[Viața la țară] Răzvan Supuran: Învățăm să trăim așa cum știm de la bunici că se trăia la țară, vor mai trece ani până ne vom învăța complet cu acest trai

Lucrează mult de când s-au mutat la sat, dar seara uită de toată truda privind stelele, de pe o vale de munte din Țara Zarandului. În comuna Ribița din Hunedoara locuiesc, de cinci ani, Răzvan Supuran și famila sa. Viața lor la sat, pe care o descrie Răzvan în rândurile de mai jos, este una încărcată nu doar de tihnă și liniște, are și ceva magic. Poate tocmai felul simplu în care curge, fără a exista vreo succesiune obositoare a lucrurilor care le plac, cu cele pe care doar le fac fiindcă așa este viața.

El se ocupă cu meștesugul cărții, la Atelierul de Carte început la București, doar că acum o face în aer liber, nu închis cu zilele într-o încăpere de la Muzeul Țăranului Român. Soția sa, Carmen, grădinărește, culege mure și are grijă de curte, iar copiii lor se joacă cu arcuri, prăștii, citesc mult și explorează natura, în toate formele sale.

”Poate că cea mai importantă diferență e aceea că aici învățăm să trăim magic. Orice ar însemna asta, pentru diferiții cititori. Acesta e și cel mai îndelungat proces: să extragem din semnele naturii determinările care să ne postuleze în cel mai potrivit loc, în cea mai potrivită lucrare, în cel mai frumos rod.”

Pe îndelete, despre drumul lung de la oraș la sat, cu Răzvan Supuran, care ne povestește pe larg și o zi din viața sa de familie, din zorii zilei, până în noapte. Cu el atingem și tema schimbărilor suferite, în timp, de satul românesc, din care forma de odinioară aproape că a rămas istorie.

Despre voi

Salut bun. Suntem o familie cu 4 membri. Doi prunci de 8 şi 10 ani. Eu sunt Răzvan și de două decenii învăț să lucrez meșteșugul cărții: hârtie manuală, tipar, legătorie. Am studiat filosofia. Am lucrat ca jurnalist. Am demisionat pentru a căuta un fel de viață potrivit. Jurnalist, poet, meşteşugar, filosof, instalator, soţ, părinte, gospodar – am căutat, pentru a mă putea prezenta ca om. Dar sunt incapabil să fac competitiv vreuna dintre cele de mai sus. Am renunțat la asta. Pentru că nu vreuna dintre ele este visul meu. Ci toate. Viaţa nu are vacanţă. La ţară, lângă natură, acesta este marele prezent.

Ne place să facem ceea ce facem. Nu trăim o discontinuitate între a face lucruri care ne plac și lucruri care nu ne plac. Dar obișnințele urbane încetinesc pașii care ne duc spre împlinirea rostului pe care l-am ales mutându-ne din București, în urmă cu mai bine de 5 ani, pe o vale de munte din Țara Zarandului, pe vechiul drum de care al localnicilor către Vârful Găina.

Nu știam cum se trăiește la țară. Așa că, până așezăm aici propriul ritm, fiecare zi ne uimește învățându-ne ceva nou.

Cum s-a simțit schimbarea

Pentru mine/noi nu a fost o schimbare, ci o continuare. Pentru mai bunul trai al pruncilor, următorul pas era natura, nu? Pentru dezvoltarea atelierului, la fel. Pentru sănătate, la fel.

La țară nu e un ritm de obiceiuri paralele, ci succesive. Fiecare parte a unui sezon are ceva diferit față de celelalte. Încercând să învățăm să trăim așa cum știm de la bunici că se trăia la țară, vor mai trece ani până ne vom învăța complet cu acest trai. Satul românesc a murit. Țăranul român a dispărut. Dezvoltarea urbană și-a extins instrumentarul și în rural.

Migrarea urbanului către rural

În această perioadă, migrarea reprezentativă statistic a urbanului în rural e un efect de notorietate al mutării masive a țăranilor în urban, cu decenii în urmă. Efect amplificat de starea în care umanitatea a adus mediul. Inclusiv prin curenta boală. Noul val de locuitori rurali va schimba complet fața satelor românești în următorul deceniu. Polul de putere electorală se va întoarce în rural. Mutarea e masivă – 100.000/an. Totuși, câți dintre aceștia suntem pe bune pregătiți pentru viața la țară? Câți mai degrabă fug de oraș, ducând cu ei nimic altceva decât obișnuințele, materialele, instrumentarul orașului?

Rutina vieții la sat

De exemplu, azi. Ne-am trezit când s-a luminat. Am pregătit dejunul, am dat de mâncare găinilor, câinilor, motanilor. Am pregătit dejunul pentru copii. Ei au citit și au scris. Am parcurs online presa și am făcut corespondența pentru atelier. Am ieșit împreună în curte. Am lucrat o vreme la caietul pe care-l construiesc zilele acestea. Un jurnal cu temă provocatoare: un set de caiete pentru o grupare de tineri.

Pruncii și Carmen au trebăluit un pic prin grădină, apoi s-au dus la valea care curge pe marginea terenului nostru. Ei s-au jucat pe-acolo cu ceva barcă și arcuri și prăștii. Ea a cules mure și a mai dereticat pe la varză. Încă nu am pus varza la murat. O lăsăm să se maturizeze cât mai bine, până înainte de primul îngheț mai puternic. Am observat că atunci când punem pe iarnă legumele și fructele târzii, țin mai bine. Carmen organizează și gospodărește toate astea. Eu apuc să o ajut punctual, dar ea întreține întreaga grădină de aproape 2000 mp. Avem și un solar, de 200 mp. L-am ridicat singur, în primăvară. Am reușit să tragem folia dintr-o bucată (cam 400 mp), împreună, noi 4.

După ce am făcut ce îmi propusesem, m-am dus și eu la vale. Am umplut cu vârf o roabă cu vreascuri pentru aprins focul. Un măr bătrân, înalt de vrem 15 metri, și-a coborât majestuos după o furtună una dintre ramurile principale. Pentru trei ani, a fost unul dintre locurile preferate ale pruncilor. Se cățărau pe marele pod și și făcuseră o colibă dedesubt. Iarna, acolo locuia o familie de căprioare. Anul acesta ramura a căzut complet. Refolosim materialul. Din trunchi fac material pentru copertă. Resturile umede rămân pentru îngrășarea solului. Partea lemnoasă rămasă, pentru focuri.

Ne-am întors cu brațele pline de roade și materiale. Am luat prânzul și ne-am odihnit vreme de o oră. Ne-am trezit înaintea apusului. Aici, pe vale, e cu aproape o oră mai devreme. Am aprins iar focurile și le-am dat animalelor. Băieții au pictat, au citit și au învățat. Carmen a pregătit cina și cele pentru următoarea zi. Eu am continuat lucrul la caiet. Apoi ne-am pus împreună la un joc fain, în care parcurgem expedițiile navigatorilor occidentali, învățînd multe pe hartă și din textele jocului. Am luat cina. Ei au mai citit. Eu am parcurs iarăși presa și corespondența.

De două săptămâni nu mai am telefon și nu resimt asta. Folosesc laptopul. Refuz să merg în oraș pentru un folos pe care-l am deja. Când o fi drum pentru altele, atunci facem și asta. Anul acesta am fost de 4 ori la oraș. Carmen merge săptămânal cu mașina pentru cele necesare pe care încă nu le putem avea din gospodăria noastră. Ea are carnet. Eu nu. Voi face curând.

Apoi, pruncii s-au culcat. Carmen citește. Eu vă scriu.

Distracția de weekend

La sfârșitul săptămânii, suntem tot aici, tot noi, tot cu cele pe care am ales să le facem, împrună, învățând unul prin celălalt. Bucuriile sunt zilnice. Sunt greu de arătat, ușor de trăit. Sunt mărunte și mari, ca vânturile care primenesc această vale, ca norii care se joacă deasupra noastră, ca privighetoarea cu care veghem, ca mistreții care sapă adânc pe câmpia noastră în fiecare noapte, ca prietenii noștri arbori care își unduie rmurile și fluidele ntr-o prietenie desăvârșită.

Amintiri din viața la oraș

Era în regulă. Dar stresul cotidian era în creștere. Mediul, în degradare crescândă. Pentru mine, e mai important cum nu era. Am o poveste urbană atipică. În ultimii 15 ani în București, am fost aproape continuu în atelier. Dormeam mult acolo. Lucram încontinuu. Fiind în MȚR, atelierul meu devenise, fără să-mi dau seama, una dintre boemele underground ale Bucureștiului. Zilnic puteai întîlni în atelier artiști, scriitori, colecționari, restauratori, cercetători. Și mulți copii. Au fost peste 10.000 de cursanți la atelierele de hârtie pe care le-am ținut acolo. Jumate prunci, jumate adulți.

La un moment, tot ceea ce îmi propusesem, împlinisem să fac. Următorul pas era firesc și l-am pregătit pas cu pas. Vreme de două ani am locuit lîngă București, la casă. Ca să învățăm măcar minimal ce ar putea să însemne o asemenea viață. Așa că pasul următor a fost firesc.

Prima etapă a mutării

Ne-am mutat din București într-un orășel, în zona unde ne propuseserăm să ne găsim vatra. Am locuit un an în chirie, eu mergând, când și când, la atelierul din București. Am colindat locurile, am ales, am cumpărat și am început să pregătim mutarea. E un pas foarte important. E imperios să știi ce vrei ca să-ți alegi locul bun. Nu numai ce vrei să muncești, ci și cât de liniștit vrei să fii noaptea. Dacă vrei să trăiești în aer curat, dar în condițiile de la oraș, mai bine rămâi în oraș. La un moment dat, diferența te va apăsa prea tare.

Am finalizat o singură cameră, baia, apă în casă, schimbat rețeaua electrică, făcut fântână nouă, reparat acoperișuri, întărit un zid de casă, făcut garduri, mutat parte din atelier acasă. Am cumpărat în august. Ne-am mutat în noiembrie. A nins devreme, a fost cea mai friguroasă iarnă, cu -25.

Știam că ne vom muta. Așa că ne-am asumat că habar n-avem să facem asta. Cum să învățăm? Simplu. Propunându-ne ca în primul an să facem nimic: să observăm. În primul an am plantat o livadă de 200 de pomi fructiferi, le-am amenajat băieților locuri de joacă și am făcut grădina. Aici au citit primele cărți. Ne-am jucat mult. Ne-am împrietenit. Am stat în aer. Pruncii ieșeau pe -25 și alergau pe gheața râului de munte. Vara se scăldau în el.

Poziționarea casei

Meșteșugul pe care îl fac necesită apă, multe feluri de plante, o anume aciditate a solului, resurse naturale multiple, o poziționare cît de cât accesibilă pentru cei care vin să vadă sau să folosească atelierul. Am găsit toate astea într-un singur loc. Și multe altele pe lângă. Aproape de noi începe o rezervație naturală. Micul oraș de munte e la 12 km. În zona noastră sunt doar 3 case locuite. Satul e la 2 km. Lângă casă avem aproape 2 ha de pământ. Apa curge pe o latură lungă a terenului. Poziționarea văii e N-S. Casa era întreagă, cu acareturile necesare pe lângă. Mai mult, aici fuseseră atelierul unui tâmplar-dulgher, o fierărie și o moară. Multe de reparat, dar pot fi făcute pas cu pas.

Primele zile la sat

Pentru noi mutarea a durat doi ani cu totul. Începutul acesta foarte lung nu a creat o diferență majoră între felurile de viață. Schimbarea a fost treptat. Surpriza majoră a fost constatarea dispariției țăranului. Înlocuirea la țară a obiceiurilor cu cele urbane.

Cel mai greu e că sunt puțini oameni cu care să comunicăm așa cum încercăm noi să învățăm. Dar lipsa aceasta este balansată prin vizitarea atelierului de către numeroși oameni, de diferite feluri. Unii stau mai mult cu noi. Alții, doar pentru o zi. Dar vin mereu. Pentru asta am și amenajat căsuța de vară cu baie și am finisat interiorul pentru a putea fi folosită ca și hostel.

La ce nu te-ai adaptat

Huh, eu nu mă adaptez la acest fel de a fi neo-rural al țăranului urbanizat și al urbanului ruralizat. Nu înțeleg cum naiba s-au putut schimba oamenii atât de tare. Și huh, noi suntem împreună cei mai fericiți. Cred că de-aia. :)

Schimbările, odată cu retragerea la sat

Am pierdut multe contacte. Le-am înlocuit cu folosirea timpului propriei vieți. Am pierdut mult ca biznis. Am câștigat vreme pentru crescut împreună. Rutinele urbane dispar pas cu pas. Le înlocuim cu ceea ce aici învățăm împreună că poate fi trăit, simțit, exprimat. Ne ghidăm ritmul acesta prin armonicele naturii, prin ritmurile și pașii ei.

Ce a rămas, ce a plecat din viața voastră

Totul e diferit. A mai rămas plăcerea cafelei. Ne hrănim cu ce lucrăm cu propriile mâini. Ne încălzim la fel. Apă bem la fel. Respirăm plin, aer curat. Valea aceasta de munte e un micro climat, o deltă montană. Privim cerul fără pâclă. Toate-stelele-se-văd în nopțile senine. Lucrăm eficient și calitativ. Nu mai trăim nevoia producției de cantitate, ci facem la momente potrivite ceea ce știm că poate să aibă cea mai bună calitate. Astfel am remodelat și atelierul.

Viața în familie, în vatră, în natură, are repere de o complexitate și o dinamică atât de mari încât îmi e greu să răspund aici în câteva cuvinte. Poate că cea mai importantă diferență e aceea că aici învățăm să trăim magic. Orice ar însemna asta, pentru diferiții cititori. Acesta e și cel mai îndelungat proces: să extragem din semnele naturii determinările care să ne postuleze în cel mai potrivit loc, în cea mai potrivită lucrare, în cel mai frumos rod. Răbdarea e marea.

Lucrăm mult. Dar seara, uitându-ne peste zi, nu ne mai arde de tristețe. Băieții sunt mai dinamici, mai sănătoși, mai plini de viață și bucurie decât ne-am putut imagina. Citesc enorm. Învață să lucreze cu scule reale, nu cu obiecte de plastic. Le putem arăta și stelele cerului, și arta oamenilor. Acest fel de viață se întreține prin simplul fapt de a fi acolo, de a face ceea ce este potrivit. În vatră, când familia este echipă, schizoida job-viață dispare.

Revelații și învățături din traiul rural

Orașele și-au atins limita. Era urbană e în cădere. Natura e soluția eficientă pentru a reînvăța să trăim armonios. Felul de a fi al lumii de până acum își arată roadele. Planeta aproape de pregul distrugerii. Miliarde de oameni nevoiți să își vândă timpul pentru a trăi, dependenți de sisteme centralizate. Care însă nu sunt eterne, ci produc consumerismul și de aceea se autodevorează.

Pax romana a ajuns la sfârșitul propriei istorii. Nu mai putem face pace cu război. Trebuie să facem, fiecare, pace cu noi. Și între noi. Bozonul masei există teoretic, deocamdată modelul universului e energetic. Funcția search înlocuiește funcția lecturii. Alfabetele se îmbogățesc cu noi semne. Radiațiile artificiale se resimt catastrofal în natură. Publicarea cărților prin corectare, editare e nocivă. Soarele nu răsare zilnic din același loc. De vara până iarna, punctul și momentul se schimbă într-un sens, apoi în celălalt. Prietenii te vor urma, oriunde ai fi. Am mai învățat grădina, pădurea, plantele, interacțiunea conștientă cu mediul.

Sfaturi pentru cine vrea să se mute

Să aleagă cert ce și cum își dorește șă trăiască. Și cum. Să își facă un plan bine determinat. Să viseze zilnic, cu ochii deschiși la asta. Sau să își facă rucsacul și să se mute unde-l îndeamnă inima. Mutarea nu e înafară, ci înauntru.

În comunitate

În fiecare vară, am continuat să țin ateliere de meșteșug. Copiii sunt bineveniți. Nu le cerem nimic. Îi învățăm să recicleze hârtie. Carmen le mai face câte un dulce.

Am început să facem și mici tabere de lucru. În vara următoare vom amplifica asta, prin tabere de minim o săptămână, în care prioritară să fie relaționarea în timpul acțiunii, învățând un meșteșug milenar, gospodărind viața aproape de natură, călătorind, povestind seara la foc. Pe câmpia noastră încap multe corturi. Bineveniți veți fi!

Pandemia, de la voi

Păi nu se prea vede de la noi. Dar lângă casă e un izvor cu apă bună. Mulți vin aici să ia apă. Din felul cum parchează, din discuțiile și tonurile lor înțelegem că oamenii sunt foarte speriați. Și nu e bine. Rușine să le fie celor care au adus umanitatea în halul acesta. Autoritățile sunt la fel cum au fost mereu. Oamenii vin după apă pentru că în amonte se taie pădurea cu nemiluita. Fântînile, izvoarele, pâraiele din avale au secat. Viața noastră a fost anul acesta cu o mai amplă dinamică. Pruncii au mai crescut un an. Am călătorit mai mult prin păduri și pe dealuri. Ne-am propus ca la anul să mergem pe jos pe Găina. Facem mult mai multe împreună. Lucrez mai mult. Dar când mergem în oraș e dezastru. Ajungând rar, rămânem... mască văzând cât de înrăiți sunt unii cu ceilalți. De ce?

Te mai vezi orășean

Nu.