[Voci online] Ionel Stoica: Sunt un simplu jurnalist. Îmi place să citesc ce scriu jurnaliștii acreditați pe Justitie, cei care se implică social și pe cei cu umor, care folosesc frecvent harfa

Ionel Stoica spune că, de când cu restricțiile de pandemie, pentru oamenii din presă este mai greu să își facă meseria, mai ales dacă articolele pe care le scriu presupun documentarea în teren sau puncte de vedere ale unor purtători de cuvânt prea ocupați să răspundă la telefoane. În ceea ce îl privește, îi lipsesc discuțiile față în față și vizitele în instanțe, având în vedere că el scrie despre subiecte sensibile, care țin de Justiție.

Deși virusul ne-a luat pe toți prin surprindere, există și ceva pozitiv în toată criza asta, rapiditatea cu care oamenii s-au mobilizat online pentru diverse cauze sau chiar să rezolve probleme pe care statul român ar fi trebuit să le rezolve.

”Lumea este mai bună, multă solidaritate, nu doar vorbe. Mă uit la campaniile care au fost pentru dotarea unor școli din mediul rural cu laptopuri și tablete. Pandemia asta a fost o lecție pentru toți, am fost nepregătiți pentru coronavirus, așa cum suntem nepregătiți în fiecare an de venirea iernii”

Se fac 17 ani de când Ionel Stoica face jurnalism, înainte de a ajunge în presă visa să fie arheolog, drept care a făcut Facultatea de Istorie. După două veri de practică printre ruine s-a răzgândit asupra visului și a devenit colaborator al unei reviste cu profil economic. A ajuns, la scurtă vreme, să acopere domeniul Justiției pentru Evenimentul Zilei și, câteva publicații mai târziu, scrie pentru Ziare.com. Pe Facebook, folosește frecvent pamfletul, sub forma memei.

De la anii de început în presă până azi

Fac jurnalism de aproape 17 ani. Am nimerit întâmplător în presă, undeva la începutul anilor 2000. Tocmai terminasem Istorie, catedra de profesor nu mă încânta atunci, iar visul de a ajunge arheolog s-a spulberat după două veri de practică sub ruinele unui castru roman de la Dunare. Nu era de mine. Lipsea adrenalina. Așa că am început să colaborez cu o revistă săptămânală cu profil economic, mă duceam o dată pe săptămână la o conferință de presă și scriam un articol.

Debutul adevărat în presă a fost în „Evenimentul Zilei”, unde am ajuns întâmplător, căutau oameni pentru ediția de București. După câteva luni m-am mutat pe domeniul Justiției, băteam instanțele din Capitală în căutare de divorțuri celebre, scandaluri si cancan, urmăream procesele cu crime pasionale, cocaină pentru beizadele, dosarele caderii FNI și FNA, erau și câteva cazuri de corupție, vorbesc de anii 2003-2004. Găseam personaje interesante în instanțe, povești bune, făceam audiență pe print, să zic așa. Ăsta a fost începutul. Au urmat, pe rând, Realitatea Tv, Cotidianul, Adevărul, B1 Tv, iar Evenimentul Zilei și iar Adevărul. Acum lucrez la Ziare.com.

Prima întânire cu online-ul

A fost într-un internet-café, cred că prin Tineretului. Erau câteva săli de jocuri în zonă, asta a fost magnetul. Acolo am văzut prima dată cum functionau mIRC-ul și camerele de chat, cred că tot acolo mi-am făcut și prima adresă pe Yahoo. A urmat apoi internetul prin dial-up, mult mai comod, dar mă conectam noaptea, după 23.00, în timpul nopții era mai ieftin telefonul. Descarcam mp3-uri, căutam tot felul de programe și jocuri, apoi răscoleam internetul și căutam parolele să le folosesc, haiducie online.

Acum îmi este teamă că nu o să mai pot să țin pasul cu tehnologia. Și-ți explic și de ce. Când am intrat în presă, stirile se scriau, în unele redacții, la mașina de scris. Agențiile de știri și comunicatele veneau pe fax. A urmat apoi era PC-ului pentru fiecare reporter, mail, agentii de stiri și Yahoo Messenger- care a dat o nouă perspectivă comunicării. Smartphone-ul a schimbat insa jocul. El este și sursă de informație, televizor și reportofon, camera foto și video, editor, plus că îți scrii stirile direct pe el si le si publici pe site. Ce urmează? Nu stiu. Dar îmi este teamă să nu ajung ca cei care scriau în anii 2000 la mașina de scris.

Internetul, cu bune și mai puțin bune

Din perspectiva de părinte, am doi copii, să știi că nu sunt încântat. Știm problemele cu toții, dependențele de jocuri sau de retelele de socializare, cyberbullying-ul, stă în puterea noastră să le combatem. Pe de altă parte, are și multe părți bune. Ca jurnalist la o publicație online, este locul meu de joacă, obțin infomatii relevante de pe internet, doar trebuie să știm să folosim motoarele de căutare.

”Bula” ta

Bula mea e foarte faină, e cea care a stat în frig zeci de nopti în primăvara anului 2017, când s-a dat Ordonanța 13, și care era în 10 august în fata Palatului Victoria. “În democraţie, hoţii stau la puşcărie,” ar fi un motto bun pentru cei din bula mea.

Granița dintre Key Opinion Leaders și Influenceri

Nu știam de - Key Opinion Leaders, am dat acum pe Google, îmi par oarecum sinonime, pretențioase, dar sunt ignorant în termenii ăștia. Sunt un simplu jurnalist. Îmi place să citesc ce scriu jurnaliștii acreditați pe Justitie, cei care se implică social și pe cei cu umor, care folosesc frecvent harfa.

Cum ai ajuns celebru pe Facebook

Eram la un proces la Înalta Curte, ceva cu Adrian Nastase, Zambaccian sau Trofeul Calității, și făceam un mic livetext pe Facebook. Erau chestii de culoare, care nu apăreau în știrile de presă. Lângă cine statea fostul premier, ce făcea în timpul audierii martorilor, cine din PSD a mai venit în sală, lacrimile infractorilor, detinuții din boxe, reacțiile judecătorilor, mici incidente. Un coleg jurnalist mi-a zis să fac publice postările, că are mai multi amici care vor să știe ce se întamplă la proces. A fost primul pas.

Au urmat tot felul de cazuri, lumea voia să citească, să afle în timp real ce se întampla în sala de judecată: cum a început să plângă Relu Fenechiu în fața judecătoarei Livia Stanciu, circul făcut în instanță de fratii Becali, ce chichițe mai găsea Dan Voiculescu să amâne judecarea procesului, în ce haine venea Cristian Borcea, despre Radu Mazare care la fiecare termen ieșea în evidență prin ceva, sau despre rochiile și pantofii Elenei Udrea. Făceam altfel de știri. Sigur, transmiteam și informatii relevante, pledoariile avocaților, excepții ridicate, momentele cheie din proces. Când se pronuntau sentințe era cel mai greu. Zeci de oameni mi-au scris, de exemplu, în cazul lui Liviu Dragnea, să mă întrebe cât mai durează până se pronunță sentința definitivă. A și durat mult deliberarea, câteva ore.

Nu am postări doar din procese, în general scriu pe subiecte din Justiție - numiri de procurori - șefi, cazuri de corupție sau crimă organizată, dar și din politică, numiri în funcții publice ale unor personaje controversate, despre impostura unor demnitari, cazuri de nepotism și ironii politice.

Responsabilitatea, cum o simți

Este responsabilitatea de jurnalist. Bula este bine informată, și-ar da seama imediat de fake-news sau de manipulare. M-ar sancționa imediat. Multe postări mi-au fost preluate de diverse publicații și sunt atent la ce scriu. Sunt zeci de cazuri în instanțe, persoane date în judecată pentru postări calomnioase. Ironia trebuie să fie fină, nu jignitoare. De altfel, incitarea la ură este faptă penală. Folosesc frecvent pamfletul, sub forma memei.

Te-ai gândit vreodată să renunți la Facebook

Niciodată, nu este doar rețea de socializare, ci și de comunicare. Am grupuri de foști colegi, de rude, de prieteni din copilărie etc. Timpul este pretios, nu am timp să mă văd cu toti, dar macar comunic cu ei.

Lista pentru care dai ”block”

Il folosesc frecvent în campaniile electorale, sau în momentele critice. Postacii de partid, care se activează în campanii, nu-i suport. Apoi cei cărora le explici de vreo două ori că greșesc, dar nu înțeleg. Și mai sunt și conspiraționiștii, “fără botniță”, “fără dictatură medicală”, “coronavirusul nu există”, conspiratia anti- 5G, impotriva vaccinarii etc. Categoria celor care trimit mesaje pe chat că se închide whatsapp, sau că dacă nu trimiți mesajul al 10 persoane se închide Facebook-ul sau altă năzdăvenie, block automat. Idem pentru fotografiile cu ceșcuța de cafea dimineața, poze cu eroi inventați sau alte prostii. Apoi cei care dau like unor postari promovate de infractori sau au poza lor la profil. S-a cam lungit lista.

Regulile de la care nu te abați

Sunt liberal în gândire, sustin diversitatea de opinii, cu argumente, egalitatea în drepturi și libertatea religioasă. Sunt pro-european convins, asa că sunt de acord 100% cu valorile promovate de UE.

Comunitatea creată în jurul tău

Este prea mult spus comunitatea creată in jurul meu. Dar cei mai multi “prieteni” din lista au cam scandal “În democraţie, hoţii stau la puşcărie.” Ei așteaptă de la mine opinii pe domeniile în care au expertiză. Mulți au studii juridice, sunt implicați social sau sunt dintre cei care vor să schimbe ceva în politică.

Din pandemie

M-am lipit de scaunul de birou, muncesc mai mult, să știi. Îmi e dor să mă plimb prin instanțe, îmi lipsesc discuțiile față în față. Mulți din domeniul în care scriu evită telefonul sau internetul pentru a comunica informații sensibile. Greu. Sper să depășim momentul mai repede, în general nu este bine pentru mass-media.

Efecte ale crizei

Lumea este mai bună, multă solidaritate, nu doar vorbe. Mă uit la campaniile care au fost pentru dotarea unor școli din mediul rural cu laptopuri și tablete. Totuși, mereu a fost o diferență între online și viața reală, informația circulă mai repede. Sunt și radicalizați, dar numărul lor este mic, block automat. În perioada post-pandemie cred sincer că mulți vor redescoperi concepțiile hedonismului, nu glumesc. Personal, mi-au lipsit călătoriile, cred că asta voi face în timpul liber în următorii ani.

Comunicarea de pandemie a autorităților

Execrabilă. Autoritățile au încercat o comunicare unidirecționala și au invocat frecvent declararea stărilor de urgență și alertă pentru a amâna răspunsul la solicitările presei. Vorbim despre achiziții publice de zeci de milioane de euro, interesul este îndreptățit. Sunt total dezmăgit. Scriam la un moment dat un articol despre situația de la Suceava, îmi daduse cineva informații dramatice din spitalul județean, și țin minte că l-am sunat de cateva ori, i-am dat și mesaje, purtătorului de cuvânt de la Ministerul Sănătății pentru a comenta situația. M-a ignorat complet.

Sau, alt exemplu, în București au fost instanțe care condiționau accesul jurnaliștilor la procese de avizul președintelui de complet, o birocrație infernală care trecea prin biroul de presă, președinte instanță și președinte de complet. În plus, cererea pentru a participa la un proces, teoretic “public”, trebuie făcută cu 24-48 de ore înainte. Absurd. Comunicatorii autorităților au fost foarte slabi, vorbesc de la miniștri la purtători de cuvânt, de-asta nu se mai opreau glumele cu ministrul Vela în geaca de piele, s-au facut și multe gafe- poza cu Orban cum fuma în Guvern, încrederea a fost erodata treptat.

Din zona binelui, oarecum

Eu încă sper într-o mare schimbare politică, de desființare a unor partide care constant au dezamăgit, să dispară din spațiul public politicienii care și-au construit cariera pe impostură. Pandemia asta a fost o lecție pentru toți, am fost nepregătiți pentru coronavirus, așa cum suntem nepregătiți în fiecare an de venirea iernii. Vreau oameni noi, sunt cam satul de improvizații, de experimente politicianiste. Sper să fie o lecție pentru mulți, să încerce să schimbe ceva prin vot, prin implicare civică.