[Povești de bine] Ana Trifan: Domeniul violenței în familie și violenței sexuale sunt foarte sensibile. Sunt tabu

Huh, am ajuns și în 2021. N-am stat mult în vamă, că avem de lucru. Și suntem nerăbdători să cutreierăm fiecare secundă a noului, proaspătului, mult așteptatului și al așteptărilor multe - 2021. Pornim frumos cu o serie a faptelor bune, despre organizațiile nonguvernamentale din R. Moldova, campanii sociale și oameni ce au grijă de comunicarea lor. Începem cu Ana Trifan, specialistă în comunicare, Centrul Internațional La Strada Moldova, care ne-a răspuns mult și sincer despre activitatea și experiențele ei profesionale în cadrul Centrului, despre tabuuri, cum este privită cauza pentru care pledează în societate, relația cu autoritățile, strategii de promovare, dar și care sunt subtilitățile de comunicare. Aici una:

"În Moldova, fiecare al doilea bărbat și fiecare a treia femeie consideră că, în unele cazuri, însăși femeia și-a dorit să fie violată (!)… Tocmai din aceste motive, dar nu numai, nu veți vedea nicio acțiune de promovare a centrului „La Strada” în care să fie implicate beneficiarele noastre", spune Ana Trifan.

Din biografie

Rădăcinile mi se trag din nordul Moldovei, de lângă Cetatea Sorocii. După ce am absolvit gimnaziul din satul natal, am venit la Chișinău cu gândul că, după liceu, merg la medicină. Nu-mi amintesc prea bine cum am ajuns la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării. Țin minte însă cum m-am pomenit într-o zi fascinată de potențialul comunicării... cum decupam din ziare editorialele lui Constantin Tănase, cum repetam în gând fragmente din discursurile lui Martin Luther King sau cum dezghiocam până noaptea târziu mesajele oamenilor politici pe care-i vedeam la televizor.

După absolvire, am predat la aceeași facultate timp de 10 ani, cu mici întreruperi. În 2014 m-am angajat într-o agenție de PR. Am avut noroc să învăț „de la clasici” - Alexandr Bejenari, angajatorul meu de atunci, este fondatorul primei agenții de relații publice din țara noastră. Am făcut și jurnalism de opinie o vreme.

De aproape 3 ani sunt specialistă în comunicare la Centrul Internațional La Strada Moldova. Două lucruri le-am descoperit aici despre mine - că cel mai confortabil mă simt în albia comunicării instituționale. Și că domeniul social mă motivează și mă reprezintă cel mai bine.

La Strada

Pledează cauza femeilor și fetelor care au trecut printr-un abuz. Suntem antrenați în lupta cu violența în familie, violența sexuală și traficul de ființe umane. O parte din echipa noastră dezvoltă proiecte menite să-i țină pe copii departe de hărțuirea și abuzurile din mediul digital.

Dacă vreți să găsiți formula Internetului sigur și sănătos pentru copii și adolescenți (da, ea există!), trebuie să veniți la Chișinău, să cunoașteți colegele mele din echipa SigurOnline. Majoritatea activităților noastre sunt susținute financiar de fundații filantropice străine și structuri guvernamentale internaționale.

Promovare

Ca și în business, în domeniul social cea mai bună promovare rămâne calitatea serviciilor pe care le prestezi. Nici cel mai tare guru în ale comunicării, nici cea mai scumpă echipă de PR nu-ți va drege reputația șifonată de un angajat incompetent sau un voluntar indispus. Iar cea mai eficientă promovare este atunci când vecina, sora, mama sau prietena îi oferă unei femei contactele „La Strada”, pentru că ea știe că „acolo te vor crede și te vor ajuta”.

Sensibilități în comunicare

Domeniul violenței în familie și violenței sexuale sunt foarte sensibile. Sunt tabu. Extrem de puține femei care au trăit un viol găsesc puteri să vorbească despre asta. Și mai puține raportează abuzul. Ezitarea vine din frica de a fi stigmatizată de societate și de propria familie, din experiența contactelor nefericite cu organele de drept și de justiție… În Moldova, de exemplu, fiecare al doilea bărbat și fiecare a treia femeie consideră că, în unele cazuri, însăși femeia și-a dorit să fie violată (!)… Tocmai din aceste motive, dar nu numai, nu veți vedea nicio acțiune de promovare a centrului „La Strada” în care să fie implicate beneficiarele noastre.

Chiar și atunci când femeia (aparent, foarte conștient și asumat) alege să vorbească în fața camerei despre trauma ei, la scurt timp regretă acest fapt. Au fost cazuri când aceste femei au fost nevoite să părăsească țara, să rupă legătura cu familia, prietenii, colegii și să ia viața de la capăt. Printre oameni străini ele s-au simțit mai confortabil, mai în siguranță decât în comunitatea lor.

Cea mai mare greutate

Să găsești oameni care să te audă. Adevărul e că niciodată nu mi-a fost mai ușor să comunic despre activitatea instituției pentru care lucrez. Mă refer la sursele de inspirație. În munca pe care o fac zilnic colegii mei e atâta viață, așa cum e ea, atâtea cuvinte nespuse și răni dureroase, dar și rezultate care înaripează. Pentru un om de comunicare, aceste conținuturi sunt de neprețuit.

Marea provocare e să ții jurnaliștii focusați pe fenomen, pe cauze, factori care declanșează și favorizează violența. Să-i motivezi să sape la temelie, să găsească momentele în care sistemul de protecție a clacat, când statul, noi, ca societate, am dat-o în bară. Să pună întrebări persoanelor care trebuie să vină cu soluții. Din fericire, sunt jurnaliști pe care aceste conținuturi îi motivează să facă o investigație sau un reportaj care poate declanșa schimbări spre binele beneficiarilor noștri. Țin foarte mult la relațiile pe care le avem cu acești jurnaliști și fac tot ce-mi stă în puteri să rămânem mereu deschiși, transparenți și cooperanți.

Pentru o altă categorie de jurnaliști… și aici mă apropii de o durere a mea profesională, un storytelling la care s-a lucrat o săptămână rămâne doar o ocazie în plus să dea un headline strident, focusat pe creșterea alarmantă a cazurilor de abuz. Că doar asta generează traficul pe site și crește ratingul, nu?

Comunicarea cu autoritățile

Ehh, mă iei cu întrebări din ce în ce mai complicate :) Definiția spune că ONG-urile și autoritățile sunt mai mereu pe baricade diferite. Și că, dacă autoritățile și-ar face treaba cum trebuie, organizațiile societății civile nu ar trebui să existe. Adevărul e că noi ne-am propus să înaintăm către obiectivul nostru - o societate fără violență împotriva femeilor și copiilor - în parteneriat cu autoritățile Republicii Moldova. Timp de 2 decenii, acest parteneriat s-a construit din etape dificile și din momente de victorie. Cert este un lucru - ori de câte ori statul eșuează în protecția sau reabilitarea beneficiarilor noștri, nu ne temem să fim primii care bat alarma.

Dezvoltăm programe de instruire pentru reprezentanții forțelor de ordine, pentru judecători, procurori, asistenți sociali și nu doar. Le furnizăm autorităților toate cunoștințele și experiența pe care o acumulăm în lucrul cu femeile și copiii care au trăit violență și abuz. Elaborăm proiecte de legi, le punem la dispoziție date și cercetări de nivel național. Și ne așteptăm ca toate aceste investiții să se întoarcă spre beneficiarii noștri, atunci când ajung să interacționeze cu sistemul de drept, cu justiția ori când au nevoie de asistență socială. Iar dacă acest lucru nu se întâmplă, dacă beneficiarii continuă să ducă lipsă de protecție și de un răspuns prompt și calitativ al autorităților la problema lor, atunci devenim foarte vocali. Inclusiv pe plan internațional. Da, e o relație destul de complicată, pe alocuri. O perpetuă căutare a formulei „win-win”, dar fără prea mult spațiu pentru compromis.

Cauza în societate

Privesc, citesc tot mai multe materiale jurnalistice calitative despre problema violenței împotriva femeilor, în special violență domestică. Observ jurnaliști - puțini, dar buni - tot mai interesați de problema abuzului și exploatării sexuale a copiilor în mediul online - un subiect încă prea puțin înțeles de societate și subestimat din punct de vedere al impactului profund pe care îl lasă asupra copiilor noștri. În continuare, avem mare nevoie de implicarea și suportul jurnaliștilor competenți și platformelor media. Moldovenii sunt dispuși să tolereze violența, în general, și violența față de femei și copii, în special.

ONG în pandemie

Echipa noastră a fost nevoită să-și revizuiască în regim de urgență metodele de lucru. Am redus la maxim ieșirile în teren ale avocaților și psihologilor. Imaginează-ți cum ar fi să faci consiliere psihologică în regim online pentru femeile agresate 24 din 24 de ore. Multe dintre ele aveau la îndemână un telefon pe care îl foloseau în comun cu agresorul. Dar nu nouă, ci beneficiarilor noștri le-a fost cel mai greu. Cu ajutorul colegilor din Coaliția Națională „Viața fără violență în familie”, am găsit soluții și am plasat femeile și copiii lor în apartamente sociale de urgență.

Una dintre cele mai plăcute surprize din această perioadă a fost colaborarea cu două rețele naționale de farmacii, care la prima noastră rugăminte, fără multe explicații și argumente, au acceptat să plasăm în incinta a sute de farmacii din toată țara materiale informative destinate femeilor și fetelor afectate de violența domestică.

În loc de concluzii

Pandemia, cu toate restricțiile, pierderile și deziluziile pe care le-a adus, nu este cea mai grea încercare pentru noi. Conjuncturile politice, fluctuante și imprevizibile, rămân un blestem greu al moldovenilor, oricare ar fi domeniul de activitate al organizației.

O privire în viitor

Voi lăsa aici cuvintele unei beneficiare:

"Alo… Am sunat ieri la voi. Mi-ați zis că este o lege care mă apără. Ce fel de lege e asta, doamnă? Iar m-a bătut. Și pe mine, și pe copii. Mi-a rupt mâna. M-am dus la polițistul de sector care trăiește nu departe de noi. Mi-a zis că va veni și nu a mai venit. Am fost și la asistenta socială din sat. A vorbit cu fata și gata. M-am dus la raion. Au zis că pentru ordonanța de protecție probele care sunt nu-s destule. Păi, am certificat de la medic unde scrie negru pe alb că mâna a fost ruptă. Au zis că el are drepturi. Dar eu n-am?"

Ascultăm zeci de voci asemănătoare în fiecare săptămână. Până nu va mai fi nevoie de ajutorul nostru și cât vom avea alături parteneri de încredere, vom ține pânzele și inimile sus, orice-ar fi.