Din luna martie a acestui an, când concertele au început să pice, Moonlight Breakfast nu au mai cântat live, în schimb s-au concentrat pe lucrul la albumul, producrea de single-uri, nu doar partea de sunet, dar și cea video. Cel mai recent single al lor e Stop, o animație mid tempo ce te duce cu gândul la A-HA, produsă in house. Deși piesele lor au pătruns pe radiourile internaționale, George Sîia (Bazooka) spune că atunci când lansezi ceva, o piedică poate fi lipsa de buget pentru promovare.
Bazooka lucrează mult muzică de reclame și filme în această perioadă, pe lângă planul de a lansa câte un single lunar de pe albumul nr.4, cu gândul la un turneu ce ar urma să aibă loc în noiembrie 2021.
Cum s-au schimbat planurile în perioada pandemiei
Schimbarea cea mai mare, este, evident, faptul că nu mai cântăm. Nu am mai cântat din luna martie. Ne bucurăm că petrecem mai mult timp acasă împreună cu Andi (băiețelul nostru) și putem lucra liniștiți la albumul nou, dar ne e foarte dor de viață de turneu, de concerte și drumuri.
Ce crezi că ar trebui să facă scenă locală în perioada asta
Cred că asta e o perioadă în care local și global se pot confunda. Ne confruntăm cu toții cu aceeași situație, mai mult sau mai puțin, oriunde am fi în această perioada.
Single în 2020
Noi plănuim să lansăm câte un single pe lună în perioada următoare. Dacă la început am promovat albumul ca un tot, acum pare mai relevant să aduci în atenția oamenilor câte o piesă nouă la un interval mai scurt de timp decât un album la 1 an sau 2 (sau să readuci în atenție – săptămâna asta am scos un video pentru o piesă de pe cel mai recent album, însă peste o săptămâna vom scoate un clip pentru o piesă de pe albumul 2).
Ultimul album a fost lansat worldwide doar în format digital. De data asta nu am mai produs decât o serie limitată de CD-uri care au fost folosite pentru promovare în SUA. Asta nu înseamnă că nu ne gândim să mai scoatem și format fizic. Ar fi cazul să scoatem și un vinyl (sau 3) :)
Single-uri pe bandă rulantă sau album
Single-uri pe bandă rulantă și după, un album care să le cuprindă pe toate și încă ceva. E bine totuși să fie și organizate într-un album.
De la single la videoclip
Prima etapă, compoziția, durează cel mai puțin la noi. Pornim de la o idee de piesă, un beat, sau o armonie de obicei, după care Cristina face o linie, tragem vocea, după care, de obicei, până ziua următoare este gata. De cele mai multe ori lăsăm piesele câteva zile, o săptămâna, două, să vedem ce feeling avem după ce trece entuziasmul inițial. Pentru mix și master îmi place să îmi iau mai mult timp, să am ocazia să ascult în medii cât mai diferite.
Din momentul în care piesa e gata nu durează niciodată la fel de mult până la lansare. Sunt piese pe care le-am lansat și un an mai târziu, altele pe care le-am lansat o luna mai târziu.
Cât mai costă o lansare
Am avut tot felul de situații diferite până acum. De la lansări în care au fost implicați mulți oameni, agenții de promovare, label, distribuție, echipă de producție video, la unele în care am făcut noi totul. În momentul de față o lansare de single nu costă mai nimic :))) în sensul că nu este o perioadă în care putem investi în asta. După cum îți spuneam la început, nu am mai cântat din martie. Așa că suntem creativi cu ce înseamnă single release.
Producem noi clipurile. "Affection" a fost produs de noi
“Stop” a fost făcut în lockdown
Și urmează o serie de clipuri cu stiluri diferite cu efect de animație, până când anul următor vom lansa primul single nou de pe albumul 4. Deja plănuim un turneu pentru Noiembrie 2021…vedem ce se mai întâmplă până atunci, dar sperăm să îl putem face.
Care e principala piedică în lansarea unui single
O piedică poate fi lipsa de buget pentru promovare. Deși există ideea că poți pune o piesă pe internet și peste noapte it goes viral, lucrul ăsta se întâmplă foarte foarte rar, dacă se întâmplă. Se poate să lansezi o piesă și să nu se întâmple nimic cu ea, oricât de bună ar fi.
Ce a prins cel mai bine
Dacă ar trebui să aleg una singură, atunci trebuie să fie “Summer”: a ajuns în “top 50 Global Shazam Discovery” în top 100 pe Itunes și Amazon în SUA în “Best of the week playlist pe Itunes” și fun fact, în playlistul lui Drew Barrymore
Cine te inspiră
Mi s-a părut foarte original modul în care se promovează OK GO. Fac niște clipuri atât de inteligente și impresionante că aproape pun muzica pe locul 2. Nu am ascultat niciodată pe Spotify de exemplu, dar le-am văzut mai toate clipurile pe YouTube.
Scule și colaborări
E important să iei în calcul și în ce mediu vor fi cel mai probabil ascultate piesele. Fac multă muzică pentru reclame și filme și trebuie să abordez piesele diferit. Eu lucrez totul în studioul de acasă. S-a schimbat de câteva ori de-a lungul timpului. Pentru că lucrez foarte des și de pe drum ( lucrăm, mai bine spus :))) ascult la început în căști (Beats Pro) sau pe monitoare acasă EVENT TR8, care au fost primele mele monitoare, deci le am de ceva vreme.
Ultimul album l-am mixat și masterizat pe ADAM S3H. În perioada în care lucrez la ceva nou îmi place să compar mereu sunetul de la difuzoarele de laptop cu difuzoarele de la mașină sau de la front of house pe la ce concerte mai avem. E important să auzi cum sună peste tot. Dacă în trecut am mai făcut producție pentru alți artiști, mai nou am început să fac și mix and master, fără să fi produs piesele. Îmi place că ajung să lucrez cu un sound diferit.
Cât de importantă e imaginea
Cristina se ocupă de tot ceea ce ține de imagine: de la Graphic Design, Covers, Posters, music videos, până la visuals, mai nou. Andi are 11 ani și jumătate acum și e pasionat de desen, așa că acum lucreză el la un cover art pentru un release nou. E important să reușești să găsești oameni care să îți împărtășească viziunea și care să te ajute să realizezi ceea ce îți propui. Am avut plăcerea să lucrăm cu mulți oameni talentați de-a lungul timpului.
Scena locală în ultimii 5 ani
Cred că muzica pe care o facem este un mix între toate stilurile noastre de muzică preferate. Nu pot vorbi despre schimbările din industrie, dar pot vorbi despre schimbările în stilul nostru, sau evoluția pe care a avut-o sound-ul nostru și asta are legătură cu ce ne place să ascultăm într-o anumită perioada. Cred că odată cu albumul 3 se poate simți mult ‘80 în tonuri, beat-uri, chiar și linia de voce. Dar e doar o perioadă. Cine știe unde ajungem, sau ce o să ne mai placă în 6 luni ?! :))
#Trending
Cred că anii 80 au intrat și în mainstream.
Cum a evoluat promovarea în România?
Noi chiar nu suntem o trupă care a făcut promovare în România în adevăratul sens al cuvântului. We just “went with the flow”. Nu avem PR, nu avem booking pe România, tot ce se întâmplă, se întâmplă “organic”. Dacă scoatem un single, tot ce facem este să îl trimitem la câteva posturi de radio (Guerrilla, TA NA NA NA…) no press releases, mai nou, nu putem face nici concert de lansare.
În afară de social media, nu folosim promotion tools, așa că nu putem vorbi despre promovarea din România. Suntem foarte recunoscători pentru comunitatea de pe Facebook, Instagram, YouTube și apreciem faptul că oamenii au fost și sunt alături de noi. Abia așteptăm să ne vedem la concerte!