[Viața la țară] Bogdan Gherghel: E greu să te simți departe, iar asta nu se va schimba prea curând

Bogdan Gherghel este QA Engineer, IT stuff, lucrează de acasă, din sat. S-a mutat în Rona de Jos (Maramureș) în satul bunicilor la începutul pandemiei, iar în primăvară se va decide dacă mai rămâne sau nu. Acum stă mai mult la discuții cu colegii de job pe net, iar cel mai apropiat oraș de o cafea e Sighetu Marmației. A dat peste lipsa canalizării și doar drum principal asfaltat, dar s-a ales și cu...

acces imediat la natură, la locuri foarte frumoase de care încă nu m-am săturat. Am câștigat și acces la produse de înaltă calitate, din grădina proprie sau din sat (lapte adevărat, ouă de casă, carne de la animale crescute în continuare natural, free-range etc.) 

Când pandemia va trece ar vrea să dea drumul unei afaceri, iar asta va însemna probabil o mutare mai aproape de Cluj. Altfel, îi place să meargă pe munți, a trecut prin aproape toate vârfurile mari de la noi, plimbările cu motocicleta, recent a făcut Transrarăul, despre care zice că e o minunăție. Ascultă muzică zilnic de vreo 12 ani, când și-a cumpărat primul pick-up, pentru că e priceless senzația de a-l percepe pe artist în cameră.

Cum era la oraș

Am alternat o perioadă între câteva orașe mici și Cluj. There is a quality to quantity, în orice oraș e mult mai ușor de a-ți găsi peers, oameni cu care ai valori comune și poate țeluri comune. Cu cât e mai mare, cu atât e mai ușor.

Tot în numere stă și dezavantajul: ai mai mulți vecini (pe care nu prea ți-i poți alege în nicio situație). Trebuie să te suporte și trebuie să-i suporți.
Cu toate acestea, cea mai mare dezamăgire am simțit-o în perioada în care am stat din nou în Cluj (noiembrie – martie): trec săptămâni întregi până să te vezi cu cineva dintre cei apropiați, cumva nimeni nu mai are timp. Era mult mai ușor înainte, când veneam în câte un weekend. Poate era faptul eram prezent pentru un timp atât de scurt, odată mutat acolo a dispărut urgența și toate revederile s-au mutat într-un viitor.

Ce te-a determinat sa lași orașul pentru sat

Am fost mai degrabă forțat de împrejurări. Am plecat pe 9 martie, neștiind exact cum se va desfășura primul val al pandemiei și bazându-mă pe faptul că pot lucra de oriunde. Nu cred că e nimeni fericit, poate doar împăcat (mă inlcud și pe mine). Casa e moștenire, nu doresc să locuiesc aici permanent (e duplex). E în satul bunicilor mei. Oamenii mă cunosc și mă respectă, dar sunt și confuz-amuzați de felul meu de a fi.

 De la un festival local, shoturi de palinca, sortare pe arome (pere, cirese, prune)

Cu unele te înveți

Mental, orice schimbare e dificilă, indiferent dacă e în bine sau nu. E greu să te simți departe, iar asta nu se va schimba prea curând. A fost fain să mă întâlnesc cu câțiva colegi din Cluj, ei fiind în postura de turiști. Unii s-au oprit și pe la mine.

...la restul te adaptezi

Compulsory gossip. Comunitățile mici trăiesc din asta, așa își mențin rapoartele sociale, structura. E un arsenal întreg de cutume care include ambiții mărunte (o fâșie de pământ, un loc în biserică), obiceiuri mai mult sau mai puțin necesare, atenție aproape paranoică la detalii sociale, la contabilizarea ajutorului acordat etc.

Cum ți s-a schimbat viața

Jobul e la fel, dar stau mai mult în discuții cu colegii, adică mai mult decât ce ține de task-uri. Ne cerem sfaturi unii altora pe tot felul de probleme din viața de după muncă. E un fel de a compensa lipsa unui teambuilding.

În afara job-ului, pot spune că am devenit mai îndrăzneț, mai dificil, mai douchebag într-un fel de care sunt foarte conștient și pe care mi-l asum. Probabil aveam oricum partea asta în mine, dar nu îi dădeam ocazia să se manifeste. (De exemplu, dacă mă duc la o cafea în cel mai apropiat oraș – Sighetu Marmației, intru cu motocicleta pe pietonală și parchez aproape în terasă. E ilegal de zgomotoasă și miroase tare a benzină, că e mapat motorul pe amestec rich. Deranjez pe toată lumea și nu-mi pasă. Nu știu de ce fac asta.)

Cred că sunt considerat „bolundu” (nebunul) satului. Again, nu-mi pasă. E o atitudine foarte plăcută și greu de înțeles pentru restul comunității, dar pentru mine e mai ușor așa. (Vin neoprotestanții cu reviste, strigă de la poartă, le răspund că nu-s acasă. Cred că e ușor bulversant, cel puțin până îmi văd fața). 

Neajunsurile vieții la sat

Infrastructura de orice fel are neajunsuri:

- doar drumul principal e asfaltat (național), dar e foarte zgomotos să stai chiar la drum; drumurile secundare nu sunt asfaltate și nu vor fi în viitorul apropiat, e ciudat că s-au asfaltat drumuri de legătură între localități, dar care sunt arareori utilizate (foste drumuri forestiere, peste dealuri foarte înguste și abrupte, merită să treci pe-acolo doar pentru peisaje, dar dacă te grăbești să ajungi undeva, nu sunt o opțiune reală)
- rețeaua de canalizare e inexistentă, deci primăria și guvernul externalizează costurile, n-avem decât să punem fosă septică;
- rețeaua de apă e subdimensionată, rămân fără apă curentă zile întregi în timpul verii. Apa nu trece testul de potabilitate. Primăria și guvernul externalizează costurile: n-avem decât să ne facem rezerve și să ne punem filtru. Pe deasupra, unii oameni sunt idioți: atunci când totuși este apă la rețea, mulți își vor umple fântânile, adică o bună parte se duce de fapt înapoi în pânza freatică și e un cerc vicios.
- rețeaua electrică are probleme, cam în fiecare lună mă confrunt cu câte o pană de curent, cea mai lungă a fost de 9 ore;
- toți providerii de net oferă servicii foarte proaste, pentru că presupun din start că nu sunt pretenții în acest sens
- școala e subfinanțată, partial și pentru că nu mai sunt destui elevi;
- serviciile medicale sunt subdimensionate (la dispensarul local e un singur medic, disponibil două zile pe săptămână sau cam așa ceva, n-am prea fost)

Întreținerea casei nu e cu mult mai dificilă, sunt doar mai multe lucruri pe care trebuie să le ai în minte.

În rest, am câștigat peace of mind, acces imediat la natură, la locuri foarte frumoase de care încă nu m-am săturat. Am câștigat și acces la produse de înaltă calitate, din grădina/livada proprie sau din sat (lapte adevărat, ouă de casă, carne de la animale crescute în continuare natural, free-range etc.) A, și totul e mai ieftin, indiferent dacă vorbim de producția locală, de supermarket sau de servicii. Un espresso excelent, din boabe prăjite acolo, e cinci lei. Și crede-mă, e excelent, I know my coffee.

Revelații

Prietenii-s puțini și scumpi la vedere.

Niciodată să nu-ți fie frică de schimbări, nimic nu e atât de rău sau atât de bine pe cât pare.
Se poate învăța orice, să nu te ferești de muncile fizice care necesită skill-uri, există șanse foarte mari să găsești pe cineva care să-ți arate cum se face (sau este un tutorial pe YouTube).

Primii pași pentru cine vrea să se mute la sat

Să călătorească prin țară cât de mult. Locuri frumoase sunt destule, dar trebuie să găsească locul potrivit. Să facă o listă scurtă a locurilor unde ar vrea să rămână, să se intereseze ce probleme sunt acolo pentru a estima cu ce soluții poate veni. Apoi, după ce s-a hotărât, să aștepte puțin, va găsi în curând un teren de vânzare sau o casă. Mulți o iau invers, caută case de vânzare și apoi se duc să le vadă pe cele mai frumoase. Locul contează mai mult, casa se poate construi sau modifica.

O zi din viața ta

Din păcate, nu prea sunt multe de făcut. Se bea. Dacă stai un pic mai mult prin Cimitirul Vesel, o să vezi că „mort de moarte forțată” nu e nici pe departe un caz singular. Deci cam asta e: bufetul central, ocazional câte o nuntă sau înmormântare (da, unele înmormântări sunt motive de distracție, dar nu într-un mod răutăcios. mi-e un pic greu să explic aici: se râde mai mult decât se plânge, tocmai din respect; la priveghi se glumește, se joacă cărți, iar se plânge un pic, se mai bea niște pălincă și apoi apropiații își amintesc tot felul de întâmplări amuzante din viața persoanei decedate)

 "Cheia Dracului", un fel de puzzle pe care il fac mesterii locali, fiecare piesa e unica si e un singur mod de imbinare

Duminică se merge la biserică, se bârfește corespunzător după slujbă, se pune toată lumea la curent cu evenimentele și informațiile săptămânii, apoi oprirea la bufet (bărbații). Femeile se conduc către case, în grupuri, continuând discuțiile în poartă la fiecare.

Tot duminica după-masa are loc uneori „mărgica”, dacă vremea permite. Basically, se adună oamenii la discuții în diverse puncte strategice care de regulă conțin o bancă și oferă o vizibilitate largă asupra drumului.

Contribuția ta în comunitate

Am reușit să deschid un fel de olx offline pentru diverse produse locale (poate cineva taie un vițel săptămâna asta, poate cineva are miere de vânzare, sau ciuperci, sau găini etc.). Din punct de vedere politic nu știu dacă aș avea nervi să mă implic. Alegerile locale la sat sunt foarte brutale pentru că interesele sunt directe: un loc de muncă în primărie, un salariu de consilier, un proces care trebuie împins încă un mandat până la prescripția achizitivă.

Pandemia de pe ulița satului

Să nu începem.:) E ciudat să port mască, vecinii cred că mă tem, nu că îi protejez. Cei mai mulți nu cred, pentru că asta le dă o senzație de control. Un om a murit și în acea duminică au stat mai răsfirați la biserică, dar nu i-a ținut mult. Continuă să glumească, să braveze și să denunțe interesele guvernului în continuarea pandemiei. Ambulanțele trec mai des ca să ne sperie, să ne țină în case. Cam asta e atitudinea, iar autoritățile locale se cam aliniază.

Te mai vezi om de oraș

Înainte de pandemie voiam să deschid o mică afacere și îmi doresc asta în continuare. Din păcate, pentru a funcționa, voi avea nevoie de turiști și aeroport, deci cel mai probabil mă voi întoarce la Cluj după ce va trece. Însă nu voi sta la bloc. De altfel, cochetez cu ideea de a găsi o casă la țară undeva aproape, la maxim 30 km de Cluj. Ceea ce e un fel de a reveni la oraș.