[Light & Sound] Andrei Preduț: Prea des se muncește mult peste program, fără pauze de masă și cu insuficiente ore de odihnă

Lighting designerul Andrei Preduț are peste 15 ani lumină în spate, a lucrat cu festurile Untold, Afterhills, Electric, Awake, Neversea și la Sunny Hill din Kosovo, iar Smiley e unul din artiștii pe care a pus lumini. 

E genul de meserie care se învață la fața locului, din greșeli, dar la fel de utile sunt și toate tutorialele de pe youtube, spune Andrei, atât timp cât focusul rămâne satisfacerea publicului și nu a orgoliului personal.

Degeaba te pricepi tu să faci o schemă nebună cu 666 de stroboscoape fix în mecla sărmanului spectator de îl scutești de orice radiografie o să mai aibă nevoie în viața asta, sau îi ridici volumul la un gazillion db xxl să îi sângereze timpanele, spune Andrei Preduț

Pe viitor i-ar plăcea să fie toată breasla mai atentă la drepturile membrilor, pentru că de multe ori se lucrează mult peste program și fără pauză de masă. Spune că cei din acest domeniu au multe skill-uri și s-ar putea reorienta, dar speră să fie o soluție temporară. Între timp a aplicat pentru granturi și așteaptă să vadă ce se întâmplă.

Prima lumină

E o poveste mult prea stufoasă și încurcată și cred că nici eu nu mai știu exact ce a condus tot șirul de evenimente care m-au priponit pe mine în breasla asta. Să ziceam doar că dacă crești în teatrul de păpuși, termini un liceu de arte plastice, o facultate de horticultură și pasiunea ta e aviația, nu e decât normal să te faci lighting designer. 

Job #1

În primul rând cred că ordinea abordării trebuie să fie job, greșeli, primele proiecte și iar greșeli. Primul job a fost în Craiova la un bal de boboci în CCS unde am stat la follow spot în locul unui “technician”, care din nu știu ce motiv nu venise la muncă atunci. Pe vremea respectivă mă inventasem eu DJ în rockotecă, și cetățeanul care deținea monoplul pe NBC (nunți, botezuri, cumetrii) în Craiova sonoriza atât rockoteca cât și orice bal se mai înființa prin CCS, așa că atunci când a rămas șchiop de un om a apelat la mine să manevrez follow spot-ul. După terminarea balului am primit de la el și 20 lei, moment în care am zis că am dat peste best job ever, vezi și concert iei și bani. Nu mi-a luat mult să mă prind că nu e tocmai așa având în vedere că la firma cu pricina nu se inventase roata și totul se căra la cârcă. Așa că după un sezon de NBC-uri am jurat că eu nu rămân în meseria asta. După cum se poate constata în jurul meu se desfășoară telenovela de mare success “Jurăminte încălcate”.

Despre greșeli ce pot să zic, trebuie întâi de toate să le separăm în soiuri, anume cele de pricepere/pregătire și cele decizionale. Evident că cel puțin la începutul meu în meserie a plouat cu gafe și derapaje de iscusință care variază de la tăvălit pe jos aparate de o caruță de bani până la recablat toată instalația doar să ajung să constat că aveam master-ul lăsat jos pe comandă (spre rușinea mea nu doar o dată).

Cred că abia după ce am trecut la freelancing putem să vorbim despre proiecte în adevăratul sens al cuvântului. După o ucenicie de câțiva ani la o firmă de rental, care în vremea respectivă stătea la masa adulților, am ajuns să operez lumini pentru Smiley ca main job. Iar când acesta a decis că vrea să facă un concert la Sala Palatului a căzut peste mine responsabilitatea de a face concertul să arate într-un fel. 

Am zis că o să închei paragraful acesta tot cu greșeli așa că de data asta o să le subliniez pe cele decizionale. Aici trebuie să menționez în primul rând ignoranța mea și a multor colegi în raport cu drepturile și obligațiile noaste ca muncitori. Prea des se muncește mult peste program, fără pauze de masă și cu insuficiente ore de odihnă, iar asta aduce după sine o predispoziție către greșeli din categoria menționată mai sus.

De unde inveți

În momentul ăsta fix principala sursă de informație nouă o constituie youtube-ul cu droaia lui de tutoriale și seminarii, dar consider că în fazele incipiente este esențial să întrebi tot ce nu întelegi și să cauți ajutor de la cei cu experiența deja dobândită. Îmi pare că este un mare bonus să ai pe cineva care să te învețe ce să înveți.

Ce am spus în prima fază legat de youtube se aplică doar acum în absența evenimentelor pentru că în mod normal noi învățăm în timp ce facem și în timp ce îi învățăm pe alții. Am constatat că cea mai bună metodă de a sedimenta informația este să o cedezi către altcineva.

Cunoștințele de care ai nevoie în domeniu nu se rezumă la aspectele tehnice de genul ce specificații are X aparat, cum se programează X comandă sau cum să poziționăm, cablăm, etc știu eu ce instalații. Sigur, este necesar să visezi partea tehnică, dar e tot așa important să înveți să relaționezi cu oamenii. Temperamente diferite, condiții de stress diferite, posturi (job uri) diferite, toate acestea cer o anumită strategie de abordare a problemelor. E o muncă de echipă și dacă nu înveți să te coordonezi ca atare ai fix degeaba bagajul de cunoștințe tehnice.

Cea mai cea învățătură de până acum și cred că punctul meu de maturitate profesională o reprezintă întelegerea faptului că orice show trebuie făcut pentru public, nu pentru gratificarea personală. Degeaba te pricepi tu să faci o schemă nebună cu 666 de stroboscoape fix în mecla sărmanului spectator de îl scutești de orice radiografie o să mai aibă nevoie în viața asta, sau îi ridici volumul la un gazillion db xxl să îi sângereze timpanele mai ceva ca arteziana lu’ Firea dacă el nu e pregătit să încaseze o asemenea fază. Scopul e să facem atât de frumos încât să cumpere și următorul bilet la concert, și să îi zică și lu’ vecinu să vina. 

Partea sensibilă

Sensibilitățile astea sunt atât de puțin știute că nu le știu nici eu :P

Sincer nu mă hazardez să dau un raspuns la întrebarea asta deoarece cred că variază radical de la individ la individ situația, și oricum risc să intru în zona de lamentări pe care încerc să o ocolesc. Suntem români și dacă ne pricepem la ceva e să ne plângem, așa că dacă e ceva să ne doară sigur o să afle toată lumea din jur :P

Din ciclul piele de găină

Daaa… asta e întrebarea “demascarea masochistului” :)

Cel mai mult îmi plac proiectele care mă solicită cel mai tare, alea care ai senzația că o să te copleșească în orice clipă. Nu există cascada de endorfină mai mare ca atunci când reușești să pui ordine în haosul unui festival gigant într-un time frame imposibil, sau cumva reușești cu o fărâmă de resurse să scoți ceva care le smulge oamenilor acel “waah!” audibil fix în momentul când voiai să îi dai pe spate. Din cauză că fiecare eveniment vine cu setul lui de provocări, care sunt extrem de diferite nu am cum să ierarhizez și cu atât mai puțin nu am cum să desemnez un “cel mai”, am să reiterez doar că interesul față de un proiect e direct proporțional cu numărul de castane care trebuie scoase din foc pentru a ajunge la o reușită. 

30 de ani de tragempinge

Evoluția domeniului în România a fost una extrem de accelerată pe de o parte și pe de cealaltă sunt și enclave care trăiesc încă în cretacicul tehnologiei. Fac referire la faptul că avem în aceiasi barcă firme de rental cu loturi uriașe de echipamente de ultimă oră, tehnicieni care lucrează cot la cot cu tehnicieni de afară, sau chiar în relații directe cu artiști internaționali de primă mână, dar și firme care fac evenimete cu primăria, dar tehnicienii lor sunt veniți la muncă în șlapi și asta nu din lipsă de posibilități, ci doar din simplul fapt că ei sunt acolo să facă niște easy money, nu să livreze un spectacol. 

Să ne amintim de dușul rece care a fost în ’92 la concertul Michael Jackson; am fost acolo și mă uitam ca rama la sudură, nu eram pregătit să încasez un spectacol de o așa amploare. Prin ’94 Pink Floyd scria cum îmi place mie să îi zic “biblia luminiștiilor” cu Pulse, în timp ce la noi oamenii efectiv reinventau ce vedeau la străini. Era vremea în care ne uitam ce fac străinii și ziceam că e de domeniul imposibilului să ajungem și noi la nivelul acesta, și cu toate astea iată că am ajuns să avem multiple festivaluri, premiate și recunoscute pe plan internațional și care sunt realizate cu un procent deja ridicat, și oricum în creștere de forță de muncă și resurse de aici din țară.

Meseria asta devine în sfârșit din ce în ce mai conturată și mai structurată, exact așa cum trebuie să fie. Tehnicianul nu mai e omu’ cu tot ce înseamnă tehnica, avem departamente, subdepartamente și specializări. Clienții au început să înțeleagă importanța unor servicii care până nu de mult erau fie inexistente, fie aruncate la nimereală în cârca cuiva din echipă care la rândul lui era mai mult sau mai puțin capabil să le ducă, și integrate în pachetul total, fac aici referire la managerii de tot soiul, la designeri, la oamenii care calibrează sistemele audio, fac predicții și tot așa.
Despre ce lipsește, nu știu ce să zic, oricând e loc și de mai bine. Ar prinde bine o rețea de autostrăzi și săli de spectacole moderne, care să ne bage și pe noi în circuitele internaționale de turneu. Nu pot să zic că nu mi-ar plăcea să apară o entitate de formare și atragere a următoarelor generații pentru domeniul nostru, dar la capitolul acesta trag mari speranțe că A.L.I.S. (Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor) o să contribuie destul de mult îndată ce scăpăm de perioada asta haotică. 

O zi de muncă inainte de pandemie

Erau două mari specii de zile de muncă, cea de birou și cea de teren. Dacă vorbim de birou unde se întâmplă partea de design și proiectare treaba începea pe la 11-12 ziua cand mă mufam in fața monitoarelor și traforam la diverse proiecte încercând să le prioritizez cât mai bine. Telefonul suna fix cand mă vizita muza creativă, de regulă cu o problemă care se rezolva ușor într-un text, dar momentul era suficient încât să îmi sperie inspirația. Treceam la alt proiect că acum ce să vezi, aveam inspirație pentru ăla, dar prea târziu că trebuie să plec la o întâlnire. Cam așa decurgea ziua de birou, dar cu diverse variațiuni pe aceleași teme.

La celălalt pol era munca în teren care de regulă începea cu deplasarea la locul faptei, acțiune care trage o cantitate semnificativă de energie din mine, odată ajuns la locație luam seama de situație, începea scosul de castane din foc, programarea pe repede înainte că așa e mai mereu, o masă dacă iți amintești de ea, concertul și hai acasă sau la hotel, după caz. 

Înapoi la normal

Acum e ciudat, nu mă simt deloc în elementul meu. Paradoxal, chiar dacă am foarte mult timp la dispoziție, nu reușesc să îl gestionez așa cum mi-aș dori. Tocmai lipsa unui deadline mă face să nu mă focusez pe ce îmi propun să fac și să las pe mâine. E un exercițiu de autodisciplină să setez țeluri și să fac ce trebuie pentru atingerea lor. Nici despre revenire nu mă simt în măsură să vorbesc, așa că nu am să o fac.

Oricine lucrează în domeniul acesta are un set de abilități și cunoștințe ce îi conferă un grad mare de versatilitate când vine vorba de reprofilare profesională, însă cred și sper că nu o să fie cazul, sau dacă se întâmplă să fie doar ca soluție temporară cât să treaca nasoleala. 

Cum te-ai susținut financiar în ultimele luni

Prima masură a fost să reduc cheltuieliile. Totodată am avut și clienți cu care demarasem diverse lucrări și care au plătit preproducția chiar dacă evenimentele cu pricina nu au mai avut loc. Au fost și câteva joburi de online, drive in și ce se mai încerca in perioada în care se încerca. Acum am aplicat pentru granturi și aștept să văd ce se întâmplă. 

La anul și la multe dorințe

Nu sunt nici pesimist dar nici extrem de optimist legat de 2021, sunt prea multe variabile în ecuație încât să fac orice fel de pronostic sau plan. Mă aștept să fie un sezon cu multe frâne trase și cu multe stângăcii, dar după cum spuneam mai sus îmi place când sunt confruntat cu probleme complexe, sper doar să nu mă bată problema.