Scenaristul și regizorul Daniel Sandu s-a folosit de toată priceperea lui în poveștile cinematografice și a creat personaje pentru toate gusturile. Apoi, a dărâmat, unul câte unul, clișee cu care ne-au obișnuit filmele comerciale. Printre care ”Binele învinge”. A montat tot acest amestec în niște imagini colorate și ne propune o comedie deșteaptă, cu ritm și distribuție bune. E vorba de miniseria „Bani negri (pentru zile albe)”, care are premiera duminică, 22 noiembrie, la HBO, și este o producție numai bună pentru aceste vremuri, ce pare că și-au pierdut culorile deschise.
”Din start ne-am propus să evităm atmosfera și jocul de comedie teatrală sau de sitcom. Din start ne-am propus să evită umorul de dialog. Am stabilit să tratăm situațiile absurde din scenariu cât mai serios posibil iar umorul să fie unul de situație”
În aceată miniserie îi vedem pe Alexandru Papadopol, Cristian Bota, Medeea Marinescu, Gavril Pătru, Valeriu Andriuță, Adrian Titieni, Adriana Irimescu, Maruca Băiașu. Acțiunea se învârte în jurul personajelor principale, doi ingineri de semafoare cinstiți, care fac o glumă neinspirată și intră într-o realitate cel puțin provocatoare.
Vorbim mai departe despre filmul ”Bani negri” cu regizorul Daniel Sandu și cu actorii Alexandru Papadopol, Cristian Bota și Adriana Irimescu.
Ideea scenariului pentru ”Bani negri”
Daniel: Ideea mi-a venit cu mai mulți ani în urmă, când am început să fac primele scurtmetraje. Am fost amuzat de perfecțiunea cu care spărgătorii de bănci din filmele americane reușeau să obțină prada și mi-am zis că, dacă ar încerca la noi, cu traficul nostru aglomerat, cu întârzierile oamenilor, cu amatorismul cu care se fac multe lucruri, ar eșua la fiecare pas. Și atunci am explorat această idee „cum ar fi dacă”. Am luat un exemplu cunoscut, „The Italian Job”, și l-am reinterpretat într-o notă balcanică, „The Romanian Job”.
Și am descoperit că ar fi un filon uriaș de comedie prin integrarea imperfecțiunilor specifice zonei mioritice într-o operațiune ce necesită o precizie elvețiană. Ideea a fost îmbrățișată de cei de la HBO și astfel a intrat în procesul de dezvoltare a structurii unei mini-serii și a episoadelor acesteia, proces care a durat vreo doi ani.
Am știut că este gata mai degrabă atunci când am terminat filmările. Procesul de ajustare a liniilor de dialog, cel puțin la producțiile regizate de mine, este activ pe platoul de filmare. Pentru că sunt de părere că e mai important ca scenele să iasă bine decât să livreze exact ce e scris în scenariu, chiar dacă e scris tot de mine. Pentru că atunci când e scris scenariul e foarte probabil să scape elemente întâlnite abia la filmare și care de fapt pot îmbunătăți scena: locația, decorul, propunerile actorilor, starea de spirit a echipei, toate pot contribui la idei prin care scenele pot deveni cu mult mai bune.
Povestea, pe scurt
Daniel: Este povestea a doi ingineri de la administrația traficului rutier, departamentul depanări semafoare, care fac o glumă proastă într-un bar, cum că vor redirecționa prin controlul semafoarelor blindata unei bănci, până o vor aduce pe o stradă lăturalnică unde o vor jefui. Au făcut gluma pentru a se da mari, pentru a câștiga respectul celor din jur. Numai că toți cei din jur realizează cât de avantajoasă ar fi de fapt o astfel de acțiune și ajung să îi forțeze pe cei doi să-și ducă gluma la bun sfârșit. Iar cei doi vor lupta din răsputeri să evite acest lucru și să protejeze banii băncii.
Personajele protagoniste sunt Doru și Ionel, ei sunt inginerii de la semafoare, interpretați grozav de către Alexandru Papadopol și Cristian Bota. Ei intră în conflict cu alte trei personaje reprezentative pentru trei instituții sau categorii sociale: legea, infractorul și victima (banca) interpretate genial de Valeriu Andriuță, Gavril Pătru și Medeea Marinescu. Surpriza e că nu avem personaje negative, ci toți cei implicați au motive convingătoare pentru care își doresc ca banca să fie jefuită.
De ce ai ales să contrazici zicala: ”Binele învinge”
Daniel: Pentru că „Binele învinge rareori” nu „întotdeauna”, nici măcar „de cele mai multe ori”. „Binele învinge” e o zicală derivată din experiența filmelor cu happy-end, dar în viața reală lucrurile stau altfel, sunt mult mai complexe și mai gri. Așadar „Binele învinge câteodată”. Am luat în colimator o serie întreagă de clișee cu care am fost obișnuiți în filmele comerciale și le-am răsturnat rând pe rând: personajele negative, nu sunt chiar atât de rele, ci au motivații puternice; personajele pozitive nu sunt chiar atât de bune, ci au defecte și erori; precizia e incompatibilă cu nepunctualitatea specifică zonei balcanice; am jonglat cu genul programului pe parcursul mini-seriei și multe altele pe care nu le pot dezvălui acum, printre care și cea mai simplă metodă tehnică de a imobiliza și deschide o blindată bancară.
Drumul către producția HBO
Daniel: Inițial am fost recrutat de HBO pentru a face parte din echipa de scenariști a proiectului „Hackerville”. După ce am încheiat munca mea la acel proiect, le-am propus celor de la HBO trei proiecte noi, originale, diferite. Au ales acest proiect și am început dezvoltarea lui: l-am gândit ca pe un lungmetraj secționat în 6 capitole; am dezvoltat relațiile personajelor; am creat harta emoțională a evenimentelor sub umbrela celor 6 episoade și multe alte procedee specifice scenaristicii.
Procesul de creație
Daniel: Procesul de creație a fost supravegheat de reprezentați ai HBO Europe care aduceau constant feedback-uri și cu care am căutat să construim o experiență TV care să se adreseze unui public cât mai larg, unul internațional. Motiv pentru care „Bani Negri (pentru zile albe)” va fi difuzat în peste 21 de țări. Pe partea de regie, am înțeles de la început că va fi un proiect lung și dificil. Și pentru a merita să îmi asum responsabilitatea de a regiza, trebuia să ating două obiective decisive:
1. Să realizăm cel mai bun produs posibil în condițiile date.
2. Să fac tot posibilul ca oamenii implicați în proiect să rămână cu amintiri frumoase. Sper că am reușit să ating ambele obiective.
Cum ai simțit colaborarea cu HBO
Daniel: Pentru mine a fost un vis împlinit. Am descoperit HBO când eram student la regie, am văzut multe producții HBO care m-au impresionat, iar după ce am terminat facultatea de film am încercat să-i contactez ani la rând, cred că vreo zece ani, cu intenția de a le propune idei de proiecte sau de a lucra la oricare dintre proiectele lor. Dar nu am reușit, persoanele pe care le cunoșteam eu și care aveau contacte în acea perioadă la HBO nu mi-au făcut legătura sau HBO avea deja echipele complete și nu mai era loc, ceea ce e de înțeles. Iar când s-au intersectat drumurile noastre, a fost o bucurie pentru mine să le propun idei și să lucrez cu ei.
Avantajele unui proiect cu un buget bun sunt multiple: în primul rând îți permiți să spui povestea așa cum ți-ai imaginat-o, fără constrângeri artistice, apoi îți permiți să angajezi cei mai talentați artiști în toate departamentele cu scopul de a împinge standardele calității cât mai sus posibil și de a obține cel mai bun produs în acel moment în condițiile date.
Provocările sunt și ele numeroase: ai de administrat talentul și orgoliile unui număr mare de artiști aflați în același loc și în același timp, lucrând la același proiect; ai de creat și protejat o atmosferă pe platoul de filmare care să inspire colegii să se simtă bine și să creeze cu pasiune, nu doar să livreze; ai de făcut față fizic unui maraton de multe zile de filmare și psihic unui volum uriaș de micro-decizii într-un interval scurt de timp; și ai de creat și livrat un produs care să placă spectatorilor, să-i faci să râdă sau să plângă, să simtă ceva, să-și pună întrebări, să-și dorească să-l recomande și altora.
Selecția actorilor
Daniel: Toți actorii din distribuție au fost selectați în urma mai multor probe de casting. Decizia finală pentru fiecare actor distribuit s-a dat cu votul unanim a 3 persoane: regizorul, reprezentatul HBO România și reprezentatul HBO Europe. În felul ăsta am înlăturat orice urmă de subiectivitate și toți actorii care au fost selectați au obținut rolurile pe meritul lor. Și bravo lor, pentru că au meritat și au muncit mult ca să confirme selecția pe platourile de filmare.
Procesul de selecție a durat câteva luni. El a fost coordonat de directorul de casting Floriela Grapini, cu care am mai lucrat și la „Un Pas În Urma Serafimilor” și al cărei fler ne-a adus pe listă unele dintre cele mai interesante propuneri de actori dintre care am ales pe cei mai potriviți, pe cei mai grozavi. Pe partea de actori secundari sau figurație specială, Floriela a fost ajutată de Cătălin Dordea, care a călătorit în aproape toate orașele din zona Moldovei și a cunoscut și filmat sute de actori și non-actori dintre care am ales oameni cu care am completat distribuția.
Era important să prioritizăm actorii din zona Moldovei pentru a oferi o șansă egală și actorilor din provincie și totodată era și avantajul unui grad de autenticitate ridicată pentru o poveste care se întâmpla undeva în zona Moldovei. Cu actorii principali am făcut lectura textului de mai multe ori pentru a înțelege fiecare dintre ei subtilitățile dialogului și specificitatea fiecărui personaj în parte. Apoi am făcut repetiții pentru a ajusta jocul actoricesc în așa fel încât să nu depășim limita subțire dintre comedie și dramă în niciuna dintre cele două direcții, ci să fie exact acolo, la acea limită. Din start ne-am propus să evităm atmosfera și jocul de comedie teatrală sau de sitcom. Din start ne-am propus să evită umorul de dialog. Am stabilit să tratăm situațiile absurde din scenariu cât mai serios posibil iar umorul să fie unul de situație.
De pe set
Daniel: Filmările au decurs grozav. Nu a fost ușor, trebuie să recunosc, nu o să ascund asta, dar echipa s-a simțit bine, s-au bucurat, au muncit din greu și au rămas cu amintiri grozave. Am filmat în Piatra-Neamț, Onești, București și Viena pe o perioadă de aproximativ 73 zile de filmare într-un interval de vreo 3 luni jumate, după care a început procesul de post-producție care a mai durat încă vreo jumătate de an. Îmi amintesc de hohotele de râs ale echipei atunci când o dublă ieșea prost, atunci când depășeam zona de stres și puteam râde de anumite situații.
2020 pentru tine
Daniel: A fost și este un an ciudat, la fel cum cred că este pentru foarte multă lume. Dar recunosc că sunt norocos din punct de vedere profesional, am reușit să filmăm miniseria HBO până aproape de finalul lui 2019, am reușit să filmăm viitorul meu film până în pragul carantinei totale din Martie 2020. Iar restul anului am reușit să ne ocupăm de post-producție de la distanță prin aceste miracole ale tehnologiei care ne permit să avem meetinguri virtuale și să luăm decizii prin video.
Separat de asta, timpul liber forțat obținut în urma restricțiilor sanitare mi-a oferit oportunitatea să recuperez lecturi rămase în urmă și mai ales mi-a permis să scriu din nou, proiecte noi, spectaculoase, la care visez de ani de zile și care poate, într-o bună zi vor deveni viitoare filme.
Cine este Doru, personajul tău
Alexandru: Doru este inginer montator-depanator de semafoare. Are o viată tihnită într-un orășel de provincie unde trăiește alături de Elena și Maria, respectiv soția și fiica lui. Iată și terenul perfect pentru o răsturnare de situație. Nimic nu va mai fi la fel. Pe fondul acestui peisaj care dă senzația nemișcării în timp, multe lucruri de neconceput se vor întâmpla. Viața lui și a oamenilor importanți din viața sa nu va mai rămâne liniștită.
Ce ți-a plăcut cel mai mult în scenariu
Alexandru: Un mare regizor-scenarist a inventat sintagma „orice informație este în scenariu”. Singura condiție ar fi, totuși, aceea că scenariul trebuie să fie unul bun. Am avut mare noroc să fiu parte a unei povești bine articulate. Din punctul ăsta de vedere mi-a fost ușor. Orice informație despre Doru, despre relațiile lui cu familia, prietenii și mediul înconjurător a putut fi descoperită în ceea ce am primit scris. Pe de altă parte, în ceea ce privește meseria, Doru era un bun depanator de semafoare, așa că a trebuit să să fiu în elementul meu la înălțime, cu laptopul atârnând… reparând sau montând semafoare prin intersecții.
De aceea am exersat mult pe un cherry picker. Pot spune că devenisem un foarte bun „manevrator” de manete, așa că am primit (mai în glumă, mai în serios:) propunerea de a ajuta în iarnă la montat steluțe și luminițe prin orașul în care am filmat :)). Mă calificasem, într-un fel, la locul de muncă :)).
Cred că punctul forte va fi povestea scrisă și felul emoționant în care sunt tratate personajele. Fiecare rol are o bună motivație și nimeni nu e rău sau bun până la capăt. De asemenea, răsturnările de situație, dramatice uneori, își recuperează rapid procentul de umor necesar. Mie mi-a plăcut mult povestea, încă din timpul probelor pentru rol și încă de la repetiții m-am atașat de Doru… iremediabil. :)
De la filmări
Alexandru: Eu, personal, am filmat cu nespusă bucurie. M-am bucurat mult de tot ceea ce a însemnat filmarea aceasta și, în ciuda oboselii acumulate în trei luni grele, m-am simțit trist când s-a terminat. Sunt convins că energia noastră bună de pe platoul de filmare se va transmite și celor care ne privesc. Sincer, serialul ăsta are cam toate ingredientele: o poveste bine articulată,umor, emoție și niște actori care au slujit povestea cu credință și entuziasm. :)
Ce urmează pentru tine
Alexandru: Grea întrebare. Parcursul meu profesional (de fapt, al tuturor actorilor care fac și teatru) depinde în totalitate de situația pandemică. Când se vor redeschide teatrele, presupun că voi reîncepe să joc ca înainte. Anul ăsta, prin februarie jucam în jur de patru spectacole pe săptămână și repetam pentru alte două. Deci, sper să îmi reiau cât mai repede activitatea la Teatrul Odeon, unde sunt angajat, și voi relua și colaborările cu teatrul independent, care, în mod real, trece prin vremuri foarte tulburi și trebuie ajutat. De asemenea, abia aștept să văd lungmetrajul „Balaur”, regizat de Octav Chelaru, pe care l-am filmat în vara aceasta și în care joc alături de Mălina Manovici, colega mea din serialul „Bani negri”.
Această miniserie pentru cariera ta
Cristian: Înseamnă enorm. Este primul meu rol principal într-un serial, am avut ocazia să interpretez un rol secundar, un proxenet, cu câteva luni înainte de a începe filmările și am reușit să-mi fac o imagine despre ce înseamnă un serial. Nu știu ce o sa însemne aceasta miniserie pentru cariera mea, dar știu ce a însemnat, cea mai mare provocare a mea ca actor până acum. Mă bucur enorm pentru ca am avut aceasta oportunitate de a interpreta un personaj atât de complex, plasat într-o poveste care am avut senzația că mă înghite cu grandoarea și spectaculozitatea ei.
Toate secvențele au fost dificile, îmi aduc aminte că începea ziua de filmare și la prânz îmi dădeam seama că tot ce e mai greu urmează să vină.
Mi-ar plăcea să știu ce-o să se întâmple după acest prim sezon cu cariera mea, mi-ar fi plăcut să știu de când am început facultatea ce o sa se întâmple cu cariera mea, dar viața nu este construită așa sau cel puțin eu am învățat că este foarte important să trăiești prezentul, să te bucuri de etapa și de momentul în care te afli, pentru că acela este unic și trecător. Când mă gândesc la carieră, mă gândesc în primul rând la proiectele viitoare și la posibilitățile mele personale de a mă dezvolta uman, foarte rar mă întorc în trecut.
Cum te-a provocat lucrul cu Daniel Sandu
Cristian: Doamne cât de curios sunt ce răspunde el! Cu Daniel Sandu am lucrat până acum la trei proiecte, două filme și un serial, în primul rând vreau să-i mulțumesc pentru încrederea pe care a avut-o și pe care încă sper ca o are în mine, apoi vreau să-i mulțumesc pentru momentele în care mi-a spus că greșesc și a avut răbdarea să își piardă timp ca să îmi explice și în al treilea rând vreau să-i mulțumesc pentru toate ideile și gândurile pe care mi le-a împărtășit. Lucrând cu el, am ajuns să fim prieteni și asta a fost una dintre cele mai mari provocări, îmi era teamă ca relația noastră de prietenie să nu o strice pe cea profesională și invers, dar au fost niște gânduri inutile.
„Bani negri” este o poveste incredibilă, aproape ireală, dar totuși contemporană, umană, real psihologic posibiă în lumea noastră, lumea în care trăim astăzi. Serialul are multe secvențe la limita dintre real și ireal și asta cred că ne-a pus pe toți în dificultate.
Cum este personajul Ionel
Cristian: IONEL este foarte complex în primul rând prin simplitatea lui, un băiat nici bogat nici sărac dintr-un orășel de provincie cu o meserie destul de plictisitoare, dar foarte solicitantă fizic, după cum am văzut pe pielea mea la filmări. Aceasta simplitate îl împinge din start să își dorească mai mult. La fel ca IRINA lui CEHOV care vrea la Moscova, IONEL vrea să își depășească condiția, dar și mai mult decât atât își dorește o familie cu care să trăiască o viață sinceră, normală și lipsită de griji.
IONEL face o glumă și urmează să intre într-un traseu inițiatic fără ieșire, toate situațiile în care urmează sa fie pus sunt aproape ireale. Mi-a fost foarte greu să cred că cineva poate să treacă prin așa ceva în România. După ce am început să cred situațiile în care este pus, am început să-l judec, apoi să îl înțeleg.
Mi-a fost greu să cred că un băiat ca IONEL trece prin așa ceva, au fost momente când îmi doream să am și eu șansa să trec prin așa ceva, dar au fost și momente în care îl compătimeam. A fost WOW!
Mai departe, în an de pandemie și nu numai
Cristian: Nu știu ce urmează, chiar nu am idee, profesional... nu am mai filmat nimic de când a început această pandemie, dar am avut timp pentru multe alte lucruri pentru care nu aveam timp înainte. Am terminat scenariul meu de lungmetraj și am avut mult mai mult timp la dispoziție pe care sa îl petrec cu familia. M-am apucat serios de tenis, pentru asta nu aveam timp niciodată, am făcut mult sport, încerc să mă mențin în formă pentru momentul în care această pandemie se va termina.
Viața soților Doru și Elena, personajul tău
Adriana: Doru și Elena sunt high school sweethearts și au o fiica adolescentă, ceea ce este motiv de bucurie, dar și de „contre”. Elena este o mama dedicată, implicată, motivată și își iubește fiica nemărginit. Până aici, portretul clasic al femeii de 40-45 de ani dintr-un oraș de provincie. În mod evident în relația lor „domnește” rutina, iar Elena este convinsă că Doru nu-i mai poate oferi nicio surpriză, dar... ceva se întâmplă.
Ce ți-a plăcut la Elena
Adriana: Am empatizat imediat cu faptul că Elena este o mamă bună, conectată la fiica ei, interesată de realitatea imediată, cu opinii ferme despre lume și viață. Mi-a plăcut să explorez un alt fel de a fi (cel al Elenei), așa că nu mi-a displăcut nimic... poate aș mai scoate-o din bucătărie :))), deși e un loc unde, atunci când am timp, îmi face mare plăcere să mă manifest (să gătesc, adică).
Daniel a pus accent pe revolta pe care Elena o simte față de cei care conduc orașul, față de cei care au puterea și care o folosesc în interes personal. Vă sună cunoscut? Mie, da!!! Există o secvență în care Elena descrie edilii orașului și care îmi doresc să fi ieșit foarte bine. Daniel a insistat pe locvacitatea personajului, dar și pe precizia exprimării.
Provocările de pe platoul de filmare
Adriana: Îmi e dor de filmări, îmi e dor de activitate în afară laptopului, m-am săturat de zoom și de efortul de a suplini schimbul de energie din relațiile profesionale directe. Mi-am dorit să filmez cu Daniel Sandu, m-am bucurat foarte mult când am aflat că am luat castingul.
Cred că presiunea timpului a fost singurul lucru care m-a provocat în mod real. Într-o perioada fixă de timp a trebuit să filmăm secvențe grele, cât mai aproape de perfecțiune. În „Casa Doru” - locația care definea casa familiei - aproape toate secvențele au fost filmate noaptea. Vă dați seama că „ineditul” era asigurat de capacitatea de concentrare care spre 3-4 dimineața se diminua.
Colegii de platou
Adriana: Ei bine, și asta a fost un mare avantaj. Daniel a ales un cast impecabil. Am descoperit omul Medeea Marinescu, actrița o știam bine. Maruca Băiașu - fiica din serial - a fost clar o revelație. Mă bucur mult că am lucrat cu Cristi Bota (pe care îl știu bine din studenție), cu Alexandru Papadopol, cu Iulia Alexandra Dinu, cu Radu Zetu (am râs mult cu el la filmări), cu Marcela Motoc. Pe Valeriu Andriuță îl știu de 27 de ani, nu am filmat direct dar m-am bucurat să-l revăd. Cu Giani (Gavril Pătru) am dat casting pentru un rol la Teatrul Național (n-am luat rolul, dar am rămas cu senzația colaborării cu un actor foarte bun).
Nu pot alege un personaj care mi-a plăcut cel mai mult, cred că fiecare e o parte bine gândită a unui mecanism precis, care se declanșează atunci când o glumă devine resort interior al acțiunii.
Din pandemie
Adriana: Acest an a fost dificil și în același timp incredibil. Am aflat multe despre mine (și despre alții dragi mie) și, recunosc, am avut multe motive de bucurie. Sigur că aș fi vrut să nu fi trăit experiența pandemiei, sigur că aș fi vrut să-mi joc spectacolele, să repet ce aveam de repetat, să mă văd cu studenții față în față, să merg în turneele programate.
Am aflat că numărul actorilor din România e suficient de mic încât nu valorează nici măcar cât jumătate de deputat; adică, suntem prea puțini, nu reprezentăm o masă critică pentru nimeni. Sincer, știam asta, doar că e destul de enervant să-ți dai seama că nu contezi. Indiferent de argumente sau statistici despre câtă lume s-a uitat la filme și piese de teatru online ca să-și păstreze echilibrul. Așa și?
Sectorul independent din România e aproape de colaps și pe nimeni nu interesează asta. Eu sunt unul dintre norocoși, repet pe Zoom cu studenții, cu speranța în suflet că în primăvară ne vom vedea față în față. În curând voi filma cu Doina Rusti un scurtmetraj inspirat de pandemie, voi continua colaborarea la revista 8 motive și voi aștepta nerăbdătoare întoarcerea la viață normală.
