În plină pandemie, pentru că este deja momentul să privim în stânga și în dreapta crizei din spitale, Hope and Homes for Children a lansat o nouă campanie de strângere de fonduri pentru a-i ajuta pe copiii vulnerabili să rămână lângă familiile lor. Spotul campaniei a fost realizat împreună cu regizorul Tom Wilson, care face spune o poveste emoționantă despre copiii singuri ce își așteaptă părinții plecați să muncească și despre riscul instituționalizării celor care trăiesc în sărăcie.
”Era important și să nu existe vreun sentiment de vină în poveste. Ideea este că mama este forțată să-și lase copilul singur pentru perioade din ce în ce mai lungi - nu pentru că este o mamă rea, ci din cauza nevoilor materiale”
Spotul a fost făcut de o echipă de trei creativi - Felicia Stoica, Cătălina Groza și Corneliu Dobrea, iar pe platforma www.pretulbinelui.ro se pot aduna oamenii care vor să doneze lunar pentru campania Hope and Homes for Children. Noi vorbim mai departe cu Tom Wilson despre creație și aflăm cum a fost să lucreze cu un actor copil. Iar dacă tot l-am găsit între două proiecte, l-am întrebat și ce îi place la viața lui din România.
Bio pe scurt
Am crescut în Colne, un mic oraș-moară din nord-vestul Angliei, unde liniile de tren se termină literalmente. Apoi am studiat politică, filosofie și economie la Oxford - un loc foarte diferit de cel în care m-am născut și o experiență destul de ciudată. Am studiat artă și design și am fost mereu preocupat de pictură și fotografie încă din copilărie, ceea ce m-a condus către cinematografie. Am făcut primul meu film când aveam 15 ani, în Super 8, ca parte a unui proiect de artă. De fapt, eu am crescut fără TV și primele filme pe care le-am văzut au fost lucruri nebunești de arthouse, cum ar fi Derek Jarman și Buñuel, ceea ce mi-a oferit o imagine complet deformată despre ceea ce era cinematografia.
Trecerea mea către regie a fost treptată: am început ca jurnalist de print, apoi am început să creez reclame pentru radio și, în cele din urmă, am ajuns să produc docuementare pentru BBC. Deci, într-un fel, cred că am și profil de editor. Văd cu siguranță filmul ca mijloc de editare.
Ce te atrage când scrii sau regizezi un nou film
Este un clișeu masiv, dar este adevărat: totul este despre poveste. Ne înțelegem spunând povești și ajungem literalmente în nebunie atunci când nu putem construi povești. Deci, lucrul la un film înseamnă pentru mine și decizia despre ce povești merită spuse și ce modalități convingătoare găsesc să fac acest lucru. Prezentarea unei povești este calea noastră, ca societate, prin care spunem „Uite! Acest lucru este important!” Deci, realizarea unui film are o și dimensiune etică.
Găsesc, totodată, fascinant modul prin care meseria de regizor este total fluidă - diferiți oameni văd un rol în moduri diferite - așa că înveți mereu, descoperind mereu aspecte noi ale aceluiași rol, la care nu te-ai fi gândit niciodată. De aceea poți învăța ceva de la fiecare regizor.
Munca ta în publicitate
Am început să filmez de unul singur („prădător”, așa se pare că se numesc oamenii care sunt producători-regizori-editori). Mă duceam și filmam povești sociale, un reportaj despre „ultima colonie de leproși din România” sau „Romani Elvis Presley”. Primul meu video plătit, filmat cu o echipă de profesioniști a fost pentru Danone. Era să scriu că a fost prin 2015/2016, dar am verificat acum și a fost în 2012. Timpul zboară.
Povestea ta în România
Am spus povestea de atâtea ori, încât nici nu sunt sigur dacă mai este adevărată! Am vizitat prima oară România în 1999, înainte de a merge la universitate, când l-am întâlnit pe artistul contemporan Vlad Nanca la Cabana Babele, în mijlocul unei furtuni. El m-a invitat înapoi în România să fiu DJ de câteva ori și am decis că vreau să mă mut aici, odată ce îmi terminam studiile universitare. Aveam avut o iubită româncă și voiam să fiu cu ea. În plus, chiar voiam să plec din Anglia și nu aveam absolut nicio dorință să îmi găsesc un job în consultanță financiară/de management, ca majoritatea colegilor mei.
Ce știai despre România
În 1999 știam despre Ceaușescu și cam atât. Am învățat limba destul de repede, dar m-am plafonat cam devreme. Din păcate, nu am reușit să îmi îmbunătățesc cunoștințele prea mult. De fapt, cred că regresez.
De bine, sau nu, despre țară
Există o mulțime de aspecte pozitive în a trăi aici: îmi plac oamenii (evident) și iubesc mediul rural – să poți să dai o fugă până sus în Piatra Craiului în weekend este destul de uimitor. Prefer să nu mă opresc asupra lucrurilor rele, dar am aflat repede că nimic nu îmi poate strica ziua mai ”bine”, așa cum o face o vizită la Posta Română.
Vremuri pandemice
Trebuia să regizez un proiect în Kuweit în săptămâna în care am intrat în starea de urgență, iar acest job (și o mulțime de alte proiecte) au ajuns să fie anulate. Dar nu a fost totul rău. Am reușit să regizez un spot Vodafone de la distanță chiar din izolare, determinând oamenii să se filmeze singuri cu camere web și cu ce aveau prin jur.
Apoi, chiar în ziua ridicării restricțiilor, am ieșit să filmăm un proiect care fusese întârziat. Munca nu s-a mai oprit de atunci. Mă simt cu adevărat norocos - o mulțime de oameni încă suferă, având în față perspectiva de a-și regândi complet cariera. Așa că, într-adevăr, eu nu mă pot plânge. În timpul izolării am avut timp să lucrez la scenariul meu de film (și, de fapt, în secret mi-a plăcut faptul că nu a trebuit să ies din casă).
Spoturile pentru campanii umanitare
Pentru mine este exact același proces ca în cazul unui spot publicitar, aș spune doar că atunci când este o cauză socială te implici un pic mai mult emoțional. Când știi că o campanie cu adevărat puternică poate avea un impact uriaș asupra strângerii de fonduri, gândești totul de două ori înainte de a face.
Brieful pentru Campania Hope and Homes for Children
Nu am primit vreun brief elaborat și nici nu am scris chiar un document amplu cu viziunea mea despre spot! Totul a început cu un telefon în care am discutat cu Felicia Stoica despre proiect. Am lucrat foarte aproape cu Felicia pentru campania HHC și ne-am gândit la diferite versiuni ale spotului până când am venit cu o abordare de care am fost amândoi mulțumiți.
Am făcut o mulțime de lucruri similare - inclusiv un lungmetraj filmat într-un sat românesc folosind amatori și spoturi pentru Ovidiu Ro. Chiar făcusem câteva rapoarte despre problema adopțiilor din România (am intervievat copiii din instituții) - așa că s-a produs imediat click-ul cu ea. Îmi place să cred că entuziasmul meu pentru proiect a fost evident de la început.
Etapele de producție
Mai întâi am venit cu conceptul - ce vom vedea, unde va fi camera - și apoi am trecut la casting și locații. Odată ce am văzut locațiile, am întocmit în mod corespunzător un panou de filmare. Am tras lozul câștigător cu actorul nostru principal, Călin. A fost un star la filmări.
Lucrul cu actori-copii
Prefer oricând să lucrez cu copiii decât cu adulții! Copiii sunt actori naturali - își petrec cea mai mare parte a timpului jucându-se și imaginându-se lucruri, astfel încât să joace ca actori este simplu pentru ei. Nu au nevoie de explicații prea multe. Nu trebuie să renunțe la neîncredere, bănuieli, așa cum fac adulții, pentru că nu le au. Adulții transformă interpretarea, rolul, în acest mare proces complex - care este și nu este mereu așa. Pentru copii este mult mai ușor. Înțeleg imediat și fac.
Povestea și mesajul spotului
Cel mai important lucru pentru mine a fost să creez o conexiune emoțională cu copilul de pe ecran. Am vrut să creăm un sentiment de empatie. Dar era important și să nu existe vreun sentiment de vină în poveste.
Ideea este că mama este forțată să-și lase copilul singur pentru perioade din ce în ce mai lungi - nu pentru că este o mamă rea, ci din cauza nevoilor materiale. Să dai vina pe părinți este o reacție obișnuită în aceste situații, când, de fapt, de cele mai multe ori părinții încearcă doar să asigure traiul copiilor lor, chiar și în circumstanțe ce par imposibile.
A fost act de echilibrare a poveștii: a trebuit să arătăm că sărăcia poate declanșa îndepărtarea familiei, dar nu este o cauză directă a separării copilului de familie.
Reacțiile
Am avut reacții pozitive chiar de la început. I-am arătat spotul și agentei mele din Marea Britanie și a început să plângă. (!) Ceea ce este întotdeauna un semn foarte bun. Oamenii pe care îi respect cu adevărat au spus că le-a plăcut spotul, ceea ce este extrem de important pentru mine. Este uimitor întotdeauna când primesc acest tip de feedback.
Proiectele următoare
Sunt pe punctul de a începe următorul meu lungmetraj, intitulat provizoriu „Ultimul film al lui Quijote”, și este un thriller. Este al treilea lungmetraj al meu, dar primul meu film cu un buget real - așa că aștept cu nerăbdare să nu-mi fac griji cu privire la lucruri precum mâncarea și transportul, care îți ocupă întotdeauna o mare parte din timp, dacă faci totul singur.
Corneliu Porumboiu îl va produce, iar el este un cineast grozav, așa că este o adevărată onoare pentru mine să lucrez cu el. Când face o sugestie, te așezi și îți iei notițe.
De asemenea, tocmai am semnat (astăzi!) cu Feel Film London, o companie de producție din Marea Britanie care face atât reclame cât și film. Sunt foarte încântat să fiu pe lista lor alături de regizori cu adevărat uimitori precum Toby Haynes.
