Închiși în ei, captivi în angoase și neîncrezători. Deopotrivă buni, ingenioși, curajoși, chiar dacă li se vorbește mult prea mult despre eșecuri și aproape deloc despre drumul sănătos către reușite. Așa se prezintă pe scurt o parte a tinerei generații, despre care, câți nu zicem autoritar și prea ușor că nu are repere, valori, direcție? Tinerii de astăzi nu trec doar prin era vitezei și a internetului, unde dau peste multe forme fără fond, ci și printr-o criză acută de modele. Dintre cele valoroase.
Niște tineri români s-au găsit într-o gașcă editorială și scriu texte autentice, din experiențe personale, pe Gen, revistă, un proiect editorial sprijinit de Institutul Francez.
Ideea de educație civică în formă editorială aparține Oganizației Forum Apulum, care căuta o cale să dea o voce tinerilor. Așa a apărut această revistă nouă, deocamdată în format digital, unde redactori sunt doar tineri. Alături le sunt jurnaliști și creativi cu experiență, doar pentru a le da un strop de ghidare și încurajări.
”Gen vrea să fie o revistă care găzduiește pur și simplu niște voci care se vor a fi auzite, și nu un cadru care să ceară un anumit tip de text. „Gen” a însemnat, întâi de toate, un climat care a indus ideea că da, tinerii pot scrie despre „subiectul ăla” despre care n-au mai vorbit cu nimeni, cu atât mai puțin să fi scris”
Deși sunt ocupați cu lucrul la varianta print a revistei, Alexandru Ciocan și Diana Filimon de la Forum Apulum au luat o pauză și ne-au povestit despre Gen, revistă, despre preocupările și reperele tinerilor din România.
Apariția ”Gen, revistă”
Alexandru: Povestea revistei e tocmai una a schimbării ideilor și perspectivelor. Ideea inițială era aceea de a da o voce tinerilor, de a arăta ceea ce am constatat și noi lucrând cu ei: sunt mai maturi decât îi considerăm, nu sunt doar dependenți de tehnologie (și, până la urmă, aici „păcătuim” și noi), citesc și, chiar mai mult, scriu. Astfel că am cerut ajutorul Institutului Francez din România și cu sprijinul lor am pornit proiectul.
Inițial revista era planificată să apară în două numere de 15-20 de pagini maxim, ca rezultat al unei redacții de 10-12 tineri. Cifrele păreau rezonabile. Era, la urma urmei, și un experiment, o provocare de a obține nu doar niște povești, dar și de a crea un sistem în care tinerii să simtă că revista e produsul lor. Că nu publică într-o revistă a adulților, gândită de adulți pentru a fi educativă pentru alți tineri, ci de o revistă a tinerilor pentru tineri. Provocarea era, deci considerabilă, de unde și cifrele mici inițiale (în lumina prezentului).
Dar nu ne-am putut ține de aceste previziuni pentru că așteptările ne-au fost depășite. Redacția numără peste 40 de tineri. Am creat un site care este, momentan, avangarda ediției tipărite care va urma. Varianta tipărită va depăși sensibil previziunile inițiale, iar două numere e limpede că nu vor avea cum să găzduiască valul de povești și ilustrații. În plus, „mașinăria” pare că abia s-a pus în mișcare.
Echipa Forum Apulum
Diana: Echipa „Forum Apulum” implicată în proiect este formată în principal din tineri (Denisa Cotor, Iuliana Marcu, Sorana Horșia și Florin Râșteiu, ajutați și coordonați de mine). Ce face „Gen” un proiect cu adevărat inedit este faptul că tot ce se regăsește în paginile revistei reprezintă cu adevărat produsul unei echipe. În timp ce textele și ilustrațiile prindeau contur, același lucru se întâmpla cu echipa. Tinerii învățau, cu ajutorul mentorilor, nu doar să dea o formă cât mai bună textelor, ilustrațiilor sau fotografiilor, ci și să își ia în stăpânire rolurile: de redactori, corectori sau organizatori. Practic, „republica tinerilor” de la „Gen” lucra și lucrează la independența sa.
Odată ajunși în fața textelor oricine avea convingeri certe despre tineri va trebui să le reanalizeze. Da, sunt o generație care stau mult pe TikTok, dar nu doar pe TikTok. Tinerii sunt curioși, dornici de nou și de profunzime, de a-și spune și a se regăsi în povești. Generalizarea cred că nu ajută nicio tabără. Noi am primit în echipă tineri din toată țara, nu doar din orașe mari, ci din comune, din localități mici, tineri care studiază în afara țării, suntem un grup divers și reprezentativ. Nu e un proiect exclusivist sau elitist, e o radiografie a unor bucăți din visele și anxietățile tinerilor din România. Și cred că adulții vor avea o surpriză descoperindu-i.
„Gen” îi atrage pe alți tineri prin perspectiva nouă și autentică. Articolele sunt lungi, dar sunt „pe bune” și ating probleme dintre cele mai sensibile, exprimate în felul în care autorii au simțit să o facă (uneori sub anonimat). Sunt subiecte „hard”, adeseori, fără aerul revistelor școlare, în care lucrurile trebuie să „dea bine”. Nu atât atenția tinerilor s-a scurtat (apropo și de Tik Tok), cât ceea ce li se oferă în general de citit, în general, are o formă prea puțin autentică și conectată la frământările lor pentru a nu fi prea lung.
Direcțiile editoriale ale revistei
Alexandru: Proiectul vine cu o formă de organizare nouă și, în același timp, „fără filtru”. Îi încurajăm pe tineri să fie ei înșiși, să decidă despre ce vor să vorbească - fie prin text, ilustrație sau fotografie - și în același timp să controleze și ritmul de lucru. Redacția existentă se coagulează tot mai bine și tinerii învață nu doar să scrie, ci și rolurile aferente oricărei redacții.
Subiectele au fost și rămân decizia lor. „Gen” vrea să fie o revistă care găzduiește pur și simplu niște voci care se vor a fi auzite, și nu un cadru care să ceară un anumit tip de text. Ce există acum pe site, precum și ce va ajunge în paginile tipărite nu sunt texte care zăceau în sertare (poate doar virtuale, ale minții) așteptând o revistă, cel mai probabil a adulților, care să le dea, ca o favoare, ceva spațiu și șansa publicării. Acesta încă e mecanismul clasic - revista serioasă întâlnită cu „am și eu un text…” „Gen” a însemnat, întâi de toate, un climat care a indus ideea că da, tinerii pot scrie despre „subiectul ăla” despre care, după cum mulți mărturisesc, n-au mai vorbit cu nimeni, cu atât mai puțin să fi scris. Ideile au fost coborâte în text.
Strategia de comunicare
Diana: Strategia aparține tot tinerilor, ei au libertatea de a transforma acest proiect în ce forme și pe ce platforme simt ei ca fiind naturale pentru proiect. Au mână liberă de la noi să facă așa cum simt. Cel mai bun exemplu îl reprezintă chiar ultima idee de care se ocupă deja un departament al redacției: variante audio ale articolelor lor, în lectură proprie sau nu. Sesizând atât trendul ascendent pe care sunt podcasturile și realizând în același timp că, pentru o mai largă distribuție, ar fi nevoie totuși de variante mai accesibile ale articolelor lor. Latura audio „Gen” este, așadar, în lucru.
În rest sunt în lucru idei de tot felul pe care ei le vor prezenta pe social media în perioada următoare, de la recomandări, la discuții cu autorii articolelor, la schimburi de idei și orice vor mai simți ei potrivit. Nu adulții comunică prin mâna tinerilor în acest proiect, proiectul e condus acolo unde simt ei, noi, suntem aici doar să le dăm curajul să o facă.
Redacția
Echipa este aici. Este foarte mare și vă invit să îi descoperiți treptat prin munca lor.
Alegerea echipei editoriale
Alexandru: Echipa editorială numără peste 40 de tineri care se ocupă atât de scrierea textelor, cât și de corectarea și promovarea lor. Ei au fost aleși în urma unor call-uri publice. Numărul lor reflectă o realitate pe care nu am anticipat-o. Precum spuneam, redacția ar fi trebuit să fie cam de patru ori mai mică dar în fața a peste 200 de candidați care s-au înscris în call-ul inițial, ne-am decis să mărim considerabil redacția.
Asta a implicat sensibil mai multă muncă pentru mentori, cât și o coordonare ceva mai dificilă (în care, în partem chiar tinerii se implică), dar ne-a fost limpede că e singura soluție viabilă. În mod normal, preselecțiile înseamnă și decizii la limită, renunțarea la candidați buni din lipsa locurilor. În condițiile date, am socotit că nu putem pierde vocile pe care abia le-am găsit.
Ce unește aceste voci
Alexandru: Pe tinerii din redacție îi unesc două lucruri: talentul și capacitatea de efort. Dintre cele două, talentul a fost, cumva, firesc. Știam că există (și nu doar în cazuri izolate), trebuia doar să primească ocazia potrivită pentru a se manifesta. Capacitatea de efort, însă, ne-a surprins. De îndată ce au realizat că îi luăm în serios și le lăsăm libertatea inițiativei, s-au organizat foarte bine singuri - și-au alocat sarcini și termene limită, au creat grupuri de lucru, au ținut ședințe și au venit cu idei. Ceea ce era deja transparent din materialele lor, maturitatea, s-a văzut și în felul în care au lucrat.
Singura motivație reală pentru proiectele lor, fie ele scrise, ilustrate, fotografiate e nevoia autentică de a fi auziți și de a se conecta cu alți tineri cu experiențe similare. Se simte, în multe dintre texte, sfiala sau chiar teama că rândurile și experiențele pe care le conțin sunt ciudate. Că nimeni, sau aproape nimeni, nu mai trece prin așa ceva.
Mentorii
Diana: Elena Stancu este jurnalistă la Teleleu și coordonează alături de Vlad Tăușance partea de scris, ghidat, ajutat, Cosmin Bumbuț este fotograf și parte a Teleleu alături de Elena și coordonează tinerii care se ocupă de fotografie, Laura Borotea a sprijinit tinerii de pe zona de ilustrație, iar acum ni s-a alăturat proiectului și Paul Mureșan, artist. Diana Filimon este cea care îi ajută să se transforme într-o echipă și să înceapă să funcționeze cât mai organizat, pentru a deveni cât mai curajoși și independenți. Pe partea de editare ne ajută oameni care au sărit să sprijine proiectul, Karin Budrugeac, Nicoleta Rădăcină, Ana Maria Ciobanu și Nicoleta Coșoreanu.
În ce constă mentoratul
Diana: Se discută subiectele pe care și le aleg, li se pun întrebări care să îi ghideze și se lucrează strâns, om la om. Partea de mentorat s-a transformat încet încet într-o relație personală între mentori și tineri, nu este doar editare sau ghidaj, este o călătorie prin probleme personale, dubii, refuzuri primite de la familie de către tineri, o terapie din care atât mentorul, cât și cel mentorat ies un pic transformați. Iar dacă am putea rezuma nevoia lor cea mai mare este de a fi ascultați. Ascultați pe bune, nu superficial și ascunși după generalizări.
Primele texte publicate
Diana: Textele de pe site ilustrează direcții diferite pe care „Gen” vrea să le exploreze și au în comun maturitatea trăirilor și a analizelor pe care le fac. E imposibil de stabilit o ierarhie valorică a lor, pentru că tratează lucruri diferite: viața unei tinere nevăzătoare și încercările de creare a unei normalități, travaliile la care sunt supuși medicii rezidenți de la noi, importanța unui an sabatic și curajul de a-l experimenta, complicata relație cu corpul propriu, experiența unui divorț în care tabere au tranșee adânci săpate sau anxietatea, uneori copleșitoare, a alegeriii unui drum la finalul liceului.
Reacțiile
Diana: E oarecum ciudat să spunem că reacțiile al aceste texte au fost bune, deși au fost. Reacțiile au fost umane, mai bine spus. Într-un moment în care izolarea este termenul cheie, foarte mulți tineri nu s-au mai simțit singuri în frământările lor. S-au regăsit în textele „Gen”, deseori cu uimire - cum, mai trece cineva prin asta? Și ce simțim că a făcut acest proiect până acum este de a se transforma într-un pod între generații, Am primit în egală măsură reacții de la adulți, părinți, cât și de la tineri. Două lumi destul de diferite s-au uitat una la alta sincer preț de câteva minute bune, iar ce au văzut, i-a surprins, Și sperăm noi și schimbat.
Ilustrație: Emilian Mocanu
Tinerii de azi, ce preocupări, ce interese au
Alexandru: The kids are alright și, în același timp, sunt zdrobiți de presiunea de a reuși într-o lume care nu mai legitimează decât succesul. The kids are alright pentru că există în ei un potențial formidabil, așa cum o dovedesc și textele - de a înțelege, a simți și a crea. Da, tinerii mai citesc, sau cel puțin ar mai citi, depinde ce le apare în cale. Pentru atenția lor concurează o gamă mai diversă ca niciodată de tentații și e nevoie de multă autenticitate pentru a le-o capta - asta face și mai valoroase textele pe care tinerii de la „Gen” le-au scris; sunt „no-nonsense” pentru că nu au un ton condescendent ori autoritar ori atotștiutor. În ele, autorii s-au expus cum n-au mai făcut-o, fie că a fost vorba despre neregulile din sistemul medical (despre care nu se vorbește, de la nivelul rezidenților), despre cum îți poți urî propriul corp (pentru că se vorbește prea mult despre cum ar trebui el să fie), despre ce înseamnă să reușești, dar mai ales să eșuezi. Reiese, din toate textele, că le vorbim mult mai mult tinerilor despre pericolele eșecului decât despre posibilitățile diverse ale reușitei. Astfel că devin închiși, angoasați și simt, de multe ori, că nu are rost. Nici măcar nu are rost să încerce, pentru că nu au cum să reușească.
„Gen” funcționează, de fapt, ca un grup de suport. Unii au nume, alții nu. Unii ne povestesc, din spatele numelor sau nu, despre experiențele lor, pentru a transmite mesajul că oricine mai simte asta nu e singur. Se citesc și ascultă unii pe alții. Se încurajează și leagă prietenii, fac grupuri de chat și pun la cale colaborări și proiecte. Învață că se poate și că ei pot. Mai mult, că au putut face deja ceea ce multor adulți le scapă: să fie vulnerabili și introspectivi.
Reperele noii generații
Alexandru: În privința reperelor, discuția e un pic dificilă. Există o criză a modelelor și tinerii o resimt și oglindesc. Fie acestea lipsesc, și atunci apare o tensiune a căutării, fie când există, tind să dezamăgească. Primii idoli care tind să cadă sunt părinții. Adesea trăind mental într-o altă lume, care nu mai există, impun direcții în loc să asculte și să afle. S-ar părea că tinerii reușesc mai curând în ciuda lipsei de sprijin, decât datorită lui. Dar pe parcurs îi bântuie un puternic sentiment de inadecvare. Sigur, sunt nativi digital, cresc într-o lume în care accesul la informație este cum nu se poate mai facil, însă sunt victimele unei suprastimulări căreia îi fac față cu greu. „The paradox of choice” îi apasă mai tare decât pe generația părinților sau bunicilor lor, astfel că se simt obligați să reușească în lumea asta atât de ofertantă. Părinții lor cred, în general, la fel. Nu întâmplător, unul dintre texte este intitulat „ei de ce pot, și tu nu?”- o idee care planează asupra lor ca o sabie a lui Damocles. Iar firul care o ține nu rezistă întotdeauna.
La echilibrul lor ar contribui decisiv deschiderea unei discuții sincere despre insecurități și despre firescul, ba chiar necesitatea parțială a eșecului. O discuție care să-i includă pe tineri ca parteneri și nu doar ca public pasiv.
”Gen, revistă” mai departe
Alexandru: „Gen” urmează să apară și în variantă tipărită și extinsă, înglobând și alte texte existente, însoțite de ilustrații. Materialul este mai vast decât am estimat, o parte dintre proiecte vor apărea și în limba franceză, așa că se arată multă muncă în perioada următoare. Iar un lucru e limpede (și îmbucurător) că textele, ilustrațiile și fotografiile pe care le avem, nesperat de multe și de ample, sunt doar începutul.
