În perioada 25 septembrie - 25 octombrie 2020, Timișoara a găzduit cea de-a treia ediție a bienalei timișorene de arhitectură Beta 2020. Dacă ar fi să aruncăm o privire de ansamblu asupra ceea ce a însemnat ea numeric, avem așa: 4 expoziții de arhitectură și artă contemporană, o competiție deschisă la nivelul celor trei țări învecinate (România – Ungaria – Serbia), 1 intervenție în spațiul public, 11 tururi ghidate, 7 ateliere, 13 conferințe și prezentări, 6 proiecții de film și o lansare de carte.
Au fost 4 săptămâni în care s-au abordat tematici urbane într-un context mai larg, care au stimulat dezbateri și au repus în discuţie atât transformări spaţiale cât şi transformări culturale.
Este cu adevărat necesar să construim? Este o întrebare la care ar fi responsabil să poată fi luat în considerare răspunsul “nu”. De ce? Pentru că industria construcțiilor consumă aproximativ jumătate din toate resursele extrase din pământ și este responsabilă pentru mai mult de o treime din consumul global de energie și emisii, doar producția de ciment reprezentând 7% din producția de CO2 - motiv pentru care e nevoie de o nouă abordare radicală a construcțiilor - începând cu modul în care arhitecții abordează proiectarea.
Relația omului cu arhitectura s-a schimbat de-a lungul timpul, iar pe termen lung însă, scopul acestei ediții a fost de a trage un semnal de alarmă asupra importanței responsabilității față de mediul construit și față de ceea ce nu s-a construit încă, scopul final fiind îmbunătățirea proceselor prin care construim orașele și de a ne implica cât putem de mult în construirea unui viitor mai bun al planetei noastre.
Expoziția principală din cadrul bienalei, prezentă la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi“, numită “Enough is Enough”, curatoriată de arhitectele Anca Cioarec, Brînduşa Tudor și Ilka Ruby, a prezentat zeci de proiecte – naționale și internaționale, ale unor arhitecți care au găsit modalități proprii de a folosi ceea ce există și cum putem trata ceea ce ne înconjoară, cu respect și responsabilitate - față de mediu, față de economie și față de societate în ansamblu.
În contextul pandemiei și a regulilor impuse de autorități, majoritatea conferințelor și dezbaterilor din program s-au desfășurat online.
În cadrul expoziției-concurs Beta (concurs care susține și promovează arhitectura de calitate în toate formele și manifestările sale, fiind concepută ca o interfață de relaționare atât în cadrul profesiei, cât și între profesie și mediul socio-cultural în care aceasta activează) s-au oferit premii în valoare de 14.000 euro, iar din cele peste 300 de lucrări înscrise, s-au făcut remarcate, după cum urmează:
Spațiu construit:
nominalizare: Oxigen Restro, Árpád Nagy
nominalizare: Fairy-Veil House, András Cseh
nominalizare: Atelierul de ceramică Poster, Irina Meliță, Ștefan Simion
mențiune: Casa E+E, Mihai Ene, Adela Ene – Ene+Ene Arhitectura
premiu: Casa Nădășan, Miklós Péterffy
premiu: Casa Răsuri, Ștefan Simion, Irina Meliță
Spațiu interior
nominalizare: Apartament LC, Bogdan Ciocodeică
nominalizare: Play in Historic Sacred Spaces, Partizan Architects
premiu: Revolutionize, Cristi Borcan
premiu: Renovare Apartament Ertler, Alexandru Szűz – Pop
premiu: Confident Concept Store, Alexandrina Remescu Simo | Alex Muntean
*la categoria Spațiu interior valoarea fiecărui premiu este 500 euro
Spațiu public
nominalizare: Dansurile / Copiii luminii, Marius Miclăuș
nominalizare: Weaving together, Marius Găman, Ana Branea
premiu: Amenajare coridoare pietonale: str. Molnar Piuariu, Cluj, planwerk arhitectură și urbanism
Lucrări de licență
nominalizare: Hamam | Băi publice | Constanța, Dana Diana Buicescu
nominalizare: Landscape restoration center, Hunor Albert Szántó
mențiune: Dincolo de ruină. Conversia fostului depozit de tutun din Isaccea, Cristian-Andrei Bădescu
mențiune: Jurányi, Theatrical community house, Borbála Surján
premiu: Regenerarea fabricii Textila, Alexandra Stan
Inițiative / Experimente / Viziuni
nominalizare: Orașe românești în declin, Ilinca Păun Constantinescu
nominalizare: Grădinile fermecate de pe Ada Kaleh, Silvia Mihaela Diaconu
nominalizare: Twin, Marius Miclăuș
nominalizare: CAN Edu, András Cseh
nominalizare: Workshop Muma / Anyó / Majke, Oana Mondoc | Miodrag Stoianov
mențiune: Casa ca proces, Loredana Gaiță | Miodrag Stoianov
mențiune: Herculane Project, Asociația Locus
premiu: substandardPLUS, Atelier Ad Hoc Arhitectura | Comunitate, George Marinescu, Maria Daria Oancea
premiu: Uranus acum. Proiect urban și comunitar, Dorothee Hasnas, Ștefan Ghenciulescu, Ilinca Păun Constantinescu et al.
Eseu
nominalizare: Whose (City, Whose) Responsibility // Battle over buildings, Miljena Vučković
nominalizare: Historic buildings in sustainable urban development, Aurelia Oancea
mențiune: Palimpsest. The stadium as a canvas for new types of architecture, Diana Cânța
mențiune: Architecture from literature: a study of how architecture can be enriched by reading, interpreting and applying the ideas displayed in Perec’s oeuvre, Noretu Carmen-Theodora
premiu: Imagining an Aesthetics of Reuse, Marcell Hajdu
Fotografie:
pentru sub-categoria single entry:
premiu: Nesting, Zoran Popovici
iar în cazul seriilor:
nominalizare: Mute City, Sebastian Gruia
nominalizare: L.A.P.T., Anca Pîrvu
nominalizare: backstage, Ovidiu Zimcea
nominalizare: The reborn of the Romanian village, Ștefania Lupu
premiu: Yellow Fabric, András Weiszkopf
A patra ediție a bienalei timișorene de arhitectură va avea loc în 2022, la Timișoara, unde va crea din nou un loc de întâlnire în care oamenii, indiferent de domeniul de activitate, vor fi invitați să participe la un alt exercițiu de reconsiderare și de schimbare în acel “mai bine” atât de necesar.
Bienala timișoreană de arhitectură este organizată de Ordinul Arhitecților din România - Filiala Teritorială Timiș și Primăria Municipiului Timișoara - Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
Echipa de organizare / Echipa Beta 2020: Alexandra Maria Rigler, Alexandru Todirică, Alexandra Trofin, Anamaria Goie, Dariana Pau, David Alexandru Dumitrescu, Dragoș Nistor, Emanuela Cristescu, Nicoleta Postolache, Romina Popescu
Finanțatori: Ordinul Arhitecților din România - Timbrul de Arhitectură, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Primăria Municipiului Timișoara - Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
Cu sprijinul: Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi“, RETIM Ecologic Service SA, Lipoplast, Romanian Design Week, Cemacon, Xella | Ytong, Consiliul Județean Timiș, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”
Parteneri media: Agerpres, Epiteszforum, Igloo, IQads, Modernism, Radio Guerrilla, SMARK, Zeppelin, Tvr Timișoara
Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.