[Spatiu necesar] Mihai Danciu, Oana Pavăl & spațiul public ideal: plin de viață, folosit de oameni, incluziv, liber de mașini și verde

Între eficiență și libertate, spațiul public urban își caută formule noi de manifestare. În ultimii ani, a devenit din ce în ce mai urgentă nevoia de regândire a acestui spațiu comun, iar pandemia a arătat cât de important devine ”afară” în situațiile limită de viețuire. 

Dimensiunile se dilată și necesitatea unei “scări umane” aplicate mediului construit se diminuează în fața spațiilor largi, deschise, spune Mihai Danciu. Deși mineralul ar trebui să se reducă în favoarea spațiului verde, acesta din urmă este acaparat pentru a asigura metri pătrați de eficiență economică în condiții de distanțare socială

Mihai Danciu este un arhitect preocupat de managementul urban și al comunităților, predă discipline de planificare urbană la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara și are două proiecte în expoziția principală a Bienalei de Arhitectură de la Timișoara, Enough IS Enough. 

Oana Pavăl este arhitect, iar teza sa de doctorat, „Ansamblul industrial abandonat în context urban. Capacitatea de reutilizare a patrimoniului industrial” a venit în continuarea preocupărilor sale pentru posibilitățile de recuperare și reutilizare fondului construit industrial (și nu numai) abandonat. Este membră a A.T.U. – Asociația pentru Tranziție Urbană și face parte din echipa URBOTECA, partener Beta 2020.

Dacă nu ați reușit să ajungeți încă la Bienala de la Timișoara, mai aveți ocazia până pe 25 octombrie. Noi vorbim cu arhitecții implicați în acest proiect despre responsabilitate, spațiul public, comunitate și schimbările necesare:

Responsabilitate în pandemie 

Mihai: Responsabilitate înseamnă grijă pentru comunitate, per ansamblu, atât pentru cei din prezent cât, mai ales, pentru generațiile care vor urma. Pandemia reprezintă o perioadă de discernământ, de test pentru comunitate într-o situație extremă. Așadar un prilej care, privit obiectiv, poate fi util pentru înțelegerea punctelor slabe ale comunității și problemelor care trebuie diminuate pentru a atinge reziliența / antifragilitatea.

Oana: Grija față de celălalt, față de ceilalți, atenția pentru celălalt, modul asumat de a face alegeri având în vedere că nu suntem singuri, nici eterni. În pandemie mi s-a întărit convingerea că percepțiile sunt foarte diferite, atât la nivel individual cât și la nivelul sferelor de decizie și că poate fi ușor dusă în derizoriu ideea de responsabilitate. Dar cred că este și un context bun pentru schimbare.

Cum s-a schimbat ideea de responsabilitate în ultimii ani

Mihai: Nu văd o schimbare a societății, ci mai degrabă un proces care se desfășoară continuu sau cu sincope. Cea mai importantă manifestare în această direcție o văd disponibilitatea de a acorda noilor generații libertatea și încurajarea de care au nevoie pentru a se dezvolta armonios.

Oana: Nu știu dacă se poate vorbi de o schimbare la nivel de societate, dar cu siguranță se văd schimbări la nivel de comunități și de grupuri, iar dintre cele mai importante manifestări cred că este și apariția unor grupuri de cetățeni mai implicați și mai informați, mai preocupați de binele comun, care se informează și au așteptări, se implică și învață să ceară rezultate mai bune, dar și să contribuie pentru mai bine.

Ce e bine și ce lipsește în România la nivel de responsabilitate

Mihai: România este, în general, un amalgam de tipare și tipologii. Ceea ce lipsește este coeziunea și orientarea către valori comune, care poate transmite într-un pas următor și un imbold spre responsabilizare.

Oana: Este bine, cum spuneam mai sus, că există și se formează comunități implicate și informate, este rea tocmai lipsa de asumare a responsabilității.

Bienala de la Timișoara: preocupările noilor generații

Mihai: Bienala timișoreană este importantă pentru că propune comunicarea transfrontalieră, într-un teritoriu planificat ca un întreg și într-un oraș dezvoltat ca multicultural și multiconfesional. Cred că tema din 2020 este rezultatul preocupărilor preponderente ale noilor generații cu privire la mediul deja construit, o preocupare de stânga specifică acestora pentru a găsi continuitatea în cadrul căreia să se manifeste.

Oana: Este importantă atât datorită caracterului euroregional al expoziției cât și datorită ambiției de a scoate din sfera profesională ceea ce ține de mediul construit și de a sublinia importanța implicării și colaborării, dar este importantă și pentru felul în care „se prezintă”, pentru ce reprezintă și pentru cum se desfășoară, pentru curajul de a face ceva atât de necesar. Tema este una aliniată, cred eu, cu schimbările prin care trece și profesia și cu relația pe care generațiile mai tinere o au cu mediul construit și cu modul în care își doresc să facă arhitectură, schimbări strâns legate de schimbările climatice și de modul în care sectorul construcțiilor afectează mediul.

Relația oamenilor cu mediul înconjurător, construit sau nu

Mihai: Cred că răspunsul poate fi dat prin trasarea unei paralele cu tiparele de emergență ale noilor tehnologii. Există grupuri bine definite care aderă la trendurile în gândire și conceptualizare, care pe măsură ce comunică și își argumentează poziția câștigă adepți până la majoritate. La fel se întâmplă și în cazul relației cu mediul înconjurător. Opinia societății e dată în mare măsură de opinia celor influenți, dintre care majoritatea, în prezent, văd în “nou”, “lucios” și “colorat” virtuți. Schimbarea acestei atitudini poate fi adusă doar prin exemple de bună practică, unele care încă întârzie să apară. Așadar, nu văd încă o schimbare semnificativă, cel puțin în relația noastră, ca societate, cu mediul înconjurător.

Oana: Nu știu dacă se poate vorbi deja de schimbarea relației cu mediul înconjurător, cel mult, poate s-au identificat sau conștientizat niște lipsuri și nevoi, au apărut noi căutări. Dar la nivel de societate poate ca schimbarea să vină mai târziu și pandemia să fi contribuit asta.

Impactul perioadei de criză asupra proiectelor voastre 

Mihai: Pe plan personal, treaba a mers foarte bine. Lipsa deplasărilor a însemnat reducerea consumului, eficientizarea lucrului “la planșetă” și mult mai mult timp petrecut cu familia. Alternativele au însemnat, de fapt, orientarea preponderentă spre proiecte în societatea civilă.

Oana: Nevoia de adaptare la formele de comunicare exclusiv on-line și de adaptare a unor activități desfășurate față în față la mediul on-line a fost o provocare, dar plusul a fost conștientizarea faptului că chiar nu am nevoie de atât de multe, încerc să învăț să reduc totul la ce e util și să găsesc folos în timpul și răgazul pe care le-am descoperit în perioada stării de urgență (statul în casă și lucratul de acasă au venit și cu mai puțin timp petrecut pe drum, în trafic, la cozi, etc.).

Cum se întrevede viitorul 

Mihai: Schimbările sunt legate de digitalizarea procedurilor (în special la nivel de autorizare, avizare) și muncă din biroul de acasă. Viitorul este promițător deoarece presupune o eficientizare a utilizării resurselor disponibile și, astfel, o concentrare mai mare pe ceea ce este relevant.

Oana: În proiectare a ajutat oarecum faptul că s-a putut comunica mai eficient pe cale digitală și că s-au putut preda și documentații în format digital, prin e-mail. Au avansat și niște demersuri de digitalizare a unor proceduri specifice domeniului (de exemplu semnătura digitală), eliberarea unor dovezi și avize on-line, demersuri care ar fi firești și eficiente și în vremuri obișnuite, nu doar în perioada sau din cauza pandemiei.

Cum va influența pandemia comportamentele viitoare ale oamenilor

Mihai: Cred că sunt două tipuri de efecte: unele grupuri vor fi și mai reticente la respectarea măsurilor recomandate de autorități (de orice natură ar fi ele), iar altele vor fi educate pentru o mai bună igienă personală și inter-personală. Însă per ansamblu nu întrevăd în societatea noastră. Nu pentru că nu aș vrea, ci pur și simplu nu le văd întâmplându-se.

Oana: Pe de o parte, probabil că oamenii vor fi mai atenți și mai precauți și vom dobândi niște deprinderi mai sănătoase, poate vom avea un comportament mai potrivit în spațiul public, în spațiile comune, în colectivitate. Pe de altă parte, pot să se resimtă efecte la nivel psihologic, pentru că limitarea contextelor sociale nu este neapărat în firescul nostru.

Cum s-a schimbat perspectiva despre acasă și despre afară 

Mihai: Nu cred că “s-a schimbat”, dar sunt convins că “se schimbă”. În urban dimensiunile se dilată și necesitatea unei “scări umane” aplicate mediului construit se diminuează în fața spațiilor largi, deschise. Deși mineralul ar trebui să se reducă în favoarea spațiului verde, acesta din urmă este acaparat pentru a asigura metri pătrați de eficiență economică în condiții de distanțare socială. În periurban este reevaluat sprawl-ul și capacitatea familiilor de a forma grupări de locuințe și unități de vecinătate în jurul acelui unic spațiu public (strada) pentru a-și păstra echilibrul psihologic.

Oana: Acasă, s-a schimbat perspectiva asupra balconului și asupra locuitului la bloc, nevoia de un „afară” devenind din ce în ce mai pregnantă. Spațiul public, mai ales cel bucureștean, este într-o stare la fel de precară dar cred că se simte mai puternic nevoia de spații verzi mai generoase, nevoia prezenței naturii în oraș.

Spațiul public ideal 

Mihai: Îl văd plin de viață, nicidecum auster și impersonal. Dar văd o reducere a suprafețelor minerale în favoarea spațiilor verzi, care are nevoie de voință politică transferată în sarcina unor city-manageri instruiți, responsabili și preocupați pentru un mediu construit de calitate.

Oana: În mod ideal văd spațiul public folosit (de oameni) nu pustiu, incluziv, liber de mașini și verde (sau echilibrat natural-mineral).