[Voci online] Sidonia Bogdan: Mă situez, mai degrabă, la granița mai multor tipuri de bule. Toate aceste bule mă acceptă, dar mă și contestă uneori

Sidonia Bogdan a intrat în presă la 25 de ani. Mai întâi în televiziune, unde nu și-a găsit locul pentru că era o fire timidă. Își dorea să facă presă scrisă. A învățat să asculte oameni, să documenteze subiecte și să scrie la Jurnalul Național, și a continuat apoi la România liberă, Digi24, Vice, Libertatea. Acum e freelancer, publică pe blogul ei și nu mai e deloc timidă. Cel puțin pe Facebook, unde opiniile ei sunt citite, analizate și comentate de mii de urmăritori. 

Nu sunt control freak în privința paginii mele de Facebook, las urmăritorii/comentatorii să se exprime și să spună ce gândesc fără să se simtă constrânși într-un fel de pozițiile lor. Îmi plac oamenii care spun ce gândesc. Dau block numai atacurilor la persoană

Sidonia Bogdan încheie anul studentă în anul I la relații internaționale și studii europene, cu gândul la o altă meserie. Vorbim cu ea in continuare despre bulele din online, efectele crizei actuale, adicția din social media și războoiul ideologiilor pe Facebook. 

Profil de jurnalist

Sunt jurnalist. Pe la 25 de ani, în timp ce făceam Facultatea de Jurnalism, Universitatea Media Pro, mi-am dat seama că trebuie să mă angajez. Că vreau să am o meserie. Eram o răsfățată a familiei, fără presiuni financiare, dar începuse să mă apese conștiința că trebuie să fac singură ceva.

La secretariatul facultății a fost un anunț potrivit căruia Antena 3, o televiziune care abia se înființa, căuta viitor jurnaliști. Am fost la interviu, ținut de directorii A3, l-am trecut, am trecut și testele, mi-au oferit și un calculator pentru a învăța jurnalism de televiziune. Nu am fost angajată, eram în perioada de probe. Am venit la “muncă” timp de câteva săptămâni, apoi am renunțat, spre dezamăgirea familiei. Dădusem cu piciorul la o mare șansă. Televiziunea, pentru tata, avea ceva spectaculos și important. Eram o fire destul de timidă și mi-am dat seama că nu o să-mi găsesc un loc acolo.

Îmi doream presă scrisă. Deși majoritatea studenților la jurnalism visau televiziune, eu îmi doream să învăț să scriu. Puțin mai târziu, s-a ivit și contextul: i-am trimis, pe mail, lui Marius Tucă, directorul ziarului Jurnalul Național, un reportaj (mi-e groază să îmi amintesc cum l-am scris :) ) și m-a chemat în probe. Era o perioadă romantică a presei, când JN avea un buget uriaș și se implica în foarte multe proiecte jurnalistice. Am stat trei luni în probe, până când am dat capul de ziar, ca să folosesc jargonul meseriei. Am căutat liderii politici care, în anii 90, avuseseră un rol pe scena publică, și care, la acel moment, intraseră în uitare. Norocul meu a fost că unor “influenceri” de atunci, adică unor gazetari cu greutate, le-a plăcut textul meu și m-au lăudat lui Tucă. Peste câteva zile eram angajată ca reporter special la Jurnalul Național.

La JN am lucrat trei ani, am făcut teren, stăteam cu săptămânile prin țară, pentru a documenta subiecte și a învăța să ascult oamenii. Apoi m-am angajat la România liberă, locul de muncă unde m-am maturizat ca jurnalist și unde am publicat, sub semnătura mea, subiecte de impact pentru societatea românească. Am mai publicat la Vice, Libertatea, Dilema Veche și, pentru puțin timp, la Digi24.

Prima întâlnire cu online-ul

Mi-am făcut cont la presiunea unor colegi de presă, eu găseam Facebook ceva inutil. În general, nu sunt un om foarte deschis la noutate. L-am folosit ca o platformă profesională, pentru a-mi promova subiectele pe care le documentam. În timp, Facebook a devenit și o platformă pentru libera mea exprimare.

Mediu virtual de acum și ”bula” ta

Nu cred că fac parte dintr-o bulă anume și nu îmi doresc să fac parte dintr-o bulă anume. Datorită faptului că am opinii nu tocmai consecvente pe profilul unei singure bule, cred că mă situez, mai degrabă, la granița mai multor tipuri de bule. Toate aceste bule mă acceptă, dar mă și contestă uneori.

Granița dintre Influenceri și Key Opinion Leaders

Nu cred că există o astfel de graniță în social media. Social media este un mediu foarte înșelător care promovează influenceri în funcție de agresivitatea și stridența mesajelor acestora, nu după stăpânirea unor teme sau subiecte jurnalistice. Eu nu urmăresc influenceri, urmăresc câțiva jurnaliști despre care știu că ei chiar stăpânesc domeniul pe care se pronunță și nu emit simple păreri. Pe politic, îi urmăresc pe Sebastian Zachmann, Liliana Ruse, Dan Tăpălagă, Răzvan Chiruță și Cristi Pantazi. Pe justiție pe Alex Costache. Îl mai urmăresc pe jurnalistul Gabriel Bejan. Din zona societății civile, îi urmăresc pe Sorin Ioniță, Laura Ștefan și Ana Otilia Nițu.

Strict din interes profesional, urmăresc influencerii care transmit mesaje naționaliste și suveraniste, pentru că mă interesează, din punct de vedere jurnalistic, acest curent. Mă situez, din punct de vedere ideologic, la polul opus lor, dar vreau să înțeleg cum gândesc acești oameni.

Vocea ta online și brandul personal

Nu cred că am un brand personal, iar dacă îl am, a fost unul nepremeditat. Nu mi-am dorit niciodată să fiu un brand, dovadă stă lipsa mea cronică de diplomație. Atunci când ajung să cred că argumentele mele sunt valide pe o temă sensibilă, le emit indiferent de consecințe. Nu am urmărit niciodată să-mi cresc numărul de urmăritori și să-mi construiesc o strategie de comunicare. În on-line, am fost eu cu convingerile mele. Atât și nimic mai mult.

Responsabilitatea cu care postezi

Argumentele mele și pozițiile mele pe domeniile jurnalistice pe care le urmăresc se găsesc, ordonat, în articolele pe care le-am publicat în presa scrisă, inclusiv în rubrica de opinii. Pagina mea de Facebook este tot o rubrică de opinii, dar una scrisă mai relaxat.

Ce pot să vă garantez este că nu am mințit niciodată în mod premediat și am fost un jurnalist liber. Poate prea liber și rebel.

Subiectele pe care te exprimi

Profesional, nu mă exprim pe toate temele de pe agenda publică. Mă pronunț pe teme de justiție/stat de drept, pentru că sunt un jurnalist care a documentat multe subiecte pe acest domeniu. Îmi cultiv surse din sistemul judiciar care gândesc și se poziționează diferit. Pe toate le respect pentru că mă ajută să-mi formez propria mea opinie. Mă mai pronunț pe teme politice, însă tot în context de stat de drept/justiție. Nu m-aș pronunța niciodată pe partide politice, de pildă, pentru că nu am surse în partide și nu cunosc deloc ce se întâmplă în interiorul lor.

Te-ai gândit să renunți la Facebook

Mă gândesc de multe ori să îmi răresc activitatea, pentru că este o formă de adicție. Uneori sunt pripită, iar mai târziu regret asta.

Cum gestionezi conflictele

Social media este un mediu care potențează comportamentul sau comunicarea agresivă. Până să citesc studii despre schimbările de comportament în on-line, nu am conștientizat ce se întâmplă. Sau de ce apar așa des conflicte, uneori, și eu răspundeam la ele. Nu sunt control freak în privința paginii mele de Facebook, las urmăritorii/comentatorii să se exprime și să spună ce gândesc fără să se simtă constrânși într-un fel de pozițiile lor. Îmi plac oamenii care spun ce gândesc. Dau block numai atacurilor la persoană. Atât.

Cei care te urmăresc

În general, mă urmăresc români cu studii superioare interesați de scena publică. Nu știu ce apreciază sau ce așteaptă de la mine.

Din pandemie

Mi-a murit viața socio-profesională. Înainte eram invitată la multe seminarii din care aveam ce învăța pe teme de politică externă, corupție și stat de drept, propaganda rusă etc. Îmi lipsesc acele interacțiuni profesionale. Acum sunt semi-izolată la domiciliu și îmi documenteze subiectele pe telefon și mail.

Efectele crizei actuale

Cred că, din punct din vedere psihologic, primul val pandemic a fost mult mai devastator decât al doilea. Frica de moarte se manifestă în diverse feluri, iar on-line-ul a devenit o oglindă a acestora. Pandemia a venit brusc, ne-am trezit încercuiți de măsuri extreme pe care nu le mai trăisem până acum și fiecăruia ne era teamă că oricând ne poate muri cineva drag. Nu cred că are rost să fim exigenți față de modul în care ne-am manifestat frica în prima parte a anului.

Cred că, una peste alta, pandemia a dus la o adicție și mai mare de social media, drept consecință a lipsei unor alte forme de socializare. Iar acesta nu e un lucru bun.

Autoritățile cum au comunicat până acum

Oricine ar fi fost autoritate ar fi dat greș în comunicarea publică. A fost un an foarte greu pentru toată lumea. În ceea ce mă privește, mi-aș fi dori să observ mai multă speranță și empatie din partea clasei politice față de eforturile oamenilor de a-și limita libertățile.

Din zona binelui, tot din pandemie

Nu cred că a adus ceva bun. Cred că toată lumea visează, undeva ascuns, să revină la viața dinainte de pandemie.

Final de 2020, gânduri pentru 2021

Închei anul 2020 ca student, în anul întâi, la relații internaționale și studii europene (Universitatea București). Vreau să învăț, în următorii trei ani, o altă meserie. E un pariu al meu cu mine care mă umple de bucurie, de energie. Și de speranță.