Într-un apartament din Iași, clădite unele peste altele, au stat anonime, vreme de 30 de ani, zeci de cutii aparținând fotografului Ioan Matei Agapi. În ele, atent organizate s-au adunat, începând cu perioada anilor ’60 până în anii 2000, zeci de mii de negative surprinse prin obiectivul lui Agapi. În cutiile de carton, negativ cu negativ, s-a format o arhivă impresionantă de evenimente marcante din România – vizite ale liderilor politici, parade, operații inovatoare ale anilor ‘80, dar și momente banale, cotidieni – bâlciuri, nunți, iarmaroace sau petreceri. De personaje cunoscute – actori, artiști, prim secretari sau chiar președinți, dar și oameni simpli pe care îi numea blând oarecari. O arhivă care dezvăluia istoria unei țări prin microcosmosul unui oraș.
După ce a realizat filmul Timebox, care spune povestea colecției și a fotografului ieșean, Nora Agapi s-a hotărât să scoată la lumină istoria din cutiile de carton și să o facă cunoscută lumii întregi. După o finanțare obținută de la AFCN, a început să scaneze negativele și să transforme arhiva în pixeli istorici pe care a început să-i așeze în site-ul www.ioanagapi.com.
Ca parte din demersul de salvare a arhivei, Nora, împreună cu Monica Lăzurean-Gorgan, de la Manifest Film, producătorul filmului Timebox, și curatorul Călina Bârzu, au lansat în octombrie expoziția Oarecari. 1967 – 1978 văzuți de Ioan Matei Agapi, care se poate vedea la MNAC, până pe 15 noiembrie. O expoziție-labirint, care te face să te simți ca un detectiv în misiune, pentru că o parcurgi în întuneric și o descoperi cu lanterna în mână, ca și cum ai scotoci prin cutiile fotografului ieșean.
Moștenirea
Nora: Pentru mine colecția tatei e în egală măsură pasiune și datorie. E o moștenire personală, pe care mulți oameni o văd ca pe o povară, ca pe ceva care mă va acapara atât de mult încât nu o să îmi mai pot trăi propria viață. Dar cum mi-aș putea trăi viața fără să îmi pese de această colecție? Care dincolo de valoarea ei de patrimoniu cultural pe care - evident - o are, e făcută de tatăl meu, iar de la un punct încolo, am și eu o implicare efectivă în această muncă.
Pentru restul societății ar trebui să fie încă un semnal de alarmă că acest tip de documentare istorică trebuie salvat, apreciat – atât munca, cât și omul care a creat-o, pus în valoare și în final studiat.
Foto: Nora Agapi, arhivă personală
Digitalizarea arhivei Agapi
Nora: Procesul de digitalizare ca atare e destul de cronofag. În plus, costisitor. Cu alte cuvinte e chestiune care manâncă timp și bani. Pentru mine experienta digitalizării negativelor are mai multe trasee. De-a lungul ultimilor ani și mai ales după ce a ieșit filmul Timebox, s-au oferit cativa buni prieteni pasionați de fotografie să scaneze cateva negative. Am acum ocazia să le mulțumesc din nou lui Oleg Mutu, Alexandru Mihai și Ioanei Ciolea, care au reușit să scaneze un număr de negative.
Doar că la un volum atât de mare de material pentru scanat, nu e ușor să te organizezi, iar treaba poate deveni haotică și dezorganizată. Dacă nu găsești corespondent corect între materialul fizic și cel digital, pe care să îl respecți, ești pierdut. În orice caz, varianta finală de scanare, cu sprijinul AFCN, ne-a ajutat foarte mult. Am avut norocul să dăm și peste o echipă de oameni dedicați procesului de scanare, echipa Scan Time, foarte atenți la detalii, dar mai ales oameni care au înțeles că prin mâinile lor trece istorie. Așa că pot spune că prima parte a digitalizării colecției a decurs foarte bine. Am devenit cu toții și mai curioși să descoperim ce alte fotografii și povești ne-a lăsat tata în celelalte cutii.
Oarecari
Călina Bârzu: Nu este o expoziție clasică, deoarece s-a dorit o prezentare autentică, personală, interactivă și dinamică a conținutului arhivei, nu doar prin fotografii ci și materiale documentare, negative originale sau obiecte personale ale fotografului. Montajul video cu Ioan Matei Agapi are scopul de a-l face prezent în expoziție, iar proiecția de imagini digitale oferă posibilitatea de a include mai mult material vizual care vine în completarea fotografiilor printate.
Foto: Gabriela Pană, MNAC
Vizitatori pot descoperi o parte din poveștile fotografiilor prin intermediul unui cod QR care face trimitere la website-ul proiectulu – www.ioanagapi.com - integrând astfel și noile tehnologii.
Foto: Gabriela Pană, MNAC
Nora Agapi: Ca să construiești o astfel de experiență trebuie să ai și un partener care să vadă lucrurile la fel ca tine, iar colaborarea cu MNAC a fost absolut minunată. Am simțit de la început deschiderea către acest proiect, iar ajutorul dat pe toată perioada organizării expoziției a fost unul esențial. Cu siguranță prezența Călinei a fost și ea una importantă, ea având un mod de comunicare foarte motivant pentru echipă. Muzeul National de Arta Contemporana ne-a oferit o intreaga echipa pentru instalarea expozitiei, echipament tehnic si mobilierul necesar pentru prezentarea materialelor documentare si a negativelor, care a fost de mare ajutor.
Foto: Gabriela Pană, MNAC
Promovare în pandemie
Nora: Promovarea nu a fost cu mult diferită în această perioadă. Până la urmă tot pe rețele de socializare funcționăm cel mai bine în ultimii ani. Diferența mare a fost la deschidere, că nu am avut public așa cum ne imaginam. Nu am putut face vernisaj pentru că am respectat ultimele dispoziții de lege, de unde și presa care nu a putut fi prezentă. Dar, surpriza a fost că au venit și vin mulți vizitatori și ne bucurăm enorm. Practic asta e cel mai important. Ceea ce aștept eu este să se creeze un impact, să fie experiență memorabilia, să se rămână cu numele Ioan Matei Agapi mult timp după plecarea de la muzeu.
Planuri de viitor
Nora: Urmează o lungă perioadă de lucru la platforma www.ioanagapi.com, unde vor apărea din ce în ce mai multe imagini din arhivă, însoțite de mici descrieri/povestiri. E un proces care, la rândul lui, cere mult timp. Apoi vor mai fi și alte aplicații pentru obținere de fonduri, în așa fel ca în final să reușim să digitalizăm toate negativele din colecția Agapi.
Foto: Nora Agapi, arhivă personală
Planuri și mai mari sunt în privința muzeului sau Casei de Fotografie și Film- așa cum o numea tata - pe care vreau tare mult să o realizez. În cutiile tatei, pe lângă negative, sunt multe alte lucruri de specialitate, cu care se poate creea un adevărat muzeu al imaginii.
