[Voci online] Adriana Stoian: Am pus foarte rar poze personale, nu sunt adepta selfie-urilor. Am fost mereu atentă la formulările din postări

De-acuma, nici la întrebarea ”unde te vezi peste 5 ani?” nu mai putem răspunde cu ușurință, pentru că ultimele luni ne-au demonstrat cât de puțin controlăm cursul evenimentelor. Dacă planurile sunt fragile, și se pot dărâma oricând, lucrurile făcute cu seriozitate și implicare de oameni pregătiți în domeniul sănătății publice ar fi putut face diferența pentru România în an pandemic.

Este o lecție cu care Adriana Stoian speră să rămână autoritățile noastre și să ia lucrurile în serios pe viitor, să își facă temeinic treaba. Iar la nivel de persoană, ar fi bine să acceptăm ideea că este în regulă să fim și obosiți, și sătui, chiar și răsfățați în această perioadă.

Adriana este fost jurnalist de televiziune. A ieșit din presă în 2017, dar a rămas activă ca om de comunicare publică și se exprimă frecvent pe Facebook despre subiecte fierbinți, mai ales din zona politică.

”Autoritățile au comunicat prost și foarte prost, iar asta s-a adăugat la lipsa de încredere pe care o are populația în oamenii politici de ani de zile încoace. Iar asta e tot din cauza politicienilor fără nicio experiență profesională în domeniul pe care îl administrau și catapultarea lor în poziții de decidenți, când ei abia reușesc să decidă cu ce se îmbracă dimineața”

Vorbim cu Adriana Stoian mai departe despre online, despre comunicare politică și facem o scurtă analiză a perioadei prin care trecem.

Începuturi în jurnalism de televiziune

Printr-un șir de întâmplări, unele mai plăcute, altele pe care le-am resimțit ca pe niște tragedii la momentul respectiv, sunt absolventă de Drept, dar am lucrat toată viața ca jurnalist de televiziune. Ăsta a fost visul meu, de fapt, facultatea a fost al alor mei, pe principiul ”fă-te, tată, avocat!” Am sfârșit prin a-mi plăcea facultatea și am învățat cu drag, dar nu m-a prins deloc ideea de a-mi petrece zilele în tribunal. Așa că, în anul II de facultate, când Prima TV a organizat un casting, căutând prezentatori de știri, m-am prezentat la sediu. Am câștigat și 3 luni mai târziu apăream la televizor în fiecare zi. Am rămas la Prima 8 ani, ulterior m-am mutat către Realitatea Media.

Către online media

M-am despărțit de televiziunea clasică în 2013 și m-am alăturat proiectului Adevărul LIVE, inițial ca prezentator, pentru ca ulterior să-l preiau integral ca producător. Un proiect tare drag mie, o noutate pe piața de media, întrucât își propunea lucruri ambițioase pentru piața online la momentul respectiv. Să declini televiziunea clasică în online și să ajungi să stabilești, în câteva luni, agenda de prime time a televiziunilor cu invitații și subiectele abordate n-a fost puțin lucru.

S-a terminat visul frumos, ca orice vis, prin vara lui 2017 și de atunci am ieșit din presă. Dar măcar am făcut-o cu stil :) și lăsând în urmă cifre de care să fiu mândră. Îmi pare rău de echipa pe care am avut-o acolo și care s-a destrămat ulterior, fiecare și-a văzut de drum separat. 

Ce a urmat

La sfârșitul lui 2017 a venit propunerea USR să le fiu manager de Comunicare. Nu fusesem niciodată implicată politic, USR era altceva decât văzusem până atunci și mi s-a părut o ocazie să facem lucrurile așa cum trebuie și în rând cu valorile pe care le clamau și pentru care îi votasem. Am acceptat. N-a durat mult, însă, doar vreo jumătate de an și ne-am despărțit. De atunci am început să lucrez la un proiect care n-are legătură cu viața publică din România, ci, mai degrabă cu ce-mi doream eu să fac de ceva vreme. 

Prima întâlnire cu online-ul

Ar fi bine să-mi amintesc, dar întâlnirea asta e oarecum în ceață. Sunt generația care a crescut cu magnetofon și casetofon, cu discuri de vinil, cu filme la video și a ajuns acum să folosească obsesiv un telefon cât palma în care, la o adică, îi încape toată viața: că e vorba de job, de comunicare publică, de ascultat muzică, de vizionat filme, de pozele cu copiii, de creat o agoră personală, de devenit o ”voce” în comunitatea online de care aparții, de plătit facturi, de virat bani în cont.. lucruri la care nici nu visam noi acum 20 de ani, nu eram capabili să ni le imaginăm măcar.

Îmi amintesc, de exemplu, când veneau știrile în redacție de pe Mediafax pe fax, firește, dar nu-mi amintesc în ce an mi-am creat prima adresă de e-mail și nici când am început să folosesc internetul. Mi-am făcut cont de Facebook în 2009, asta îmi amintesc. 

”Bula” ta

În ”bula” mea sunt foarte mulți jurnaliști, firește. Așa că subiectele sunt axate mult pe politică, pe sănătate - nu mai mult decât înainte de pandemie - mai rar pe educație, din păcate, și cred că plătim un preț pentru asta. Dar ponderea cea mai mare o are politicul. Profilul oamenilor din bulă e similar cu al meu: 35-45 de ani, studii superioare, carieră, clasa medie, ca să mă exprim sec, în limbaj statistic. 

Granița dintre Influenceri & Key Opinion Leaders

Mie îmi pare bine demarcată. Numărul de followeri în social-media nu spune nimic despre experiența ta într-un domeniu. Avem influenceri cu milioane de followeri, dar ei nu trăiesc din nimic, n-au nicio experiență profesională care mi-ar fi folositoare, nu-mi iau nimic de la ei. Mi-ar putea vinde o cremă de față? Poate. Deși mă duc mereu și caut singură informații ulterior despre produsul respectiv. Eu, alții nu.  Au poze frumoase? Desigur. Mai navighez uneori pe profiluri de influenceri dacă n-am chiar nimic de făcut. Dar știu că e doar un pachet de vânzări. 

KOLs de la noi… asta nu e greu, că nu-s mulți. Urmăresc în funcție de subiect: dacă e legat de Sănătate mă uit ce spune Vlad Mixich, dacă e pe Juridic, cum a tot fost în ultimii ani, îmi verific opiniile cu Elenina Nicuț - am deranjat-o de câteva ori înainte să public o postare, ca să fiu sigură că nu scriu o bazaconie, (Mulțumesc, doamnă dragă! :) - dacă e pe Politic, am dat de naiba… am crezut că găsesc în generația nouă de politicieni pe cineva care să-și asume un rol de Obama (lăsăm analiza mandatelor prezidențiale pentru alt interviu, ne uităm doar la aparițiile publice) dar n-a avut nimeni curaj deocamdată să se construiască în direcția asta. Asta e, mai aștept! 

Tu, Key Opinion Leader

Asta nu știu să evaluez, nu știu nici dacă am ajuns acolo încă, îmi place să cred că mai am de crescut și de învățat :) E adevărat, însă, că m-am trezit la unul din protestele din Piața Victoriei cu un om de pe FB care făcuse un banner dintr-o postare de-ale mele, deși nu-l aveam în lista de prieteni. Recunosc că a fost teribil de emoționant.

Cât privește brandul de online am avut grijă să-l păstrez de cel de ”pe sticlă”. Nu m-am afișat, de exemplu, în costum de baie sau ipostaze similare, am pus foarte rar poze personale, nu sunt adepta selfie-urilor, nu mi-am mai schimbat poza de profil pe Facebook de 3 ani, acum am descoperit. Nu m-a interesat nișa de ”beauty” cu declinările ei de marketing online, cât mai degrabă imaginea de om de comunicare cu background jurnalistic.

Am fost mereu atentă la formulările din postări sau articole, am ținut să fiu echilibrată în analize și m-am abținut adeseori pe subiecte unde mi se părea că nu sunt imparțială. Sau cel puțin am pus un disclaimer unde era cazul. 

Responsabilitatea, cum se manifestă

Să nu-i tratez niciodată pe oamenii care mă urmăresc cu lipsă de respect. Asta înseamnă să fiu obiectivă și corectă în ce scriu, să evaluez situația din toate punctele de vedere pe cât posibil, să nu mint în ce afișez. Să-mi asum dacă greșesc și să repar. Să le dau informația corectă, fiindcă asta face un jurnalist, iar majoritatea asta așteaptă de la mine. Să nu nedreptățesc pe nimeni din cei care n-ar merita. 

Te-ai gândit să pleci de pe Facebook

Nu. Ce e drept, am scris mai puțin în ultima vreme, dar asta doar pentru că am fost (sunt) prinsă cu alte priorități. 

Conflictele

Le moderez. Nu tolerez injurii. În contrapartidă accept orice argument care rămâne în logica discuției. Dau block pentru limbaj vulgar. Dialogul nu tolerează violența de limbaj. Iar dacă nu putem avea un dialog pentru ce am continua împreună?  

Subiectele pe care te exprimi

N-am o regulă strictă, reacționez la subiectele zilei. Dar nu la toate. Am început să scriu mai apăsat în 2016 despre ce mi se părea important. Acolo a fost un moment de cotitură pentru mine: moartea lui Bogdan Gigină și apoi Colectiv. De atunci n-am mai putut să tac pe subiectele ce mi se părea mie că fac diferența efectiv între viață și moarte. 

Reguli de la care nu te abați

Toate cele pe care le-am explicat mai sus. Cel mai adesea urmăresc dreptatea și-mi place adevărul. Adică, nu mi-a plăcut niciodată zicala ”să nu lăsăm adevărul să strice o știre bună”. Ba să o strice, avem nevoie de informații curate. Dacă nu sunt așa, atunci e propagandă. Și atunci să aflăm și noi pentru cine. 

Comunitatea care te urmărește

Stai să fac un sondaj pe FB. :) Dar cred că trece deadline-ul tău până atunci. Oameni așa cum i-am descris mai sus. Nu știu dacă mă mai ridic la înălțimea așteptărilor lor în ultima vreme, căci nu mai sunt printre primii care scriu despre subiectele importante și-mi pare rău dacă asta îi dezamăgește.  Chiar și despre alegerile locale care abia au trecut am scris puțin.

Înainte de pandemie

Eram mult mai liniștită înainte, dar asta n-are legătură cu pandemia. :)) S-au schimbat multe, și cred că sunt multe altele pe care acum nu le vedem, dar abia aștept să uităm de virusul ăsta nemernic. Concluzia, ca să rămânem în zona comunicării politice: nu doar la noi sunt politicienii de râs, i-am văzut și pe alții și parcă am mai prins curaj. De unde am fi avut așteptări de la vest-europeni ne-am trezit tot cu Viorici pe alocuri. 

Din pandemie, bine și rău

Nu știu încă ce a adus bun, dacă a adus ceva bun. Deocamdată, văd doar partea rea a crizei: presiunea pusă pe zona business, fie că vorbim de afaceri mari sau mici. Cele mari ar putea avea resursele să se salveze cu niște pierderi, dar cele mici nu vor putea face asta. Urmarea: mai mulți oameni aruncați în dezastru financiar, iar asta știm deja ce o să aducă.

Apoi, presiunea pusă pe oameni la nivel emoțional: să nu te poți mișca liber dintr-o parte în alta a țării sau a lumii e din ce în ce mai complicat. Îmi spunea o prietenă acum câteva luni: nu mi s-a părut mare lucru că am plecat din țară, până la urmă eram doar la 3 ore de zbor distanță. Și acum.. uite, suntem blocați aici. O altă amică nu-și va vedea soțul până în ianuarie, pentru că niciunul nu-și permite să stea în carantină două săptămâni. Alții nu și-au văzut copiii, părinții, bunicii…e o presiune emoțională cu care va trebui să învățăm să trăim încă o vreme, dar ușor nu e pentru nimeni. Nici măcar nu discutăm despre cei loviți de virus, aflați în stare gravă, despre familiile lor.

Efectele crizei actuale

Nu foarte multe, uitarea evenimentelor care ne-au marcat neplăcut e o formă de protecție a creierului. O vreme o să ne spălăm mai mult pe mâini, o să tușim în cot și apoi, pe măsură ce pandemia se va stinge, o să începem să uităm și de toate astea. Poate masca să reziste mai mult, de exemplu, la zborul cu avionul sau în zone mai aglomerate. Mai mult? Nu cred. 

O scurtă analiză a comunicării autorităților

În România, ca peste tot, s-a început cu: e doar o gripă, e foarte departe, tocmai în China, n-o să ajungă la noi. Nimeni nu și-a pus problema că ar putea să fie mai mult de atât. Drept că am avut și SARS și MERS în trecut și nu ne-au atins, au trecut ca și când n-ar fi fost pentru noi. Pentru alții nu, dovadă cât de bine s-a descurcat Coreea de Sud cu experiența celor două epidemii.

Autoritățile au comunicat prost și foarte prost, iar asta s-a adăugat la lipsa de încredere pe care o are populația în oamenii politici de ani de zile încoace. Iar asta e tot din cauza politicienilor, din cauza promovării unor oameni fără nicio experiență profesională în domeniul pe care îl administrau și catapultarea lor în poziții de decidenți, când ei abia reușesc să decidă cu ce se îmbracă dimineața.

N-au existat mesaje clare și puternice, nici acum nu există și atunci ce să înțeleagă oamenii? De exemplu, eu încă mă întreb - la 3000 de cazuri pe zi - de ce nu a fost masca obligatorie peste tot. Știi bine ce sistem de sănătate ai în subordine, de ce nu iei nicio măsură de precauție? Spania a fost arogantă la început, de exemplu, deși cu un sistem sanitar mult peste al nostru și au ajuns să numere morții cu zecile de mii. De asta zic, și ai noștri au fost proști, dar nici cu ceilalți nu mi-e rușine.  

Cu ce ar fi bine să rămânem din pandemie

Sper să rămânem cu învățătura de minte: că e de preferat să iei lucrurile în serios, nu superficial. Că e mai bine să te pregătești și să nu se întâmple nimic decât să spui că e doar o gripă sau că e departe și să trecem din nou printr-un coșmar ca ăsta.  Că e de preferat să faci lucrurile temeinic, să ai spitale dimensionate corect, specialiști pregătiți, că e preferabil să-ți faci treaba cu seriozitate, nu pentru salariu. Oricine ai fi, dar, mai ales, dacă ești om politic și ai în mână viața oamenilor. 

Lecțiile tale

Că nu există plan care să prevadă tot. Că nu poți controla evenimente. Că, de la prânz până seara, ți se poate închide afacerea. Că în fiecare zi trebuie să-o iei de la capăt. Că ai voie să fii obosit și să-ți dai voie să te răsfeți uneori, pentru că mâine tot ce știi sau ai plănuit poate să dispară. Și mi-am adus aminte de cursul de leadership creativ pe care l-am urmat acum ceva vreme la Erudio, la invitația prietenului Cosmin Alexandru, unde, într-o scenetă care imagina interviurile de angajare, la întrebarea ”unde te vezi peste 5 ani”, răspunsul a fost: ”într-o barcă”.