”Caricatura era vazută ca o metodă de îndreptare a comportamentului uman în general, dar și ca instrument de apărare a valorilor statului socialist”, își amintește artistul Florian Doru Crihana din vremurile demult apuse, pe când a debutat el în revista Rebus. De la caricatură a trecut, după revoluție, la un fel de artă kamikaze, care necesită mult studiu, călătorii și imaginație.
A început să investigheze istoria marilor orașe ale lumii și să le expună vizual într-o manieră inedită, prezentându-le simultan frumusețea și conflictele. Arta lui satirică, cu imagini poetice, suprarealiste a avut imediat succes peste hotare, iar expozițiile și premiile internaționale au început se adune. Și s-au făcut câteva zeci bune la număr până în pandemie, când s-a prăbușit totul. Dar nu s-a dat bătut.
A publicat zilnic online lucrări trecute care se potriveau și cu pandemia, cu traiul în nesiguranță. Oamenii au văzut creațiile sale ca pe niște răspunsuri grafice la întrebări grele. Și s-au adunat tot mai mulți să-i cumpere lucrările printate sub formă de miniaturi și cărți poștale, cu mesaje satirice și un îndemn subtil la încredere.
"Zeci de lucrări din urmă s-au potrivit bine cu acest fenomen. De exemplu, pustiirea Veneției și mai târziu speranța de renaștere a orașului. Majoritatea lucrărilor au dat răspunsuri la întrebările grele ale momentului – ca psihologie. Nu aveam răspunsul privind data de apariție a unui vaccin."
Online l-am descoperit și noi pe Florian Doru Crihana. Vorbim cu el în continuare despre artă și despre anul ăsta complicat, care ne-a dat tuturor sistemele de siguranță și convingerile peste cap.
Bio pe scurt
Am avut o copilărie minunată, îmi petreceam timpul prin pomi: nuci și caiși. Acasă era tatăl meu – ofițer la pompieri - la masa căruia – în sufragerie, mai desenam și eu. Apoi am fost școlit bine în orele de desen din clasele V-VIII.
Primele caricaturi
În primii ani de inginerie am aflat de revista Rebus. Mulți intelectuali o cumpărau. În paginile ei am publicat primele caricaturi, fiind lansat de ziaristul Tudor Octavian. Mai târziu, dânsul m-a învățat ceea ce trebuie să facă un bun caricaturist. Eu publicam la Rebus și puteam expune desenele în format mare în saloanele naționale de grafică satirică. Erau multe în România, o parte realizate în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici. Caricatura era vazută ca o metodă de îndreptare a comportamentului uman în general, dar și ca instrument de apărare a valorilor statului socialist.
Anii post-decembriști și arta-kamikaze
După 1989 am avut succes în saloanele intenaționale(!) de caricatură și foarte repede am ajuns să fiu cunoscut în domeniu. Lucrările mele erau admirate în Polonia, Germania, Bulgaria, Turcia și Iran. Primele premii le-am obținut la Salonul de vară al umorului desenat Brăila și la Festivalul Satyrykon în Polonia.
După ce am obținut premii pe la toate concursurile, am decis să mă retrag, să fac proiecte de anvergură. Am ales drumul unui tip de artist-kamikaze. Am început să investighez istoria unor orașe cunoscute în lume ca Veneția și Bruges si să le reprezint simultan frumusețea și conflictele; serii de câte 40 de lucrări; neobișnuit de multe pentru lumea caricaturii, pe care aveam s-o părăsesc.
Am avut succes imediat, câteva orașe europene făcâdu-mi ulterior comenzi de serii de lucrări. Mi-am asumat un risc, acela că nu poti deveni cunoscut abordând subiecte locale; nu ai timp într-o viață să cuprinzi tot Mapamondul. Mă gândeam totuși că dacă aș trăi mai mult, aș reuși să fac măcar 4/5 serii importante. Acum am ajuns la a 25-a serie de câte 30 și 40 de lucrări. A fost numărul standard de lucrări prin care puteam caracteriza în felul meu un oraș.
Pe durata acestui proces au existat mai multe tentații de a mă opri, pentru a face bani mai ușor! Dar mereu și mereu pierdeam acești bani, oricât de atent am încercat să fiu. Pentru devierea mea de la destinul de artist, consider am fost pedepsit - prompt și aspru.
Pe cont propriu
O bună parte dintre proiectele mele nu au avut susținere financiară din partea instituțiilor sau sponsorilor. Le-am făcut pe cont propriu, considerând că sunt foarte importante și fac parte din misiunea primită ca artist. Exemple: Titanic, Turnul Eiffel și New York. La un moment dat m-am întrebat cum aș putea avea măcar câteva încasări din imaginile create, mai repede decât să vând originalele. Mi-am dat seama că oamenii nu doresc neapărat originalul, ci sunt multumiți cu o miniatură.
Lucrările mele transmit mesaje și conțin simboluri. Am creat un model, dar acesta nu poate funcționa la fel pentru un alt artist. Cumpărătorii de miniaturi printate mă gasesc în Internet și sunt dintre cei care au înțeles ceea ce fac. Mesajele imaginilor sunt întodeauna ironice, satirice conținând și un îndemn de a avea încredere în viitor.
Apariția miniaturilor
În primele săptămâni ale pandemiei vânzările mele s-au prăbușit. La un moment dat nu am mai vândut nici o lucrare și nici un print. Oamenii erau derutați, la fel și eu. Mi-am pus deoparte două săptămâni de gândire, în care am analizat în liniște psihologia fenomenului.
Ca răspuns, am procedat în felul următor: am recunoscut public faptul că sunt în dificultate și că sunt printre acei lucrători care și-au pierdut brusc salariul. Am declarat că refuz ajutorul statului și am indicat (simbolic) ca acei bani să ajungă la cei care achiziționează artă: cadrele medicale, cadrele din învățământ și pensionarii.
În același timp am publicat zilnic în Internet lucrări din trecut, care s-au potrivit perfect cu pandemia, cu traiul în stare critică, sub amenințarea dispariției. În paralel, postările artiștilor pe plan mondial în Internet au dispărut. S-a creat astfel un mare gol, în care lucrările mele s-au văzut mult mai bine. Aveam răspunsuri grafice la marile întrebări. Astfel vânzările au crescut continuu.
Creațiile de pandemie
Nu am realizat nici o lucrare nouă despre pandemie. Zeci de lucrări din urmă s-au potrivit bine cu acest fenomen. De exemplu, pustiirea Veneției și mai târziu speranța de renaștere a orașului. Publicul a fost atent la postările mele și pentru că expuneam probleme similare din trecut precum Ciuma sau Lepra. Majoritatea lucrărilor au dat răspunsuri la întrebările grele ale momentului – ca psihologie. Nu aveam răspunsul privind data de apariție a unui vaccin.
Remote & Quarantine
As dori să menționez și una dintre bucuriile din toată această perioadă tristă și anume realizarea expoziției aniversare Leontina Văduva și marile scene ale lumii, o expoziție inedită dedicată sopranei Leontina Văduva cu ocazia împlinirii a 60 de ani de viață.
Direcții artistice post-criză
Nu voi schimba nimic pentru că la începutul carierei am ales direcția corectă. A avut loc sub asistență germană. De fapt, eu nu am dorit să devin artist; aveam doar ceva de spus folosind creionul și hârtia, pensula și cartonul. Mai târziu am aflat în Occident că arta nu poate fi păcălită și că ceea ce fac este corect-profesional. Am fost încurajat să continui până m-am trezit în muzeu. Exprimarea este corectă; da, intrasem în muzeu în Occident fără să știu. Am chiar senzația că eram considerat „artist dispărut” amestecat cu numele mari din istoria artei.
Comportamentul consumatorului de artă în pandemie
Oamenii îsi vor relua preocupările anterioare foarte repede. În starea de urgență și în viața limitată prelungită, publicul s-a îndreptat către artă ca un refugiu. Astăzi lucrez în condiții sufocante și îmi rog clienții să cumpere din mape, pentru că nu mai am timp de comenzi.
Anul 2020, cu bune, cu grele
Îmi pare rău că nu am mai trecut granița. Îmi pare rău că am rămas atât de mult timp – 10 luni - în limitele orașului în care trăiesc. Ca artist liber îți asumi și riscurile, dar că totul se va prăbuși în jur nu m-aș fi gândit vreodată; s-a îndeplinit cel mai cumplit scenariu.
Am ales ca artist să dialoghez cu publicul și nu voi schimba nimic. Creațiile mele au devenit mai atractive pe timp de pandemie.
Ce e important acum
Domeniul cultural este foarte important. Ne poate ajuta dacă am observa cu atenție reacția Europei occidentale la creațiile românești. Pe de altă parte, ne sabotăm singuri încurajând și promovând mediocritatea în arta plastică!
În continuare, pentru câștigarea încrederii
Putem câștiga încredere dacă România ar fi mai atentă la valorile confirmate. Europa nu minte iar arta nu poate fi păcălită. ARTA NU POATE FI PĂCĂLITĂ. Să fim mai atenți la părerea criticului de artă. Sunt mândru de ceea ce las în urmă astăzi: circa 1.000 de păreri grafice despre lumea în care trăim. Le veți descoperi în următoarea sută de ani. În rest, îmi doresc să continui lucrul în liniște.
