facem aceste programe și în București (deocamdată activăm în zona Călărași), dar și în restul țării. Există și câteva idei mai puțin ortodoxe, una dintre ele fiind implementarea unui astfel de program, adaptat bineînțeles la vârsta participanților, într-un penitenciar.
