[Light & Sound] Poveștile lui Silviu Scrob: De la vizita Papei, la festivaluri de teatru sau jazz, Eurovision și Cerbul de Aur

Birou, e-mailuri, telefoane, analize ale fișelor tehnice, bugete, planificare, prospecții, schițe, întâlniri, deplasări, implementări de evenimente, toate astea au dispărut și ele odată cu pandemia pentru managerul de producție tehnică, Silviu Scrob. În ultimul an s-a focusat pe doctorat, citit și pe doar două evenimente, unul în București, altul în Craiova. 

Prilej bun să tragă o linie și să ne povetească și nouă parcursul său printre sunete și lumini. A făcut primele proiecte în Germania, iar primul job a fost la Teatrul Național din Sibiu, urmat de Capitala Culturală a Europei și propria firmă, plus colaborarea cu firma locală Set Up.

Electric Castle, Cerbul de Aur, Huet.Urban sau vizita Papei de la Blaj, Eurovision, concerte cu VAMA, se numără printre show-urile la care Silviu s-a ocupat într-un fel sau altul de partea de producție, până la proiectul crescut de el, festul de jazz Mozaic și o evacuare urgentă. Silviu e optimist și crede că ne vom reveni la un moment dat, dar rămâne rezervat în a plănui viitorul.

"După ce voi finaliza cu susținerea tezei de doctorat și cel mai probabil o să-mi caut ceva de lucru. În situația dată nu știu dacă o să găsesc ceva în domeniul meu de expertiză, așa că nu exclud posibilitatea unei schimbări profesionale temporare sau, cine știe, poate chiar definitive", spune Silviu.

Vorbim cu el în rândurile de mai jos despre pandemie, viitor, adaptare și multele turbulențe ale lui 2020. 

La început

Interesul pentru acest domeniu, cel al producției tehnice în artele spectacolului, s-a format în timp. Primele contacte cu acest mediu – cel al vecinătăților sceno-tehnice - au fost în clasele primare.

Începând cu clasa I am luat lecții de chitară și am participat în diferite spectacole și serbări. Hobbyurile și activitățile adolescenței au gravitat în jurul muzicii. Aveam o gașcă de prieteni cu care “studiam” diferite instrumente și ne jucam de-a muzica. Pentru o înțelegere mai largă a contextului trebuie să menționez ca vorbim de Cisnădia anilor ’96 – 2000 unde Borco încă ne servea rock pe pită la Rockotecă, unde fabricile și întreprinderile aflate în colaps scoteau pe tușă o întreagă generație de părinți, unde tinerii căutau să plece din țară (preponderent în Germania) unde se instalase o atmosferă palpabilă de paradis în destrămare și unde noi, câțiva adolescenți, ne uniserăm în spatele câtorva instrumente și a pasiunii pentru rock. Așa au luat naștere câteva trupe, o sală de repetiții într-o pivniță de sub Casa de Cultură, câteva piese și câteva cântări. Așa am intrat în contact cu universul domeniului producției tehnice – mixere, boxe, amplificatoare de instrumente, microfoane, cabluri, adaptoare etc.

În perioada liceului pe care l-am făcut la Vâlcea (Silviu – Silvicultură – Transilvania ... e clar, nu?!) mi-am consacrat locul de rezervă în jurul nucleelor artistice cu care nu aveam cum să țin pasul în absență. Cred că asta a fost perioada în care am început să acord mai multă atenție echipamentelor și aspectelor tehnice. Cu siguranță devenisem interesat.

De la FITS până în Irlanda și retur

Anul 2001 m-a găsit voluntariind la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) pentru spectacolele care se jucau în Cetatea din Cisnădioara. Toate experiențele din cele zece zile de festival mi-au reconfirmat interesul, și poate ceva mai mult, pentru domeniul artelor spectacolului. După festival am întâlnit un om care, cred eu, mi-a schimbat destinul. Udo Schlüter era un cameraman venit din Germania să filmeze Festivalul de Teatru.

A fost o întâmplare că ne-am întâlnit după festival și o calitate a sa că a văzut la mine ceva. Acel ceva l-a determinat să îmi ofere posibilitatea să studiez producție tehnică în cadrul unor programe școlare implementate de diferite firme din Germania. La sfârșitul anului 2001 eram în Germania studiind, pentru prima dată, producție tehnică.

După această experiență, care mi-a schimbat macazul, îmi era tot mai clar că asta e ceea ce-mi doresc să profesez. În anii care au urmat am continuat să voluntariez pentru FITS și să particip la astfel de programe de studiu în Germania. În 2003, după FITS am ajuns în Irlanda la invitația și sub îngrijirea lui John Fairleigh (directorul Fundației Culturale Irlandezo-Române, președinte al Stewart Parker Trust). În cele trei luni de zile petrecute acolo, cu sprijinul lui John și al prietenilor acestuia, am fost implicat în viața culturală din Irlanda. Rememorez cu drag un turneu de trei săptămâni prin Irlanda și Irlanda de Nord cu spectacolul Rum and Raisin împreună cu regizoarea Alice Barry și scenograful Steve Neale, voluntariatul și munca realizată pentru Dublin Fringe Festival sub cârmuirea lui Vallejo Gantner și șansa de a vedea un spectacol (The Far Side of the Moon) al unuia dintre personalitățile marcante în materie de inovație tehnică în artele spectacolului – Robert Lepage. 

Una dintre sarcinile mele pe durata Dublin Fringe Festival a fost să mă îngrijesc de invitații internaționali printre care se afla și Constantin Chiriac (directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu). Astfel am avut ocazia să petrecem mai mult timp împreună, să aflăm lucruri unul despre celălalt și să punem bazele unei lungi colaborări. Întors acasă am început colaborarea cu Teatrul Național din Sibiu și cu FITS. La început am fost implicat atât în producția tehnică a spectacolelor teatrului cât și a festivalului. Pe măsură ce festivalul a crescut în amploare, iar cerințele spectacolelor invitate erau tot mai complexe, implicarea mea în producția spectacolelor teatrului s-a diminuat până la a ajunge să mă ocup exclusiv de producția FITS. Așa am început să lucrez eu în acest domeniu.

Job #1

Primele proiecte în care am fost implicat au avut loc în Germania. Firma care găzduia programa școlară ne implica practic 3-4 zile pe săptămână. Erau concerte, conferințe, instalații și amenajări în cadrul standurilor cu care diferite firme se prezentau la târguri, instalații fixe pentru birouri și săli de conferințe etc. Dar primul meu loc de muncă în acest domeniu a fost la Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și la Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. A urmat Capitala Culturală a Europei Sibiu 2007 după care mi-am făcut propria firmă iar de prin 2012 am început să colaborez cu firma Set Up (o firmă de producție tehnică din Sibiu). De atunci păstrăm această colaborare permanentă și uneori, când timpul îmi permite, mă implic și în alte proiecte.

De unde înveți

Începând cu anul 2004 am urmat cursurile Universității Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Litere și Arte unde mi-am susținut licența în Teatrologie – Management Cultural. Tot acolo am obținut un masterat în Teoria și Practica Managementului Instituțiilor și Evenimentelor Culturale, iar acum sunt pe punctul de a-mi susține teza de doctorat în domeniul Teatru și Artele Spectacolului având ca subiect Managementul Producției Tehnice în Artele Spectacolului. În tot acest timp am învățat noi lucruri despre acest domeniu. Deci, aș putea spune că un loc bun pentru învățare este în cadrul învățământului instituționalizat. Bineînțeles că ar fi frumos și sănătos să avem o programă de studii instituționalizate mai ofertantă și diversificată în acest domeniu. Cred că domeniul nostru ar arăta altfel dacă ar primi un sprijin mai consistent din partea sistemului de învățământ. În definitiv, cred că scopul producției tehnice este și acela de a sprijini spectacolele să-și atingă potențialul maxim care, în final, se va reflecta în calitatea actului cultural.

Domeniul producției tehnice în artele spectacolului este unul vast iar cunoașterea se acumulează în timp. Cunoașterea conceptelor și principiilor fundamentale care stau la baza creației și prezentării spectacolelor; a noțiunilor și principiilor fundamentale care guvernează funcționarea mijloacelor și resurselor implicate în realizarea producțiilor tehnice; a noțiunilor și terminologiei de specialitate; a echipamentelor, mijloacelor și resurselor pe care se bazează realizarea producțiilor tehnice; a noilor tehnologii; a practicilor relevante domeniului; a legislației și reglementărilor din domeniu; a întreprinderilor creatoare, organizatorilor, furnizorilor de bunuri și servicii; a lucrătorilor independenți care activează în domeniul artelor spectacolului, toate acestea constituie bagajul minim de cunoștințe pe care trebuie să și le însușească și să le îmbunătățească continuu persoanele care lucrează în realizarea producției tehnice în artele spectacolului. O parte din aceste cunoștințe sunt prilejuite de experiențele profesionale. Pe lângă acestea cred că producția tehnică reprezintă un domeniu unde învățarea teoretică este foarte importantă. Această cunoaștere o dobândești și împrospătezi încontinuu prin studii, lecturi, cursuri, seminarii, training-uri și alte metode de învățare teoretică. Pentru cine lucrează în producția tehnică este esențial să aibă o cunoaștere cât mai vastă și aprofundată a domeniului în care activează. Ca și în alte domenii dacă simți că asta este chemarea ta, dacă ți-ai găsit vocația, învățarea este un proces firesc care se produce continuu.

Implicarea în producțiile teatrului m-au ajutat să învăț și să mă familiarizez cu noțiunile și terminologia de specialitate din acest domeniu. A fi implicat în procesul de creație a unui spectacol e o experiență în sine. Este important să conștientizăm că la baza actului cultural, cel în jurul căruia gravitează domeniul nostru de activitate, este creația. Producția tehnică are rolul de a susține creația prin suma resurselor și mijloacelor sale. Ea se constituie ca fiind mediu al creației, facilitând realizarea și asigurând cadrul necesar pentru desfășurarea spectacolelor. Toate activitățile și provocările din în timpul creației te invită la învățare și generează cunoaștere. Cred că este esențial ca cei care profesează în acest domeniu să treacă prin câteva experiențe de creație a unor spectacole. Acolo te lovești de temele și întrebările fundamentale.

Infrastructura culturală

Evoluția profesională m-a pus în postura de a interacționa cu companii internaționale și cu cerințele acestora. Mi s-a relevat un nou univers, unul care mi-a dezvăluit dimensiunea tehnică a altor spectacole și care m-a provocat să găsesc și să asigur resursele necesare găzduirii acestora. Fișele tehnice primite de la companiile străine m-au provocat zilnic la lecturi menite să clarifice diferite noțiuni și termeni de specialitate care aveau înțelesuri și întrebuințări diferite în funcție de țară și limbă. Îmi amintesc că una dintre primele cărți care m-a ajutat să descifrez cerințele specifice întâlnite în sutele de fișe tehnice primite pentru festival a fost un dicționar de termeni New Theatre Words. Internetul era încă sărac pe atunci și primele cărți în domeniu le-am comandat cu sprijinul prietenilor cu adrese în București (Amazon începuse să livreze și în România dar doar pe adrese din București). Pe lângă carențele specifice unui tânăr la început de drum în acest domeniu și lipsa experienței solide și îndelung testate, provocările cu care mă confruntam erau și de natură sistemică. Mă confruntam cu lipsa de infrastructură culturală capabilă să îndeplinească cerințele companiilor invitate. Îmi amintesc frustrările trăite când cererea (companiilor invitate) nu se întâlnea cu oferta (posibilitățile locale). Era cumplit să vizionăm spectacole minunate doar ca să realizăm că nu avem infrastructura culturală necesară să le găzduim. Încercam să compensăm această lipsă prin găsirea și transformarea unor spații neconvenționale în săli de spectacol - utilându-le cu sceno-tehnică și gradene pentru public.

Scurtă istorie a teatrului în spațiu

Fac o paranteză să povestesc că m-am amuzat și întristat deopotrivă lecturând despre istoria spațiului scenic într-o carte achiziționată recent (Macgowan Kenneth & Melnitz William: The Living Stage. A History of the World Theatre) unde se enumerau câteva scuze pentru întârzierea teatrală a Franței în perioada de început a Renașterii. Prima scuză invocată fiind războaiele iar a doua fiind monopolul monarhilor și al municipalităților asupra companiilor care aveau dreptul să desfășoare activități teatrale. Abia la sfârșitul secolului al XVI-lea un edict legalizează reprezentațiile teatrale, inițial la târguri și ulterior și în alte împrejurări printre care erau preferate terenurile de tenis acoperite. În aceste spații acoperite, cu dimensiuni considerabile, la unul dintre capetele sălii se monta o scenă iar restul spațiului era folosit pentru public.

Astfel de spații erau folosite pentru diferite companii care-și prezentau spectacolele în turneu sau unele au fost transformate în sedii permanente pentru unele dintre primele companii de teatru din Franța. Citind aceste pagini nu am putut să nu mă amuz la gândul că experiențele prin care am trecut sunt oarecum similare acelor contexte, chiar dacă ne aflăm la începutul secolului XXI, deci la patru secole distanță. Contextul local ne relevă faptul că Teatrul Gong din Sibiu își desfășoară activitatea într-o fostă sală de sport construită în perioada interbelică pentru Gimnaziul Evanghelic; Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu sălășluiește în fosta clădire a cinematografului Apollo, inaugurată în 1937 iar primul teatru de pe teritoriul actual al României se află într-un spațiu care a fost parte din fortificațiile de apărare ale orașului – Turnul Gros (construit în secolul XVI), actuala Sala Thalia. Acest spațiu a fost preluat de Martin Hochmeister, care între 1787 și 1788 a transformat interiorul Turnului Gros și a amenajat acolo un teatru orășenesc.

Poate că cea mai mare provocare a fost aceea de a compensa lipsa infrastructurii culturale. A fost o muncă și o investiție de energie enorme pentru a descoperi și transforma spații astfel încât să putem realiza și găzdui spectacole și evenimente ca în final să aducem Sibiului statutul de oraș cultural. Uitându-mă în arhiva personală constat că în 2003, la debutul meu în viața culturală a orașului prin intermediul FITS, erau folosite 14 spații pentru a găzdui spectacole. Până în 2007 am reușit să transformăm și să folosim 34 de spații doar pentru găzduirea spectacolelor FITS și încă pe atâtea pentru evenimentele din programul capitalei culturale.

Acestea au fost provocări și experiențe care au produs cunoaștere și în urma cărora am învățat multe lucruri. Și încă suntem într-o continuă provocare când ne referim la infrastructura culturală din întreaga țară.

Din ciclul piele de găină

Așa cum povesteam mai sus am început și am crescut alături de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Din punct de vedere al complexității și al valorii artistice intrinsece, la vremea aceea, a fost proiectul cel mai însemnat.

A urmat Sibiu Capitala Culturală a Europei 2007 care a fost cel mai amplu proiect de care m-am ocupat din poziția de director tehnic, manager de producție, coordonator tehnic, toate la un loc. Încă am un centralizator care însumează 2042 de evenimente în acel an, și nu sunt sigur că alea au fost toate.

ArtMania Festival este unul dintre festivalurile căruia i-am fost alături încă de la prima ediție din 2006. Este un festival cu care am crescut și m-am maturizat profesional în zona de festivaluri muzicale.

Cu Summer Well Festival am început colaborarea în 2016, ediția cu Chemical Brothers și de atunci s-a legat o relație solidă și o chimie foarte bună cu echipa de organizare.

Electric Castle m-a cooptat în 2017 pentru a pune bazele la ceea ce actualmente a devenit o secțiune nouă și distinctă în cadrul festivalului - New Media Castle. Această nouă secțiune este o combinație de instalații si performance-uri artistice bazate, în principal, pe noile tehnologii menită să ofere participanților o experiență inedită pe toată durata festivalului. O parte importantă de inovație, noi metode și mijloace de expresie tehnico-artistică vin din această zonă denumită generic New Media.

Implicarea în New Media Castle este o provocare în sine și un prilej bun de a învăța lucruri noi și de a-mi lărgi orizonturile.

Vizita Papei Francisc la Blaj a fost o experiență deosebită datorită dimensiunii și importanței evenimentului. Papa Francisc a oficiat slujba Sfintei Liturghii în fața a peste 100.000 de oameni prezenți pe Câmpia Libertății din Blaj.

De-a lungul anilor s-au tot strâns proiecte, spectacole, festivaluri și alte tipuri de evenimente în care am fost implicat din perspectiva producției tehnice sau a managementului de proiect: Eurovision, Cerbul de Aur, Media Music Awards, MTV DJ Awards, Summit-ul UE de la Sibiu, Sibiu 100 – Centenarul României Mari, TIFF, Gala premiilor Gopo, Gala premiilor UNITER, Huet. Urban, VAMA – Better show, Awake Festival, Focus in the Parc etc.

Foto: Dragos Dumitru

Mozaic Jazz Festival este proiectul meu de suflet pe care l-am inițiat și realizat din postura de organizator începând cu anul 2014. Din păcate din 2018 festivalul este pus pe pauză. În 2015, la două săptămâni de la Colectiv eram pe scenă, la probe de sunet, cu Ambrose Akinmusire Quartet când reprezentanți ai ISU Sibiu ne-au evacuat din spațiu și au închis, cu sigiliu de plumb, Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu.

Fac o paranteză să spun că a fost o reacție exagerată din parte ISU Sibiu care se treziseră, peste noapte, cu o putere cu care nu știau ce să facă. Așa că au aplicat-o discreționar. Mărturie stă faptul că dintre toate spațiile din Sibiu care funcționau fără aviz sau autorizație privind apărarea împotriva incendiilor, acesta a fost singurul spațiu închis. Spațiul a fost redeschis abia în 2018. Închid aici paranteza.

Ni s-a dat o oră să evacuăm clădirea și noi aveam montate vreo două camioane de echipamente tehnice plus un pian. Scena era la etaj, lift de marfă nu exista și noi eram o mână de oameni. Într-o astfel de situație nu mai fusesem. Am ieșit puțin afară să-mi limpezesc gândurile și să încerc să fac un plan de salvare. Trebuia demontat totul rapid și evacuată sala. Între timp trebuia să găsesc alt spațiu în care să mutăm concertele.

Foto: Sebastian Marcovici

Trebuia să remontez un minim de echipamente tehnice care sa-mi permită să pot prezenta concertele în condiții bune și să informăm publicul. Am însărcinat câțiva colegi cu demontarea și evacuarea spațiului timp în care am obținut sprijinul lui Adrian Tibu și a echipei sale care au reușit să elibereze sala de la parter a Teatrului Gong. Reușiserăm să mutăm totul la timp, am apucat să reacordăm pianul și să facem probe de sunet cu ambele trupe din program. În acest timp căutam o sală mai mare pentru concertele de a doua zi. Urma să am pe scenă pe Jagga Jazzist și pe Tigran Hamasian Trio iar scena și sala teatrului Gong erau neîncăpătoare. Într-un final am obținut acordul Sălii Thalia și am reușit să mă bucur și de concertele acelei seri. Am ajuns acasă după miezul nopții și m-am trântit pe canapea să-mi păcălesc neuronii cu ceva imagini de pe TV.

Zapam printre programe când am văzut știri despre atacurile teroriste din Franța (Bataclan și Stade de France). Nu a durat mult până să fac legatura cu faptul că în dimineața următoare urma să zboare din Paris spre Sibiu, Tigran Hamasian. Era târziu în noapte și eu discutam la telefon cu managerul lui Tigran. În acea noapte statul francez a decretat stare de urgență, președintele a anunțat închiderea completă a granițelor, aeroportul din Paris a fost militarizat și Tigran nu a reușit să mai ajungă la Mozaic Jazz Festival. Uite o poveste cu care am rămas. A fost o zi cel puțin dificilă, dar de care am reușit să o trec cu implicare și calm autoimpus. Mi-am notat în memorie să nu mai încerc niciodată să aduc artiști în ziua spectacolului, în România. E un risc prea mare.

30 de ani de tragempinge

Industria culturală a evoluat sesizabil în România în ultimii 10-15 ani. Am asistat activ la această evoluție și de ceva timp au început să apară și studii, analize și cercetări efectuate de către INCFC (Institutul național pentru cercetare și formare culturală). Odată cu dezvoltarea sectoarelor culturale și creative s-a dezvoltat implicit și domeniul producției tehnice în artele spectacolului. Dacă în 2003, când am avut primele contacte cu domeniul în România, număram pe degete firmele de producție tehnică existente în România, aș putea spune că actualmente fiecare oraș are cel puțin o astfel de firmă iar la nivelul țării există câteva firme mari. Iar acestea se dezvoltă și cresc odată cu sectorul cultural. Îmi amintesc că pentru spectacolul de deschidere a Capitalei Culturale Europene Sibiu 2007 compania franceză Groupe F mi-a cerut două followspot-uri Lancelot (HTI lamp, 4000 W). Nu mi-a luat mult să aflu că în România nu avem așa ceva. M-am gândit atunci că existența unor astfel de aparate în România ar putea fi un indicator de dezvoltare al domeniului producției tehnice. Cine și-ar bloca banii într-un followspot de 20.000 euro fără a avea cereri care să justifice investiția?! Cred că încă nu avem un astfel de followspot în România. Sau, poate există și nu știu eu ... și oricum, încă nu e așa târziu.

Aș spune că, dacă în materie de echipamente și servicii încercăm să ținem pasul cu dezvoltarea sectorului cultural, la capitolul infrastructură culturală am pierdut startul. Eu nu cunosc niciun mare proiect de infrastructură culturală implementat după revoluție. Proiectele de infrastructură culturală sunt foarte dificile. Aș spune că prin complexitatea lor, atât ca structură arhitecturală cât și ca dotări, utilități și funcțiuni ele se situează în vârful realizărilor arhitecturale. Nu știu dacă tocmai aceste aspecte sperie autoritățile, sau este lipsa banilor, a capacității de management a unui asemenea proiect dar cert este că încă nu vedem niciun astfel de proiect materializat.

Trebuie să spun că la Sibiu există un demers serios al Primăriei Municipiului Sibiu în vederea construirii unui complex arhitectural cu destinație culturală. Acest proiect este acum în faza de pre-fezabilitate sub îngrijirea unei firme de renume internațional în proiectarea și dezvoltarea proiectelor de infrastructură culturală – ARUP. Se dorește ca acest spațiu să aibă o suprafață funcțională construită de circa 15.000 mp și să încorporeze atât sălile și spațiile care vor deveni noul sediu al Teatrului Național din Sibiu, cât și o serie de săli și spații independente care să găzduiască spectacole, expoziții, conferințe și alte tipuri evenimente. Este îmbucurător acest demers și urmăresc cu interes realizarea proiectului. De altfel am și participat la câteva sesiuni de lucru consultative și aștept să văd cum arată documentul de viziune asupra spațiului.

Cred că ne lipsește și puțin mai multă implicare și sprijin din partea zonei de învățământ instituționalizat. Nu putem ține pasul cu dezvoltarea culturală și a mijloacelor de expresie artistică fără a susține pregătirea tehnicienilor implicați în găsirea și realizarea soluțiilor tehnice necesare artelor spectacolului. 

Cum arăta o zi de muncă înainte de virus

Birou, e-mailuri, telefoane, analize ale fișelor tehnice, bugete, planificare, prospecții, schițe, întâlniri, discuții, deplasări, implementări de evenimente etc. Eram destul de mult plecat de acasă. 

Înapoi la normal

E doar o întâmplare faptul că la începutul anului m-am retras acasă ca să termin de scris teza de doctorat. Asta am făcut de la începutul anului până în octombrie. Anul acesta am lucrat doar Gala premiilor Gopo la București și Uniter la Craiova. În rest am citit mult și am terminat de scris teza doctorală.

Încă nu reușesc să văd semne de revenire. Din păcate cred că mai avem de așteptat până să vedem semne reale de revenire. Un lucru bun petrecut în pandemie îl constituie faptul că am reușit, în sfârșit, să realizăm ceea ce se numește A.L.I.S – Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor. Un lucru pe care ni-l doream de mult dar pentru care nu am avut niciodată răgaz. 

Cum ai rezistat financiar

Am avut ceva rezerve financiare care acum sunt pe terminate. După ce voi finaliza cu susținerea tezei de doctorat și cel mai probabil o să-mi caut ceva de lucru. În situația dată nu știu dacă o să găsesc ceva în domeniul meu de expertiză, așa că nu exclud posibilitatea unei schimbări profesionale temporare sau, cine știe, poate chiar definitive. Cred că este încă devreme să estimăm când ne vom relua activitatea și cum va arăta industria noastră la sfârșitul pandemiei. Sunt optimist și cred că ne vom reveni la un moment dat. Să vedem ce vom face până atunci. 

La anul și la multe dorințe

Mi-ar plăcea ca în 2021 să văd o revenire a industriei culturale. Dar la cum văd că se comportă virusul acesta sunt mai degrabă rezervat în optimism. Îmi vine în minte o zicală, nu mai știu a cui este, care spune că dacă vrei să-l amuzi pe Dumnezeu, spune-i planurile tale de viitor. Așa că așteptările mele de la 2021 sunt mai degrabă orientate către dorința de a fi capabil să mă adaptez la ce va fi.