Da, recunoaștem, am ales un titlu aproape senzaționalist. Ne salvează faptul că e și adevărat. Plus că puteam mai mult. Am fost foarte aproape de a spune ceva și de Regele sexului sau Pizdălăii germani. După cum vedeți, am lăsat partea asta juicy pentru intro. Ideea e că Arhiva de Sunet sună atât de promițător, încât am simțit nevoia să dăm din mâini ca să atragem atenția. Despre ce e vorba, de fapt: un podcast mult diferit de există pe piață, care analizează felul în care muzica românească a reacționat la fenomene socio-politice importante din istoria ultimilor 30 de ani, de la Revoluție până la Covid-19. Alături de autorii unor piese iconice de după ’90 și de diverși comentatori, realizatorii Ionuț Dulămiță (jurnalist & artist plastic), Paul Breazu (jurnalist & DJ) & Mihai Lukács (regizor de teatru, cercetător) găsesc interpretări noi în locuri comune sau uitate.
Sunt momente istorice pe care le-am trăit sau momente importante din viața fiecăruia care au avut mereu un soundtrack pe fundal, format din muzica momentului, spune Mihai Lukács
Un prim sezon „Arhiva de Sunet” se lansează miercuri, 25 noiembrie. Noi vorbim cu Ionuț, Paul și Mihai cum le-a venit ideea unui astfel de podcast, care au fost surprizele, cum au mers înregistrările cu artiștii, despre istorii personale și colective, împletite cu muzică și amintiri de tot felul.
Povestea Arhivei de sunet
Ionuț Dulămiță: „Arhiva de sunet” analizează felul în care muzica românească a reacționat la fenomene socio-politice importante din istoria ultimilor 30 de ani, de la Revoluție până la Covid-19. O face împreună cu autorii unor piese iconice de după ’90 și cu diverși comentatori, cu scopul de a găsi interpretări juicy și inedite pentru istoria postdecembristă.
Paul Breazu: Decodăm istorii locale și transformări care au afectat societatea românească în forme diverse și care s-au reflectat în muzica momentului. Temele posibile sunt infinite, dar am limitat primul sezon la 10 episoade care acoperă topicurile Virus, Ceaușescu, Bișniță & (Proto)antreprenoriat, Muncă, Migrație economică, Gen și militarism apoteozat în integrarea în NATO. Ca metodă de lucru, ne-a inspirat maniera remixologică în care Adam Curtis își realizează documentarele, proiecția metajurnalistică pe care el o plasează pe subiecte.
Mihai Lukács: „Arhiva de sunet” este în primul rând un experiment artistic, aproape un exercițiu de metodă constructivistă, de mixare de muzici și voci pornind de la teme reale și specifice. Un colaj audio de voci cunoscute, de specialiști în diferite domenii (artiști, analiști, jurnaliști) și muzici care rulau cândva în heavy rotation - piese cult sau piese care au fost uitate. Un colaj care transformă major înțelesurile inițiale, sau mai bine zis le revizitează și le revalorizează pentru 2020, care reușește tehnic, prin demersul plurivocal, evitarea noise-ului prin resemantizare. Arhiva este un caleidoscop sonor care produce din părțile colorate deja știute ceva complet nou și, per ansamblu, surprinzător.
Paul Breazu: Teaser: Vorbim cu trupa Holograf despre SIDA & prezervative. Silvia Dumitrescu ne povestește despre prima piesă cu mesaj feminist din pop-ul românesc de după ’90, pe care a compus-o pentru ea Doru Căplescu.
Așa cum ne-au confirmat trei dintre cei cinci membri ai Holograf, albumul de mai jos este unul de tranziție. O dată...
Posted by Arhiva de Sunet on Tuesday, September 29, 2020
Cu o altă piesă semnată de Căplescu dăm startul unei căutări după imaginea lui Ceaușescu în muzica ultimilor 30 de ani. Iar Nane ne spune cum vede el diferența dintre „școala lui Nicu” și „școala nouă”, din care face parte generația lui. Dan Iliescu de la „Timpuri Noi” ne dezvăluie formula secretă a formației și cum l-a vrăjit pe Adrian Sârbu să cumpere ad-ul perfect pentru visul umed al României cu NATO. Iar cu Ciuraru povestim despre emigrație și inadaptare, pornind de la piesa lui din 1996. „Pizdalăii germani”. O să vă întâlniți și cu Regele Sexului și cu mulți alții. Un prim sezon al podcastului „Arhiva de Sunet” se lansează miercuri, 25 noiembrie, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.
Ideea. Contextul
Ionuț: Pentru mine, sursa de inspirație a fost documentarul Hip Hop Evolution de pe Netflix, care analizează evoluția rap-ului din SUA, de la rădăcini și până în prezent. Mi-a plăcut în primul rând că intra în viața și mintea unor nume mari din hip-hop, analizând modul în care au compus piese iconice și contextul social în care au apărut acestea. Le-am propus lui Paul și lui Mihai să facem ceva similar pentru muzica românească.
Ideea pe care o aveam inițial era să scanăm repertoriul muzical de după ’90 în căutare de „piese sociale”, care vorbesc direct și asumat pe teme grele ale istoriei postdecembriste, concentrând în ele momentul politic al vremii lor. Cum e, de exemplu, „După blocuri” de la B.U.G. Mafia. N-am găsit destule piese de genul ăsta, care să înglobeze întregi perioade socio-politice, așa că Paul și Mihai au propus altceva: să fixăm niște fenomene mari care ne-au transformat societatea în ultimii 30 de ani și să analizăm felul în care muzica românească a reacționat la ele, direct sau nu, conștient sau nu, asumat sau nu. Pentru primul sezon ne-am rezumat la temele de mai sus.
Mihai: Ideea de podcast s-a potrivit perfect pentru această perioadă stranie în care stăm la distanță unii de alții, suntem saturați de produse video care ies din orice ecran și ne întoarcem la un format audio care poate spune mai bine o poveste care să îți lase loc și de imaginație, să nu îți livreze totul de-a gata, care să îți permită, ca ascultător, să te prinzi singur de niște legături cu propria viață.
Cred că punctul de plecare pentru mine a fost 1947, când Antonin Artaud înregistrează o emisiune audio care va aștepta 50 de ani să fie difuzată. Se numește „Pour en Finir avec le Jugement de dieu” și m-am tot gândit la ea, am scris și la doctorat un capitol despre acel experiment. Sunetul poate oferi șansa de a transmite o corporalitate specială, doar prin voce, și asta e fascinant. Pe de altă parte, lucrez de câțiva ani cu diverse arhive, în special în proiecte artistice, dar și de cercetare și mă pasionează energia pe care o conțin, toate viețile și poveștile blocate cumva acolo. Rolul nostru este de a elibera acele fantome, de a le da drumul în public.
Între o discuție de arhivat despre „Nicu Ceaușescu Președinte” și una despre blues-uri ale băieților săraci sau bogați...
Posted by Arhiva de Sunet on Friday, October 9, 2020
Anul trecut am lucrat cu arhiva Radio Europa Liberă din anii 1950-1965 și mi-am dat seama cât de puternic poate fi mediul audio, cum poate crea forme de rezistență sau poate juca politic la nivel mare. Și aici cred că intră și muzica din ultimii 30 de ani pe care am selectat-o împreună pentru „Arhiva de Sunet”. Sunt momente istorice pe care le-am trăit sau momente importante din viața fiecăruia care au avut mereu un soundtrack pe fundal, format din muzica momentului. Întrebarea mea principală era dacă nu cumva muzica poate influența sau chiar produce scânteia acelor momente. Încă nu am un răspuns.
Echipa
Mihai Lukács: Pentru mine, colaborarea anterioară cu Paul Breazu a fost un punct important de plecare. Sunt regizor de teatru și noi am mai lucrat la două spectacole de teatru înainte, pe partea de univers sonor. La „American Gypsy” (un spectacol produs de Paradaiz în 2019), toată acțiunea are loc pe un playback care conține un șir imens de referințe pop culture care devin parte din poveste, uneori înțelesurile sunt triple sau pe și mai multe niveluri, iar umorul a fost mereu cheia de decriptare. Am zis că mă bag în orice care poate continua o experiență de colaborare cu Paul.
Pe Ionuț îl cunosc de mult timp ca jurnalistul super onest de la Think Outside the Box și Scena9, dar și ca artist plastic foarte incisiv. Am avut o colaborare care nu s-a mai concretizat, era un demers artistic care relua nuvela „Moartea la Veneția” a lui Thomas Mann și o spunea în contextul de criză climatică și de inundare a orașului, apoi ne tot gândeam la efectele pandemiei din Italia. Poate îl vom face odată, moartea pare să fie mereu prezentă în Veneția.
Pe Roxana Bucată o știam ca jurnalistă și am fost surprins să observ cât de bine cunoaște zona de promovare și comunicare, esențială pentru un astfel de demers. Ea a avut un rol greu: ne-a pus ordine în maldărul de idei și direcții, a adus partea de realism privind organizarea noastră internă și mereu ne aducea cu picioarele pe pământ.
Ionuț: A fost mișto că am îmbinat experiențe profesionale complementare. Paul e jurnalist & DJ, are multe contacte în lumea muzicii și știe să facă mega atmosferă audio - m-am turmentat de multe ori la party-urile underground pe care le face cu Paradaiz. Mihai e regizor de teatru, artist și cercetător, construiește ritmul atmosferei și o umple cu sens & analiză; e creierul care plasează lucrurile acolo unde-și au locul - un Krang (din Țestoasele Ninja), haha, dar mai simpatic și cu simț estetic. Roxana e jurnalistă și comunicatoare, traduce experiența asta a producției în fapte foarte concrete, iar despre mine îmi place să cred că știu să găsesc oameni, să-i ascult și să-i fac să se deschidă; aduc și o atitudine mai temperată când vine vorba de critică, însă nu-mi dau seama cât e de bine sau cât e de rău. Trăgând linie, am lăsat lucrurile să curgă de la sine și am lucrat împreună pe documentarea & construcția podcastului, n-am avut funcții definitiv separate.
Cum ați ales invitații
Ionuț: Am ales mai întâi temele, care ne-au dus către piese, iar apoi am ajuns la invitați. Discutăm dintr-o perspectivă critică despre, de exemplu, ethosul muncii după ’90, despre slaba reprezentare a problematicilor de gen în muzică, despre bișniță și începuturile antreprenoriatului în România etc. și am căutat invitați – artiști, jurnaliști, analiști – care să livreze opinie semnificativă pe subiectele dezbătute. Pe artiști i-am ales în funcție de relevanța pe care am considerat că o are muzica lor pe temele selectate.
Paul: Poate chiar am încercat să provocăm intervenții mai radicale pe aceste subiecte socio-politice ardente. Am fost poate tendențioși, dar cu siguranță am generat discuții importante, dintr-o perspectivă inedită.
Ionuț: A fost în mare parte freestyle, tema de acasă ne-a ajutat rar: premisele ne-au fost constant dinamitate în interviuri.
Mihai: Am avut două tipuri de invitați, muzicieni și analiști. Ei au fost legați de anumite piese la care fie contribuiseră, fie știau foarte bine tema generală a episodului. Chiar dacă aveam niște direcții clare de discuție pornind de la o piesă main care spunea o poveste specifică, tendința era ca muzicienii să vorbească despre ei. Ceilalți invitați aveau tendința să vorbească tot despre ei, mai ales despre cum muzica le-a marcat adolescența.
Muzicienii obișnuiți cu interviuri și emisiuni TV erau foarte surprinși de genul de întrebări pe care le adresam, nu erau obișnuiți, chiar se plângeau că cei cu care discută de obicei despre muzica lor nu fac research și au întrebări standard. Dar și cu noi începeau tot standard, până reușeau să părăsească pattern-ul cunoscut. Ce mi-am dat seama pe parcurs a fost că unii invitați aveau nevoie de noi și nu noi de ei. Eram într-un fel de talking cure, de exorcizare a unor demoni personali. Eram ca niște doctori de țară care trec să mai asculte bolnavii din când în când.
Uneori, sesiunile erau foarte lungi și ajungeau în zone complet uitate, și de noi, și de ei. Silvia Dumitrescu chiar ne-a propus, după trei ore de discuții, să facem un documentar împreună pentru că descoperirile comune erau fascinante. Din păcate, formatul de colaj pe care lucrăm, foarte dinamic și focusat, nu permite discuții lungi pe subteme adiacente, dar bruturile sunt delicioase, poți sta ore în șir să le asculți. Și ce mi se pare important e că se râde foarte mult la întâlniri.
Ce înseamnă pentru voi un interviu bun
Mihai: Un episod bun are flow, poveste bună și te lasă cu mai multe întrebări decât ai avut când l-ai început. Mai ales pe temele care îți sunt clare, cunoscute. Îți dai seama că încă mai ai multe de aflat.
Evoluția podcastului în Ro
Paul: Fără să fim urmăritori foarte atenți ai formatului, din ceea ce observăm este loc de mult mai bine în aria podcasting-ului local. Nu am întâlnit chiar atât de multe lucruri interesante cu adevărat, formatul pare a avea deocamdată chipul și asemănarea culturii influencing-ului. Iar asta se traduce mai degrabă prin mult narcisism, mult antreprenorialism. Subiectele în sine se loop-ează la infinit. Glumind, dar nu prea, toată lumea vorbește în podcasturile românești despre aceleași trei lucruri: cum să devii Selly, cum să devii antreprenor, cum să devii antreprenor ca Selly. Sigur, nici podcasting-ul nu putea să depășească pur și simplu fetișurile socioculturale ale momentului, dar pare că este loc de mai multă diversitate. Hai să nu spunem că peisajul e doar atât de întunecat – ceva-ceva se întâmplă, entități independente începând să producă podcast. Și noi, printre ele.
Mihai: Ce mi se părea straniu era că foarte mulți din cei cu care discutam se așteptau la camere, la locație de studio de filmare. Pentru ei, podcastul e video, ceea ce mi se pare o direcție proastă și extrem de plictisitoare. Lumea a învățat să se uite și a uitat să asculte podcasturi, ca să răspund direct la subiect. Sper ca mutațiile locale de podcasturi să renunțe la acea filmare la masă aruncată pe YouTube și să revină la munca atentă pe sunet.
Surprize
Mihai: Punctual, am avut parte de surprize numeroase pe parcurs și pentru că am pornit la un drum care nu se reliefa foarte clar în depărtare. Ce îmi vine acum în minte: umorul lui Dan Iliescu, memoria incredibilă a Silviei Dumitrescu, puterea de analiză a propriilor procese pentru Fraga, aroganța lui Deliric, platitudinea lui Barac, viziunea de ansamblu a lui Costi Rogozanu, energia debordantă a lui Molotov de la Dead Ceaușescus.
Ionuț: Pentru mine, o descoperire mișto a fost că una dintre piesele adolescenței mele, „Vine poliția”, varianta Verdikt, care a apărut când eram în clasa a noua, în Petroșani, și pe care o asociez cu balul bobocilor, s-a născut chiar pe scena asta a balurilor bobocilor de provincie, în Slobozia, de unde a depășit granițele orașului, din vorbă-n vorbă, și a ajuns până la urechile lui Florin Călinescu. Băieții de la Verdikt au înregistrat-o cu zero bani investiție, într-un dormitor, pe un casetofon. Altă chestie mișto care-mi vine în minte e felul în care rapper-ul regional Ciurau din Aștileu și-a construit stilul inconfundabil: a inventat un personaj colectiv (Ciuraru) care împrumută din limbajul neaoș și din personalitățile prietenilor săi din satul bihorean Aștileu, unde erau bunicii lui. Am mai descoperit, cu surprindere, că Regele Sexului nu e intimidant, cum mă așteptam, e o persoană caldă, primitoare - ne-a servit cu prăjitură și cu vin de Târgu Jiu.
Cât de dificil este să faci un podcast
Mihai: Este un format flexibil care îți oferă o gamă largă de posibilități de lucru și de exprimare artistică, poate cel mai adaptat tehnic la situația sanitară din 2020. „Arhiva de sunet” face o conexiune între cercetare, istorie recentă, pop culture local și intervenție artistică.
Proiectul poate fi un fenomen pe termen lung, care se poate actualiza constant, poate crește în varii direcții și ne poate ajuta să înțelegem mai lejer ce s-a întâmplat cu noi toți în ultimii 30 de ani, dar mai ales să intuim ce urmează în anii care vin. Cultura pop are acest dar de a fi cu un pas înainte și a înțelege mai bine procesele ample pe care le anticipează doar aparent la suprafaţă, dar e mult mai mult acolo, pe dedesubt. Poate că principala provocare este tocmai posibilitatea de a continua la nesfârșit „Arhiva de sunet”, pe acest format produs pentru 2020. Aici ar fi și cea mai importantă învățătură, cum să produci un concept care să poată rula cât mai mult timp, nu doar de la mână până la gură.
Libertățile & îngrădirile podcastului
Mihai: Cred că tocmai restricțiile sunt avantajele podcastului, faptul că ai doar sunetul la dispoziție pentru a crea o lume plină de personaje vii și amintiri plăcute sau poate dureroase, care țin de arhiva de sunete a fiecăruia. Aici cred că e relevantă și metoda de lucru, mi-am dat seama la un moment dat că formatul este foarte aproape de teatrul lui Bertolt Brecht, de la care mă și revendic personal, pentru că include toate elementele sale de bază: montajul, songurile, naratorii, umorul, istoricizarea, concluzia lăsată liberă pentru public, provocat să își pună întrebări despre propriile procese legate de contexte socio-politice specifice.
Nu știu dacă e neapărat o mare libertate să faci ce vrei, ci mai degrabă o mare responsabilitate pentru a lucra chirurgical cu temele grele, cu artiștii și muzica care ne-au marcat viețile într-un fel sau altul. Pentru că viermii de ureche pot fi și răzbunători și periculoși, nu doar o melodie simpatică de la radio care îți stă în cap două zile.
