[Viața la țară] Nicoleta și Andrei Manea: De când ne-am mutat la țară am înțeles că poți fi fericit și cu mai puțin

Când casa a devenit birou, grădiniță, restaurant și loc de joacă, odată cu izolarea din primăvară, au știut că venise timpul să facă o schimbare radicală în viața familiei. Nicoleta și Andrei Manea au decis să se mute din București după prima lună din starea de urgență și parcă nu mai venea odată momentul să ajungă la aerul curat de sat.

Acum locuiesc pe un deal din comuna Ghimeș-Făget, într-o casa fără gard, dar cu o priveliște numai bună de pus pe Instagram cu hashtag #bestview. Copiii se joacă liberi pe uliță, cu șopârle, pietre și bețe, iar când adulții termină munca la calculator se plimbă cu toții prin natură sau explorează împrejurimile secuiești. După copii, Andrei este cel mai fericit. În copilărie nu a trăit vacanțe la bunici, a descoperit viața la țară abia la 40 de ani, forțat de pandemie.

”Copiii sunt încântați să prindă câte o șopârlă, gândaci, păianjeni și să vină să îi etaleze în fața noastră. În plus, la una din plimbări am descoperit undeva pe dealul din spatele casei mai multe căprioare care pășteau liniștite și care nu au fost impresionate de prezența noastră.”

Povestim în continuare cu Andrei și Nicoleta Manea. Aflăm cum s-au adaptat ei traiului de țară, fără mall și food delivery, cum se împacă cu insectele și rozătoarele. Dar și cât de mult contează aerul curat, mai ales când experiența pandemiei vine cu momente provocatoare. Iar Darius, băiatul lor de 6 ani, ne trece cu entuziasmul vârstei prin toate lucrurile pe care le poate face în viața asta nouă.

Despre voi

Sunt Nicoleta, mama lui Darius (6 ani) și a lui Radu (3 ani), iar împreună cu soțul meu Andrei am hotărât să lăsăm "confortul” vieții la bloc în București pentru a ne muta la țara, în comuna Ghimeș-Făget, județul Bacău, la 4 km de granița cu județul Harghita.

Îmi place foarte mult să gătesc, să surprind în imagini frumosul așa cum îl percep eu și să petrec cât mai mult timp înconjurată de copii și de natură. Încercăm să facem activități cât mai diversificate pentru a nu lăsa monotonia să se instaleze. Ne place să facem excursii pe dealul din spatele casei, să culegem ciuperci, flori, diverse plante din pădurea din apropiere, să grădinărim, să decorăm curtea în funcție de sezon, să ne plimbăm cu căruța vecinilor de pe uliță etc.

Eu sunt Andrei, tatăl lui Darius și al lui Radu. :) Mie îmi place week-end-ul care aduce cu el relaxarea mult dorită și îmi permite să petrec timp de calitate cu familia, să fac mici lucruri gen DIY prin curte, să fac excursii pe jos sau cu bicicleta pe dealurile din zonă sau să mă sui în mașină și să explorez localitățile din județele învecinate, să stau la foc cu un pahar, două, trei de vin.

Cum era viața voastră la oraș

Nicoleta: De mult luasem în calcul să ne mutăm din București, să scăpăm de agitația și poluarea din oraș. Oraș care are desigur și părțile lui bune, cu evenimentele culturale, muzee, concerte, clădiri istorice, cafenele chic, mall-uri și multe activități pentru copii.

Viața la oraș dinainte de pandemie era una pe repede înainte, în care timpul nu ne ajungea niciodată să facem tot ce ne propuneam și petreceam ore bune pe zi în trafic (da, așa e, ca toți ceilalți :) ). Dar când a venit pandemia, totul se mișca cu încetinitorul, aveam tot timpul din lume și nu știam ce să facem cu el.

A trecut mult timp până am învățat să conviețuim în formulă completă 24h/24h, 7 zile din 7. Nu a fost ușor, au fost și momente pline de tensiune și de incertitudine, dar și momente frumoase în care luam masa împreună, ne uitam la filme sau ne jucam așa cum uitasem să mai facem.

Decizia de mutare

Nicoleta: Decizia de a ne muta din București a venit după prima lună de stare de urgență când casa a devenit birou, grădiniță, restaurant și loc de joacă. Ieșitul afară era un chin, cu mască, dezinfectant și doar în jurul blocului. Locul de joacă al copiilor în timpul stării de urgență era pe un drum aflat în construcție de lângă bloc, unde era plin de seringi folosite și alte deșeuri.

Atunci ne-am dat seama că trebuie să acționăm și să ne mutăm undeva la curte. Nu știam ce vrem exact, unde vrem sau alte detalii, dar am simțit că e momentul să facem o schimbare. Așa că am început să căutăm locuri și case. Am aruncat un ochi pe internet în zonele limitrofe Bucureștiului și ne-am dat seama că prețurile în zonele dorite nu aveau un raport bun între ce ofereau și prețul cerut. În marea majoritate a cazurilor deși proprietățile arătau decent, când treceai de gardul care le înconjura te loveai de aceleași povești ca în București.

Mult mai departe de București

Nicoleta: Ne-am reorientat și am început să cerem recomandări printre cunoștințele pe care le aveam în țară. Așa am ajuns să discutăm cu gazda noastră actuală care a devenit între timp și prietena noastră foarte bună. După ce ne-am hotărât că trebuie să facem acest pas, cam în 2 săptamâni aveam stabilită destinația: Comuna Ghimeș – Făget, județul Bacău, 350 km depărtare de București.

Am așteptat să se ridice interdicția de a circula liber și pe 15 Mai ne-am pus bocceluța-n băt și am plecat cu toții să ne bucurăm de vara noastră la munte, la țară (nu a fost chiar în bat, am făcut 2 drumuri atunci cu mașina ca să ne ducem pe noi și bagajele noastre și am mai completat la vizitele ulterioare). Ne propusesem să stăm până când începe școala, iar dacă școala începea online, să mai prelungim șederea.

De ce ați ales Ghimeș-Făget

Nicoleta: Știam Ghimeșul de aproximativ 2 ani pentru că am petrecut 2 sejururi minunate aici, chiar în casa în care ne-am mutat acum. De la prima vizită ne-am îndrăgostit de priveliste, de casa tradițională (casa are aproape 100 ani, iar proprietarii au relocat-o din curtea bunicilor într-un vârf de deal, au renovat-o și au dotat-o cu tot ce este necesar traiului modern), de simplitatea amenajărilor interioare, de motivele tradiționale și atenția către detalii a gazdei noastre.

Un alt plus cu care a venit această destinație este distanța mică față de părinții mei (47 km) – later edit by Andrei: câteodată prea mică. 

Primele zile în noul ”acasă”

Nicoleta: La început am fost concentrați mai mult pe organizare, amenajarea biroului lui Andrei și pe găsirea unei conexiuni stabile la internet. Cea mai mare provocare a fost conexiunea la internet. Noi plecaserăm pregătiți cu un internet mobil, dar ne-am dat seama că era foarte slab semnalul și implicit calitatea conexiunii, iar posibilitatea conectării la o rețea de fibră optică era foarte costisitoare. După aproximativ o lună, cu ajutorul gazdei, am reușit să avem o conexiune foarte bună la internet și astfel unii dintre noi s-au mai liniștit :).

Lucrurile s-au așezat frumos încă de la început și integrarea în comunitate s-a făcut destul de repede, atat pentru noi, cât și pentru copii. Darius și-a făcut imediat prieteni pe ulița satului și a început cea mai frumoasă perioadă a copilăriei lui de până acum. A fost primul moment în care a fost împuternicit cu responsabilitatea de a-și purta singur de grijă. Era pe cont propriu, pe un teren necunoscut, cu oameni pe care abia îi cunoscuse și nu avea presiunea privirilor noastre la orice mișcare. Era LIBER pe uliță!

Darius: Știți ce e cel mai fain la Ghimeș? Că poți fugări capre, oi, buhai, vaci, poți ieși pe uliță să te dai cu sania, poți să ieși pe uliță cu prietenii singur singurel, să nu te deranjeze nimeni, să te cheme. Poți să prinzi șerpi, fluturi, șopârle, să culegi flori, poți mânca vișine, cireșe, gutui, mere, prune. Mergem pe furiș la bunica lui Alex și culegem câte gutui vrem noi! Mai poți să te plimbi cu căruța cu cai, să strângi fânul, să scoți cartofi, să mergi la stână, să te plimbi pe deal, să vezi căprioare și să pocnești cu biciul.

Adaptarea la sat

Nicoleta: În primele 2 luni a plouat aproape zilnic și era foarte frig. Ne-a fost greu să acceptăm această vreme asemănătoare cu cea din UK. Dar de pe la jumătatea lunii Iulie a început să iasă soarele și pe ulița noastră, un soare timid ce-i drept. Am avut în acest an maxim 20 de zile de vară adevărată. În cele aproape 6 luni am trecut prin cele 4 anotimpuri. Prima ninsoare a fost deja pe 31 Octombrie iar temperaturile au început să scadă sub zero.

Andrei: În procesul de adaptare a trebuit să ne obișnuim cu prezența cotidiană a insectelor de tot felul, a rozătoarelor, a șerpilor și șopârlelor. Dar le-am acceptat ca făcând parte din natură și că mai degrabă noi le-am invadat teritoriul. Copiii sunt încântați să prindă câte o șopârlă, gândaci, păianjeni și să vină să îi etaleze în fața noastră, spre necazul meu :)). În plus, la una din plimbări am descoperit undeva pe dealul din spatele casei mai multe căprioare care pășteau liniștite și care nu au fost prea impresionate de prezența noastră.

Limba maghiară

Nicoleta: Ghimeșul are o populație de aproximativ 5000 de locuitori din care jumătate sunt maghiari și jumătate români. Faptul că nu vorbim limba maghiară este câteodată un obstacol mai greu de depășit.

Cei mai fericiți sunt copiii! Sunt foarte încântați de faptul că pot sta la joacă afară cât e ziua de lungă, au foarte mulți prieteni în sat și au ce nu am putut avea la bloc, câine și 2 pisici.

Darius este cel care s-a adaptat cel mai repede la noul nostru trai. Nu-i mai place să meargă la București, chiar și pentru 2-3 zile, și mereu ne roagă să ne mutăm aici definitiv. Primele lui zile de școală au început tot aici in sat, la școala maghiară.

Vă veți întreba de ce școala în limba maghiară? La recomandarea prietenilor noștri, am început să luăm în serios înscrierea lui la școala maghiară și din prisma faptului că mama lui Andrei (aka soacra) este de origine maghiară. Mai mult decât atât, când l-am consultat cu privire la această decizie pe care urma să o luăm, el a fost foarte încântat gândindu-se că dacă va învăța limba, se va înțelege și mai bine cu copiii pe uliță. Și Radu (3 ani) merge la gradinița maghiară, iar acomodarea lui acolo s-a făcut foarte rapid. Iubește să meargă la grădiniță la fetele lui, cum spune el.

Schimbări de tot felul

Nicoleta: Viața noastră s-a schimbat mult de când a venit această pandemie, dar mai mult spre bine aș spune. Începutul de an mă găsise pe mine personal cu multe planuri de dezvoltare profesională. Eram pe un trend ascendent de dezvoltare a business-ului și toate planetele se aliniaseră. Eram foarte fericită că după mult timp în care nu imi găsisem locul meu, atunci trăiam bucuria lucrului făcut din pasiune. Eram creator de emoție, cum îmi plăcea mie să spun, și făceam ateliere și evenimente pentru copii la Atelierul Cunoașterii.

Când a venit pandemia și toate planurile mele s-au năruit, am intrat pe modul de supraviețuire în care mă izolasem în bucătărie și găteam aproape toată ziua, doar pentru a fugi de situația de fapt. Mi-a fost foarte greu să mă remontez și să ies din această stare.

Mutatul în acest loc pitoresc și plin de energie bună, coroborat cu oamenii pe care i-am întâlnit și cu poveștile lor, m-au inspirat să merg mai departe, să am din nou încredere în mine și în puterile mele și să continui să visez. M-am reorientat și am început să fiu deschisă și foarte dornică de a învăța lucruri noi și să accept noi provocări. Așa am ajuns să regândesc afacerea și să o îndrept către comunicarea pe mediile de socializare. Îmi doresc să ajut micii întreprinzători, în special pe cei din zonă, să se facă mult mai cunoscuți și să inspire cu poveștile lor cât mai multă lume.

Fericit este și Andrei cu decizia luată, chiar râde când spune că până la 40 de ani nu a stat deloc la țară, iar acum se simte în largul lui, de parcă ar fi locuit dintotdeauna aici.

Zile din noua viață

Nicoleta: Din fericire facem multe lucruri pe care înainte le făceam doar ocazional. Am plantat o grădină de legume, ne dăm cu bicicleta mai des, înălțăm zmee și tăiem lemne. Ne plimbăm mult mai mult prin natură, ne petrecem serile în jurul focului la foișor și ne bucurăm de faptul că suntem sănătoși și împreună.

Andrei: Pentru noi zilele de luni-vineri trec foarte rapid pentru că avem mult de lucru și stăm cam toată ziua la calculator, copiii din fericire merg la școală, iar seara după ce “împachetăm” copiii pentru somn, dacă ne mai ramane timp și energie, lenevim pe prispă până ne trimite frigul la culcare. În weekend dacă nu ne vedem cu prietenii, mergem la plimbare prin împrejurimi.

De când ne-am mutat am început să explorăm satele și orașele din ținutul secuiesc, să descoperim tradiții, locuri și mai ales oameni care ne inspiră în special prin felul lor de a fi.

Așa am reușit să fim surprinși aproape la fiecare excursie găsind locuri minunate, care deși nu se pot compara ca notorietate cu cele de pe celebra Valea Prahovei, au un farmec aparte care merită descoperit și mai ales “savurat”.

Altfel, în weekend localnicii petrec la cârciuma/birtul/magazinul din sat sâmbătă seară și îi auzi cum cântă veseli pe străzi, iar duminică își pun straiele populare sau hainele cele mai bune și merg la biserică.

Traiul într-o comunitate mică

Nicoleta: Este o comunitate primitoare și foarte muncitoare. Cât este ziua de lungă, oamenii aceștia muncesc continuu. De dimineață se ocupă de animale, iar apoi în funcție de sezon merg la câmp sau alte activități. Aici în fiecare curte există cel puțin un cal și căruță, porc, vacă și găini. Sătenii se gospodăresc astfel încât să cumpere cât mai puțin de la magazine. Ce-i drept și locurile de muncă sunt foarte greu de găsit și veniturile sunt foarte mici.

O inițiativă foarte bună este deschiderea în localitate a unui magazin de produse tradiționale din zonă, Degustarium, sub forma unei cooperative. În acest fel producătorii din sat și din zonele învecinate pot aduce spre vânzare produsele pe care ei le fac în gospodăria lor cum ar fi: brânzeturi de toate felurile, preparate din carne, din pește, pâine cu cartofi, prăjituri tradiționale de casă, fructe și legume, dulcețuri și siropuri, ouă, lactate, săpunuri de casă, băuturi și produse de artizanat. Astfel ei sunt mult mai implicați în viața comunității și își valorifică produsele proprii.

Căsuța în care stăm nu este foarte spațioasă și uneori ne e mai greu să ne organizăm în spațiul disponibil, dar faptul că locuim pe un deal, nu avem gard și ne putem bucura în orice moment de o priveliște de vis face orice dificultate să pară mai ușor de depășit. Și ne dă energia să mergem mai departe în această perioadă plină de provocări.

Contribuția la dezvoltarea comunității

Nicoleta: Ne-am implicat și vom continua să ne implicăm în activitățile comunității atât cât putem și cât știm. Sper ca prin profilul activității mele să ajut cât mai multe afaceri locale să descopere și să fructifice beneficiile pe care le oferă mediul online, cu accent pe folosirea rețelelor sociale, activitate care sa ducă la o creștere și maturizare a acestora, care în final se va vedea direct în dezvoltarea economică a zonei. Pe de o parte mi-aș dori să ajut ca zona să devină cât mai cunoscută și mai turistică, dar în același timp, o parte egoistă din mine vrea să păstreze frumusețile locului nealterate.

Ce este dificil la sat pentru voi

Andrei: Viața la sat nu este pentru toată lumea. Depinde cât de dispus ești să te adaptezi și să renunți la unele lucruri care țin de confort, de divertisment, până la urmă de viața ta de zi cu zi cu care te-ai obișnuit de atâția ani. Foarte important e să îți dai seama că vei pune o distanță foarte mare între tine și cunoscuții, prietenii tăi. E dificil la sat când ai nevoie să mergi la medic, să găsești o farmacie deschisă non-stop, chiar lipsa food delivery-ului, a magazinelor non-stop cu care ne-am obișnuit atât de mult, a mall-ului din proximitate și nu în ultimul rând lipsa evenimentelor culturale.

Plusurile

Andrei: La capitolul plusuri putem să spunem că am avut norocul să găsim și să fim găsiți de oameni deosebiți, “de ispravă”, care ne-au acceptat printre ei și ne-au ajutat în foarte multe ocazii, făcând astfel acomodarea și viața de zi cu zi mult mai ușoară și plăcută.

Revelații din viața la țară

Nicoleta: De când ne-am mutat aici am înțeles că poți fi fericit și cu mai puțin. Copiii se pot juca și toată ziua cu un băț legat cu o ață pe care și-l imaginează a fi cal și îl călăresc și vorbesc cu el ca și cum ar fi adevărat. Se mai joacă și de-a constructorii săpând în pământ, făcând case în miniatură, diguri și poduri. Mi se pare că aceste jocuri simple le stimulează foarte mult creativitatea copiilor, față de cei care au atâtea jucării că nici nu mai știu cu ce să se joace și nu le apreciază adevărata valoare.

Copiii de aici, cum bănuiesc că sunt încă mulți în zonele rurale, nu au parte de îndeplinirea tuturor dorințelor privind jucăriile sau alte lucruri pe care copii de la orașe au mai multe șanse să le primească. Joaca copiilor mai mari este de multe ori înlocuită cu munca la câmp sau în bătătură (aka curte), trebuie să aibă grijă de animale și astfel copilăria lor se termină mult prea devreme.

Noi când ne-am mutat, am aterizat cu un arsenal întreg de jucării, iar copii vecinilor au fost entuziasmați și fericiți să aibă posibilitatea să se joace cu atâtea feluri de jucării și să descopere pentru prima dată cuburile de Lego, care pentru mulți copii de la orașe au devenit banale și lipsite de interes.

Nu m-aș fi gândit vreodată că vor avea și copiii mei șansa să se joace așa cum mă jucăm eu când mergeam la bunici la țară. Pentru asta sunt foarte recunoscătoare! Stau toată ziua cu mâinile în pământ, se cațără în copaci, sar garduri și aleargă dintr-o curte în alta. Aceste experiențe înseamnă și mulți pantaloni rupți, haine atât de murdare că nici nu se mai spală și multe julituri.

Sunt sigură ca aceste experiențe vor face din ei niște oameni echilibrați, care se vor aventura în situații dificile și vor fi mult mai încrezători în forțele proprii dar și în puterea lucrului în echipă. Pe lângă aceste aspecte psihologice și sistemul lor imunitar este mai puternic pentru că dorm mult mai bine, au poftă de mâncare și nu stau în fața televizorului sau telefonului, rareori se uită la desene animate pe laptop.

Pentru mine o mare realizare a fost faptul că nu am mai avut probleme cu alergia la ambrozie care îmi provoca multe neplăceri de aproximativ 3 ani. Pentru Andrei, faptul că a reușit să se acomodeze pe de o parte, la casă - el a stat toata viața la bloc - și pe de alta parte la țară, să-i și placă, este o mare transformare pentru un om de “asfalt”.

Sfaturi pentru cine vrea se mute la sat

Andrei: Așa cum am mai spus mutatul la țară nu este pentru oricine. Trebuie să îți placă foarte mult acest stil de viață, să fii un fan al turismului rural și să fii deschis către schimbări majore. Foarte important este să poți lucra la distanță sau să ai resurse financiare suficiente cât să duci un trai decent la țară. Trebuie să te împrietenești cu praful de pe uliță vara, cu mirosul de animale, cu toporul, cu cizmele de cauciuc și noroiul și cu muștele, șerpii și alte necuvântătoare care își fac apariția. Cum spune Mircea Baniciu în “Vara la țară”: ”Meargă pictorii la țară/Ca să piară/De căldură și de praf!/Mie dați-mi străzi pavate,/Măturate,/Dați-mi cinematograf!”

De asemenea trebuie să ai în vedere dacă ai sau nu cunoștințe în sat cu care să împărtășiți aceleași valori. Altfel e foarte greu să stai izolat și să nu îți hrănești sufletul cu întâlnirile lungi cu prietenii. Noi am avut mare noroc ca ne-am făcut prieteni care ne-au acceptat în grupul lor și cu care avem multe lucruri în comun.

Chiar dacă e o decizie care implică multe eforturi și schimbări, să ia cea mai bună decizie pentru familia lor, chiar dacă e o schimbare pe termen scurt, se poate dovedi a fi o gură de oxigen pentru o viața de familie fericită. În ziua de astăzi nu cred că ne mai putem face planuri nici măcar pentru revelion.

Din pandemie, experiența personală

Nicoleta: Aici pandemia nu prea există. Oamenii sunt în general sunt destul de relaxați. Nu par să fie foarte afectați de toate schimbările și contextul prin care trecem. Noi am fugit de pandemie, dar nu am fost scutiți nici noi de această boala necunoscută.

S-a întâmplat să ne infectăm în Iulie, după ce fusesem 2 zile la București. Am fost foarte precauți, am purtat mereu mască, ne-am dezinfectat, dar se pare că totuși nu am fost suficient de precauți. Nu știm de unde l-am luat, dar nici nu am contaminat alte persoane. Norocul nostru, să zic așa, a fost că nu am avut simptome prea grave și doar Andrei a fost nevoit să se interneze 7 zile la spitalul din Șumuleu, Miercurea Ciuc. Copiii au fost cei care au reacționat cel mai bine și s-au refăcut cel mai rapid. Eu am avut lipsă gust și miros, iar Andrei s-a pus pe picioare cam după 3 săptămâni.

Suntem siguri că am trecut mai ușor peste acest episod deoarece nu am simțit așa tare apăsarea perioadei de izolare, am putut să stăm în curte, să respiram aer curat și să ne refacem astfel mai ușor.

Revenirea la oraș

Andrei: Eu sper să nu mai fie nevoie să ne întoarcem la oraș și să ne găsim aici o ancoră care să ne țină cât mai mult timp și să putem duce un trai decent. Poate doar să fim constrânși de anumite situații cum ar fi accesul la educație, când vor merge copiii la școala generală sau la liceu. Nu știm încă ce va urma și nici nu vrem să facem planuri pe termen lung, luăm ce e, cum e și păstrăm doar frumosul din timpurile complicate pe care le trăim cu toții.