Voi, cei născuți și crescuți pe vremea lui Ceaușescu, care vă amintiți detalii din acea epocă, încercați să povestiți unui copil sau adolescent despre ea. Nu va înțelege mare lucru. Dacă i-ați arăta, în schimb, un apartament optzecist cu mileuri, bibelouri, mobilier de sufragerie, și-ar face cu siguranță o imagine mai clară despre viața în anii ”de glorie”.
Pe lângă a le arata cum se trăia pe atunci, oamenii de la Funky Citizens s-au gândit că le-ar putea vorbi tinerilor despre drepturile și libertățile pe care le avem azi, tocmai dintr-un astfel de apartament. Vizitele acolo au avut succes, însă a venit pandemia și ele se întâmplă acum doar online.
”În 2021 revenim la planul pe care îl aveam și la început de 2020, adică de a găsi o modalitate de a face acest proiect sustenabil și pe termen lung. Pe de-o parte, clădim la notorietatea ideii și facem advocacy pentru necesitatea socială/civică a proiectului. Pe de altă parte, vrem să folosim din această notorietate pentru a găsi finanțări care să ne permită să avem un spațiu stabil, permanent, fizic, offline”
Cosmin Pojoranu de la Funky Citizens povestește despre proiectul lor 80east și despre apartamentul comunist, amenajat exact așa cum erau cele ale oamenilor din clasa de mijloc. Aflăm și informații despre Caravana opzecistă care se desfășoară în pandemie.
Începuturi
Paternitatea (sau, hm, maternitatea) proiectului e ușor confuză. O să-mi asum eu - cu drag - titlul de pater, deși aici e vorba mai degrabă de vechea sintagmă cu „it takes a village to raise a child”. E, dacă vrei, o formă de intraprenoriat în asociația la care lucrez - Funky Citizens.
Eu sunt născut în 1985 și crescut în tranziție. N-am vorbit mare lucru cu părinții mei despre comunism - și tocmai asta mi se pare că ne lipsește: un dialog inter-generații care să ne ajute să ne debarasăm odată de trecut. N-am făcut încă pace cu trecutul, iar speranța acestui proiect este că vom putea să ajungem la visatul catharsis social dacă ne cunoaștem un pic mai bine istoria recentă, care nici nu prea se predă ca lumea în școli. Iar dacă putem să ne inspirăm din poveștile de viață cotidiană pentru a genera instrumente noi de educație civică, apăi cu atât mai bine.
Nouă, la Funky Citizens, ne place tare mult să explicăm democrația și mecanismele ei întortocheate. Ne-am dat seama că putem vorbi despre drepturi și libertăți cu „tinerii din ziua de azi” prin contrast cu absența acestor drepturi și libertăți din decada 80, de unde și ideea (și numele) de 80east (optzecist).
Rolul meu? Dacă ar fi să aleg doar unul, acela ar fi faptul că fac lucrurile să se întâmple. Momentan sunt bucuros că am aglutinat o comunitate de oameni pasionați de istoria recentă. Am câteva idei fixe și o viziune de care mă țin, dar sunt și flexibil & agil, ca să nu ratez vreo oportunitate de a ajunge acolo.
Cum ați făcut toată treaba
A fost un parcurs frumos și sinuos, la fel de sinuos precum scara în spirală a apartamentului, pe care ne-am chinuit să urcăm un ditai recamierul, de pildă. Am fost inspirați de colegii ONG-iști de la Forum Apulum, care au lansat în 2018 un foarte tare ghid ilustrat al comunismului - „Partidul te vrea tuns”. Cu această ocazie au ținut un eveniment de lansare în București, la noi, la Colivia. Am gândit atunci o intervenție (am tuns live un jurnalist - pe Atilla Biro, cunoscut și pentru munca sa legată de torționari) și o mică expoziție cu obiecte de zi cu zi din comunism.
La expoziție a venit profa mea de engleză din liceu (hello, Ilinca!) și a zis „mamă, ce tare ar fi să existe expoziția asta permanentă, să vină liceenii, să pună mâna, să interacționeze”. Zis și făcut! Colega Elena a găsit o mică oportunitate de finanțare (din banii contribuabililor americani, chiar), iar o sumedenie de oameni faini au răspuns cererii mele de ajutor lansate în eterul Facebook-ului. Căci n-am fi putut s-o facem singuri, ci doar cu ajutorul prietenilor și prietenilor lor (și chiar a părinților lor).
Apartamentul
Aveam un buget fix și micuț, de 500 $ / lună pentru o chirie. Inițial ne gândisem să luăm un apartament într-un bloc dintr-un cartier-dormitor, să facem cam ce este acum Ferestroika. Doar că asta nu s-a pupat cu ideea noastră în care liceenii veneau cu clasa, câte 25-30 deodată, ca să treacă în apartament printr-o experiență de tip escape room, în grupuri de câte patru. Pur și simplu n-ar fi încăput ca lumea într-un apartament de trei camere din Berceni.
Așa că ne-am reorientat și am găsit (mersi, Oana!) o casă din anii 30 care avea un status incert, în sensul că proprietarii doreau să o vândă (dar era mai complicată situația, mai mulți proprietari, acte de făcut, unii dintre ei bătrâni și plecați în afară - iată că nici până azi nu l-au vândut). Așa am închiriat acest apartament din anii 30, de 100mp, în zona Foișorul de Foc, deasupra unui cabinet veterinar (City Vet - recomand!), la 3 minute de sediul nostru.
Bugetul
Cei de la US Department of State au un program pe nume IVLP, iar cei care termina acest program se califică la grant-urile de Alumni Innovation Engagement Fund. A fost cazul colegei mele Elena, dar și a profesoarei Ilinca Buciu și al amicului Atilla Biro. Ei trei au scris o cerere de finanțare care includea, pe lângă amenajarea apartamentului, și expoziții itinerante în cinci orașe. Eu mi-am asumat coordonarea și implementarea.
Concret, doar pentru amenajare am cheltuit 2000$ din acest grant. Mai aveam prevăzuți în bugetul aprobat de ei și 500$ pe lună pentru chirie, timp de un an, plus încă 1200$ pe an pentru utilități. Acestor bani se adăugau cei 3200 euro strânși în campania de crowdfunding.
Importanța unui astfel de proiect
Proiectul a fost lansat în 2019, când se împlineau 30 de ani de la revoluție. Și în 2020 România rămâne singura țară din estul Europei care nu are un muzeu al istoriei recente care să spună povestea vieții de zi cu zi din perioada comunistă. Sigur, există inițiative private, pe care le-am cartografiat într-o hartă pe site-ul muzeulcomunismului.ro - am cumpărat acest domeniu în ideea în care vom documenta astfel de povești întâi virtual, apoi și offline.
Oamenii de bine din jurul apartamentului
Oh - asta e întrebarea de o mie de puncte, pentru că adevăratul succes al proiectului stă nu în ce am făcut, cât în cum am făcut. Și am făcut-o colaborativ, așa că e plăcerea mea să enumăr o bună parte din oamenii cu care m-am consultat. Ei au avut amabilitatea de a dărui din timpul lor în mod voluntar, fiind atrași de ideea în sine, de fapt de potențialul ei. Poate i-am molipsit și eu cu entuziasmul meu, nu știu. :)
Din zona de parteneri instituționali, ne-au ajutat cei de la Epson cu un proiector și cu tipărit fotografii pentru expoziții. Și cei de la RenTech ne-au asistat cu ecran de proiecție, boxe și proiector. Librăria Humanitas ne-a donat niște sute de exemplare din cartea Ioanei Pârvulescu - „Și eu am trăit în comunism”. Tatăl amicului Dan ne-a ajutat cu materiale de construcții prin firma sa. Am făcut și teste insitum cu ajutorul Ralucăi Papanicoglu de la Ferestroika.
Cât despre consultanți, am avut, în perioada de conturare a conceptului, câteva interviuri separate cu câțiva experți, discuții care ne-au ajutat să ne calibrăm mai bine conceput (de pildă ne-am dat seama că nu putem să facem un muzeu pentru că n-avem cădere, n-avem curator, n-avem știința și nici resursele). Am vorbit, deci, separat, unu la unu, cu experți precum Caterina Preda, Adelina Țînțariu, Ioan Stanomir și Vlad Pașca din zona de istorie și știință politică și Crenguța Roșu din zona de comunicare.
Am mai ținut apoi o masă rotundă cu profesori: Carol Căpiță de la Facultatea de Istorie a Universității din București, Anemaria Cîrlan - director adjunct la Colegiul Național Bilingv George Coșbuc, Codruța Pohrib - fostă profesoară la Coșbuc, cu un doctorat în nostalgie/comunism în Olanda, Mihai Burcea, doctor în istorie și cercetător la IICMER între 2006-2013, Monica Bîră (Reprezentari sociale, Identitate culturala, Istoria constituirii patrimoniului cultural national, PR cultural) - lector universitar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice a SNSPA și Simina Bădică - doctorat în istorie comparată - Curating Communism.
Iar pe partea de comunicare am lucrat, pe bucăți și voluntar, cu Sandra Barbu și Alexandra Horvath pentru naming, cu Andra Voinea și Alexandra Bardan pentru graphic design, cu Andrei Bilan pentru identitate vizuală, cu Andrei Duma pentru web development
Lista nu se oprește aici - am făcut și o enumerare în „SăSe”, Ted Talk-ul meu de la TEDxObor, cu mulți din oamenii care m-au ajutat atunci când a fost mai greu, adică la început. Amicul Alex Muntean de la Studio EST m-a consiliat pe partea de arhitectură și design interior; amicul Sergiu mi-a dat sfaturi de interactivitate, că nu degeaba are The Codex, un escape room de succes, iar
Robert, Iuliana, Teodora și Adelina m-au ajutat cu toate cele administrative și organizatorice. Colegii Andrei și Anabella m-au ajutat cu conceptul educațional, iar colegele Alis, Laura și Elena, cu tot ce le-am cerut. Johnny Mateș și Liviu Florin Albei mi-au făcut fotografii profi. Dan Perjovschi a venit la lansare și ne-a lăsat niște cărți. Marian a fost indispensabil când am transportat mobilă grea de prin țară și din varii locuri din București. Alexandru Binesc (de la Asociația București) și Marius Zaharia (de la Tour of Communism) ne-au donat destule obiecte faine. Diana Pop ne-a donat și ea multe bibelouri faine, printre altele, și a venit la apartament cu mama și fiica ei :)
100+ oameni au contribuit la o campanie de crowdfunding cu care am mai strâns 3200 și ceva de euro pentru a renova apartamentul. Alți zeci au donat obiecte necesare constituirii unui patrimoniu - de la cărți și până la piese grele de mobilier. Cred că în total am angrenat peste 150 de cetățeni, care au pus umărul (uneori la propriu!) la ridicarea acestui apartament. Lista donatorilor e mare și poate continua, însă simt că trebuie să mă opresc aici, pentru că ați înțeles ideea: ne-am unit pentru acest proiect și ne-a plăcut.
Cei care au venit în vizită
Au fost tineri liceeni, dintre care ne-au trecut pragul în cele câteva luni de funcționare efectivă aproape 1000. Am testat și cu elevi de gimnaziu, dar era puțin prea complicat pentru noi să adaptăm conceptul educațional și pentru ei, cu resursele pe care le aveam atunci. Culmea, proiectul a rezonat mai bine cu părinții acestora, dar și cu publicul internațional. Chiar am listat cândva cele 30 de țări din care proveneau vizitatorii străini: Albania, Armenia, Austria, Belarus, Bulgaria, Cehia, Columbia, Danemarca, Eritrea, Franța, Georgia, Germania,, Iran, Iraq, Moldova, Norvegia, Polonia,, România, Rusia, Siria, Slovacia, Spania, SUA, Sudan, Suedia, Turcia, Ucraina, UK și Ungaria. Câțiva dintre ei erau jurnaliști străini - așa am ajuns să fim menționați ca recomandare în New York Times sau Le FIgaro.
Poate că cel mai de seamă oaspete care ne-a vizat a fost chiar Președintele țării, în prezența căruia am lansat oficial apartamentul.
Foto: Liviu Florin Albei
Pentru că apartamentul era deschis în principal liceenilor, doar la cerere, pe bază de programare, am organizat și câteva evenimente publice (proiecții, expoziții foto), pentru a lăsa oamenii de toate vârstele să vadă ce-am făcut.
Părerile
Invariabil, prima replică pe care o auzeam de la adulții care ne treceau pragul era „wow, am avut și eu d-ăsta”, fie că se refereau la jocul „Bunul Gospodar” sau la deja clișeicul pește care trona pe televizoarele românilor. Aceeași replică o auzeam și de le unii elevi, ei recunoșteau unele obiecte din casele bunicilor lor. Înainte să vină în vizită, îi rugam să completez un scurt chestionar format din 5 întrebări, în care îi puneam să vorbească cu cineva (vecin, părinte) care a trăit în anii 80, să afle lucruri precum felul de mâncare preferat și o amintire pregnantă negativă sau pozitivă. Voiam să vedem și cu ce bias-uri vin ei de-acasă (și la final să verificăm în ce măsura s-au infirmat/confirmat).
Înainte de a deschide proiectul si apartamentul 80east publicului larg am colaborat cu cateva clase de la Colegiul National George Cosbus și am avut cateva tururi preliminarii în care am cerut feedback pentru a ne plia mai bine pe nevoile tinerilor liceeni. Am continuat aceasta buna practica pana la inchiderea apartamentului. Din timpul dedicat pentru sesiunea de debrefing a fost alocat un sfert de ora pentru o scurta sesiune de feedback.
L-am întrebat pe colegul Andrei, care a fost unul din facilitatorii din spațiu (restul erau colegi de-ai mei sau studenți, voluntari, care veneau și se ocupau de experiența liceenilor în spațiul). El spune așa: „a fost uimitor să observi metodele diferite prin care tinerii rezolvau task-urile din escape room. A fost o experiență importantă atât pentru tineri, care au învățat mai mult despre istoria recentă a țării, cât și pentru facilitatori, care au furnizat feedback prețios pentru cum putem creiona o experiență educațională imersivă.
Apartamentul, în acest moment, mai există doar online, prin turul virtual de pe site. Căutăm resurse să-l refacem, mai mare și mai frumos, cu învățăminte din bunul experiment derulat în 2019.
Dar a apărut acum Caravana 80east
Da, turul a avut deja loc pe 11 octombrie, în condiții de siguranță, cu 20 și ceva de participanți care purtau toți mască și stăteau la distanță. E posibil să mai facem încă unul, căci cererea a fost mare (vom anunța pe Facebook-ul nostru ce și cum). Mai aveam în plan tururi ghidate în Cluj, Iași și Timișoara, dar momentăm stăm cu ochii pe cifre și noutăți de la autorități, să vedem dacă le putem organiza în condiții de siguranță.
Cu ajutorul partenerilor de la Visssual, plănuim să mai facem un eveniment de închidere la Brașov, pe 15 noiembrie, când se împlinesc 33 de ani de la revolta muncitorilor brașoveni. Tot cu ajutorul lui Răzvan Pascu, vrem să gândim o instalație bună de amplasat în spațiu public, care să aducă un omagiu victimelor revoluției. Vrem să o purtăm prin țară, de la Brașov în Timișoara și apoi în toată țara.
Adevărul e că abia așteptam caravana aceasta. Am zis să n-o facem vara, de frica Covid-ului. Iată că de fapt valul 2 a venit în toamnă, deci n-am gândit-o bine. Am translatat în online ce-am putut, cu acordul celor de la AFCN, care finanțează acest proiect.
În loc de expoziții cu obiecte din epocă, promovăm turul virtual al apartamentului, peste care suprapunem niște ghidaj text + foto + audio.
În loc de expoziții foto, lucrăm cu 14 tineri, fiecare din orașe diferite (de la Galați până la Curtea de Argeș), pentru a face o pagină pe muzeulcomunismului.ro cu orașul lor. Pagina va conține cinci fotografii de tip then&now, adică scotocim în arhive după poze relevante, apoi fotografiem același cadru astăzi, în 2020, după care le urcăm pe site într-o manieră interactivă (un slider prin care poți comuta rapid între cele două epoci). Tot pe pagina fiecărui oraș se vor găsi niște hărți cu obiective demne de vizitat pentru oricine vrea să cunoască trecutul comunist al orașului.
Iar în loc de discuții față-n față, stăm de vorbă online. Facem un soi de șezătoare între tinerii din ziua de azi și cei din anii 80.
Am mai tipărit și 1000 de exemplare din ghidul „Partidul te vrea tuns”, realizat de partenerii de la Forum Apulum, pe care vrem să-l dăm profilor care fac opțional de istoria comunismului. Dacă sunteți interesați de un exemplar, dați-mi de veste.
Reacția comunităților locale
Căutăm entuziasm (și am și găsit!), că apoi facem noi treabă. Din experiență, comunitățile locale reacționează foarte bine. Am apelat anul acesta la partenerii pe care i-am găsit anul trecut - Ștefan Teișanu de la Centrul Cultural Clujean ne-a ajutat enorm nu doar cu organizarea în Cluj, dar și cu piste pentru Botoșani. La fel și Cosmin Ceuca, de la Iași.Travel, care face deja un foarte fain tur al comunismului, sau Ovidiu Mihăiță, de la Scârț, Loc Lejer, care găzduiește Muzeul Consumatorului Comunist.
Pe scurt, tot ce facem acum are rolul de a planta semințe și de uni, într-o rețea, oameni care fac inițiative similare. De aceea abia așteptam să văd cu ochii mei ce se întâmplă la Botoșani - există și acolo un apartament similar, făcut de domnul Iftime, care de mult încearcă să facă Muzeul Vieții Cotidiene în Comunism. Abia așteptam să ajung și la Sighet, să văd Memorialul, dar și pe Brândușa Oanță, care ne promitea că ne aduce o clasă de elevi în „Săptămâna Altfel”. Ne vom conecta iar cu Raluca Feher, care are un apartament în Brașov pe care l-a pus și pe AirBnb Experiences.
Strategia de comunicare a Caravanei
Ouch, e un subiect dureros pentru mine, căci sunt, în fond, un om de comunicare. Doar că, fiind ocupat cu implementarea, rareori îmi mai rămâne energie pentru a implementa un plan sofisticat de comunicare. Din punct de vedere al mesajelor, ele vor fi subsumate unei axe de comunicare care dă de înțeles că acest comunism (greu de rezumat într-un proiect, într-o postare, într-o fotografie) face parte din noi, e acolo chiar dacă nu ne dăm seama, și n-are sens să-l renegăm. Așa că hai să-l cunoaștem - ăsta-i mesajul principal, să vorbim despre ce-am fost, ca să știm cine suntem și cine vrem să fim.
Pentru diseminare, vom folosi clasicul cuplu de Facebook + Instagram. Vom lansa de pe canalele proprii nu doar ad-uri, ci și postări care se vor duce organic, mai ales în plan local, grație originalității lor (mizez aici pe seria de fotografii then&now, de pildă, dar și pe buzz-ul generat de instalația artistică realizată de Răzvan Pascu). Ne-am propus câteva ținte numerice (20 de influenceri locali, 20 de parteneri media locali și 20 de apariții în presă) ca să ne ajute să ajungem la un reach cumulat de 250.000 de persoane.
80east în 2021
Practic, 2020 a fost anul care a pus pe pauză totul. Deci în 2021 revenim la planul pe care îl aveam și la început de 2020, adică de a găsi o modalitate de a face acest proiect sustenabil și pe termen lung. Pe de-o parte, clădim la notorietatea ideii și facem advocacy pentru necesitatea socială/civică a proiectului. Pe de altă parte, vrem să folosim din această notorietate pentru a găsi finanțări care să ne permită să avem un spațiu stabil, permanent, fizic, offline.
Dar până atunci, croștăm frumos la acareturile noastre online - site-ul conex muzeulcomunismului.ro devine un fel de blog care adună resurse educaționale despre istoria recentă, povești de viață de zi cu zi și fotografii din acea perioadă. Totul cu scopul de a folosi cotidianul pentru a deschide discuția despre această epocă pe care am trăit-o (diferit, fiecare în felul lui) preț de jumătate de secol. Să vedem ce-am înțeles din ea: poate am interiorizat niște pattern-uri formate în contextul de atunci, niște reflexe care ne încurcă acum.
Noi eram grijulii și înainte de pandemie, practic vom fi și mai exigenți în zona de siguranță epidemiologică. Avem un tur virtual pe 80east.ro, dar nu e o variantă să mutăm totul online, pe vecie. Calitatea interacțiunii este clar mai bună față-n față.
Ce iei cu tine din primul an de pandemie
Hm, cred că mai multă răbdare și câteva oportunități, precum cea de a digitaliza proceduri, mai ales în interacțiunea cu statul. Mereu îmi doresc ca lucrurile să se întâmple mai repede. În primăvară bănuiam că va dura mult până când vom reveni la un soi de normal. Dar iată că e bine să avem răbdare și să vedem și ce luminițe pot exista în tot acest întuneric care ne împresoară. Au fost multe exemple de solidaritate, dincolo de isteria cu „botnița”, depinde de noi ce alegem să remarcăm din toate veștile cu care suntem asaltați zilnic pe Facebook.
