Casa în care trăiesc acum este una bătrânească de pe la 1900 și ceva recondiționată, departe de confortul pe care îl aveau la București, unde și poluarea era pe măsură, e drept. Se încălzesc la sobă, cu lemn din curtea lor, mănâncă din grădina pe care o cultivă și învață zi de zi despre viața la țară din resurse proprii. Lucru deloc ușor pentru niște orășeni get-beget, dar visau la libertatea de a-și crește copiii neîngrădiți de betoane, încă de la nașterea celui dintâi.
În ultimii ani și-au împărțit viața de familie pe sezoane: lunile de iarnă la bloc și cele de vară liberi în aerul proaspăt de pe prispa casei de la sat a părinților. Chiar înainte de a veni virusul schimbător de paradigme și preocupări, Maia Oprea și Samir Văncică au bătut palma pentru o bucată de pământ în Nucșoara de Argeș, la capul satului. Viața lor a căpătat acum un alt sens, alte obiceiuri și nu s-ar mai întoarce să trăiască la oraș.