Cadoul Nordis Group pentru românii de pretutindeni: Ziua Națională, sărbătorită în New York, Londra și Tel Aviv

Cadoul Nordis Group pentru românii de pretutindeni: Ziua Națională, sărbătorită în New York, Londra și Tel Aviv
Emanuel Postoaca, fondator Nordis Group

Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în construcția de imobile premium, promovează România ca destinație de lux în New York, Londra și Tel Aviv, cu ocazia Zilei Naționale. Astfel, un spot cu mesajul „Trăiește propriul basm în Transilvania” rulează pe ecranele uriașe din Times Square, Westfield și Azrieli Center. 

Scopul campaniei este de a promova România dincolo de granițele țării și de a arăta că locurile autohtone sunt atracții turistice excelente atât pentru  românii din diaspora, cât și pentru turiștii străini. Nordis Group își propune ca de 1 Decembrie să contribuie la celebrarea României dincolo de granițele țării. 

Prin mesajele de pe panourile digitale din New York, chiar în Times Square, Londra și Tel Aviv, compania își propune să arate ce înseamnă România dincolo de clișeele cunoscute de străini: vampiri în Transilvania și câteva castele. Astfel, organizatorii își doresc să arate că România poate fi o destinație turistică de lux, care dispune de resurse extraordinare. 

„Din foarte multe puncte de vedere, România merită să fie o destinație de top în lume. În ultimii ani, lucrurile s-au schimbat din foarte multe puncte de vedere în România, aici unde avem parte de natură generoasă, diversitatea mare - munte, Delta Dunării, zone conservate, agricultură bio, inclusiv investiții recente în infrastructură, iar toate acestea fac ca țara noastră să se ridice la cele mai înalte așteptări. Pentru 2021, de îndată ce situația actuală globală se va stabiliza, ne dorim ca România să fie cât mai sus pe lista opțiunilor pentru turiștii internaționali. Țara noastră are un potențial extraordinar, cu natură și peisaje bogate, diverse și dispunem de confortul necesar pentru vacanțe extraordinare, la malul mării, în Deltă sau la munte. Proiectele inedite pe care le construim și noi la Nordis sunt unele dintre cele mai avansate ansambluri imobiliare din țară, unde turiștii pot avea parte de vacanțe la standarde pe care, până acum, le întâlneau doar în afara țării. Considerăm că este responsabilitatea noastră, a tuturor, să facem din România un loc de dorit și pentru turiștii străini”, a declarat Emanuel Poștoacă, fondator Nordis Group. 

 

În următorii ani, Nordis se va concentra pe dezvoltarea hotelurilor și ansamblurilor în zonele turistice ale României. În prezent, are deja în dezvoltare Nordis Mamaia***** și Nordis Sinaia*****, două ansambluri mixte cu hotel și complex rezidențial de lux. La începutul anului compania va demara lucrările pentru un proiect similar în Brașov și va continua extinderea în alte zone din țară.  

Dat fiind faptul că potențialul turistic al României este mare, Nordis Group urmărește să atragă atât românii plecați în afara țării, cărora să le reamintească de frumusețile țării lor, cât și străinii, care pot găsi în România o natură încântătoare și condiții excelente pentru călătorit. Acest lucru se datorează faptului că în ultima perioadă și în România se construiește susținut, iar avansul trebuie fructificat. Destinații turistice precum Sinaia, Mamaia, Brașov, București, renumite pentru români, merită să fie cunoscute și de străini și integrate în planurile lor pentru călătorie. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related