Liliac, singurul brand de vinuri care își schimbă eticheta anual pentru cel mai tânăr vin din gamă, anunță competiția young.LILIAC 2020. Pentru că anul acesta ne-a modificat comportamentul, felul în care interacționăm cu ceilalți și cu mediul, tema abordată anul acesta de Crama Liliac este ''Humanity redesigned'' unde focusul este plasat pe umanitate, un subiect care ne preocupă pe toți în contextul actual.
Brandul care duce savoarea Transilvaniei la nivel național și internațional, își propune să creeze acel mediu prin care tinerii creativi să plaseze în lumină lucrurile cu adevărat importante, oferindu-le putere. Participanții pot transforma invizibilul în vizibil prin înscrierea propunerii de design pentru etichetă și dop (screw-cap) pentru recolta anului 2020 pe humanityredesigned.com.
Propunerea trebuie ilustrată în 3 variante de culori (albastru, portocaliu, mov), specifice celor 3 sortimente young.LILIAC – Fresh, Fruity, Light Rosé.
Crama Liliac a pregătit o serie de premii pentru câștigătorii competiției care vor fi anunțați în data de 22 Noiembrie 2020. Premiile constau în bani, multe sticle de young.LILIAC, experiențe la Crama Liliac® și o proiecție a etichetei câștigătoare curatoriată de One Night Gallery în primăvara anului 2021.
Arta - modalitatea de a face vizibile lucrurile invizibile
Concursul, devenit deja tradiție, continuă și în a 8-a ediție misiunea de a provoca imaginația și de a încuraja depășirea limitelor creative. Cei care reușesc să iasă din tipare cu propunerea trimisă au ocazia să câștige Marele Premiu care constă în 1.500 de euro, un weekend pentru 2 persoane la Crama Liliac® în Batoș (cazare & masă & degustare de vinuri), 36 de sticle young.LILIAC și o proiecție specială curatoriată de One Night Gallery în primăvara anului 2021, în timp ce Premiul de Popularitate va fi ales împreună cu publicul, online.
Conform cerințelor concursului, etichetele trebuie să respecte cele trei personalități young.LILIAC: FRESH (energic, cu arome intense de citrice), FRUITY (fructat, jucăuș, cu arome de piersică) și LIGHT ROSE (gust proaspăt, cu arome de fructe roșii)
Ca în fiecare an, design-ul câștigător este selectat de familia Beck dintre sutele de etichete propuse de tinerii designeri și scoate în evidență esența young.LILIAC.
young.LILIAC este un veritabil curator de emoții și poate fi considerat un instrument de inițiere în lumea fascinantă a vinului a tuturor celor care se simt tineri, fără a-i dezamăgi nici pe amatorii avizați.
Propunerea câștigatoare a ediției trecute îi aparține lui Alexandru Strujac, un creativ definit de mix-ul futurist dintre grafic design și noile tehnologii. Pornind de la arta fotografică, ideea s-a născut având ca inspirație colecția Blindness Neon Lights Portraits a cunoscutului artist vizual Javier Martin. Conceptul ilustrează diferitele poziții din zborul fin al liliacului, iar coloristica a urmat principiile Pop Art-ului.
Vinul young.LILIAC poate fi regăsit în 3 cupaje:
- LILIAC Fresh– produs dintr-un coupaj de Sauvignon Blanc & Fetească Albă. Culoarea galben pai cu reflexii verzui indică un vin tânăr. În nas descoperim arome intense, complexe, ca cele de piersic alb și lămâie, cât și florale, de salcâm și iris alb. Gustul este proaspăt vivace, cu note citrice pe final.
- LILIAC Fruity– Fetească Regală & Sauvignon Blanc & Fetească Albă. Și în acest cupaj, culoarea galben pai indică un vin tânăr. Ușor și proaspăt, acesta se deschide cu arome fructate de ananas, mere, guava dar și florale, de salcâm și iasomie. Gustul este bine structurat, aciditate evidentă, textură cremoasă și un post gust lung.
- LILIAC Light Rose– Pinot Noir & Merlot. Culoarea roz pal echilibrează perfect aromele placute și ușoare de trandafiri, rodii și mere roșii. Gustul este proaspăt și echilibrat, cu note fructate, aciditate expresivă și un post gust plăcut de portocale roșii.