[2020. Ghid de supravietuire] Lavinia Petrariu: Acum toată lumea se simte ca o mamă aflată în concediu de maternitate

Pentru Lavinia Petrariu, founder Animaize, 2020 a fost un prilej de introspecție (pe alocuri în tihnă), eliberată de sub strânsoarea lui “trebuie”. Trecuse înainte prin tensiunea de a trece la un stil de viața cu totul nou și limitativ în concediul de creștere a copilului. Așa că era pregătită pentru 2020. Chiar și pentru funcționarea și trăitul în online. Totul ține de perspectivă. 

Online-ul mi se pare Raiul introvertiților, în care aceștia pot ține o conferință cu emoțiile protejate, crede Lavinia

Așa că pentru 2020, Lavinia și-a propus să își depășească niște limite. A urmat un curs de public speaking, s-a implicat in proiectele ONG-urilor, a ajuns o cultivatoare pasionată de flori, a experimentat cu decorarea casei și culorile, a cumpărat multe lucruri, utile și nu numai. În interviul de față vorbim cu Lavinia despre toate acestea, dar și despre proiectele studioului, relațiile sociale și ce a descoperit despre oameni anul acesta. 

Ce a fost cel mai greu, ce a fost ușor, ce a fost bun, ce a fost urât

Greu: Faptul că nu am putut călători pe cât aș fi simțit nevoia;
Neputința de a previziona ceva legat de viitorul financiar.
Scăderea conexiunii umane - nu mai îmbrățișăm oamenii, ci doar incertitudinea.   
Desfășurarea zilelor din primele 2 luni de pandemie, împărțită între nevoile suprapuse ale tuturor - siguranța părinților, stresul resimțit de lucrul de acasă împreună cu copilul și un sentiment de vinovăție, de a nu putea compensa lipsa grădiniței în dezvoltarea sa. (C-așa-i când nu merge aia mică la grădiniță).

Ușor: Eram familiarizată cu socializarea predominant online. I self-isolated before it was cool. De ce spun asta? Pentru că acest tip de tensiune psihică creată de conectarea la un stil de viață cu totul nou și limitativ, care s-a declanșat pe Glob odată cu lockdown-ul și din cauza căruia am făcut cu toții terapie de grup pe Facebook, l-am resimțit odată cu perioada concediului de creștere a copilului.
Chiar spuneam la începutul pandemiei – acum toată lumea se simte ca o mamă aflată în concediu de maternitate. 

Așadar, eu trecusem de etapa aceasta și eram în realiniere cu mine. Eficientizarea businessului nu era de dată recentă, iar conceptul de work-from-home, iarăși, nu mi-era străin. Aveam deja experiență și oricum era pe lista dezideratelor mele de mulți ani.
Cât despre sărbătorile fără casa plină, iar e o experiență bifată  În sensul că am început cu izolarea pe final de an 2019, sub amenințarea varicelei (c-așa-i când merge aia mică la grădiniță). Deci Crăciunul acesta nu va fi primul cu potențial de izolare. Totuși, această perspectivă nu îl face neapărat mai ușor de dus.

Bun: Primăvara ma gasise cu un psihic revigorat, pe un trend ascendent. Aveam multe activități de dezvoltare personală și cursuri pe lista lui 2020, din care am reușit totuși să bifez câteva, dacă tot suntem la capitolul bilanț personal, căci la cel contabil nu vreau să mă gândesc, încă.
Pe scurt, 2020 a fost un prilej de introspecție (pe alocuri în tihnă), eliberată de sub strânsoarea lui “trebuie”.

Ce a ajutat cel mai mult 

Ne-am luat în sfârșit o pisicuță, pe Fulguța, care a dovedit un temperament de câine cu ceva accente de maimuță, ceea ce satisface toate preferințele familiei (maimâța-câine). Meritul ei special: ține copilul departe de ecrane, părinții sunt mai bine dispuși și, desigur, avem un nou prilej de studiu comportamental.

Dar cel mai mult a ajutat psihicului faptul că am fost cu toții sănătoși și convingerea că vom trece și peste acest obstacol temporar, cu răbdare.

Cat de mult ai imbratisat online-ul

Eu sunt ambivertă, așa că am avut sentimente amestecate legate de izolarea impusă.

Pentru 2020 îmi stabilisem să îmi depășesc din limitele, pe care nu le simțeam native, ci mai degrabă dobândite. Ca un rucsac greu pe care îl cari în spate, deși ai nevoie maxim de o gentuță (borsetele nu-mi plac) sau, de ce nu, de niște buzunare mai generoase (buzunarele îmi plac).
Una dintre provocările pe care mi le-am oferit, a fost să scap de teama de a vorbi în public, să îmi gestionez mai bine emoțiile.
Am început anul cu un curs de public speaking prin metode actoricești la Dream&Act, care mi-a dat o energie atât de bună, încât mai târziu, când s-au relaxat restricțiile, m-am înscris și la un curs de teatru pentru începători, tot cu minunatele de Ștefana și Irina.
În spațiul acela m-am zbânțuit, am țipat, am improvizat, m-am exprimat prin personaje sau situații diferite (alături de oameni de vârsta mea - foarte important!) și tare bine mi-a prins! M-am descărcat și m-am încărcat deopotrivă. Mai departe urmează spectacolul de final, care va fi organizat cel mai probabil în 2021, din cauza restricțiilor legate de sălile de teatru.

Legat de zoom-uri și de mutarea întâlnirilor în online, cel puțin din punctul meu de vedere, această alternativă aduce un nivel în plus de eficiență. Pentru adulți. În cazul copiilor, nu îndrăznesc să arunc bulgărele, că se stârnește avalanșa. Mă bucur doar că am fost ocrotiți de starturi dificile anul acesta. 

Începusem să povestesc despre public speaking. Online-ul mi se pare Raiul introvertiților, în care aceștia pot ține o conferință cu emoțiile protejate. [scriind asta, mi-am adus aminte de o scenă din Inside Out, cu reacția haotică a pisicii atunci când, aflată la centrul ei emoțional de comandă, Frica apasă butoanele random].
“Botezul” meu a avut loc la FabXlive, unde am vorbit în cadrul unui panel despre răspunsul comunității românești de makeri la criza echipamentelor de protecție și medicale. Alături de mine, și-au mai prezentat studiile de caz reprezentanți din India, Brazilia, Germania și Franța, membri ai comunității  OSMS, ca și noi.

Cum am ajuns la un astfel de studiu de caz? La începutul pandemiei, când anxietatea față de viitorul nostru financiar pălea în fața dorinței de a contribui la aplatizarea curbei. Am simțit că nu e suficient să îndemn la respectarea restricțiilor, pe Facebook, așa că, împreună cu soțul meu, am început să ne interesăm de soluții alternative de echipamente care să vină în sprijinul celor din prima linie. Având deja o imprimantă, am testat tot felul de măști printate 3D. În această căutare am dat de un grup pe Facebook – Open Source COVID19 Medical Supplies - care reunea eforturile makerilor la nivel global. Postau tipare și fișiere, aveau raportări săptămânale pe tipuri de echipamente realizate la nivelul fiecărei țări, așa că am început și eu să ofer cifre despre România. La vremea aceea știam doar despre inițiativa Viziere.ro. Inspirată de freamătul acesta de energii puse laolaltă, alături de Răzvan Mihăilescu, am pus bazele grupului Inițiative Echipamente Open Source COVID19, care își propunea să faciliteze accesul la tipare și să reunească inițiativele românești din domeniu, după modelul grupului global.

Am construit niște formulare în Google docs, unul destinat celor din linia întâi, cu nevoile de echipamente și altul dedicat makerilor, într-o încercare de mappare a lor, cu tipurile de echipamente pe care lucrau și disponibilitatea de implicare. Scopul era ca atunci când sistemul medical urma să cedeze, în lipsa echipamentelor clasice, să scalăm tiparele testate în comunitate și să le venim în ajutor. Am reușit să punem în contact oameni și necesități (cu ajutorul voluntarilor, ca Oana Turturică).

Unul dintre mesajele care mi-a rămas în minte: “Suntem spital declarat Covid 19 si nu dispunem de niciun fel de echipament. Suntem ca in razboi, cu mainile goale in fata gloantelor.”

În cadrul comunității s-au cristalizat initiațive care au crescut ulterior. Una dintre ele este PlanB Project, care a dezvoltat echipamente bazate pe adaptări ale măștilor de snorkeling (echipamentul vedeta Fresh Air a câștigat în mai locul 2 în categoria “Protecția cadrelor medicale” la hackatonul european organizat de Consiliul European al Inovației.). La început ne-am unit forțele cu ei. Apoi soțul meu a venit cu un wake up call, legat de găsirea unor soluții personale de redresare financiară, odată cu picajul din piața evenimentelor, care era sursa celei mai mari felii a cifrei de afaceri. Eu am mers totuși în paralel și cu avântul de tip ONGist. 

Pe măsură ce raportam datele Viziere.ro și PlanB Project, singurele care au fost centralizate, România devenea tot mai interesantă pentru comunitatea OSMS, în termeni de reziliență. Am fost pe locul 4-5 mondial, ca impact national raportat la 1 milion de locuitori, totul prin resurse voluntare și donații private.
Așa că ne-au invitat să ne scriem studiul de caz și să îl împărtășim, iar eu am profitat cu mult entuziasm de o astfel de oportunitate de a oferi vizibilitate României voluntare.

Datorită acestei experiențe, am cunoscut oameni fantastici, dintre care îi menționez pe Cristiana Bogățeanu, de la Viziere.ro, Silviu Dovăncescu și echipa de la PlanB (între care Ema Prisca, pe care o știam din alte proiecte de voluntariat pe comunicare în zona politică, în 2016), pe Andra Dumitriu de la Nod Maker Space, la care se adaugă alți câțiva reprezentanți OSMS, care m-au insiprat.  

Ce lucruri inutile si scumpe ai cumparat

Nu aș spune inutil, dimpotrivă - l-aș numi medicament cu efect de ego boost și fixare în timp la ultima vârstă a prințesei Diana. Mi-am oferit o ședință foto la Alina Botică, pe care o doream de mult.

Cum s-au schimbat prioritățile anul acesta

Până anul acesta evitam să comand online anumite obiecte vestimantare, considerând că potrivirea lor pe subiect ține de domeniul hazardului, în cazul meu. Doar după ce probam nenumărate variante într-un magazin fizic, mă declaram mulțumită de achiziție. În plus, mi se părea prea mult efort să chem curieri, să mă sincronizez cu ei când returnez produsele, după care să comand o mărime diferită.
Ei bine, cu ajutorul unei prietene virtuale (Victoria Ghilaș, o pictoriță foarte talentată și un om foarte special), am scăpat de auto limitarea asta.  Mi-am comandat rochii, botine, jeanși și am returnat de fiecare dată ce nu mi se potrivea. Mai fac! 

Trai obișnuit

Un mare avantaj pentru care sunt recunoscătoare pandemiei a fost acela că a venit abia după ce ne-am mutat în casă nouă, cu o palmă de grădină. Astfel, din Plant Slayer, căreia nu i-a supraviețuit decât o orhidee în 10 ani, am ajuns cultivatoare pasionată de flori. Totul a început cu câteva fire de ghiocei transplantați din grădina de la țară a bunicilor, pentru continuitate simbolică. Număr zilele până la primăvara viitoare, când voi vedea înflorit nivelul următor al grădinii, upgradat cu varietăți noi de lalele, zambile, brândușe și narcise.

Tot legat de traiul obișnuit - odată cu mutatul în casă nouă, am hotărât că voi fi mai îndrăzneață în alegerea culorilor, deoarece mi se păreau anoste vospeaua alba și decorul convențional, pe care le vedeam peste tot în căutările mele. Urmărind referințe, m-am jucat cu nuanțe principale de oliv și bleu, inclusiv pe pereți. Simțeam nevoia de mai multă vivacitate care să mă inspire. Dar iată că ceea ce considerăm monoton sau incitant ține de modul în care ne raportăm la coordonatele spațio-temporale. Astfel că, petrecându-mi cea mai mare parte a timpului în interiorul casei, am concluzionat că pot stimula mai ușor culorile din suflet să iasă la suprafață într-un décor o idee mai pașnic, așa că știu exact care va fi următorul proiect!

Inspirațional de final

Scânteia care a pornit motorul meu de schimbare a perspectivei asupra umanității, atât la nivel comunitar, cât și individual, a fost fetița mea și primii ani petrecuți împreună. Prima concluzie valoroasă a fost că fiecare om este un copil, în fond, și că orice comportament are o cauză emoțională anterioară, de care, cel mai probabil, nu tu ești vinovat.  Iar empatia și validarea fac minuni în rezolvarea conflictelor. 

Asistăm în fiecare zi la parade ale diverselor tiplolgii umane, reacții neîngrădite, facilitate de identitatea ascunsă în spatele tastelor. 
Îi înțeleg pe cei atât de înspăimântați de realitate, încât au nevoie de un sens și îl găsesc în teorii conspiraționiste, revolte imaginate față de limitări imaginare ale libertăților personale.
Îi înțeleg, totodată, și pe cei care urmăresc zilnic evoluția indicatorilor sars cov 2, care se lasă cuprinși de o altfel de panică. La fel procedam și eu la început, până am început să îmi dea senzația de șiruri de cifre curgătoare, pe ecranul din Matrix. Așa că am lărgit un pic cadrul, iar asta m-a ajutat să cuprind celelalte elemente din décor, care îmi sunt mai de folos decât FOMO pe acest subiect.

Astfel, cel mai mult rezonez cu cei care încearcă să rămână echilibrați în tot tăvălugul acesta de informații greu de decelat. Se lasă ghidați de bun simț, se protejează pe cât posibil pe sine și pe cei din jur și se adaptează la noua stare de fapt, știind că limitarea este totuși temporară.
Nicio altă generație nu se poate lăuda cu o “medalie de onoare”, obținută cu sudoarea frunții (dată de lipsa aerului condiționat), cu brațele și degetele obosite (de la atâta tastat) ori cu trupul amorțit (de la binging pe Netflix).
Altfel se duc luptele din confortul camerei, cu poarta deschisă spre internet, atunci când nu ești singur în asta.
Nu mă mai implic în polemici pe Facebook sau dacă o fac, formulez comentarii mai empatice, care să aducă valoare și nu descărcare emoțională.
Încurajez terapia, focusul pe soluții și sondarea interioară; pasiunile noi, victoriile mici și valorizarea comunității.

Încerc să înțeleg tensiunea din trafic sau din spatele blocului, din preajma locurilor de parcare și fac tot posibilul să nu răspund cu aceeași monedă. Până la urmă, fiecare dintre noi are poveri de dus și în perioada aceasta pot atârna mai greu. Dar cum ar arăta oare lumea noastră, dacă în loc să le aruncăm în ceilalți, le-am lăsa ușor-ușor jos, pe măsură ce le conștientizăm greutatea și sursa?

O altă concluzie de învățare a fost faptul că excesele profesionale îți dezechilibrează până la urmă barca personală și te îndepărtează de sine (simți că te scufunzi, de obicei).
Tendința aceasta atât de acută de glorification of busy este dăunătoare și duce la burnout. Iată încă o consecință pozitivă a pandemiei - ne-a oferit răgazul (considerat un lux în perioada anterioară), de a coborî din barcă pe o palmă de uscat, pentru a analiza imaginea întreagă și de a decide dacă ruta curentă este cea potrivită.
Orientarea către scop și sens a detronat taskul în orb.  Și odată ce am simțit gustul libertății de utilizare a timpului personal, va fi mai greu să revenim la vechile obiceiuri profesionale și la orele târzii petrecute lucrând. Și ce câștig emoțional ar fi acesta! Ce schimbare necesară de paradigmă!

Ce ti-a lipsit in 2020. Ce iti doresti in 2021

Conștientizările de mai sus au apărut până în 2019 pentru mine. 2020 a venit doar ca indicator de confirmare a direcției și de identificare a traseului potrivit. 

Cand am descoperit whiteboard animation si am adus aceasta tehnica in Romania, la final de 2012, scopul era acesta: să producem animatii educative, care să faciliteze înțelegerea conceptelor complexe. Luăm adevărul din spatele atitudinii “Nu înțelegi? vrei să-ți desenez?” și îl prezentăm într-o formulare mult mai empatică și ușor de mestecat.
La 10 ani de la înființare, dintre care 8 ani de animații, pot spune că am dat zgomotul la o parte pentru a regăsi viziunea inițială. Îmi doresc mai multe animații educative în portofoliile Onscreen sau Animaize, cu impact social vizibil, și am în plan un canal de Youtube dedicat adolescenților, care să vină în întâmpinarea nevoilor pe care eu le aveam la vârsta lor.

Anul acesta ne-a prilejuit forțat un brainstorming de idei de proiecte și direcții noi. Majoritatea se vor adresa unui public B2C for a change. Direcția coordonată de Daniel Petrariu va fi pe zona de 3D printing, puzzle-uri, props-uri și automatizări pentru escape rooms. Unul dintre brandurile dedicate este Room For Magic, iar logo-ul este inspirat de Tardis (The Doctor este o meserie vedetă în 2020, iar “bigger on the inside” poate fi tagline-ul anului).

Proiectul de care suntem cel mai mândri anul acesta sunt instalațiile interactive realizate pentru Muzeul Copiilor, în zona “Revoluția energetică”, dintre care mai simpatizat a fost roboțelul cu mâini interactive, printate 3D.

De mai bine de un an colaborăm fantastic cu prietenii de la The Codex, pe dezvoltarea de camere și jocuri de escape. Am fi fost călare pe o rachetă deja, dacă nu ne deturna de pe orbită un virus aricios cu pretenții de cap încoronat.